Observaţiile lui Agache Aurel Dionisie din 07 aprilie 2010 referitoare la punctul de vedere al Guvernului României din 11 februarie 2010 în cauza 35032/09 - Agache c. România-în limba română precum şi cererea de satisfacere echitabilă
Proceduri juridice externe iniţiate de Agache - Plângerea nr. 35032/09 de la CEDO

Domnului Santiago Quesada

Grefier de Secţie

Secţia a Treia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Codlea la 07 aprilie 2010

Cererea nr. 35032/09

Agache şi alţii c. României

Vă înaintez ataşat:

A. Punctul de vedere al reclamantului Agache Aurel Dionisie faţă de observaţiile Guvernului din 11 februarie 2010 sub aspectul admisibilităţii cererii – ratione personae şi al caracterului întemeiat al plângerii, în fapt şi în drept.

1. În fapt

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

II. DREPTUL INTERN ŞI INTERNAŢIONAL PERTINENT

ÎN DREPT

2. Asupra pretinsei excepții de incompatibilitate ratione personae a plângerii reclamantului cu dispoziţiile Convenţiei.

3. Asupra pretinsei violări a articolului 6 din Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea deciziei din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie

4. Asupra pretinsei violări a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte neexecutarea deciziei din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie

B. Cerere de daune pentru o satisfacţie echitabilă

1. daune materiale

2. dauna morală

3. costuri şi cheltuieli

C. Opis documente.

Anexele 95-122

Primiţi salutările mele distinse.

Agache Aurel Dionisie

 

  1. În fapt

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI:

Guvernul nu contestă în principiu situaţia de fapt expusă în anexa scrisorii din 26 octombrie 2009 dar omite să actualizeze expunerea faptelor, și ţinând cont și de alegaţiile guvernului consider că este necesar a se întregi tabloul expunerii faptelor cu următoarele elemente:

23 februarie 2004: prin adresa nr. 11668/II/15c/2003, Ministerul Justiţiei explică mecanismul care stă la baza traducerii de către Agache Aurel Dionisie a actelor anexate cererii de asistenţă juridică internaţională. Astfel se specifică faptul că: „în conformitate cu art. 7 din legea nr. 189/2003 din 12.05.2003 privind asistenţa judiciară în materie civilă și comercială, toate actele anexate la cerere trebuie să fie însoţite de traduceri oficiale în limba statului solicitat – prin grija instanţei române și pe cheltuiala părţilor interesate.”- Anexa 27(plângerea din 04 septembrie 2009)

16 octombrie 2007: Prin adresa nr. 19801/05 Ministerul Justiţiei specifică Tribunalului Bucureşti faptul că „cererea formulată în această cauză va trebui întemeiată pe dispoziţiile Tratatului dintre România şi Ungaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 505/1958”, potrivit dispoziţiilor articolului 46 și 48 din tratat. - Anexa 95.

Printr-o adresă nedatată: cu nr. 1775/98 Tribunalul Bucureşti, înregistrată la Ministerul Justiţiei pe data de 14 noiembrie 2007, comunică cererea formulată la solicitarea d-lui AGACHE AUREL DIONISIE, întemeiată pe dispoziţiile Tratatului dintre România şi Ungaria. - Anexa 96.

19 noiembrie 2007: prin adresa nr. 131477/CT/2007 Ministerul Justiţiei restituie cererea de asistenţă juridică internaţională „cu rugămintea de a dispune măsurile corespunzătoare” în sensul completării documentaţiei conform articolului 48 din Tratatul dintre România și Ungaria. - Anexa 97.

Printr-o adresă nedatată: cu nr. 1775/98 Tribunalul Bucureşti, înregistrată la Ministerul Justiţiei pe data de 04 decembrie 2007, comunică cererea formulată la solicitarea d-lui AGACHE AUREL DIONISIE, întemeiată pe dispoziţiile Tratatului dintre România şi Ungaria, completată conform recomandărilor primite de la Ministerul Justiţiei la data de 19 noiembrie 2007. - Anexa 98.

10 decembrie 2007: prin adresa nr. 131477/2007 Ministerul Justiţiei în conformitate cu dispoziţiile Tratatului dintre România și Ungaria din 1958 „retransmite” Ministerului Justiţiei al Republicii Ungare cererile de recunoaştere și încuviinţare a executării silite pentru toţi cei cinci condamnaţi în acest caz, deşi solicitarea fusese făcută doar pentru cele trei persoane care fugiseră în Ungaria. - Anexa 99.

26 ianuarie 2009: Cererea de revizuire pentru debitorul Paizs Octavian este admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dispus desfiinţarea sentinţei penale nr. 70/15.02.1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a I-a Penală. - Anexa 100.

31 iulie 2009: Punctul de contact al Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria la Reţeaua Judiciară Europeană în Materie Civilă şi Comercială a informat Ministerul Justiţiei din România, referitor la cererea de executare a laturii civile a hotărârii Tribunalului Bucureşti împotriva numitului Octavian Paizs, că instanţa competentă maghiară a transmis o cerere de informaţii suplimentare instanţei române solicitante. Ulterior primirii unui răspuns, procedura va fi reluată. - Anexa 101.

24 septembrie 2009: Agache Aurel Dionisie revine cu o nouă adresă către Ministerul Justiţiei din România în care solicită informaţii despre modul în care Tribunalul Bucureşti a înţeles să răspundă la solicitarea venită dinspre Ministerul Justiţiei prin adresa nr.131477/2007 din 27 mai 2009 în ceea ce priveşte problematica efectelor desfiinţării hotărârii penale asupra laturii civile a cererii de exequatur în ceea ce îl priveşte pe numitul Octavian și dinspre instanţa maghiară competentă în ceea ce priveşte cererea de exequatur a laturii civile a hotărârii tribunalului Bucureşti împotriva numitului Paizs Octavian. - Anexa 102.

28 septembrie 2009: debitorul Paizs Octavian a decedat. - Anexa 103.

21 octombrie 2010: Prin adresa nr. 131477/2007, Ministerul de Justiţie îi comunică lui Agache Aurel Dionisie faptul că Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, nu a comunicat nici un răspuns la solicitarea venită dinspre Ministerul Justiţiei prin adresa nr.131477/2007 din 27 mai 2009 în ceea ce priveşte problematica efectelor desfiinţării hotărârii penale asupra laturii civile a cererii de exequatur în ceea ce îl priveşte pe numitul Octavian, și că nu deţine informaţii cu privire la vreun eventual răspuns al tribunalului Bucureşti către instanţa competentă din Ungaria în ceea ce priveşte cererea de exequatur a laturii civile a hotărârii tribunalului Bucureşti, Secţia I penală împotriva numitului Paizs Octavian. - Anexa 104.

21 octombrie 2010: Prin adresa nr. 109096/2009, Ministerul de Justiţie solicită Ministerului Justiţiei și aplicării legii din Ungaria informaţii cu privire la stadiu procedurii privind cererea de exequatur a laturii civile a hotărârii tribunalului Bucureşti împotriva numiților Konrad Ioan și Paizs Octavian. - Anexa 105.

26 noiembrie 2009: Punctul de contact al Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria la Reţeaua Judiciară Europeană în Materie Civilă şi Comercială a informat Ministerul Justiţiei din România că în ceea ce priveşte Exequaturul împotriva domnului Janos Konrad la 04.06.2009, hotărârea a fost declarată executorie de către instanţa maghiară. Decizia a fost atacată de către domnul Konrad. Instanţa superioară în faţa căreia se judecă recursul a amânat pronunţarea, solicitând primei instanţe transmiterea la dosar a certificatului prevăzut de art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, astfel că instanţă maghiară de fond a acordat un termen limită (15 decembrie 2009) până la care Agache Aurel Dionisie să prezinte certificatul. - Anexa 106.

În fapt, la 17 septembrie 2009: Prin încheierea dată în şedinţa de judecată din dosarul nr. 8.Pkf.20.537/2009, Tribunalul Judeţean Tolna (Ungaria) a admis apelul, solicitând primei instanţe transmiterea la dosar de către Agache Aurel Dionisie a certificatului prevăzut de art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, precum şi a copiei legalizate a sentinţei de executat. - Anexa 107.

Este de menţionat că certificatul solicitat de instanţa de fond maghiară la data de 28 octombrie 2009 a fost trimis de către Agache Aurel Dionisie la data de 13 noiembrie 2009. În ceea ce priveşte exequaturul împotriva domnului Paizs Octavian, instanţa competentă maghiară nu a primit încă un răspuns la cererea de informaţii suplimentare adresate Tribunalului Bucureşti.

02 decembrie 2009: Prin adresa nr. 109096/2009 Ministerul Justiţiei comunică lui Agache Aurel Dionisie informaţiile primite de la partea maghiară pe data de 26 noiembrie 2009, cu menţiunea că a trimis și o scrisoare tribunalului Bucureşti în vederea urgentării unui răspuns către instanţa maghiară. - Anexa 108.

02 decembrie 2009: Prin adresa nr. 109096/2009 Ministerul Justiţiei solicită tribunalului Bucureşti informaţii cu privire la stadiul de soluţionare a cererii de asistenţă transmise acestei instanţe de către judecătoria oraşului Gyula în cadrul soluţionării exequaturului împotriva domnului Paizs Octavian. - Anexa 109.

13 ianuarie 2010: Tribunalul Bucureşti Secţia I- a Penală a trimis prin adresa nr. 1775/1998, o comunicare prin care informează că la 26 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis cererea de revizuire şi a dispus desfiinţarea sentinţei penale nr. 70/15.02.1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a I-a Penală, și că în rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia penală având termen de judecată la data de 27 aprilie 2010. Tribunalul Bucureşti ataşează și sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie. - Anexa 110.

27 ianuarie 2010: Prin adresa nr. 109096/2009, Ministerul Justiţiei din România a transmis o scrisoare Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii din Republica Ungară, prin care comunică adresa nr 1775/1998 din 13 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti Secţia I- a Penală. - Anexa 111.

04 februarie 2010: Punctul de contact al Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria la Reţeaua Judiciară Europeană în Materie Civilă şi Comercială a informat că a primit adresa nr. 109096/2009 şi documentele ataşate în susţinere și a solicitat informaţii asupra dispoziţiilor prevăzute de codul penal asupra prescripţiei faptei prevăzute de art. 183. -Anexa 112.

10 februarie 2010: Prin adresa nr. 109096/2009, Ministerul de Justiţie îi comunică lui Agache Aurel Dionisie faptul că pe data de 27 ianuarie 2010 a comunicat Ministerului Justiţiei din Ungaria setul de acte pus la dispoziţia sa de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală. Din această comunicare nu reiese ce s-a întâmplat cu solicitarea de informaţii adresată de instanţa din Gyula. Totodată informează și că Filip Orban Daniella Kamilla a ridicat în faţa instanţei din Budapesta excepţia prescripţiei executării laturii civile a hotărârii penale, iar instanţa maghiară a solicitat informaţii asupra dispoziţiilor prevăzute de codul penal asupra prescripţiei faptei prevăzute de art. 183. - Anexa 113.

10 februarie 2010: Prin adresa nr. 109096/2009, Ministerul de Justiţie a adus la cunoştinţă părţii maghiare prevederile art. 126 din Codul Penal. - Anexa 114.

De menţionat că instanţa maghiară din Budapesta a respins pe data de 15 decembrie 2009, excepţia de prescripţie ridicată de debitorul Filip Orban Daniela Kamilla. - Anexa 115.

11 februarie 2010: Agache Aurel Dionisie revine cu o nouă solicitare către Ministerul Justiţiei din România cu privire la stadiul cererii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite a sentinţei penale nr. 70/1999 a Tribunalului Bucureşti, în ceea ce priveşte latura civilă pe teritoriul Republicii Ungare. - Anexa 116.

12 martie 2010: Prin adresa nr. 109096/2009, Ministerul de Justiţie îi comunică lui Agache Aurel Dionisie faptul că a transmis Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii din Republica Ungară o solicitare de informare asupra stadiului actual de soluţionare a cererii de punere în executare a laturii civile a sentinţei penale nr. 70/1999. - Anexa 117.

II. DREPTUL INTERN ŞI INTERNAŢIONAL PERTINENT

Guvernul României a omis să prezinte întreg cadrul juridic care reglementează această procedură. Ca atare voi prezenta mai jos părţile relevante ale legislaţiei naţionale și internaţionale:

1. Constituţia României

Articolul 11

« (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. »

 

2. Legea nr. 189 din 13 mai 2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială.

Această lege a fost modificată prin Legea nr. 44 din 6 martie 2007, (Legea 44/2007), pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2007.

Această lege a fost republicată în temeiul art. II din Legea nr. 44/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, dându-se textelor o nouă numerotare și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 5 august 2009.

Articolele relevante din legea 189/2003 sunt:

Obiectul reglementării

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1.

« (1) Asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială se referă la ansamblul procedurilor de cooperare între autorităţile judiciare române şi străine în vederea soluţionării unui litigiu, pe tot parcursul desfăşurării acestuia.

(2) Autorităţile judiciare române abilitate cu aplicarea prezentei legi sunt Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti.

(3) Dispoziţiile prezentei legi reglementează condiţiile în care se efectuează:

a) comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare în şi din străinătate;

b) obţinerea de probe prin comisii rogatorii internaţionale;

c) transmiterea/obţinerea de informaţii asupra dreptului străin;

d) accesul la justiţie al străinului. »

Domeniul aplicării

Art. 2.

« (1) Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie civilă şi comercială se efectuează potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale dreptului intern român.

(2) Dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor convenţiilor bilaterale sau multilaterale la care România este sau va deveni parte, completând situaţiile nereglementate de acestea.

(3) Pentru statele cu care România nu are legături convenţionale asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială poate fi acordata în baza curtoaziei internaţionale, sub rezerva principiului reciprocităţii; dovada acestuia se solicită Ministerului Justiţiei, care o va stabili prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe. »

CAPITOLUL II

Comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare în şi din străinătate

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

Definiţii

Art. 3.

« (1) Comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare în şi din străinătate este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoştinţă destinatarilor: părţi, martori sau participanţi într-un proces civil ori comercial în statul solicitant.

(2) Actele judiciare sunt cele care se emit pe parcursul soluţionării unui proces civil sau comercial: cereri de chemare în judecată, citaţii, hotărâri, cereri privind căi de atac şi alte asemenea comunicări.

(3) Actele extrajudiciare sunt cele care nu emană de la instanţele judecătoreşti, însă pot fi folosite în cadrul unui proces civil sau comercial. »

SECŢIUNEA a 2-a

Comunicarea de acte în străinătate

Rolul Ministerului Justiţiei

Art. 5.

« (1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile judiciare române efectuează comunicarea de acte în străinătate.

(2) La primirea actelor de la autoritatea judiciară română, după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei le va putea trimite, după caz, în funcţie de existenţa şi prevederile unei convenţii internaţionale:

a) prin poştă, direct destinatarului actului;

b) autorităţii centrale competente din statul solicitat; sau

c) misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu împiedică comunicarea de acte direct între instanţele române, la nivelul curţilor de apel, şi cele străine de nivel similar, în temeiul unor convenţii bilaterale sau în conformitate cu legislaţia comunitară, după ce România va deveni stat membru al Uniunii Europene. »

Conţinutul şi forma cererii

Art. 6.

« (1) Cererea de asistenţă judiciară internaţională referitoare la comunicarea de acte va cuprinde:

a) denumirea autorităţii judiciare de la care emană actul ce urmează a fi transmis;

b) numele şi calitatea părţilor;

c) natura actului de transmis;

d) adresa destinatarului;

e) indicarea tuturor documentelor-anexă la actul ce se transmite;

f) indicarea termenului fixat de autoritatea judiciară.

(2) Cererea va fi însoţită de actul care urmează a fi comunicat, în dublu exemplar.

(3) La cerere se va anexa şi formularul de dovadă a comunicării, care va cuprinde următoarele menţiuni:

a) denumirea autorităţii judiciare solicitante;

b) actele transmise în vederea comunicării;

c) numele şi domiciliul destinatarului;

d) denumirea autorităţii judiciare solicitate;

e) numele şi calitatea persoanei care a primit actele (destinatar, soţ, rudă — pentru persoanele fizice, sau funcţia — pentru persoanele juridice);

f) semnătura destinatarului (cu aplicarea ştampilei, pentru persoanele juridice);

g) data comunicării actelor;

h) motivele necomunicării (refuzul destinatarului, adresa schimbată etc.);

i) semnătura agentului de procedură şi ştampila autorităţii judiciare solicitate.

(4) Cererea şi documentele-anexă sunt scutite de orice supralegalizare sau altă formalitate analoagă. »

Traducerea cererii şi a documentelor-anexă

Art. 7.

« Dacă prin convenţii internaţionale nu se prevede altfel, cererea şi documentele-anexă vor fi traduse în limba statului solicitat, astfel:

a) cererea de asistenţă judiciară internaţională — prin grija Ministerului Justiţiei;

b) documentele-anexă — prin grija autorităţilor judiciare române şi pe cheltuiala părţilor interesate, în afară de cazurile în care părţile sunt scutite de plata cheltuielilor judiciare;

c) formularul de dovadă a comunicării va avea titlul şi menţiunile tipărite în limbile franceză, engleză şi germană, prin grija Ministerului Justiţiei. «»

Dovada comunicării

Art. 8.

(1) Dovada comunicării de acte în străinătate se face astfel:

« a) la comunicarea prin poştă, direct destinatarului actului — cu dovada de primire a scrisorii recomandate ce conţine citaţia şi documentele-anexă;

b) la comunicarea prin intermediul autorităţii centrale competente a statului solicitat ori al misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat — cu formularul prevăzut la art. 6 alin. (3). »

3. TRATAT între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale. Ratificat prin Decretul nr. 505/1958 publicat în B.Of. nr. 2 din 17 ianuarie 1959.

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1

Ocrotirea juridică

« 1. Cetăţenii unei Părţi Contractante şi persoanele juridice înfiinţate pe baza prevederilor legale ale acesteia (denumite în cele ce urmează “cetăţeni”), se bucură pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, în ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire juridică ca şi cetăţenii proprii.

2. Cetăţenii unei Părţi Contractante au dreptul să se adreseze liber şi nestânjenit instanţelor judecătoreşti, procuraturii, notariatelor de stat (denumite în cele ce urmează “instituţii judiciare”), precum şi altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră probleme de drept civil, familial şi penal, pot să-şi susţină interesele în faţa acestora, să facă cereri şi să introducă acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia. »

Articolul 2

Acordarea asistenţei juridice

« 1. Instituţiile judiciare ale ambelor Părţi Contractante îşi acordă reciproc asistenţă juridică în cauzele civile, familiale şi penale.

2. Instituţiile judiciare acordă asistenţă juridică şi altor instituţii în competenţa cărora intră cauzele arătate în alineatul 1. »

Articolul 3

Modul de legătură

« 1. În realizarea asistenţei juridice, instituţiile judiciare ale celor două Părţi Contractante comunică între ele prin intermediul organelor lor centrale, în măsura în care prezentul Tratat nu s-a stabilit în alt fel.

2.Alte instituţii ale celor două Părţi Contractante care au în competenţă probleme de drept civil sau familial comunică între ele sau cu instituţiile judiciare prin intermediul Ministerului Justiţiei, în măsura în care în prezentul Tratat nu s-a stabilit în alt fel. »

Secţiunea V

Recunoaşterea şi executarea silită a hotărârilor

Recunoaşterea şi executarea silită a hotărârilor patrimoniale

Articolul 46

« Ambele Părţi Contractante recunosc şi vor încuviinţa să se execute silit, pe teritoriul lor:

a) hotărârile definitive patrimoniale, în cauzele civile şi familiale, date pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante după intrarea în vigoare a prezentului Tratat;

b) hotărârile judecătoreşti definitive date pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, după intrarea în vigoare a prezentului Tratat, în cauzele penale, privind obligaţia de despăgubire a victimei pentru daunele cauzate »

Articolul 47

« 1. Încuviinţarea executării silite este de competenţa instanţelor Părţii Contractante pe teritoriul căreia urmează să se facă executarea silită.

2. Cererea de încuviinţare a executării silite se depune la tribunalul care s-a pronunţat în primă instanţă în cauza respectivă. Această cerere va fi transmisă instanţei competente să încuviinţeze executarea silită. Cererea va pute fi depusă şi direct la această din urmă instanţă.

3. Cererea va fi însoţită de o traducere certificată, făcută în limba Părţii Contractante pe teritoriul căreia urmează să se facă executarea. »

Articolul 48

« 1. La cererea de încuviinţare a executării silite se va anexa:

a) textul complet al hotărârii precum şi o adeverinţă că hotărârea a rămas definitivă şi executorie, dacă aceasta nu rezultă din hotărâre;

b) actele originale sau copii certificate ale actelor, din care să rezulte că persoanei obligate prin hotărâre care nu a luat parte la proces (procedură) i s-a înmânat, cel puţin o dată, la timp şi în forma cuvenită, citaţia;

c) traducerile certificate ale actelor indicate la punctele “a” şi “b”.

2. Odată cu cererea de încuviinţare a executării silite poate fi făcută şi cererea de executare silită. »

Articolul 49

« 1. Procedura încuviinţării executării silite şi executarea silită se efectuează potrivit legii Părţii Contractante pe teritoriul căreia are loc executarea silită.

2. Orice obiecţiune cu privire la încuviinţarea executării se va rezolva de instanţa care a încuviinţat executarea silită.

3. În faţa instanţei judecătoreşti sesizate cu executarea silită, debitorul va putea ridica numai acele excepţiuni care se pot invoca potrivit legii Părţii Contractante pe teritoriul căreia s-a dat hotărârea. »

Articolul 50

Refuzul recunoaşterii şi executării

« Recunoaşterea unei hotărâri sau încuviinţarea executării silite poate fi refuzată:

a) dacă persoana obligată prin hotărâre nu a participat la proces ca urmare a împrejurării că ei sau reprezentantului său nu i-a fost înmânată, în modul prevăzut de lege şi la timp, citaţia, ori în cazul în care citarea s-a făcut prin afişare;

b) dacă hotărârea judecătorească este în contradicţie cu o hotărâre definitivă dată anterior între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi pentru acelaşi temei, de către o instanţă a Părţii Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie recunoscută hotărârea sau efectuată executarea. Această dispoziţie nu se aplică dacă, potrivit legii instanţei care decide asupra cererii, hotărârea anterioară poate fi modificată sau înlocuită printr-o altă hotărâre, datorită schimbării împrejurărilor care au stat la baza ei. »

 

4. Legea nr. 191/2007 pentru aprobarea OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană.

« Art. I2. - În vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 44/2001, se stabilesc următoarele reguli:

Art. 2. - (1) În cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite, potrivit art. 54 din Regulamentul nr. 44/2001, certificatul prevăzut în anexa V din acelaşi regulament aparţine primei instanţe. »

5. REGULAMENTUL (CE) NR. 44/2001 AL CONSILIULUI din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

CAPITOLUL II

COMPETENȚA

S e c ț i u n e a 8

« Verificarea competenței și admisibilității

Articolul 26

(2) Instanța este obligată să suspende acțiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens.

CAPITOLUL III

RECUNOAȘTERE ȘI EXECUTARE

Articolul 32

În sensul prezentului regulament, „hotărâre” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat

de executare, precum și stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.

S e c ț i u n e a I

Recunoaștere

Articolul 33

(1) O hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială.

(2) În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în secțiunile 2 și 3 din prezentul capitol, ca hotărârea să fie recunoscută.

(3) Dacă recunoașterea este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 34

O hotărâre nu este recunoscută:

1. dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;

2. dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a

avut posibilitatea să o facă;

3. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat;

4. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat.

Articolul 35

(1) De asemenea, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într-unul din cazurile prevăzute la articolul 72.

(2) La verificarea temeiurilor de competență prevăzute în alineatul precedent, autoritatea solicitată este legată de constatările de fapt pe baza cărora instanța din statul membru de origine și-a întemeiat

competența.

(3) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), competența instanței din statul membru de origine nu poate fi revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la articolul 34 punctul 1 nu poate fi aplicat normelor în materie de competență.

Articolul 36

Hotărârea străină nu poate face în nici o situație obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 37

(1) Autoritatea judiciară a unui stat membru înaintea căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda acțiunea în cazul în care hotărârea face obiectul unei căi de atac ordinare.

(2) Autoritatea judiciară a unui stat membru înaintea căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate în Irlanda sau în Regatul Unit și a cărei executare este suspendată în statul de origine

urmare exercitării unei căi de atac poate suspenda acțiunea.

S e c ț i u n e a 2

Executare

Articolul 38

(1) O hotărâre pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

(2) Cu toate acestea, în Regatul Unit o astfel de hotărâre este pusă în executare în Anglia și Țara Galilor, în Scoția sau Irlanda de Nord atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost înregistrată în vederea executării într-una dintre aceste părți ale Regatului Unit, după caz.

Articolul 39

(1) Cererea se depune la instanța sau la autoritatea competentă indicată în lista din anexa II.

(2) Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

Articolul 40

(1) Modalitățile de depunere a cererii se determină conform legislației statului membru solicitat.

(2) Reclamantul trebuie să-și aleagă un domiciliu în raza teritorială a instanței sesizate. Cu toate acestea, dacă legislația statului membru solicitat nu prevede alegerea unui domiciliu, reclamantul desemnează un mandatar ad litem.

(3) Documentele menționate la articolul 53 se anexează cererii.

Articolul 41

Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 53, fără nici o examinare în temeiul articolelor 34 și 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări.

Articolul 42

(1) Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului în conformitate cu procedura prevăzută de legislația statului membru solicitat.

(2) Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.

Articolul 43

(1) Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

(2) Acțiunea se introduce la instanța indicată în lista din anexa III.

(3) Acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

(4) Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței sesizate cu acțiunea intentată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 26 alineatele (2) - (4) chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are domiciliul într-unul

dintre statele membre.

(5) Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru depunerea acțiunii este de două luni și începe să curgă de la data comunicării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

Articolul 44

Hotărârea pronunțată cu privire la acțiune poate face obiectul doar al căii de atac menționate în anexa IV.

Articolul 45

(1) Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35. Instanța se pronunță în termen scurt.

(2) Hotărârea pronunțată în străinătate nu poate fi revizuită pe fond în nici o situație.

Articolul 46

(1) Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 poate, la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, să suspende acțiunea, dacă hotărârea străină face, în statul membru de

origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau dacă termenul pentru introducerea unei astfel de acțiuni nu a expirat încă; în acest din urmă caz, instanța poate specifica termenul în care poate fi exercitată calea de atac ordinară.

(2) În cazul în care hotărârea a fost pronunțată în Irlanda sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată cale de atac ordinară în sensul alineatului (1).

(3) Instanța poate, de asemenea, să condiționeze executarea de constituirea unei garanții determinate de aceasta.

Articolul 47

(1) În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezentul regulament, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea măsurilor provizorii și de conservare prevăzute de legea statului membru solicitat, fără să fie necesar să fie încuviințată executarea hotărârii respective în temeiul articolului 41.

(2) Hotărârea de încuviințare a executării determină autorizarea luării oricăror măsuri de conservare.

(3) Pe durata termenului de atac, prevăzut la articolul 43 alineatul (5), împotriva hotărârii de încuviințare a executării și până la pronunțarea unei hotărâri în cazul acestei acțiuni nu se poate proceda decât la aplicarea de măsuri unor conservare a bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea.

Articolul 48

(1) Dacă o hotărâre străină statuează asupra mai multor capete de cerere și hotărârea de încuviințare a executării nu poate fi pronunțată în cazul tuturor acestora, instanța sau autoritatea competentă se pronunță în cazul unuia sau mai multora dintre aceste capete de cerere.

(2) Reclamantul poate solicita ca hotărârea de încuviințare a executării să se limiteze la anumite părți din hotărâre.

Articolul 49

Hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de

instanțe din statul membru de origine.

Articolul 50

Reclamantul care, în statul membru de origine, a beneficiat în întregime sau doar parțial de asistență judiciară sau de scutire de taxe și cheltuieli de procedură este îndreptățit să beneficieze, în cadrul procedurii prevăzute în prezenta secțiune, de asistența judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea de taxe și cheltuieli de procedură cea mai amplă prevăzută de legislația statului membru solicitat.

Articolul 51

Nici o cauțiune sau garanție, indiferent de denumirea acestora, nu pot fi impuse unei părți care solicită într-un stat membru executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru pe motiv că este cetățean străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul în care se solicită executarea.

Articolul 52

În cadrul acțiunii introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, nu poate fi perceput în statul membru solicitat nici un impozit, drept sau taxă calculat proporțional cu valoarea litigiului.

S e c ț i u n e a 3

Dispoziții comune

Articolul 53

(1) Partea care invocă recunoașterea unei hotărâri sau solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia.

(2) Partea care solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte, de asemenea, certificatul prevăzut la articolul 54, fără a se aduce atingere articolului 55.

Articolul 54

Instanța sau autoritatea competentă din statul membru în care s-a pronunțat hotărârea eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.

Articolul 55

(1) În cazul neprezentării certificatului prevăzut la articolul 54, instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în

cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de prezentarea acestui document.

(2) La cererea instanței sau a autorității competente, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest sens într-unul dintre statele membre.

Articolul 56

Nu se solicită nici o legalizare sau altă formalitate echivalentă în cazul documentelor prevăzute la articolul 53 sau la articolul 55 alineatul (2) sau în cazul documentului de numire a unui mandatar ad litem.

Articolul 69

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 66 alineatul (2) și articolului 70, prezentul regulament înlocuiește, în relațiile între statele membre, următoarele convenții și următorul tratat încheiate între două sau mai multe dintre acestea:

Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Ungară privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, semnat la București la 7 octombrie 1958; »

 

ÎN DREPT

2. Asupra pretinsei excepții de incompatibilitate ratione personae a plângerii reclamantului cu dispoziţiile Convenţiei.

Guvernul este de părere că principiile deduse de Curte în cazul Ciprova contra Cehiei trebuie să fie aplicate în speţă.

Referitor la această alegaţie a guvernului, consider că din punct de vedere a similitudinii expunerii faptelor, punctul guvernului nu se susţine, deoarece spre deosebire de cazul Ciprova, în cauza de faţă reclamantul Agache Aurel Dionisie a îndeplinit condiţia obligatorie de a se folosi de mijloacele puse la dispoziţia sa de legislaţia naţională. Astfel imediat după ce sentinţa definitivă a Curţii Supreme de Justiţie a fost redactată şi a fost investită cu titlu executoriu precum şi pe baza procurilor judiciare cu care Depner Ileana, Agache Ovidiu, Agache Ioan l-au împuternicit să execute această acţiune şi în numele lor, Agache Aurel Dionisie s-a adresat biroului Executorului Judecătoresc Bălaş Marius, unde a depus o cerere de executare după ce în prealabil pe data de 25 iulie 2001 a plătit onorariul de executare. După ce executorul judecătoresc a constatat că cei trei debitori nu se află în România, s-a încercat să se identifice eventualele bunuri de executat ale debitorilor. În paralel reclamantul s-a consultat cu Ministerul Justiţiei pentru a găsi calea legală şi optimă pentru a începe executarea sentinţei pe teritoriul Ungariei. Ministerul de Justiţie a sugerat formularea unei cereri de asistenţă juridică internaţională. Este de remarcat că pentru debitorul Paizs Octavian s-a reuşit poprirea pensiei pentru o perioadă scurtă de timp, dar acest debitor, pentru a scăpa de plata daunelor materiale şi morale, şi-a mutat pensia din România în Ungaria. În momentul în care a reieşit cu claritate că cei trei debitori nu aveau bunuri de executat în România reclamantul a formulat această cerere de asistenţă juridică internaţională şi în plus a solicitat reactualizarea creanţei în raport cu inflaţia şi convertirea în Euro. Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea capătului de cerere privind reactualizarea creanţei în raport cu inflaţia şi convertirea în Euro. Acest capăt de cerere a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti secţia a III civilă după care reclamantul Agache Aurel Dionisie a reintrodus cererea la Tribunalul Bucureşti care a întocmit cererea de asistenţă juridică internaţională.

Guvernul consideră că şi-a îndeplinit obligaţiile şi că reclamantul ar fi avut şi alternativa de a se adresa direct instanţelor competente din Ungaria.

Rog Curtea să constate că Ministerul Justiţiei din România a sugerat cu consecvenţă reclamantului să aleagă calea de a se adresa instanţei competente din România în vederea unei cereri de asistenţă juridică internaţională (adresele Nr. I/DI/15/24275/2002 din 28 martie 2002 şi Nr. 19801/2006 din 27 iunie 2007) şi nu a pus niciodată în discuţie şi alternativa formulări directe a cererii în faţa tribunalului competent să autorizeze deschiderea executării silite.

De altfel această a doua variantă nici măcar nu era fezabilă, de vreme ce cei trei debitori fugiseră din România şi domiciliile acestora nu erau cunoscute. De altfel numai datorită faptului că reclamantul Agache Aurel Dionisie a forţat autorităţile să-şi respecte obligaţiile ce le reveneau în materia executării sentinţei pe latura penală prin cereri repetate ca autorităţile statului român să solicite autorităţilor ungare să facă o urmărire penală în ceea ce îl priveşte pe debitorul Paizs Octavian şi de a forţa emiterea mandatelor europene pentru ceilalţi doi debitori, s-a reuşit aflarea domiciliilor celor trei debitori.

Astfel, la momentul anului 2003-2004 atunci când domiciliile celor trei debitori nu erau cunoscute pentru ca cererile de asistenţă juridică internaţională să fie depuse direct la cele trei instanţe competente din Ungaria, reclamantul a considerat că sugestia Ministerului Justiţiei de a se adresa Tribunalului competent din România este cea mai optimă cale de a reuşi transmiterea cererii de asistenţă juridică internaţională.

Reclamantul nu avea de unde să cunoască faptul că Ministerul Justiţiei din România avea să eşueze în tentativa sa de a transmite autorităţii centrale maghiare această primă cerere de asistență juridică internaţională. În permanenţă a primit asigurări că cererea a fost transmisă dar că partea maghiară nu a furnizat nici un răspuns.

De vreme ce primise asigurări ferme din partea Ministerului Justiţiei din România că cererea fusese trimisă, era evident că reclamantul Agache Aurel Dionisie nu avea nici un motiv pentru a dubla această cerere cu o alta trimisă în paralel autorităţilor competente maghiare.

De altfel chiar Ministerul Justiţiei recunoaşte în adresa sa nr. 136312 din 11.12.2009 adresată Agentului Guvernamental pentru CEDO că „Articolul 3 din Tratat defineşte modul de legătură al instituţiilor judiciare ale celor două Părţi Contractante: ele „comunică între ele prin intermediul organelor lor centrale, în măsura în care în prezentul Tratat nu s-a stabilit în alt fel". Prin urmare, rolul organelor centrale ale României şi Republicii Ungare (în speţă Ministerul român de Justiţie şi Ministerul Justiţiei şi Aplicării Legii din Ungaria) este acela de facilitare a comunicării dintre instituţiile judiciare ale celor două Părţi Contractante ale Tratatului bilateral sus-menţionat. Scopul comunicării este realizarea asistenţei juridice. Această asistenţă juridică are ca finalitate garantarea poziţiei de egalitate a cetăţeanului unei Părţi Contractante cu cetăţenii celeilalte Părţi Contractante, în faţa instituţiilor judiciare ale acestora din urmă (art. 1 din Tratatul bilateral).”

Guvernul consideră că « În plus, e de remarcat că atribuţiile autorităţilor române sunt limitate la transmiterea cererii părţi reclamante. Sub acest aspect, guvernul ar vrea să aducă aminte că Curtea a analizat o situație similară în decizia asupra admisibilității din 9 iunie 2005 în cazul Dumitrașcu contra Turciei prin care a constatat faptul că « ori, deși este permis reclamantului să sesizeze instanțele judecătorești turce de o cerere de exequatur şi de a cere apoi executarea prin autoritățile turce competente, .... Nu a făcut acest lucru.............totuși reclamantul nu are nici un mod justificativ refuzul său de a sesiza autorităţile competente, nici nu a demonstrat că un astfel de recurs nu era accesibil şi adecvat în sensul Jurisprudenței Curții. În plus nimic din speță nu duce la prezumția unei eventuale ineficacități a recursului indicat de guvernul turc. »

Există o diferență semnificativă între cele două situații, dacă în cauza Dumitrașcu reclamantul a fost informat în mod constant de către autoritățile române cu privire la cerința autorităților turce de a se adresa direct instanței de executarea din Turcia ca fiind o condiție obligatorie pentru a se obține executarea unei hotărâri pronunțate în România, în cauza Agache o asemenea informare nu a existat. Mai mult chiar, Ministerul Justiţiei a sugerat, pe baza prevederilor Tratatului dintre România şi Ungaria că există şi posibilitatea ca cererea de încuviințare a executării silite să fie depusă la tribunalul care s-a pronunțat în primă instanță în cauza respectivă. Această cerere urmând a fi transmisă instanței competente să încuviințeze executarea silită. Acest lucru s-a şi întâmplat, partea maghiară a primit, cu mare întârziere, acele acte fără ca să aibă obiecțiuni de genul celor care s-au făcut în cauza Dumitrașcu de către autoritățile turce. Singurele obiecțiuni ale autorităților Ungare au fost că cererea a fost trimisă de autoritățile române fără a se indica adresele celor trei debitori şi că cererea a fost trimisă într-un singur exemplar în loc de trei exemplare cât ar fi fost normal. Ulterior aceste obiecţiuni au fost rezolvate între cele două părţi şi cererea de asistenţă juridică a ajuns în cele din urmă la instanţele competente.

Luând în considerare expunerile mai sus menţionate reclamantul Agache Aurel Dionisie roagă Curtea să constate că plângerea reclamantului este compatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei.

3. Asupra pretinsei violări a articolului 6 din Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea deciziei din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie

« Guvernul estimează că autorităţile au satisfăcut obligaţiile impuse de tratatul bilateral….. Având în vedere acest fapt guvernul observă că atribuţiile autorităţilor române au fost îndeplinite….. Faptul că cererea reclamantului nu a fost înregistrată în baza de date a Ministerului de Justiţie şi Aplicării legii maghiare şi faptul că această autoritate nu a răspuns la scrisoarea din 11 aprilie 2005 nu poate fi imputat autorităţilor române……… În ceea ce priveşte comunicarea cererii reclamantului rezultă din informaţiile primite de la Ministerului Justiţiei că toate documentele instrumentate de Ministerul Justiţiei se transmit prin poştă şi nu există obligaţia organului central care primeşte documentele să confirme acest fapt. »

Cât priveşte trimiterea cererii de asistenţă juridică internaţională prin serviciile Poştei Române:

Documentul pe care guvernul l-a prezentat în anexă ca fiind, chipurile, dovada trimiterii sub formă de recomandată a adresei nr. 10425 din 05 martie 2004 nu respectă nici măcar prevederile legii poştale în vigoare (în anul 2004) privind regimul trimiterii unei recomandate. Astfel nu se poate stabili cu certitudine data când a fost trimisă, nu este nominalizat reprezentantul persoanei juridice care a trimis recomandata, nu există un număr intern al poştei române atribuit acestei recomandate, nu există o ştampilă, nu există o semnătură de primire care să confirme că recomandata a fost predată serviciului de poştă română.

Documentul prezentat în anexă de Guvern nu reprezintă o dovadă juridică pertinentă pentru a se face dovada că Ministerul Justiţiei ar fi trimis adresa nr. 10425 din 05 martie 2003 printr-o recomandată depusă la serviciul de poştă română.

Pe de altă parte Ministerul Justiţiei consideră că: « cererea de asistenţă judiciară internaţională având ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti nu se încadrează în dispoziţiile privind comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare în/din străinătate. Astfel, obligativitatea existenţei unui formular de dovadă a comunicării este cuprinsă într-o dispoziţie ce nu se aplică procedurii exequaturului unei hotărâri; mai mult de atât, enumerarea celor patru obiecte de aplicare ale Legii nr. 189/2003 este limitativă, exequaturul nefiind cuprins printre acestea. » (A se vedea adresa nr. 136312 din 11.12.2009 adresată Agentului Guvernamental pentru CEDO)”

Nu sunt de acord cu punctul de vedere al guvernului, deoarece Legea nr. 189/2003 nu se referă numai la aspectele prezentate de guvern mai sus. Astfel la capitolul 2 : SECŢIUNEA a 2-a referitoare la comunicarea de acte în străinătate, la articolul 5 se specifică în mod clar că Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile judiciare române efectuează comunicarea de acte în străinătate. La primirea actelor de la autoritatea judiciară română, după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei le va putea trimite, după caz, în funcţie de existenţa şi prevederile unei convenţii internaţionale prin poştă, direct destinatarului actului sau autorităţii centrale competente din statul solicitat. La articolul 6 se specifică în mod clar conţinutul şi forma cererii. La articolul 7 se specifică în mod clar cine sunt persoanele responsabile cu traducerea cererii şi a documentelor-anexă, iar la articolul 8 se specifică cu claritate cum se face dovada comunicării de acte în străinătate.

Rog Curtea să constate că cererea de asistenţă juridică formulată la data de 17 noiembrie 2003 de Tribunalul Bucureşti la solicitarea lui Agache Aurel Dionisie a fost trimisă Ministerului Justiţiei, care a făcut controlul de legalitate specificat de articolul 5 din legea 189/2003. În urma acestui control de legalitate Ministerul Justiţiei a returnat cererea de asistenţă juridică internaţională cu specificaţia că documentele-anexă cuprinse în cerere trebuie traduse în conformitate cu art. 7 din legea nr. 189/2003 — prin grija autorităţilor judiciare române şi pe cheltuiala părţilor interesate. Reclamantul Agache Aurel Dionisie s-a conformat acestei cerinţe, și deşi volumul traducerilor era mare, a reuşit traducerea acestor documente cu celeritate maximă. Iar la solicitarea acestuia adresată Ministerului Justiţiei pentru a obţine lămuriri privind cadrul legal pe baza căruia a efectuat și a suportat costurile traducerii, Ministerul Justiţiei prin adresa nr. 11668/II/15c 2003 din 23 februarie 2004 a precizat cu claritate ca temei legal prevederile legii nr. 189/2003. Este evident faptul că această cerere de asistenţă juridică internaţională a făcut obiectul unei proceduri bazate pe tratatul dintre România și Ungaria și pe legea nr. 189/2003 astfel că alegaţia guvernului conform căreia « enumerarea celor patru obiecte de aplicare ale Legii nr. 189/2003 este limitativă, exequaturul nefiind cuprins printre acestea » este infirmată de realitatea faptică a aplicării directe a articolelor 5 și 7 din această lege. Deci pe cale de consecinţă și articolul 8 referitor la dovada comunicării ar fi trebuit respectat de Ministerul Justiţiei. Este inadmisibil ca o cerere de asistenţă juridică internaţională să fie trimisă autorităţii solicitate doar ca o banală adresă recomandată, dat fiind consecinţele juridice ce ar fi urmat să se nască în urma reuşitei transmiterii acestei cereri.

Oricum aş dori să subliniez încă odată că documentul prezentat de Guvern în anexă nu reprezintă o dovadă juridică pertinentă pentru a se face dovada că Guvernul României ar fi trimis adresa nr.10425 din 05 martie 2003 printr-o recomandată depusă la serviciul de poştă română. Iar dacă s-ar fi respectat regimul prescris de legea 189/2003 nu s-ar fi creat situaţia în care o cerere de asistenţă juridică internaţională să ajungă la autorităţile maghiare după 3 ani şi 9 luni de la prima ei trimitere.

„Guvernul notează că regularitatea cererii reclamantului, privind actele anexe (a se vedea, de exemplu, chestiunea de raţionament vizând reactualizarea creanţei) şi domiciliul debitorilor nu revine în mod obligatoriu autorităţilor române”.

Referitor la acest aspect, îmi menţin punctul de vedere l-am prezentat pe larg în plângerea din 04 septembrie 2009 şi rog onorata Curte să pună în aplicare principiul consacrat de jurisprudenţă potrivit căruia „nu este de datoria sa să cunoască erorile de fapt şi de drept pretins comise de o instanţă internă, doar dacă şi în măsura în care ar fi putut să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor protejate de Convenție. Rolul Curţii se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări”.

Guvernul consideră că « Chiar dacă atribuţia ministerului român de justiţie se rezumă la a comunica documente, guvernul observă că autoritatea română a avut o bogată corespondenţă cu autorităţile maghiare şi cu reclamantul având ca scop soluţionarea cererii de executare silită »

O poziţie aproape identică a avut guvernul României şi în cauza Dinu împotriva României şi Franţei (Cererea nr. 6152/02), unde la paragraful 49 se spune: « Guvernul român consideră că atitudinea autorităţilor române nu poate fi adusă în discuţie, în măsura în care era de datoria autorităţilor franceze să pronunţe decizia de exequatur. Singura obligaţie care le revenea autorităţilor române era să transmită documente ministerului francez, ceea ce au şi făcut. În plus, autorităţile române au solicitat periodic informaţii despre starea procedurii şi au solicitat ca această cauză să se soluţioneze, dacă este posibil, cât mai repede. »

La paragraful 50. « Reclamanta contestă argumentul guvernului român. Ea consideră că autorităţile române nu şi-au respectat obligaţiile ce le reveneau în temeiul Convenţiei de la New York, menţionată mai sus, de a o asista în executarea hotărârilor interne definitive. În opinia sa, autorităţile române nu au informat-o cu claritate despre demersurile ce trebuiau făcute pentru a obţine executarea hotărârilor în discuţie şi nici nu au acţionat cu diligenţă şi celeritate pentru a asigura schimbul de informaţii şi de corespondenţă dintre instituţia intermediară şi ea însăşi. »

La paragraful 57 se enunţă: « Concret, Curtea observă anumite întârzieri în transmiterea corespondenţei, imputabile autorităţilor române. »

Şi la paragraful 59 ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă România, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti favorabile reclamantei.

Consider că o astfel de concluzie se poate pune referitor la încălcarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie în ceea ce priveşte eşecul asistenţei autorităţilor române faţă de interesat în executarea hotărârii din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.

4. Asupra pretinsei violări a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte neexecutarea deciziei din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.

Guvernul consideră că « reclamantul nu invocă nici într-un mod explicit sau implicit violarea articolului 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie. »

Consider că această afirmaţie nu este corectă de vreme ce în plângerea adresată pe data de 04 septembrie 2009 am specificat că « Solicit daune materiale echivalente cu sumele neexecutate. » Cum sumele neexecutate reprezintă « o creanţă stabilită suficient pentru a fi exigibilă », consider că astfel a fost invocată în mod implicit şi încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.

Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din data de 26 martie 2001 a oferit reclamantului Agache Aurel Dionisie «speranţa legitimă» de obţine daunele materiale şi morale acordate de instanţă . În aceste condiţii, creanţa acestora era suficient stabilită pentru a constitui o «valoare patrimonială», determinând aplicarea garanţiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1.

Cert este că am fost pus în imposibilitatea de a obţine executarea hotărârii în cauză într-un termen rezonabil ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului meu la respectarea bunurilor mele, care intră sub incidenţa primei fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr.1.

Pe de altă parte, consider că Guvernul nu a oferit nici o justificare valabilă pentru atingerea cauzată prin nerespectarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză ; această nerespectare poate fi considerată arbitrară şi ca presupunând încălcarea principiului legalităţii.

Consider că privit din acest punct de vedere susţinerile guvernului nu pot fi luate în considerare şi că acest fapt scuteşte Curtea de a examina dacă s-a menţinut echilibrul just între cerinţele de interes general şi imperativele apărării drepturilor individuale ale reclamantului (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, paragraful 13, 27 mai 2004).

Consider că am suferit un prejudiciu din cauza întârzierii în executare.

În mod concret prezint situaţia în ceea ce îl priveşte pe debitorul Paizs Octavian. Datorită faptului că statul român nu m-a asistat cu celeritate în solicitarea mea de asistenţă juridică internaţională, s-a ajuns la situaţia în care deşi cererea de asistenţă juridică formulată pe data de 17 noiembrie 2003, aceasta cerere nu a ajuns la instanţa competentă deoarece Ministerul Justiţiei a eşuat în a o trimite. Cu toate că a doua cerere a fost întocmită greşit, şi la verificarea de regularitate făcută de Ministerul Justiţiei a fost returnată iar a treia cerere de asistenţă juridică internaţională a fost trimisă de tribunalul Bucureşti în 07 noiembrie 2007 într-un singur exemplar către ministerul Justiţiei care a trimis-o mai departe către Ministerul Justiţiei din Ungaria în 10 decembrie 2007, iar aceasta a ajuns la Tribunalul Gyula pe data de 15 aprilie 2009. După primirea dosarului acest tribunal a solicitat informaţii suplimentare pe la mijlocul anului 2009, iar Tribunalul Bucureşti nu răspunde acestei solicitări, ci în urma presiunilor făcute de reclamantul Agache Aurel Dionisie şi de către Ministerul Justiţiei din Ungaria se mărgineşte să de a o informare la data de 13 ianuarie 2010. Astfel că nici în acest moment reclamantul Agache Aurel Dionisie nu a intrat în contact nemijlocit cu instanţa maghiară, aşa cum s-a întâmplat în cazul celorlalţi doi debitori Konrad Ioan şi Filip Orban Daniela Kamilla.

Numai că între timp debitorul Paizs Octavian a decedat la data de 28 septembrie 2009 (a se vedea anexa). Datorită faptului că autorităţile române nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti mă aflu în situaţia în care după 7 ani de când am solicitat cererea de asistenţă juridică internaţională, debitorul a decedat şi astfel nu mai există nici o şansă pentru ca executarea silită să fie dusă la capăt.

Guvernul consideră că: « În speţă, Guvernul arată că prin ratificarea Tratatului între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară în ceea ce priveşte asistenţa juridică în procesele civile, de familie şi penale, a îndeplinit obligaţia sa de a pune la dispoziţia reclamantului un arsenal juridic care îi permite unui debitor să obţină plata sumelor alocate de instanţele judecătoreşti. »

Onorată Curte prin această afirmaţie Guvernul României încearcă să vă inducă în eroare în ceea ce priveşte realitatea faptică a celor petrecute în procedura prin care reclamantul Agache Aurel Dionisie a încercat să obţină asistenţă din partea autorităţilor competente din România.

Ceea ce încearcă Guvernul României să ascundă este faptul că Tribunalul Bucureşti și Ministerul Justiţiei au comis o gravă eroare atunci când au trimis ceea de a treia cerere, cea din 07 noiembrie 2007.

După eşecul primei cereri de asistenţă juridică, Ministerul Justiţiei, la controlul de regularitate pe care l-a făcut referitor la ceea de a doua cerere (cea din 11 septembrie 2007), a dat indicaţii Tribunalului Bucureşti ca cererea să se axeze pe articolul 46 din tratatul dintre România și Ungaria. Astfel că cea de a treia cerere de asistenţă juridică internaţională făcută de Tribunalul Bucureşti la data de 07 noiembrie 2003 s-a axat pe prevederile respectivului articol din Tratat, cererea fiind trimisă pe data de 10 decembrie autorităţii maghiare.

Grava eroare comisă de cele două autorităţi române constă în faptul că au trimis ceea de-a treia cerere de asistenţă juridică internaţională pe baza tratatului dintre România și Ungaria încheiat în anul 1958. Numai că, la 01 ianuarie 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană tratatul dintre 1958 semnat de România și Ungaria este înlocuit cu REGULAMENTUL (CE) NR. 44/2001 AL CONSILIULUI din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Acest lucru este specificat cu claritate la articolul 69 din respectivul regulament, unde se arată că tratatul din 1958 este desfiinţat.

Acest fapt precum și întreaga expunerea a faptelor arată fără putinţă de tăgadă, că deşi România avea un arsenal juridic bine fondat din punct de vedere teoretic prin legislaţia cu care se laudă că respectă exigenţele europene în materie (a se vedea legislaţia expusă la Drept intern şi internaţional pertinent), și care ar fi trebuit să permită debitorului să obţină plata sumelor alocate de instanţele judecătoreşti prin asistarea cu celeritate de către autorităţile competente române; de fapt în practică, chiar acele autorităţi române care ar fi trebuit să utilizeze și ele acest arsenal, nu l-au făcut, trimiţând aceea cerere de asistenţă juridică internaţională cu încălcarea prevederilor articolului 69 din REGULAMENTUL (CE) NR. 44/2001 AL CONSILIULUI din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

În calitate de reclamant, îmi exprim profundul regret că Guvernul României a ascuns această fapt atât în faţa mea cât și în faţa onoratei Curţi Europene.

Pe de altă parte constat faptul că nici statul maghiar nu a acţionat în conformitate cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în această procedură. Datorită acestui fapt depun la anexă o plângere împotriva Republicii Ungaria întemeiată pe art. 34 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. - Anexa 122.

b. Cerere de daune pentru o satisfacţie echitabilă.

1) daune materiale - pierderile efective suferite ca consecinţă directă a violării alegate care ar fi constatată - sunt:

1.a) ca urmare a morţii debitorului Paizs Octavian (decedat 28 septembrie 2009).

Datorită faptului că autorităţile române nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti mă aflu în situaţia în care, după 7 ani de când am solicitat cererea de asistenţă juridică internaţională, debitorul a decedat şi astfel nu mai există nici o şansă pentru ca executarea silită să fie dusă la capăt.

2098,8 Euro reprezentând suma daunele morale neexecutate şi neîncasate

162,5 Euro reprezentând partea debitorului în ceea ce priveşte cheltuieli de judecată vizând reactualizarea daunelor morale la nivelul anului 2003.

Deoarece procedurile de executare silită în ceea ce priveşte pe Konrad Ioan şi Filip Orban Daniela Kamilla sunt în curs, eu nu pot estima în acest moment dacă lipsa de celeritate a autorităţile române va avea consecinţe în ceea ce priveşte prescrierea executării silite bazate pe regulamentul CE; până la judecarea pe rol a actualei cereri voi informa onorata Curte Europeană cu solicitarea de daune materiale reprezentând sumele rămase neexecutate în ceea ce îi priveşte pe aceşti doi debitori.

2) dauna morală, adică repararea suferințelor şi neplăcerilor care rezultă din această violare.

Pe lângă tentativa ratată de executare cu mare întârziere a unei sentinţe definitive în ceea ce priveşte latura civilă şi pentru-că m-au lipsit pe o perioadă excesiv de lungă de un acces efectiv la o instanţă din Ungaria, suferind astfel o restrângere în dreptul meu la executarea unei hotărâri din justiţie la care se adaugă şi constatarea faptului că şi cea de a treia cerere de asistenţă judiciară trimisă de Tribunalul Bucureşti prin regularizarea făcută de Ministerul Justiţiei este făcută pe baza unui Tratat care era desfiinţat la momentul lunii decembrie 2007, consider că am suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de încetineala executării silite în speţă prin aceea că autorităţile române nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării.

Pe baza acestor premize consider că suma de 8.000 de Euro reprezintă o sumă echitabilă pentru a compensa suferinţele avute în această procedură.

3) costurile şi cheltuielile asumate pentru a preveni sau a corecta violarea alegată a Convenției, atât în ordinul juridic intern cât şi prin procedura la Strasbourg sunt:

Cheltuielile cu corespondenţa internă şi internaţională sunt însumate la valoarea de: 250 de euro.

Cheltuielile cu traducerile în limba maghiară sunt însumate la valoarea de: 200 de euro.

Alte cheltuieli în legătură directă cu procedura de executare silită: expertize, taxe de timbru, etc: 200 de euro.

 

 

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel