Reacţia structurilor de represiune în judeţul Harghita în zilele Revoluţiei
Atrocităţile din 22 decembrie 1989 Tg. Secuiesc - Atrocitățile din județele Harghita și Covasna

INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

Caietele Revoluţiei Nr. 1 (20)/2009

Reacţia structurilor de represiune în judeţul Harghita în zilele Revoluţiei

Dr. Dragoş Zamfirescu

Cercetător ştiinţific, Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Desfăşurarea evenimentelor cu caracter revoluţionar din localităţile harghitene, în urmă cu 19 ani, prezintă o serie de trăsături specifice faţă de alte zone ale României, din cauza relaţiilor dintre instituţiile dictatoriale şi populaţia autohtonă, atenţiei deosebite acordate de autorităţi menţinerii ordinii şi climatului de supunere totală faţă de dogmele comuniste şi structurii etnice a locuitorilor regiunii respective.

În primele momente ale Revoluţiei, în pieţele centrale ale oraşelor, comunelor şi satelor au avut loc adunări spontane, fiind ţinute discursuri în limba română şi maghiară, manifestările respective reprezentând exteriorizarea entuziasmului şi bucuriei enorme a participanţilor că au scăpat de suferinţă, dictatură şi opresiune. Românii şi maghiarii au acţionat la unison în direcţia înlăturării definitive din România a sistemului totalitar comunist.

În perioada 16-22 decembrie 1989, când extinderea acţiunilor revoluţionare, de la Timişoara spre Bucureşti, a determinat autorităţile comuniste să admită posibilitatea schimbării regimului aflat la putere1, în judeţul Harghita nu au avut loc evenimente deosebite, ieşite din tipicul situaţiilor normale.

Ca urmare a ordinelor primite de la Bucureşti, în oraşele Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Topliţa, Cristuru Secuiesc, Bălan, Borsec, structurile de miliţie şi securitate şi-au întărit dispozitivele pe străzi, pentru a reacţiona preventiv, în cazul constituirii de grupuri protestatare. Majoritatea locuitorilor judeţului aflaseră de amploarea manifestaţiilor din Timişoara, de la postul de radio „Europa Liberă” şi din mass-media ungare, dar existau temeri că, în cazul care s-ar fi solidarizat cu protestatarii, acţiunea lor nu ar fi avut sorţi de izbândă. Ca urmare, „semnalul” descătuşării faţă de teama represaliilor comuniste a fost dat de anunţul fugii cuplului Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al P.C.R., în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

Trebuie menţionat faptul că organele de miliţie şi de securitate din judeţul Harghita au primit ordine clare să nu folosească armamentul din dotare împotriva aşa-numitelor „elemente turbulente”, acesta fiind închis şi sigilat în locuri special amenajate şi predat ulterior unităţilor militare2. În acest fel se explică pasivitatea instituţiilor de represiune zonale în zilele premergătoare şi cele care au urmat arestării celor doi dictatori, nefiind înregistrată nici o situaţie în care miliţienii, securiştii sau armata să fi utilizat armele de foc împotriva grupurilor de manifestanţi care au atacat sediile comitetelor de partid şi altor instituţii totalitare.

În municipiul Miercurea-Ciuc, în ziua de 22 decembrie, în jurul orei 12,30, în piaţa centrală s-au adunat aproximativ 10.000 de persoane care au intrat în clădirea Comitetului Judeţean de Partid, distrugând portretele dictatorilor şi alte materiale propagandistice3. De aici, o coloană de 250-300 de persoane s-a îndreptat spre sediul securităţii judeţene, unde, neîntâmpinându-se nici o rezistenţă, s-a dat foc birourilor şi documentelor aflate în fişete şi au fost agresaţi ofiţerii aflaţi în clădire4. De asemenea, au fost incendiate câteva maşini din dotarea miliţiei şi securităţii judeţene. Un grup de protestatari a încercat să elibereze deţinuţii de drept comun aflaţi în penitenciarul din zona centrală a oraşului, dar au fost convinşi de către un ofiţer de miliţie, care vorbea foarte bine limba maghiară, să renunţe la această acţiune5.

Conducerea Batalionului de Vânători de Munte din Miercurea Ciuc a luat măsuri urgente pentru asigurarea securităţii unităţii şi evitarea implicării soldaţilor şi ofiţerilor în derularea evenimentelor revoluţionare. În jurul orelor 13,00, la 22 decembrie, în clădirea Biroului Judeţean de Partid se aflau reprezentanţi ai armatei şi instituţiilor culturale judeţene, care au încercat să adopte primele măsuri organizatorice în situaţia haotică existentă. Astfel, s-au primit eşarfe tricolore de la armată, care au fost utilizate de revoluţionari în cadrul operaţiunilor de preluare a controlului asupra principalelor clădiri de importanţă politico-administrativă. În vederea evitării vărsării de sânge, securiştii şi miliţienii din oraş au fost echipaţi cu uniforme militare în următoarele zile, plecându-se de la premisa renunţării la „plata poliţelor” din perioada ceauşistă, între instituţiile pe care le reprezentau, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe, precum Sibiu6 şi Timişoara.

La Gheorgheni, aproximativ 1000 de persoane s-au adunat în faţa sediului miliţiei şi au distrus clădirea, fără să întâlnească vreo rezistenţă din partea miliţienilor din clădire. Maşinile aflate în apropiere au fost incendiate şi s-a sustras armamentul din incintă şi muniţia aferentă. Un martor ocular a descris evenimentul respectiv, precizând:”... au răsturnat un ARO, i-au dat foc şi au pătruns în sediu. Acolo, l-au lovit pe ofiţerul de serviciu şi au luat armament, pe cei câţiva colegi i-au lovit. (....).7

În zilele de 20-25 decembrie 1989 au fost sustrase de la sediile de miliţie şi securitate din judeţul Harghita 468 de arme, din care 61 de pistoale model 74, 102 pistoale mitralieră, 8 puşti mitralieră, 105 puşti de tir calibru 5,6 mm, 24 de puşti, calibru 4,5 mm, 4 arme de vânătoare, 141 de puşti, model 24. De asemenea, au fost sustrase 17.832 de cartuşe, fiind recuperate mai târziu doar 2832. Din armele dispărute, au fost predate ulterior, 396, rămânând nerecuperate 72 de arme şi aproximativ 15.000 de cartuşe8.

În perioada respectivă, au fost ucişi de protestatari în judeţele Harghita şi Covasna, 5 miliţieni şi un securist (5 subofiţeri şi un ofiţer)9, care nu au opus rezistenţă cu armele de foc din dotare, în localităţile Odorhei, Dealu, Zetea, Târgu Secuiesc, Cristur şi Târgu Secuiesc: plt. maj. Cheuchişan Liviu Teofil, plt. maj. Ferencz Emeric, plt. Dănilă Gabi, lt.col. Coman Dumitru, mr. Agache Aurel, plt. în rezervă Szekely Gavril.

Acţiunea respectivă a avut loc pe fondul stării de surescitare a unor grupuri de aşa-zişi „revoluţionari”, motivele fiind diverse: răzbunări personale din cauza conflictelor din perioada anterioară începerii revoluţiei, atitudini violente faţă de reprezentanţii instituţiilor pe care s-a bazat dictatura ceauşistă, încercări de intimidare a cetăţenilor de naţionalitate română, dorinţa de a profita din plin de haosul existent şi „repararea” nedreptăţilor suferite o lungă perioadă de timp în urma aplicării legilor dictatoriale de către structurile de forţă. Cele mai violente manifestări au avut loc în ziua de 23 decembrie 1989, când, în judeţul Harghita au fost distruse în totalitate 32 de posturi de miliţie, pagubele ridicându-se la aproximativ 8,5 milioane lei, la valoarea de atunci a monedei naţionale10. În acele zile, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate au fost maltrataţi de grupuri înarmate, îngrijirea medicală a acestora însumând aproximativ 500 de zile de spitalizare11. Plecând de la premisa că o parte din aceştia au comis tot felul de abuzuri, sub protecţia legilor dictatoriale, se impunea arestarea, judecarea şi condamnarea acestora în conformitate cu gravitatea faptelor şi nu supunerea lor şi a persoanelor apropiate la umilinţe şi acte de violenţă12.

Despre evenimentele care au avut loc în oraşul Vlăhiţa, la 22 decembrie 1989, un martor ocular declara: ”Am văzut cum a fost primarul scos din Primărie şi bătut de populaţie. (...) Un miliţian fugea pe câmp ca să scape, dar a fost văzut, l-au prins, l-au adus în faţa Primăriei şi l-au bătut crunt. A fost ţinut cu bustul gol până după-amiază, când, la intervenţia medicului Simo Andrei, s-a permis să-l ia salvarea”13.

O serie de elemente extremiste au încercat să orienteze acţiunile revoluţionare în direcţia şovinist-naţionalistă, considerându-se că situaţia creată era prielnică pentru exteriorizarea unor frustrări privind natura relaţiilor dintre români şi maghiari şi atenţionarea „minoritarilor” că este momentul să părăsească zona cu populaţie majoritar maghiară. Se impune, în acest sens, aprecierea acţiunilor întreprinse de către şefii eşaloanelor militare din principalele oraşe harghitene, care s-au implicat eficient în procesul de normalizarea rapidă a situaţiei din zonă, armata fiind practic singura structură care şi-a impus autoritatea, prin utilizarea mijloacelor pacifiste, în noile condiţii postrevoluţionare, bucurându-se de credibilitate din partea populaţiei.

În seara zilei de 23 decembrie, la orele 23,45, a fost întreruptă lumina electrică în mai multe rânduri, în clădirea gării din Miercurea Ciuc, persoanele care aşteptau să plece la Bucureşti intrând în panică. Acesta a fost, de fapt, „semnul fatidic” sub care s-a desfăşurat călătoria spre Bucureşti a aproximativ 50 de călători, care a durat nu mai puţin de 18 ore. Când trenul s-a apropiat de Sfântu Gheorghe, în jurul orei 2,00 noaptea, s-au auzit tiruri de mitralieră din direcţia unităţii militare din localitate. În aceste condiţii, mecanicul de locomotivă a luat decizia opririi trenului, până la ora 17,00, când a primit semnalul că traseul este sigur. În tot cursul nopţii, pasagerii trenului au ascultat îngrijoraţi zgomotele produse de armele automate. La trecerea pe lângă unitatea militară menţionată, călătorii au observat că zidul de protecţie şi pereţii pavilioanelor militare erau ciuruiţi de gloanţe. După cunoştinţa noastră, nici până astăzi nu a fost elucidat misterul atacului asupra unităţii militare din Sfântu Gheorghe. Trenul respectiv a ajuns în capitala ţării în seara zilei 23 decembrie 1989, în jurul orei 19,30 şi câţiva călători tineri s-au deplasat la sediul Televiziunii Române, unde au transmis revoluţionarilor prezenţi acolo, un mesaj îngrijorător din partea ofiţerilor superiori ai armatei din Miercurea Ciuc, referitor la accentuarea tensiunilor cu caracter interetnic din judeţul Harghita şi încercările unor elemente extremiste de a-i învrăjbi pe români şi maghiari.

Dacă în cazul altor regiuni ale ţării, unde o serie de evenimente din decembrie 1989 continuă să se afle sub semnul misterului şi al enigmaticului14, în judeţul Harghita au fost elucidate condiţiile înlăturării de la putere a reprezentanţilor dictaturii comuniste, constatându-se că majoritatea covârşitoare a populaţiei s-a pronunţat în favoarea realizării schimbărilor democratice, manifestându-şi entuziasmul pentru introducerea rapidă a unor reforme radicale la nivelul întregii societăţi româneşti.

Principalele concluzii care se desprind din analiza fenomenelor revoluţionare din judeţul Harghita în decembrie 1989 sunt următoarele:

- înainte de 22 decembrie, în pofida stării de nemulţumire generală existentă în zonă, populaţia nu a organizat acţiuni subversive, menite să pună în pericol sistemul dictatorial comunist, de teama represaliilor şi a temerii că o asemenea strategie era sortită eşecului;

- în perioada 16-22 decembrie, în Miercurea Ciuc, Odorhei, Gheorgheni, Vlăhiţa şi alte localităţi au circulat zvonuri referitoare la acţiunile protestare de la Timişoara, dar nimeni nu a îndrăznit să se solidarizeze public cu protestanţii sau să acţioneze în direcţia subminării activităţii instituţiilor represive comuniste;

- ca urmare a anunţării fugii lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale din clădirea Comitetului Central al P.C.R., în ziua de 22 decembrie, în majoritatea oraşelor, satelor şi comunelor harghitene s-au declanşat ample acţiuni protestatare, fiind distruse simbolurile dictatoriale şi ocupate sediile securităţii, primăriilor, comitetelor de partid şi posturile de miliţie;

- reprezentanţii structurilor de forţă din judeţ (miliţia, securitatea şi armata) nu au opus nici un fel de rezistenţă faţă de protestanţi, solidarizându-se cu aceştia din primele momente ale acţiunilor din după-amiaza zilei de 22 decembrie. Ca urmare, miliţienii şi securiştii nu au utilizat armamentul din dotare şi au părăsit sediile unde se aflau, fără să reacţioneze faţă de grupurile care le-au atacat sau să opună rezistenţă;

- cu toate că între structurile de miliţie şi securitate, pe de-o parte şi armată, pe de altă parte, existau puternice animozităţi, din cauza anumitor privilegii pe care le aveau angajaţii Ministerului de Interne şi securiştii în timpul dictaturii comuniste, militarii au evitat să se răzbune după preluarea puterii, preferând să coopereze pentru evitarea unui conflict sângeros. Astfel se explică faptul că nu au existat victime în primele momente revoluţionare, datorită nefolosirii armelor de unităţile militare;

- formele de manifestare ale demonstranţilor au devenit violente, începând cu faza a doua a evenimentelor revoluţionare, o parte dintre ei trecând la distrugerea sediilor securităţii şi posturilor de miliţie şi molestarea unor ofiţeri şi subofiţeri, înregistrându-se 6 victime din rândul acestora. În unele cazuri, aşa cum s-a întâmplat la Miercurea-Ciuc, furia protestatarilor a fost generată de apelurile făcute la staţii de amplificare mobile, de a fi atacate şi distruse toate instituţiile care au apărat şi protejat tirania comunistă;

- unele elemente extremiste au „interpretat” Revoluţia din Decembrie 1989 ca un fel de moment prielnic pentru manifestările şovinist-retrograde, încercându-se crearea de situaţii conflictuale interetnice artificiale, menite să destabilizeze situaţia din zonă;

- locuitorii judeţului Harghita au meritul că, după o „dezorientare” temporară, generată de amploarea fenomenelor revoluţionare, au reuşit să depăşească prejudecăţile trecutului, angre-nându-se, de pe poziţii pragmatice şi realiste, în cadrul procesului reformelor de democratizare a societăţii româneşti.

NOTE:

1. Vezi, în acest sens, Martin Rady, Romania in Turmoil, IB Tauris & Co Ltd, London,1992

2. Parlamentul României, Raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliul din judeţele Harghita şi Covasna, Bucureşti, 1991, p. 31.

3. Z. Dragoş, Mărturii tragice, Harghita, Covasna, Târgu Mureş – decembrie 1989- martie 1990, Editura R.A.I., Bucureşti, p. 28.

4. Z. Dragoş, Mărturii tragice, Harghita, Covasna, Târgu Mureş – decembrie 1989- martie 1990, Editura R.A.I., Bucureşti, p. 28.

5. Arhiva Parlamentului României, Fond special, Dosar 3, f. 6-8.

6. Constantin Vasile, Noi am fost terorişti?!, Editura Sibguard S.R.L., Sibiu 1995, p.96-130.

7. Arhiva Parlamentului, Dosar 2, f.27.

8. Z. Dragoş, Mărturii tragice, Harghita, Covasna, Târgu Mureş – decembrie 1989- martie 1990, Editura R.A.I., Bucureşti, p.36-37.

9. Arhiva Parlamentului României, Dosar special, f.42.

10. Parlamentul României, Raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliul din judeţele Harghita şi Covasna, Bucureşti, 1991, p. 32.

11. Arhiva Parlamentului României, Dosar 23, f. 23-37.

12. Parlamentul României, Raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliul din judeţele Harghita şi Covasna, Bucureşti, 1991, p. 37.

13. Arhiva Parlamentului României, Dosarele 49, f. 125, 46, fila 120.

14. Viorel Domenico, Ceauşescu la Târgovişte, 22-25 decembrie 1989, Editura Ion Cristoiu S.A., Bucureşti, 1989, p.7, vezi în acest sens şi Sergiu Nicolaescu, Revoluţia, începutul adevărului. Un raport personal, Editura Topaz, Bucureşti.

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel