S-au împlinit 25 de ani de la moartea ofiţerului de miliţie Agache Aurel - Bilanţ şi perspective.
Actualitate, cronologii, legislație - Evenimente la zi
Pe 22 decembrie 2014 s-au împlinit 25 de ani de la moartea ofiţerului de miliţie Agache Aurel.

25 de ani de când Agache Aurel, în vîrstă de  43 de ani, murea în chinuri cumplite sub avalanşa de lovituri a unei gloate ucigaşe, formată din bestii, beţivi, informatori şi alte jeguri umane, gloată ucigaşă asistată cu o pasivitate criminală de populaţia oraşului Târgu Secuiesc, populaţie care savura o execuţie publică prin linşaj a unui ofiţer de miliţie, tată a 5 copii, urmată de profanarea corpului neînsufleţit, profanare desăvârşită cu un şobolan mort pus în gura ofiţerului şi o tentativă, finalizată parţial, de incendiere.
25 de ani de când familia ofiţerului reuşea, în ultima clipă, să se refugieze din calea puhoiul tribal (în maghiară - "nepharag"), "puhoi - puroi uman",  venit să fure şi să devasteze locuinţa personală.
25 de ani de când cineva suna repetat la locuinţa ofiţerului şi la telefon se auzea zgomote infernale de geamuri şi obiecte sparte, chiote de bucurie şi zbierete tribale acompaniate în mod natural şi "cultural" de muzica clasică a unui topor ce zdrăngănea pe clapele pianinei din sufragerie.
În timp ce sufletul tatălui meu părăsea trupul întins pe caldarâmul din centrul oraşului, alte 6 suflete erau îngrozite şi devastate de zidul de ură şi intoleranţă ce năpădise asupra lor ca o ciumă neagră. Copii ce n-aveau să-şi vadă tatăl îmbătrânind precum şi o soţie tânără care rămânea neconsolată tot restul vieţii sale.
Au urmat momentele de tortură psihică suportate pentru a reuşi scoaterea din oraş a corpului tatălui meu în vederea  înmormântării, momente în care un adolescent îşi jura sieşi că nu va pregeta nici un efort pentru a răzbuna moartea părintelui său, pentru a porni şi duce până la capăt un proces îndelungat şi anevoios prin care un act dreptate şi justiţie să poată compensa într-un anume fel durerea simţită cu prilejul atrocităţilor din micul orăşel secuiesc.
Un secui vajnic şi triumfător, încă îmbătat de fiorii plăcerilor sadice simţite la uciderea tatălui meu, îmi spunea în acele zile de decembrie:  "L-am tăiat din rădăcină ca să crească mai mare şi mai frumos" - "Kivágtuk gyökérböl hogy nőjjen nagyobra és szebre".
Priveam siderat la satisfacţia evidentă pe care o avea acest neobrăzat care credea că mă poate umili şi înjosi. Acele cuvinte scuipate cu ură şi încrâncenare printre dinţi au devenit emblematice pentru destinul-post mortem al acestui nefericit ofiţer de miliţie. Nici prin ruptul capului nătâng şi prost al secuiului respectiv nu i-ar fi trecut că după 20 de ani, CEDO va face o analiză juridică aprofundată a procedurii în care autorităţile judiciare ale statului român au făcut o anchetă în ceea ce priveşte moartea ofiţerului de miliţie şi că statul român va fi condamnat pentru încălcarea drepturilor membrilor familiei Agache, drepturi prevăzute de articolul 2 al Convenţiei drepturilor omului, dreptul la viaţă - latura procedurală.
Toată lumea a crezut că acest caz se va stinge de la sine fără prea multe urmări notabile şi că uciderea bestială şi tribală a unui om, fie el şi ofiţer de miliţie, va putea fi muşamalizată şi ignorată, ba chiar unii, în special făcătorii şi mâncătorii de rahat mediatic precum şi beneficiarii politici ai cumplitului linşaj au crezut că vor putea schimba realitatea istorică şi adevărul crâncen al acelor zile şi că vor face, pe de-o parte, dintr-un activitatea milițienească de un gri-cenuşiu a tatălui meu un negru absolut şi pe de altă parte vor face din negrul absolut al unui linșaj tribal ordinar un alb imaculat.
Obsedaţi de naţionalism până în cel mai adânc por al fiinţei lor, au urlat ca din gură de şarpe şi s-au victimizat într-atât că nu au putut să vadă mai departe de linia de demarcaţie ce separă spiritual cloaca lor de restul lumii. Îngropaţi în ignoranţa lor, zac împietriţi şi muţi de uimire, cu limbile şi vorbele blocate în clivajele trecutului în timp ce în partea civilizată a Europei se fac acte de dreptate reparatorii. Toate acele manifestări şi manipulări propagandistice, naţionalist extremiste în care înfierau un om şi certificau moartea acestuia ca pe un lucru firesc şi chiar binevenit au rămas fără nici un rezultat  şi zac prăfuite în cărţulii de propagandă colate după articole cenuşii şi insipide în timp ce realitatea faptelor arată cu certitudine o altă stare de fapt a lucrurilor.
Schematic şi tabelar  se poate creiona un tablou al faptelor după cum urmează:
 
Susţinerile făcătorilor şi a mîncătorilor de rahat mediatic Faptele aşa cum s-au întâmplat ele în realitate Dovada concretă
Maiorul de miliţie Agache Aurel a încercat cu arma în mână să înăbuşe revoluţia şi a fost ucis  pentru  nenumăratele abuzuri comise în activitatea sa. Ofiţerul de miliţie Agache Aurel a fost ucis de o gloată ucigaşă formată din bestii, beţivi, informatori şi alte jeguri umane, gloată ucigaşă asistată de pasivitatea criminală a populaţiei oraşului Târgu Secuiesc ce savura o execuţie publică prin linşaj a unui ofiţer de miliţie, tată a 5 copii, urmată de profanarea corpului neînsufleţit, profanare desăvârşită cu un şobolan mort pus în gura ofiţerului şi o tentativă, finalizată parţial, de incendiere. Ofiţerul neînarmat a încercat prin fugă să scape de linșaj dar odată ajuns în centrul orașului a fost doborât la pământ şi ucis fără milă. A urmat apoi jefuirea şi devastarea locuinţei ofiţerului.
 

-mărturiile martorilor din procedura juridică.

- rechizitoriul din dosarul uciderii ofiţerului de miliţie.

-documente ale Ministerului de interne.

-Concluzii, mărturii şi rapoarte extrase din "Raportul Harghita - Covasna".

- analizele făcute de comisii de specialitate, a parlamentului României  analize care au dus la confirmarea în  anul 1991 ofiţerului de miliţie Agache Aurel ca erou-martir al revoluţiei din decembrie 1989 şi ulterior, în 2006,  după 15 ani, la reconfirmarea  titlului de erou martir de către o altă comisie a Parlamentului.

- Sentinţa CEDO din 27 septembrie 2007 în cauza Reiner şi alţii contra României.

-Sentinţa CEDO din 20 octombrie 2009 în cauza Agache şi alţii contra României.

Maiorul de miliţie Agache Aurel a confiscat în mod ilegal cantităţi de aur, a şantajat oameni, a făcut percheziţii ilegale, a violat femei şi a înlesnit sinuciderea unor oameni. În 20 de ani ofiţerul de miliţie Agache Aurel a avut o activitate profesională care a permis identificarea multor infracţiuni de natură economică, dar pe alocuri această activitate a fost marcată de unele excese care au dus la încălcarea drepturilor omului pentru câteva din persoanele anchetate. Acest încălcări nu au fost grave dar au dus la o imagine negativă în ochii populaţiei, care din acest motiv nu a intervenit atunci când gloata ucigaşă l-a executat prin linşaj.

- date culese din dosarul personal al ofiţerului de miliţie.

- rapoarte şi adrese ale ministerului de interne.

- anchete ale procuraturii militare.

- mărturii ale colegilor de serviciu.

- din cele 15 declaraţii strânse de UDMR de a lungul celor 2 decenii nu există date concrete care să releve încălcări grave ale drepturilor omului şi nici nu reiese că ar fi fost violator sau un torţionar.

Procesul celor 5 victime ale represiunii statului român a avut un caracter etnic totodată neexistând dovezi ale participării lor la un act caracterizat ca fiind revoluţionar, deci neavând caracter penal, cu atât mai mult că exista un decret de amnistie care nu s-a aplicat pentru făptaşii maghiari.

Faptele lor nu sunt fapte revoluţionare ci fapte penale care nu au fost amnistiate după decembrie 1989.

Procesul  nu a avut un caracter etnic şi toată procedura juridică a dus la favorizarea celor 5 ucigaşi de către autorităţile judiciare române, care au dat cu mare întârziere nişte pedepse modice, care au fost executate, atât pe latura penală  cât şi pe latura civilă, doar într-o măsură extrem de redusă.

Elementele din dosar nu au justificat întârzierea finalizării urmăririi penale în dosarul uciderii ofiţerului de miliţie.

- decretul din 04 ianuarie 1990 al FSN nu a amnistiat infracţiunile care au dus atingere vieţii.

- Sentinţa CEDO din 27 septembrie 2007 în cauza Reiner şi alţii contra României.

-Sentinţa CEDO din 20 octombrie 2009 în cauza Agache şi alţii contra României.

* La sfârșitul anului 2013, după 6 ani, a luat sfârșit o mascaradă judiciară prin care s-a încercat achitarea criminalului Paizs Octavian. Chiar se reușise la un moment dat ca la nivelul Curții de Apel București să se obțină o achitare scandaloasă, urmare a unei decizii absolut idioate a unui complet de judecată prezidat de Isabelle Tocan.

Din fericire mult prea Înalta Curte a casat decizia respectivă și a restabilit adevărul: ucigașul Paizs Octavian a fost unul din bestiile ucigașe care a participat în mod activ la linșarea victimei Agache Aurel. Deoarece ucigașul a murit și au trecut și 24 de ani de la comiterea atrocităților, s-a luat act de prescripția specială a răspunderii penale și s-a dispus încetarea urmăririi penale.
Procesul în sine a arătat încă odată, dacă mai era necesar, că în genul acesta de cauze, justiția română este incapabilă să transmită un mesaj clar în sensul că descurajează orice act prin care în mod direct sau indirect se aduce atingere dreptului la viață. Față de prima procedură de acum 13 ani, mare brânză nu s-a schimbat în justiția română. Au rămas aceleași vechi metehne, a rămas aceeași abordare superficială. Nimic din ce am văzut acolo nu a arătat că există o evoluție pozitivă în acest imens aparat birocratic. Din punct de vedere tehnologic există un progres evident, accesul la informație este mult mai facil, dar rămâne actuală lipsa de acuratețe și neîndeplinirea rolului activ al instanței în aflarea adevărului. CEDO a reliefat o parte din aceste traume și le-a sancționat astfel că pot spune că în cele din urmă s-a făcut dreptate în acest aspect al cauzei.

În instanțele din România nu mai există nici o acțiune juridică. Ultima procedură a fost făcută de familia ucigașului Paizs. Eu doar a trebuit să suport tortura de a fi prezent la așa ceva și de a acționa atunci când lucrurile au luat-o razna. Era și momentul, ca după 24 de ani, să se oprească această cavalcadă a proceselor. Rămâne gustul amar al anilor pierduți prin instanțe precum și trauma lăsată de încălcările drepturilor noastre de către autoritățile judiciare române.

* Procedura privind executarea laturii civile a sentinței penale s-a finalizat prin executarea silită a ucigașilor Reiner Anton (în anul 2005), Hejja Dezideriu (în anul 2010), Filip Orban Daniela Kamilla(în anul 2012) și Konrad Ioan (în anul 2014). Singurul ucigaș care a scăpat de executare pe latura civilă este Paizs Octavian deoarece a reușit să blocheze procedura prin anularea sentinței ca urmare unei proceduri de revizuire. După respingerea la finele anului 2013 a procedurii de revizuire ucigașul nu a mai putut fi executat silit deoarece a decedat în anul 2009, moartea sa fiind singura lui șansă de a evita acest lucru.

* Procedura privind executarea sentinţei penale în cazul Agache în ceea ce privește ucigașii fugiți în Ungaria a durat aproximativ 10 ani și s-a soldat cu refuzul autorităților din Ungaria de a executa sentințele din România sau de a trimite în fața instanțelor de judecată maghiare. 

În schimb doresc să finalizez o procedură împotriva Ungariei în așa fel încât și modul în care justiția maghiară a înțeles să abordeze cazul să facă obiectul unei analize juridice a Curții Europene. Ungaria a refuzat să pună în executare sentința pe latura penală, asumându-și astfel în mod deliberat responsabilitatea ducerii la îndeplinire a unei anchete. Efectivitatea anchetei în cazul uciderii tatălui meu impunea, în primul rând, ca autoritățile maghiare să ia măsuri rezonabile pentru a asigura obținerea probelor privind faptele examinate, iar partea maghiară ar fi avut la dispoziție mijloace pentru obținerea tuturor documentelor pertinente și de a obține audierea martorilor din dosar. Parchetul din Ungaria a tratat cu neseriozitate procedura în ceea ce mă privește, ca și cum aș fi fost o parte în proces de categorie inferioară.
Concluzia pe care o pot trage este că Parchetul General din Ungaria nu a dorit să facă o anchetă efectivă și eficientă menită a elucida circumstanțele uciderii tatălui meu, mărginindu-se la a face audieri pur formale, la a analiza absolut superficial mărturiile martorilor prezenți la uciderea victimei Agache Aurel, ba chiar la a ignora cu desăvârșire mărturia unuia din martorii principali. Iar în momentul exercitării drepturilor victimei, potrivit articolului 51, alin. 3 din Codul de procedură penală maghiar, am fost tratat discriminatoriu, plângerea mea a fost tradusă cu grave carențe și nu au fost analizate temeinic elementele din plângere. Carențele și gravele deficiențe ale anchetei efectuate de procurorul maghiar nu au fost analizate în mod concret și astfel nu mi-au putut demonstra că ancheta a fost efectivă și eficientă, de vreme ce, pe baza unor considerente pur formale s-a dispus încetarea urmăririi penale și aruncarea responsabilității pe umerii mei, fără ca această responsabilitate să se poată materializa în mod efectiv în fața unei instanțe de judecată.

Concluzionând, pot spune că în Ungaria mi-au fost încălcat drepturile prevăzute de articolele 2, 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cei din Ungaria au crezut că au de a face cu un novice și au crezut că pot mușamaliza această ”afacere”, dar având experiența anilor trecuți, cu modul patetic și jalnic în care statul român a înțeles să-și îndeplinească obligațiile, nu am putut decât să fac tot posibilul pentru ca procedura din Ungaria să se ridice la standardele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și să furnizez autorităților ungare toate informațiile necesare, să le arăt unde au greșit și să le cer să-și facă datoria de a îndrepta acele erori. Ungaria nu a făcut acest lucru, fiind mult prea sigură că nu vor exista consecințe juridice și morale, văzând și atitudinea autorităților române, care a fost de o pasivitate absolut criminală.

Nici România și nici Ungaria nu s-a așteptat ca să existe un amărât de cetățean care să uzeze de drepturile sale, care să-i forțeze, atât cât s-a putut, să pună în mișcare un mecanism european menit a trage la răspundere niște bestii ucigașe care s-au refugiat în Ungaria pentru a beneficia de protectoratul statului mamă. Rămâne de văzut în ce măsură CEDO îmi va da dreptate, eu fiind foarte optimist în această privință.

Dar cu siguranţă evenimentele din anul 2009 reprezintă corolarul în acest caz, radiografia CEDO permiţându-ne  să vedem cât am fost de subiectivi şi odată analiza făcută să încercăm să ne cuantificăm durerea şi să ne trăim viaţa în continuare cu demnitate.


 
 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel