Procedurile juridice interne grup Târgu Secuiesc - Revizuire-recurs la ÎCCJ

ROMÂNIA 

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

 

   Decizia nr.2953                                                                               Dosar nr.37089/3/2009

 

Ședința publică din 01 octombrie 2013

Completul compus din:

 

PREȘEDINTE            -          ANA-MARIA DASCĂLU

JUDECĂTOR            -                      ȘTEFAN PISTOL

JUDECĂTOR        -       SIMONA CRISTINA NENIȚĂ

 *

**

 

Magistrat asistent        CRISTINA ROȘU

MINISTERUL PUBLIC

a fost reprezentat la termenul când au avut loc dezbaterile prin procuror

ELEONORA CENTEA din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție

Pe rol pronunțarea deciziei în soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 352/A din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, privind pe intimatul revizuient inculpat Paizs Octavian.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 3.09.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a permite părților depunerea de concluzii scrise - a fost amânată pronunțarea deciziei pentru 17.09.2013 și apoi pentru astăzi, 01.10.2013, când

ÎNALTA CURTE

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 124 din data de 15 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția alia penală, în dosarul nr. 37089/3/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 alin.l lit. g Cod procedură penală s-a încetat procesul penal față de revizuientul inculpat Paizs Octavian (fiul lui Francisc și Elisabeta, născut la 02.10.1934 -Târgu Secuiesc, str. Andy Endre nr.47, Județul Covasna), pentru infracțiunea prev. de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit. a Cod penal, constatându-se împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm Cod civil au fost obligați în solidar urmașii defunctului revizuent - numiții Paizs Ferenc, Paisz Majos Margit și Papp Eniko - la plata despăgubirilor civile astfel:

-10.000.000 lei vechi (1000 RON) reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă Agache Ileana;

-  câte 50.000.000 lei vechi (5000 RON) către fiecare dintre părțile civile Agache Ileana (soția victimei), Agache Aurel Dionisie (fiul) Agache Ileana (fiica), Agache Ioan (fiu) și Agache Andrei Ovidiu (fiu), reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Sumele de bani urmând a fi actualizate la zi, în funcție de rata inflației, până la momentul achitării debitului.

Au fost obligați succesorii revizuentului-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului și la 300 lei onorariu avocatului din oficiu, sume ce s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia penala nr.59/26.01.2009, pronunțată în dosarul nr. 10664/1/2007 de ICCJ

-     Completul de 9 judecători, s-a dispus admiterea cererii de revizuire formulata pentru condamnatul Paizs Octavian și s-a desființat, în parte, sentința penală nr.70/15.02.1999, pronunțată de Tribunalul București-Secția l-a Penala, decizia penala nr.544/18.11.1999 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția l-a Penala și decizia penala nr.1603/26/,03.2001 pronunțata de Curtea Suprema de Justiție -Secția Penală, după care, prin aceeași decizie s-a respins cererea de revizuire formulata de condamnatul Hejja Dezideriu Iuliu, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul Paizs Octavian cauza a fost trimisă pentru rejudecare Tribunalului București.

În considerentele deciziei înaltei Curți s-a reținut ca printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea cerințelor art. 6 din Convenție cu privire la inculpatul Paizs Octavian, care nu a beneficiat de un proces echitabil și într-un termen rezonabil, și cu privire la inculpatul Hejja Dezideriu Iuliu, în privința căruia s-a constatat ca durata procedurii penale a fost excesivă. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a acordat acestora o reparație echitabila, condamnând Statul Roman să le plătească cu titlu de daune morale, suma de 4050 euro și respectiv suma de 1050 euro. înalta Curte de Casație și Justiție a mai apreciat că, pentru înlăturarea încălcării art.6 alin.l și 3 lit.d din Convenția Europeană, constatată prin hotărârea CEDO în ceea ce îl privește pe revizuientul Paizs Octavian, este necesara administrarea de probatorii, ceea ce nu se poate realiza în fața completului de 9 judecători, astfel ca, în baza art. 408/1 alin.11 lit.b din C.pr.pen., a admis cererea de revizuire a acestuia, a desființat în parte, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul Paizs Octavian, hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de fond în fata căreia s-a produs încălcarea drepturilor, astfel cum s-a constatat prin hotărârea CEDO.

În considerentele deciziei, înalta Curte a arătat că, în rejudecare, se va proceda la reaudierea inculpatului Paizs Octavian și la administrarea tuturor probelor, astfel cum sunt arătate în hotărârea CEDO, în sensul ca vor fi audiați nemijlocit de către instanță atât martorii acuzării, cat și cei propuși în apărare, dându-se posibilitatea inculpatului de a se confrunta cu martorii audiați în prezența judecătorului, instanța de fond putând administra orice alte mijloace de proba pe care le considera utile și concludente.

Ca atare, în urma acestei casări, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a II-a Penală, instanța de fond procedând la administrarea probatoriului.

Revizuientul-inculpat a susținut că este nevinovat, motiv pentru care instanța de fond a decis citarea martorilor ascultați în cursul urmăririi penale, și care au dat declarații în fața procurorului referitor la inculpatul Paizs Ferenc, pentru ca aceștia să fie audiați nemijlocit de către instanța de judecată, tocmai în scopul de a da satisfacție cerințelor unui proces echitabil, conform prev. art 6 din Convenție, așa cum - de altfel - s-a și indicat în considerentele hotărârii înaltei Curți.

În acest scop au fost citați, cu mandate de aducere, martorii Orban Andrei Alexandru, Pinti Hilda Szilvia, Vardo (fosta Kozma) Gizella, Lote Ludovic, Hosu Petru, Duka Eugeniu .

Instanța de fond a solicitat Ministerului Justiției al Republicii Ungaria depistarea și audierea prin comisie rogatorie a martorilor Orban Andrei Alexandru, Pinti Hilda Szilvia și Vardo (fosta Kozma) Gizella, martori despre care s-a aflat că și-au stabilit domiciliul, de mai mult timp, în Ungaria. Răspunsul autorităților ungare a fost în sensul că Vardo (fosta Kozma) Gizela nu a putut fi găsită pentru a fi audiată de către autoritățile ungare competente, Orban Andrei Alexandru a decedat la data de 24 iunie 2008 la Budapesta, fiind înaintată o copie a certificatului de deces, iar în privința martorei Pinti Hilda Szilvia a fost înaintată declarația luată de către autoritățile maghiare. Din cuprinsul acesteia a rezultat că martora nu l-a văzut pe cel care l-a lovit pe maiorul de miliție întrucât la momentul când a sosit ea la fața locului acolo se afla o mare mulțime de oameni, iar cel vătămat era întins pe pământ și acoperit. Din mulțime, martora a aflat că cel vătămat a fost scos din mașina de salvare și așa a ajuns acolo unde se afla. Martora a apreciat că moartea milițianului putea fi cauzata de lovituri, însă nu a văzut cine l-a lovit pe cel vătămat, ea încercând să îl ajute, astfel ca i-a luat pulsul și s-a declarat foarte deranjată de brutalitatea și agresiunea văzută acolo.

Referitor la martorul Duka Eugeniu, din procesul verbal de executare a mandatului de aducere, a rezultat că acesta este în Ungaria, la lucru, astfel că nu a putut fi audiat și nu se poate stabili data când va reveni la domiciliu.

Referitor la martorul Hosu Petru, din procesul verbal întocmit de poliția din municipiul Târgu Secuiesc, la data de 20.09.2010, a rezultat că acesta a plecat la fiica sa, în Ungaria, și nu se știe la ce adresă se află, iar apartamentul unde a locuit în Romania a fost vândut în anul 2006 numitului Sarkany Janos .

Referitor la martorul Lote Ludovic, din procesul verbal întocmit la data de 17.06.2010 de poliția mun. Târgu Secuiesc, a rezultat că acesta nu a putut fi contactat deoarece se află internat de cca.2 ani la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Secuiesc cu diagnosticul „demență alcoolică", fapt confirmat și de dr. Ercse din cadrul Spitalului Târgu Secuiesc.

Pe parcursul rejudecării cauzei în primă instanță, revizuientul Paizs Octavian a decedat, fiind introduși în cauza penală, pe latură civilă, succesorii acestuia, respectiv numiții Paizs Ferenc (fiu), Paisz Majos Margit (soția supraviețuitoare) și Pap Eniko (fiica), toți fiind citați în instanță, aceștia nesolicitând probe și neparticipând la proces.

Tribunalul București, în rejudecarea în primă instanță a cauzei, ca urmare a admiterii cererii de revizuire, a făcut aplicarea disp.art.327 alin.3 C.pr.pen. cu privire la majoritatea martorilor citați deoarece, în mod obiectiv, la acest moment, după 20 de ani de la data săvârșirii faptei, a fost imposibil de realizat indicația dată atât de Curtea Europeana de la Strasbourg, cât și de Înalta Curte, de a-i aduce în fața instanței nemijlocit spre a fi audiați și confruntați cu inculpatul Paizs Octavian.

Dând eficiență declarațiilor date în cursul urmării penale, dar și în fata instanței de fond, cu ocazia soluționării dosarului de către Tribunalul București, instanța a apreciat că în mod temeinic s-a stabilit vinovăția inculpatului Paizs Octavian, din probele administrate rezultând participația sa la fapta de lovituri cauzatoare de moarte săvârșită asupra victimei maior Agache Aurel.

Astfel, în dosarul de urmărire penală se afla declarațiile martorului Duka Eugeniu care a arătat că, printre alți agresori, a mai reținut și pe un bărbat în halat alb, adică pe inculpatul Paizs Octavian, care se afla la serviciu, respectiv la frizerie, și ieșise în ținuta sa de lucru, adică în halat alb, să ia parte la evenimentele care se petreceau în centrul orașului; de asemenea, în același dosar, se află și declarația martorului Vardo Vilmos care a arătat că a reușit să-l urce pe Agache Aurel în mașina Salvării, însă numiții Hejja Dezideriu și Paizs Ocsi - frizerul - l-au tras jos din mașină și lumea a continuat să îl lovească. Dintre agresori i-a remarcat pe cei doi, care l-au tras jos din salvare și i-au aplicat mai multe lovituri cu mâinile și picioarele. Și martora Kozma Gizella (în prezent Vardo) a declarat că: „Atunci alte persoane au intervenit, au luat cheia din contact de la șofer și nu l-au lăsat să plece. Acesta a și fugit de acolo, abandonând în acel loc salvarea. Maiorul Agache din nou a fost scos din salvare de către numiții Hejja și Paizs, dar al căror prenume nu îl cunosc". În aceeași declarație, dată în ziua de 4.12.1991, s-a menționat că, fiindu-i prezentate fotografii de la evidența populației, martora a indicat ca fiind prezenți la locul conflictului pe numitul Reiner Anton, împreună cu numiții Hejja și Paizs, care l-au tras din mașina-salvare pe victima Agache Aurel.

Din declarația martorului Lote Ludovic, dată în ziua de 25.03.1992, a rezultat, de asemenea, participația inculpatului Paizs Octavian la agresiunile săvârșite asupra maiorului Agache Aurel, martorul arătând că pe trotuarul de lângă parc l-a zărit pe Vardo Vilmos Berde Bela - fotograful. De asemenea, la un moment dat a apărut și frizerul Paizs Octavian, fiind în halat alb...A observat că numitul Paizs Octavian a stat de vorba cu Hejja Dezideriu. Din procesul verbal de confruntare efectuat de procuror în ziua de 24.03.1992, între martorul Orban Andrei Alexandru și inculpatul Paizs Octavian, a rezultat că martorul îl cunoaște de ani de zile pe inculpat, arătând ca îi este frizer și îl știa după poreclă, respectiv „Paizs Ocsi". Totodată, a arătat despre acesta că pe data de 22.12.1989 l-a remarcat la locul unde s-a comis agresiunea împotriva victimei Agache Aurel; prezența acestuia a observat-o prima dată în momentul în care s-a oprit a doua salvare între cele două ronduri din fața farmaciei. Martorul a arătat că la un moment dat l-a observat pe Paizs Octavian că se afla împreună cu alte persoane pe partea stângă a autovehiculului, lângă cabina, pe partea în care se afla și șoferul. Și pe partea dreapta a salvării stăteau alte persoane, salvarea având toate ușile deschise. Din mulțime, martorul a declarat, că s-au auzit voci în sensul că Paizs Ocsi a scos cheia de contact de la salvare.

În concluzie, în opinia instanței de fond, vinovăția inculpatului Paizs Octavian a rezultat în mod indubitabil din probele care au fost prezentate și analizate mai sus, astfel încât nu a dat curs cererii de revizuire, cerere susținută - după decesul inculpatului - de către fiul sau, Paizs Ferenc, de achitare pe motivul invocat, al nevinovăției acestuia, deoarece au fost suficiente probe directe care l-au plasat pe inculpatul Paizs Octavian la locul săvârșirii faptei și având o contribuție esențială la producerea rezultatului socialmente periculos al infracțiunii prev. de art 183 C.pen., infracțiune pentru care a fost trimis în judecată.

În sinteză, s-a reținut că, la aflarea veștii despre fuga soților Ceaușescu, unii locuitori din orașul Târgu Secuiesc, și din comunele apropiate, s-au deplasat spre centrul orașului, distrugând simbolurile puterii de atunci, au fost sparte vitrinele librăriilor din centru, iar cărțile și broșurile cu și despre Ceaușescu au fost aruncate în stradă și li s-a dat foc, după care mulțimea s-a îndreptat apoi spre Consiliul popular orășenesc (primăria de azi) unde, după ce au pătruns în sediu, au aruncat documentele de partid pe ferestre, și au agresat câteva persoane " non grata ", cum ar fi fostul primar sau lucrătorul de miliție care era de serviciu la intrarea în clădire. A urmat apoi "asediul" clădirii fostei miliții orășenești unde mulțimea, după ce a pătruns pe poarta, care a cedat presiunii, a aruncat pe fereastră documente și mobilier. Mai mulți lucrători de miliție au fost agresați de mulțime, după care unul câte unul părăseau sediul instituției, sediu la care în cele din urmă s-a și dat foc. Printre cei agresați în sediul miliției, s-a aflat și maiorul Agache Aurel, victima din prezenta cauză, care a încercat și el să scape de furia mulțimii. Ajungând în stradă, în fața sediului miliției, victima a fost luată în primire de 2 - 3 persoane, rămase neidentificate, care i-au aplicat mai multe lovituri. In vederea liniștirii spiritelor, au intervenit martorii Csesznek Oliver și Kratochwil Laszlo, astfel că victima a putut să scape și s-a îndreptat prin fugă spre centrul orașului. Ajungând în centru, a fost lovit din nou de mulțimea furioasa, după care a încercat să scape de mulțime, refugiindu-se în farmacia din clădirea maternității. Și din incinta farmaciei a fost scos, agresiunile fiind continuate în fața clădirii spitalului. Martorul Kele Mihail - medic ginecolog - văzând violențele, a cerut telefonic o salvare; când a apărut mașina salvării, adusă de numitul Bana Nemet-Ludovic, cei doi tineri Csesznek Oliver și Kratochwil Laszlo au intervenit din nou și au urcat victima în autovehicul. Mulțimea a împiedicat plecarea mașinii, astfel că victima a fost scoasă din salvare și, din nou, agresată. Din declarațiile martorilor Kozma Gizella și Vardo Vilmos a rezultat că persoanele care au scos victima din mașina salvării au fost inculpații Hejja Dezideriu și Paizs Octavian, împreună cu inculpatul Reiner Anton, care i-au și aplicat mai multe lovituri.

Aceiași martori - Kozma Gizella și Vardo Vilmos - cărora li s-a alăturat și martorul Hossu Petru, au remarcat "ferocitatea" cu care inculpata Filip Orban Daniela Kamilla lovea victima, strigând: " Tu l-ai băgat pe tata în pușcărie !". Văzând că agresiunea continuă, medicul Kele Mihail a solicitat o nouă mașină a salvării și a coborât din spital, împreună cu un alt medic - Kelemen Andraș, cu care au încercat să pună victima în mașina sosită între timp. Nu au reușit deoarece au fost amenințați și, astfel, cei doi medici au renunțat și s-au retras. Și martora Măgurean Erszebet a intervenit în ambele situații descrise, când au sosit mașinile salvării pentru a-l ajuta pe maiorul Agache Aurel sa scape de agresiunea mulțimii dezlănțuite, dar a fost împiedicată să o facă . Inculpata Filip Orban Daniela Kamilla a lovit victima, inclusiv cu tocul de la cizma cu care era încălțată, după care i-a sărit pe zona toracică, iar spre finalul agresiunii a apărut și a intervenit martora Pinti Hilda Szilvia care, după ce a "luat pulsul" victimei și a constatat că încă trăiește, a solicitat celor din jur ca ofițerul să fie dus la spital. Atunci a intervenit inculpatul Konrad Ioan, care a lovit victima cu piciorul în zona gâtului și în piept, după care a afirmat că nu mai este nevoie să fie dus la spital pentru că este mort.

Instanța de fond a constatat însă că pentru fapta descrisă mai sus, petrecută la data de 22.12.1989, în conformitate cu disp. art 122 alin.l lit.b rap. la art 124 C.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, impunându-se soluția de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit.b C.pr.pen., rap la art 10 lit.g C.pr.pen.

Împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 15 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală, în dosarul nr. 37089/3/2009, au declarat apel numiții Papp Eniko, Paizs Ferenc și Paizs Majos Margit (în calitate de rude ale defunctului revizuient-inculpat) care au solicitat ca, în urma reaudierii martorilor propuși în apărare, dar neaudiați de Tribunalul București, să se dispună achitarea inculpatului decedat Paizs Octavian, respectiv, respingerea cererii părților civile privitoare la obligarea lor la plata despăgubirilor civile întrucât ei nu au acceptat moștenirea defunctului.

În motivarea apelului, se arată că sentința atacată conține o serie de erori grave, materiale și juridice. Spre exemplu, s-a reținut că Tribunalul București, procedând la rejudecarea cauzei, „ca urmare a admiterii cererii de revizuire, în privința inculpatului Paizs Ferenc a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. 3 C.pr.pen. cu privire la majoritatea martorilor (...) instanța a constatat că în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatului Paizs Ferenc, din probele administrate rezultând și participația sa la fapta de lovituri cauzatoare de moarte săvârșită asupra victimei Agache Aurel". Pasajele citate denotă, în opinia apelanților, faptul că instanța de fond a fost atât de preocupată de „stabilirea adevărului", încât a găsit de cuviință ca să rețină vinovăția fiului inculpatului (Paizs Ferenc) în locul presupusului făptuitor (Paizs Octavian). Dar, mai arată apelanții, instanța de fond a săvârșit și erori juridice, deoarece nu a procedat la ascultarea martorilor în faza de judecată, înlăturând astfel considerentele CEDO (nr.72), potrivit cărora: "Curtea constată că în cazul de față, majoritatea martorilor ale căror declarații au fost luate în considerare de către jurisdicțiile naționale pentru a-și fonda hotărârile, nu au fost niciodată audiați de către un judecător, cu excepția lui V.V.". In continuare, arată apelanții, despre depoziția acestui martor s-a reținut că instanțele române au greșit atunci când au acceptat depoziția acestuia din faza de urmărire și nu pe cea dată în faza de judecată, favorabilă inculpatului revizuent Paizs Octavian. În același sens s-a reținut de CEDO și faptul că dreptul inculpaților condamnați nu a fost respectat, martorii nefiind audiați în condiții de contradictorialitate: „drepturile la apărare sunt restrânse de o manieră incompatibilă cu garanțiile articolului 6 atunci când o condamnare se întemeiază în mod unic sau într-o măsură determinantă pe depozițiile făcute de o persoană care acuzatul nu a putut să o interogheze" (nr. 69). Aceste considerente sunt fortificate sub paragraful nr.77, stabilindu-se faptul că a fost călcat dreptul la apărare al fiecărui petent - deci au fost violate și prev. 6 § 1 și 3 din Convenție. Neîndoielnic, prin modul în care a decurs judecarea cererii de revizuire în faza primei instanțe, prin repetarea încălcărilor prevederilor procedurale, necunoscând martorii, făcând aplicarea prevederilor art. 327 alin. 3 C.pr.pen., criticate de Curtea Europeană, au fost încălcate și dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție și cele ale art. 46, pct. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. încălcarea acestor acte normative poate fi îndreptată numai dacă se va proceda la ascultarea martorilor acuzării și a martorilor propuși în apărare, în dosarul nr. 1775/1998 al Tribunalului București, Secția l-a penală. Abia după ascultarea martorilor în faza de judecată se va putea pronunța o hotărâre conformă cu hotărârile Curții Europene și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a mai arătat că, potrivit încheierii de ședință din data de 14.12.2010, numita „Papp Eniko a fost citată în cauză în calitate de moștenitoare a defunctului Paizs Octavian, în măsura în care aceasta are calitatea de acceptantă a succesiunii tatălui său, firește că autoritățile ungare vor preciza cum a dobândit această calitate și la ce dată". Or, au arătat apelanții, lecturând materialul probator se poate observa că nu există nici o dovadă privitoare la acceptarea în Ungaria a moștenirii paterne. În privința neacceptării succesiunii în România se află la dosar comunicarea Camerei Notarilor Publici Brașov nr.116/23.03.2010. Paizs Octavian a decedat la 28.09.2009, deci termenul de acceptare a succesiunii a expirat la o săptămână după eliberarea acestei adeverințe.

În cursul judecării apelurilor, curtea de apel a dispus audierea, potrivit dispozițiilor cuprinse în decizia nr.59/26.01.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în calitate de martori, a numiților Kato Veronica, Finta Attila, Bandi (Savastre) Ioana, Duka Eugen, Vardi Gizzela, Filip Orban Daniela Kamilla și Hosu Petre.

Prin decizia penală nr.352/20.11.2012, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de numiții PAPP ENIKO, PAIZS FERENC, PAIZS MAJOS MARGIT împotriva sentinței penale nr. 124 din 15.02.2011 pronunțate de Tribunalul București- Secția a II-a, a desființat sentința apelată și, în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. c C.pr.pen. a achitat pe revizuentul inculpat Paizs Octavian sub aspectul infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C.pen., cu aplic. art. 75 lit. c C.pen.

În baza art. 14, art. 346 alin. 2 C.pr.pen., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de părțile civile AGACHE ILEANA (soția victimei), AGACHE AUREL DIONISE (fiul), AGACHE ILEANA (fiica), AGACHE IOAN (fiul) și AGACHE ANDREI OVIDIU (fiul).

S-a dispus ca cheltuielile judiciare aferente soluționării cauzei în primă instanță și în apel să rămână în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 129/P/1990, din data de 15.12.1997, a fost trimis în judecată inculpatul PAIZS OCTAVIAN, pentru complicitate la infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 183 C.pen., cu aplic. art. 75 lit. a C.pen., reținându-se, în sinteză, că, la data de 22.12.1989, împreună cu Filip Orban Daniela Kamilla, Hejja Dezideriu, Reiner Anton, Konrad Ioan și Kanabe Șandor Istvan, au aplicat multiple lovituri victimei maior de miliție Agache Aurel care, în final, au dus la moartea acestuia.

Prin sentința penală nr.70/15.02.1999, Tribunalul București, Secția I Penală a reținut vinovăția inculpatului Paizs Octavian pentru faptele care au format obiectul trimiterii în judecată și l-a condamnat pe acesta, în baza art. 183 C.pen., cu aplic. art. 75 lit.a C.pen. și art. 13 C.pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare, după schimbarea încadrării juridice. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 544 din 18.11.1999 a Curții de Apel București, Secția l-a și, respectiv, prin decizia nr. 1603/26.03.2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

Condamnatul Paizs Octavian s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului care, prin hotărârea „Reiner și alții împotriva României" din data de 27.09.2007, a hotărât că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție în ceea ce privește durata procedurii și că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 3 lit. d) din Convenție în ceea ce îi privește pe Octavian Paisz.

CEDO a statuat că, în cauză, pe lângă depășirea termenului rezonabil pentru durata procesului, majoritatea martorilor ale căror declarații au fost luate în considerare de instanțele naționale pentru a-și întemeia deciziile nu au fost niciodată audiați de un judecător, cu excepția lui V.V. (Vardo Vilmos), audiat de Tribunalul București. În fața acestei instanțe, și contrar declarației date în cursul urmăririi penale, acest martor a negat că i-ar fi văzut pe reclamanți agresând victima. Totuși, CEDO a observat că instanțele nu au arătat motivele care le-au determinat să acorde întâietate mărturiei făcute de V.V. în cursul urmăririi penale, mai degrabă decât declarației pe care acesta a făcut-o în fața instanței, într-adevăr, motivarea sentinței Tribunalului București, singura instanță care l-a audiat pe V.V., s-a redus la o simplă trimitere la rechizitoriul procurorului, fără nici o mențiune suplimentară. De asemenea, a arătat că instanța de la Curtea de Apel și de la Curtea Supremă fac trimitere numai la declarația dată de V.V. în cursul urmăririi penale, indicând chiar paginile din dosarul de urmărire penală, fără a menționa sau a comenta faptul că și-a schimbat depoziția în fața instanței. În ceea ce îi privește pe ceilalți martori, ale căror declarații făcute în cursul urmăririi penale au contribuit în mod hotărâtor la condamnarea reclamanților, CEDO subliniază că nu au fost niciodată audiați de instanțe. Atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au respins, fără o motivare suficientă, cererile repetate ale reclamanților care solicitau audierea directă a acestor martori de către judecători. Mai mult, așa cum reiese din elementele aflate în posesia sa, CEDO constată că în cursul urmăririi penale reclamanții nu au avut ocazia să se confrunte cu martorii. Prin urmare, nici în faza urmăririi penale, și nici în timpul dezbaterilor părțile interesate nu au putut interoga sau obține audierea acestor martori. Deși declarațiile acestor martori au fost citite în fața instanței, ei nu au putut verifica credibilitatea lor și nici să pună la îndoială declarațiile lor. În ceea ce îl privește pe martorul O.A.A. (Orban Andrei Alexandru), CEDO a constatat că între acesta și domnul Paisz a avut loc o confruntare în cursul cercetării prealabile. Totuși, în măsura în care în declarația sa din 24 martie 1992, martorul O.A.A. declarase că nu poate spune dacă reclamantul agresase victima, subiectul însuși al dezbaterii ar putea ridica semne de întrebare. În plus, CEDO a constatat că confruntarea s-a desfășurat în fața procurorului însărcinat cu cercetarea prealabilă, care nu îndeplinea cerințele de independență și imparțialitate ale unui magistrat (Pantea, menționată mai sus, § 238), și că reclamantul nu a beneficiat de asistența unui avocat. Or, un element important al unui proces echitabil este posibilitatea acuzatului de a se confrunta cu martorii hotărâtori în prezența judecătorului care trebuie, în ultimul rând, să ia o decizie asupra cauzei (Graviano împotriva Italiei, nr. 10.075/02, § 38, 10 februarie 2005). Prin urmare, CEDO a apreciat că o astfel de confruntare nu putea scuti instanțele de obligația de a proceda la audierea martorilor acuzării în prezența acuzatului. Pe de altă parte, CEDO a constatat că, dacă este adevărat că instanțele au statuat asupra fondului cauzei după 10 ani de la comiterea faptelor, astfel încât localizarea martorilor respectivi prezenta probabil o anumită dificultate [Scheper împotriva Olandei (dec.), nr. 39.209/02, 5 aprilie 2005], nu e mai puțin adevărat faptul că această dificultate nu poate fi imputată reclamanților și că această motivare nu a fost invocată de instanțele naționale.

Prin decizia nr.59/26.01.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a fost admisă cererea de revizuire pentru condamnatul Paizs Octavian, în conformitate cu prevederile art. 4081 al. 1 C.pr.pen., constatând că există consecințe grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenția Europeană, constatată prin hotărârea CEDO definitivă, care continuă să se producă și care nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunțate de instanța penală română.

Trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul București, instanța de fond în fața căreia s-a produs încălcarea drepturilor, cum s-a constatat prin hotărârea CEDO, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța să procedeze la reaudierea inculpatului Paizs Octavian și la administrarea tuturor probelor, astfel cum sunt arătate în hotărârea CEDO, în sensul audierii nemijlocite de către instanță atât a martorilor acuzării, cât și a celor propuși în apărare, dându-se posibilitatea inculpatului de a se confrunta cu martorii audiați în prezența judecătorului.

S-a reținut de instanța de prim control judiciar că tribunalul, în rejudecarea cauzei, a procedat la audierea, prin comisie rogatorie, a martorei Pinti Hilda Szilvia, constatând imposibilitatea de audiere a martorilor Orban Andrei Alexandru - decedat, Lote Ludovic - datorită stării precare a sănătății, iar Vardo (fostă Kozma) Gizzela, Duka Eugeniu și Hosu Petre -întrucât nu s-au putut stabili domiciliile actuale ale acestora.

În fața Curții de Apel București, în cursul judecării apelurilor, au fost audiați martorii Kato Veronica, Finta Atila, Bandi (Savastre) Ioana, Duka Eugen, Vardo Gizzela, Filip Orban Daniela Kamilla și Hosu Petre și s-a constatat imposibilitatea audierii martorului Vardi Vilmos întrucât acesta a decedat.

În urma administrării mijloacelor de probă menționate și a analizării actelor dosarului cauzei, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Din declarațiile martorilor Duka Eugen, Vardo Gizella și Filip Orban Daniela Kamilla rezultă prezența lui Paizs Octavian, la data de 22.12.1989, în centrul orașului Tg. Secuiesc, unde se aflau mase mari de oameni, după anunțarea căderii regimului comunist. Aceștia însă îl plasează pe Paizs Octavian la 30 m de locul desfășurării acțiunii, respectiv de grupul de oameni care agresau și loveau victima Agache Aurel - așa cum arată martorul Duka Eugen - sau „la marginea masei de oameni" - cum precizează Filip Orban Daniela Kamilla. Aceștia însă declară că Paizs Octavian nu a fost în nici un fel implicat în acțiunile acestui grup de oameni, în sensul că nici nu a lovit și nici nu a îndemnat alte persoane să-l agreseze pe maiorul de miliție Agache Aurel. Martorii Pinti Hilda Szilvia, Kato Veronica, Finta Atila și Bandi (Savastre) Ioana susțin ori că nu îl cunoșteau pe Paizs Octavian ori că, în acele momente, la care au implicați în mod direct, nu l-au văzut pe acesta ca participând la desfășurarea evenimentelor. Aceștia declară că nu își aduc aminte cu exactitate fizionomia ori identitatea persoanelor care au exercitat acțiunile de lovire, de împiedicare a mașinii de „Salvare" de a transporta sau acorda ajutor victimei, datorită trecerii timpului ori încărcăturii emoționale a evenimentelor din acea perioadă. Această imperfecțiune a relatării faptelor și împrejurărilor cauzei este explicabilă, în opinia instanței de apel, atât prin prisma relativității mărturiei persoanei care a perceput faptele ex propriis sensibus, care poate produce distorsionări ale realității, dar și atitudinii martorilor în fața organelor de anchetă din perioada imediat următoare anului 1989. Este cazul, menționează instanța de apel, a martorei Vardo (Kozma) Gizella care, deși în faza de urmărire penală, în declarația luată la data de 04.11.1991, a declarat că a văzut pe inculpatul Paizs Octavian că, împreună cu „Heja", l-a scos din salvare pe maiorul Agache Aurel pentru a împiedica personalul medical să-l transporte, recunoscându-i pe aceștia din planșa foto, în fața instanței și-a retractat aceste declarații. Cu această din urmă ocazie, a declarat că nu l-a văzut pe Paizs Octavian trăgându-l din „Salvare", că - de altfel - nici nu se afla la locul la care venise mașina „Salvării" și a susținut că a dat declarațiile pentru că „îi era frică de comuniști" și că nu i s-a permis să citească declarația dată în timpul urmăririi penale înainte să o semneze. De altfel, menționează instanța de apel, și martorul Duka Eugen, încă din faza urmăririi penale, a declarat că doar a auzit că Paizs Octavian și „șeful de la cofetărie" - Hejja Dezideriu - au tras-o afară din „Salvare" pe victimă, iar în declarația dată în 1997 a declarat doar că a observat că lângă victimă se afla un bărbat îmbrăcat în halat alb - persoană care ar fi putut fi și medicul venit a-i acorda asistență de specialitatea acesteia. De altfel, inculpatul Hejja Dezideriu a declarat că l-a văzut în acele împrejurări pe Paizs Octavian, însă nu a sesizat ca acesta să exercite acte de violență asupra maiorului de poliție. Deosebit de relevantă este, în opinia instanței de apel, declarația martorului Hosu Petre, probă administrată prin comisie rogatorie de această instanță de apel. Acesta, spre deosebire de ceilalți martori, are o viziune destul de clară a evenimentelor, s-a aflat - potrivit susținerilor sale - o perioadă mare de timp în preajma victimei pe care, în virtutea relațiilor de prietenie, a încercat să o ajute. Acesta declară însă că, în cursul evenimentelor relatate, Paizs Octavian nu a fost prezent.

Din această examinare a materialului probator administrat, instanța de apel a apreciat că nu poate reține în sarcina lui Paizs Octavian săvârșirea față de victimă a infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C.pen., rezultând că acesta nu a participat - prin acțiuni directe ori prin împiedicarea altor persoane de a lua măsuri pentru salvarea victimei sau chiar prin îndemnarea altora participanți de a o lovi - la agresarea maiorului de miliție Agache Aurel.

Instanța de apel a făcut trimitere și la cauza Delta contra Franței în care CEDO a reținut încălcarea drepturilor prevăzute de art.6 paragraf 1 și 3 litera d întrucât hotărârea de condamnare s-a bazat pe declarația unei părți și a unui martor care nu au mai fost interogați de instanțele de judecată, iar aceste probe au fost determinante pentru pronunțarea hotărârii de condamnare. De asemenea, s-a făcut trimitere la cauza Dănăilă contra României în care s-a stabilit că „Dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art.6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia acuzatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății".

Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitându-se casarea deciziei atacate și menținerea soluției de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale. în motivarea scrisă a recursului, reprezentantul Ministerului Public a arătat următoarele:

În mod neîntemeiat instanța de apel a dat eficiență exclusiv declarațiilor date după două decenii de la cele administrate în faza de urmărire penală, declarații prin care martorii oculari au retractat, în mod nejustificat și vădit pro cauza, cele declarate anterior, exonerându-l de vinovăție pe inculpatul Paizs Octavian. Aceste reveniri trebuie privite și în contextul în care parte din ele s-au realizat în fața unei instanțe din alt stat, prin comisie rogatorie, fapt care, deși legal, au împiedicat perceperea de către instanța de apel, în mod direct, a poziției persoanei audiate și posibilitatea formulării de întrebări și cu privire la motivația revenirii asupra poziției exprimate. De asemenea, motivația existenței unor presiuni sau amenințări de natură din partea procurorului care a efectuat urmărirea penală nu se susține și din prisma faptului că unii martori au putut retracta declarațiile inițiale chiar din faza de urmărire penală, fapt ce dovedește lipsa oricăror presiuni sau amenințări din partea procurorului.

Astfel, cu privire la inculpatul Paizs Octavian, s-a menționat poziția sa procesuală, care a fost una contradictorie, încă din faza de urmărire penală. Fiind audiat la data de 05.12.1991 de către procuror, la începutul declarației afirmă că nu s-a apropriat de mașina de salvare sau locul unde zăcea victima, pentru ca mai apoi, după ce procurorul i-a făcut cunoscută existența unor declarații ale altor persoane care îl acuzau, să revină și să precizeze că s-ar fi apropiat totuși la 1 m, văzând că avea cheile în contact. Ulterior, la data de 24.03.1992 cu prilejul confruntării cu martorul Orban Andrei Alexandru inculpatul își schimbă din nou poziția arătând că s-a aflat totuși lângă cabina șoferului mașinii de salvare și chiar s-a uitat pe geam.

De asemenea, din declarația martorei Kozma Gizella (în prezent Vardo), dată în faza de urmărire penală, la procuror, în data de 04.11.1991, rezultă că victima a fost scoasă din salvare de către inculpatul Paizs Octavian, împreună cu coinculpatul Hejja Dezideriu, declarația fiind menținută la o nouă chemare pentru audiere de către procuror la data de 07.11.1991, și care se coroborează cu procesul verbal de recunoaștere de pe planșă foto încheiat la data de 04.11.1991. în acest sens, martora declară că: „Atunci alte persoane au intervenit, au luat cheia din contact de la șofer și nu l-au lăsat să plece. Acesta a și fugit de acolo, abandonând în acel loc salvarea. Maiorul Agache din nou a fost scos din salvare de către numiții Hejja și Paizs, dar al căror prenume nu îl cunosc". În aceeași declarație, dată în ziua de 4.12.1991, se menționează că, fiindu-i prezentate fotografii de la evidența populației, martora a indicat ca fiind prezenți la locul conflictului pe numitul Reiner Anton, împreună cu numiții Hejja și Paizs, care l-au tras din mașina-salvare pe victima Agache Aurel.

Ulterior, în declarația dată de Vardo Kozma Gisela, în fața Curții de Apel București, la data de 08.11.2011, după 20 de ani, prin urmare la o distanță foarte mare în timp de la momentul producerii evenimentelor, retractează declarațiile date în faza de urmărire penala, cu singura motivație, neplauzibilă, că i-a fost frică de comuniști la momentul audierii de către organele de urmărire penală; or, în anul 1991 regimul comunist era deja de domeniul trecutului.

În ceea ce privește poziția coinculpatei Filip Orban Daniela Kamila, care a dat - la datele de 28.11.1991, respectiv 29.11.1991 - trei declarații în faza de urmărire penală, două olografe și una pe formular, ultima chiar în prezența unui apărător, nu pot exista dubii cu privire la pretinsa exercitare de amenințări sau presiuni din partea organelor de anchetă. Martora a arătat că „l-am recunoscut pe numitul Paizs Ocsi, care cât timp am fost eu acolo nu am văzut să lovească în Agache, dar incita pe cei prezenți să lovească pe maiorul Agache". Ulterior, la data de 03.02.2012, fiind audiată prin comisie rogatorie la Judecătoria Centrală Sectorială din Pesta, Filip Orban Daniela Kamila retractează cele declarate și, în mod nesincer, nu recunoaște nici măcar propria participare la comiterea faptei de lovituri cauzatoare de moarte care rezultat din materialului probator administrat și pentru care a fost condamnată definitiv, astfel ca nu se pot reține ca fiind veridice cele susținute.

Referitor la martorul Vardo Vilmos acesta, în faza de urmărire penală, a dat la data de 03.12.1991 o declarație din care rezultă că inculpatul a tras victima din salvare, participanții continuând sa o lovească. Astfel, martorul a arătat că „Am reușit să-l urc pe Agache în salvare, însă numiții Hejja Dezideriu și Paizs Ocsi - frizerul - l-au tras jos din salvare și lumea a continuat sa îl lovească. Dintre agresori i-am remarcat pe cei doi, care l-au tras jos din salvare și au aplicat mai multe lovituri cu mâinile și picioarele...". Ulterior, la data de 24.03.1992, revine și retractează la procuror aceste susțineri cu motivarea că apărut o confuzie deoarece inculpatul era îmbrăcat în halat alb, însă nu a explicat cu cine ar fi putut fi confundat explicația fiind, prin urmare, neplauzibilă, cu scopul de a-l exonera de răspundere penală pe Paizs Octavian. Martorul Vardo Vilmos, audiat fiind la data de 18.01.1999 de către judecătorul care a soluționat cauza pe fond, nu lămurește acel moment și nu precizează de ce nu-și mai menține declarația dată în faza de urmărire penală, încercând să strămute vinovăția de la un nivel personal asupra uneia colective, arătând că „pot spune că din ce am văzut mulțimea care a lovit victima era preponderent feminină și țigani".

Un alt martor direct a fost martorul Orban Andrei Alexandru care, în faza de judecată, nu a mai putut fi audiat întrucât a decedat, declarația sa, la data de 03.12.1991, în faza de urmărire penală, fiind relevantă și veridică. în acest sens, martorul declară că atunci „când a venit mașina salvării a fost pus pe brancardă și urcat în mașină. Lumea l-a scos. Am văzut că cheia mașinii a fost scoasă de frizerul Ocsi ca mașina să nu poată porni. " Ulterior la data de 24.03.1992, a retractat în mod nesincer cele susținute în sensul că cineva din mulțime a văzut pe inculpat că a scos cheia din contact.

În ceea ce îi privește pe martorii Duka Eugen și Lote Ludovic, chiar din declarațiile date în faza de urmărire penală rezultă că aceștia nu au perceput direct momentul scoaterii din salvare a victimei, astfel încât declarațiile din fața instanței nu prezintă relevanță decât sub aspectul prezenței la fața locului a inculpatului Paizs Octavian.

De asemenea, declarația martorului Hosu Petru, audiat la data de 33.10.2012, prin comisie rogatorie la Judecătoria Centrală Sectorială din Pesta, și reținută ca fiind în sensul excluderii vinovăției inculpatului Paizs Octavian de către instanța de apel, nu este diferită de cele date în faza de urmărire penală prin care acesta a descris contribuțiile la comiterea faptei a altor inculpați din cauză, acesta nefiind de față la momentul venirii mașinii de salvare, situat ulterior aplicării de lovituri vârful cizmei în zona testiculelor victimei de către inculpata Filip Orban Daniela Kamila, moment ultim la care a asistat.

În cursul dezbaterilor în recurs, procurorul de ședință a susținut că soluția legală ar fi cea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii decesului inculpatului în cursul judecării cauzei penale la instanța de fond.

Această solicitare trebuie însă examinată în contextul în care Ministerul Public nu a exercitat apel împotriva sentinței instanței de fond prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Recursul declarat de Ministerului Public va fi admis pentru următoarele motive:

Din perspectiva jurisprudenței CEDO, domeniul administrării și aprecierii probelor este o materie în care statele membre se bucură o marjă de apreciere foarte largă, Convenția permițând statelor să reglementeze fără opreliști semnificative regulile de admisibilitate și forța probantă a mijloacelor de probă. De asemenea, s-a statuat că CEDO nu are competenta de a verifica dacă instanțele naționale au apreciat corect sau nu probele administrate în cauză, ci doar de a stabili dacă mijloacele de probă au fost administrate într-o maniera echitabilă. În materia administrării probelor, elementul determinant al examenului efectuat de către CEDO este maniera în care probele sunt prezentate în fața judecătorului național, aceasta examinând procedura în ansamblul său și neoprindu-se doar la un moment punctual pentru a decide încălcarea sau respectarea art. 6.

În cursul rejudecării prezentei cauze penale, la instanțele de fond și de apel, au fost respectate imperativele stabilite prin hotărârea CEDO și, respectiv, prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, în sensul audierii martorilor, această activitate probatorie realizându-se, după caz, și în raport cu mijloacele/procedeele legale posibil aplicabile, fie în mod nemijlocit, fie prin comisie rogatorie în Ungaria.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în principiu, elementele de probă trebuie administrate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Cu toate acestea, a statuat aceeași Curte, utilizarea unor mărturii oferite în faza de urmărire penală nu este, prin sine, contrară prevederilor art. 6, în măsura în care sunt respectate regulile apărării. Ca și regulă generală, aceste drepturi impun statului să îi acorde acuzatului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta mărturia împotriva sa și de a-l interoga pe autor la momentul depoziției sau mai târziu (CEDO, Plenul, hotărârea Kostovski versus Olanda, 20 octombrie 1989, 11454/85).

În sfârșit, și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, a statuat, în același sens, arătând că „Din analiza dispoziției legale menționate rezultă că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești și că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal. Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală" (ÎCCJ, Secția penală, decizia penală nr.724/24.02.2012, publicată).

În continuare, se mai reține și că, într-o cauză contra României, CEDO a apreciat că prin declarația făcută de către reclamant, prin intermediul avocatului său, în fața jurisdicției competente, că nu înțelege să își mențină cererea de audiere a celor doi martori, acesta s-a expus în mod conștient riscului unei condamnări întemeiate pe declarațiile celor doi martori. CEDO a observat, de asemenea, că instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare. Trebuie subliniat -menționează aceeași Curte - că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. În special, Curtea notează că niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne (Hotărârea din 3 mai 2011 pronunțată în cauza Andrei Iulian Roșea împotriva României).

În consecință, în raport cu toate cele anterior menționate, Înalta Curte apreciază că o soluție de achitare a inculpatului prin înlăturarea tuturor probelor din faza urmăririi penale și, respectiv, prin reținerea numai a celor administrate în faza judecății (fond și apel, iar în prezenta cauză numai a celor date de martori în rejudecarea cauzei, după peste 20 de ani de la data faptelor ce formează obiectul judecății), nu este legal posibilă deoarece, potrivit art. 63 alin.2 C.pr.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziției legale menționate rezultă următoarele aspecte de principiu: - probele strânse în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești; - probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești; - scopul strângerii și evaluării probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C.pr.pen. este identic pentru ambele faze ale procesului penal - aflarea adevărului.

Faptul că, potrivit legii interne și standardului CEDO, instanța este obligată să audieze nemijlocit și în contradictoriu cu inculpatul martorii, chiar și în sensul autonom al noțiunii de „martor" stabilit de CEDO, să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora - pentru reținerea vinovăției sau nevinovăției inculpatului - în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării probelor strânse în faza de urmărire penală.

Cererea apărării de înlăturare a declarațiilor strânse în faza de urmărire penală, pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească martorii nu și-au mai menținut integral declarațiile, invocând pretinse abuzuri ale organelor de cercetare penală sau pentru că ele sunt contradictorii, unele aspecte diferind de cele relatate în faza urmării penale ori cercetării judecătorești (în fond și în apel, cu ocazia rejudecării cauzei penale), este neîntemeiată.

În realizarea dezideratului prevăzut de dispozițiile art. 62 C.pr.pen. - aflarea adevărului prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanța este obligată să analizeze și rațiunile pentru care unii martori nu își mai mențin declarațiile date la puțin timp de la comiterea faptelor ce formează obiectul judecății și să examineze în ce măsură argumentele oferite de aceștia sunt sau nu credibile.

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței naționale posibilitatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În cadrul operațiunii evaluare a tuturor probelor, se impune a se verifica care dintre declarațiile date de martori reflectă adevărul, declarații în care s-a relatat de către aceștia, în mod amănunțit, faptele în care și ei au fost implicați, și dacă nu cumva declarațiile ulterioare sugerează ipoteza tendinței exonerării de răspundere penală a inculpatului.

Împrejurarea că în cursul judecării/rejudecării cauzei penale - cu motivarea generică că ar fi fost supuși unor violențe psihice ori unor intimidări din partea organelor de poliție, că nu le-ar fi fost permis să citească declarația ulterior consemnării, împrejurări nedovedite de altfel, ori că, după ani de zile și-ar fi amintit mai bine unele aspecte - unii dintre martorii audiați revenind, total sau parțial, asupra declarațiilor inițiale date în cursul urmăririi penale, nu poate conduce la constatarea nevinovăției inculpatului.

Prin acceptarea necritică a unor asemenea reveniri ori contraziceri ale martorilor, fără o justificare credibilă, plauzibilă, s-ar diviza artificial și nelegal procesul penal și s-ar minimaliza necesitatea și importanța fazei urmăririi penale, fază care, în dreptul penal român, pe de o parte, cunoaște o reglementare complexă (nerezumându-se la simple investigații, cercetări prealabile ori la o anchetă sau la o instrucție sumară ca în sistemele de drept penal a altor state) aceasta fiind realizată cu respectarea drepturilor și garanțiilor acuzatului de către organele poliției judiciare sub controlul procurorului sau, în unele cazuri, chiar de către procuror, iar pe de altă parte, are un rol major în evitarea trimiterii în judecată a unor persoane nevinovate.

Astfel, cu referire la declarațiile date de persoanele anterior menționate, Înalta Curte reține următoarele:

Cel puțin din perspectiva psihologiei martorului și, mai ales, din perspectiva cunoașterii actuale a proceselor de memorare și redare a informațiilor de către o persoană, apare ca firească și rezonabilă o acuratețe ridicată a declarațiilor date la scurt timp de la data faptelor în care a fost implicată, în defavoarea celor date după lungi perioade de timp (ani sau chiar zeci de ani). Negarea unor aspecte anterior menționate organelor judiciare ori adăugarea unor noi aspecte la cele deja menționate, după lungi perioade de timp, impune examinarea critică a motivelor pentru care martorul procedează în acest mod. Fără a nega posibilitatea acceptării unor reveniri ori completări, apare justificată preocuparea acelorași organe judiciare de a obține explicații rezonabile de la martorii respectivi (mai ales pentru conținutul declarațiilor inițiale olografe ori a declarațiilor inițiale date în prezența unui apărător).

Or, în prezenta cauză se constată că explicațiile date de unii martori, după un interval de timp semnificativ, cu privire la revenirea asupra unor aspecte faptice relatate organelor judiciare nu sunt de natură a fi apreciate ca rezonabile (pretinsa „frică de comuniști", în anul 1991 regimul comunist fiind deja de domeniul trecutului; încercarea de „translatare" a vinovăției de la persoane concrete la „mase de oameni", la „colectivități umane"; pretinsa eroare în care s-a aflat atunci când a făcut referire concretă la inculpatul Paizs Octavian ca fiind persoana care a scos cheia din contact; pretinse presiuni sau amenințări ale organelor judiciare, lipsind însă minime indicii ale unor astfel de acțiuni). Este relevantă, pentru nerezonabilitatea revenirii asupra declarațiilor inițiale, motivația martorei Vardo Gizella cu privire la negarea, aproape totală, a afirmațiilor inițiale „ ....După ce mi s-a citit declarația de la urmărirea penală arăt că am dat-o fiindu-mi frică de comuniști.... îmi recunosc semnăturile de pe declarația dată în cursul urmăririi penale .... îmi aduc aminte că l-am recunoscut pe Paizs din fotografii, dar nu am spus că l-a dat jos pe Agache din salvare. Nu îmi aduc aminte dacă au fost exercitate amenințări asupra mea la momentul recunoașterii. Nu mi s-a permis să citesc declarația din cursul urmăririi penale înainte să o semnez".

În sfârșit, pentru corecta reținere a situației de fapt, sunt elocvente și declarațiile succesive ale inculpatului Paizs Octavian, marcate de numeroase contradicții, începând prin negarea totală a prezenței sale în apropierea victimei, apoi prin acceptarea prezenței în imediata apropiere a acesteia, aproape de mașina Salvării, chiar observând cheia în contact, susținând însă că numai s-a uitat pe geamul mașinii; de asemenea, nu pot fi înlăturate din ansamblul probator declarațiile date de unii martori care, din motive obiective (deces, internare în spitale de specialitate, imposibilitate de localizare etc.) nu au mai putut fi ascultați după trecerea a peste 20 de ani, după cum nu pot fi înlăturate declarațiile coinculpaților care, atât în primul ciclu procesual, cât și în cursul rejudecării, din diferite motive invocate de către aceștia pentru neprezentare la sediul instanțelor, nu au fost audiați, în pofida demersurilor procesuale întreprinse de organele judiciare, instanțele apelând, de-a lungul judecății, în diferite etape ale acesteia, la procedura prevăzută de art.327 alin.3 C.pr.pen. (citirea declarațiilor date de aceștia în cursul urmăririi penale), avocații inculpaților având astfel posibilitatea de a pune în discuție contradictorie și combate aceste probe (pertinența, utilitatea, concludența, realitatea celor afirmate în conținutul declarațiilor, etc.).

Situația de fapt, astfel cum a fost expusă de instanța de fond în urma rejudecării cauzei penale, concordantă cu cea stabilită în ciclul inițial al judecării cauzei, în sinteză constând în aceea că inculpatul Paizs Octavian, la data de 22.12.1989, împreună cu alte persoane, au scos din mașina Salvării și aplicat multiple lovituri victimei maior de miliție Agache Aurel care, în final, au dus la moartea acestuia, rezultă din probatoriul administrat (cu precădere din declarațiile martorilor Pinti Hilda Silvia, Orban Andras Sandor, Vardo Kozma Gizella, Kato Veronica, Finta Atila, Savastre Bandi Ioana, Duka Eugen, Hosu Petre, Lote Ludovic, Vardi/Varo Vilmos, actele medicale și medico-legale, coroborate cu declarațiile coinculpaților Hejja Dezideriu Iulian și Filip Orban Daniela, și parțial cu declarațiile inculpatului Paizs Octavian), răspunderea penală fiind însă înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut de art.122 și art.124 C.pen.

În consecință, față de cele reținute, după casarea deciziei atacate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală combinat cu art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală urmează a dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Paizs Octavian (decedat la data de 28.09.2009) pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Având în vedere că la dosarul cauzei nu există înscrisuri care să ateste că numiții Paizs Ferenc, Paisz Majos Margit și Papp Eniko ar fi acceptat succesiunea defunctului-inculpat Paizs Octavian (existând numai înscrisuri în sensul neînregistrării unei proceduri succesorale -fii.72) urmează a respinge acțiunile civile exercitate de părțile civile Agache Aurel Dionisie, Agache loan, Agache Ileana, Agache Andrei Ovidiu, Depner (fostă Agache) Ileana împotriva acestora întrucât, potrivit art.21 alin.l C.pr.pen. „Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducându-se în cauză moștenitorii acesteia".

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București  împotriva deciziei penale nr. 352/A din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, privind pe intimatul revizuent inculpat Paizs Octavian.

Casează decizia atacată și, rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală combinat cu art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală încetează procesul penal față de inculpatul Paizs Octavian pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Respinge, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate de părțile civile Agache Aurel Dionisie, Agache Ioan, Agache Ileana, Agache Andrei Ovidiu, Depner (fostă Agache) Ileana.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul revizuent, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013

 

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel