Procedurile juridice interne grup Târgu Secuiesc - Revizuire-fond la Tribunalul Bucureşti

În cele 11 termene câte au avut loc în rejudecarea la Tribunalul Bucureşti a dosarului ucigaşului Paizs Octavian nu am putut constata din partea fiul ucigaşului, el însuşi revizuient în proces, nici un fel de atitudine care să denote bărbăție, onoare sau dorință de reabilitare în numele defunctului ucigaș.

"Setea de dreptate" şi toată "ardoarea" pentru stabilirea nevinovăţiei ucigaşului Paizs Octavian s-a stins cu totul.

De a lungul anilor nu am putut să-mi dau seama dacă Paizs Ferenc, fiul ucigaşului Paizs Octavian, chiar crede cu tărie în nevinovăţia lui tacsu.

Acum un deceniu era prezent destul de des la procesele ce au avut loc loc în "cazul Agache" la nivelul instanţelor naţionale. Ba chiar a participat şi la simulacrul de grevă a foamei care a avut loc în perioada 23 februarie 1999 - 26 februarie 1999 la Târgu Secuiesc şi a avut câteva ieşiri publice în care a clamat tot timpul nevinovăţia tatălui său. Atunci tânărul secui spunea fără să clipească următoarele: "Am hotărât să încep greva pentru că eu simt că sentinţa este nedreaptă. Mi-ar plăcea dacă s-ar rejudeca din nou acest caz. Ce au făcut până acuma nu a fost decât un proces contrafăcut. Au scos patru oameni din mulţime, şi acest lucru este de neînţeles. După părerea mea cei care au depus mărturie sunt martori falşi care au fost angajaţi din diferite motive. Doi martori au susţinut că tatăl meu a fost acolo şi în contrapartidă 10 martori au susţinut că nici măcar nu l-au văzut la locul faptei, decum ca el să fi făcut ceva. Eu îl cred pe tatăl meu şi el mi-a spus cu sinceritate că nu a fost acolo. Trebuie văzut şi cine sunt cei doi martori care l-au văzut pe tatăl meu, cine e Vardo Vilmos şi cine e soţia acestuia. Astfel de oameni pot fi mituiţi cu o jumătate de sticlă de votcă să spună una sau alta. Aceşti martori şi-au retras mărturiile, au recunoscut că l-au confundat cu un doctor. (fiul bătrânului ucigaş ştie cel mai bine cum pot fi mituiţi şi cumpăraţi martori deoarece era şi el în maşina cu care l-au transportat pe martorul Vardo Vilmos la Bucureşti în 18 ianuarie 1999, dată la care au reuşit să obţină ca acest martor să declare în instanţă cam ce vroiau ei). În "89 eu eram copil şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu precizie.  Dar presupun că Agache a meritat ce a primit. Eu am fost coleg de bancă cu fiul maiorului (Andrei-Ovidiu). Sub nici o formă nu aştept ca din cauza grevei foamei să fie ştearsă pedeapsa. Aşteptăm ca să înceapă din nou procesul, urmărirea penală. Şi nu aşa de superficial cum s-a făcut până în prezent."

Într-o altă elucubraţie, Paizs Ferenc declară senin: Frunda György doar şi-a dat numele pentru acest proces, în timp ce la cea mai importantă şedinţă de judecată a lipsit. Tot el îi acordă însă circumstanţe atenuante spunând că senatorul este un om foarte ocupat. Totodată nu poate înţelege sub nici un chip de ce rău famatul maior de miliţie a fost declarat erou martir şi familia lui beneficiază de facilităţile ce decurg din acest titlu, atunci când toată lumea cunoaşte trecutul lui Agache, ba mai mult chiar el a fost cel care cu arma în mână a ieşit împotriva mulţimii înfuriate.

Astfel de cretinisme ieşeau acum zece ani din mintea acestui tânăr secui, care nu făcea altceva decât mima papagaliceşte toate tâmpeniile care erau vehiculate în aceea perioadă de udemeriştii din grupul de interese de la Târgu Secuiesc.

În august 1999 soția ucigașului Paizs Octavian, Paizs Majos Margit, care lucra la un magazin de confecții din centrul orașului, declara săptămânalului ”Magyar Fórum” din Ungaria că ea a fost de față la evenimentele din decembrie 1989 din Târgu Secuiesc și a văzut tot ce s-a întâmplat, de la început până la sfârșit, dar că nu poate să spună cine au fost autorii. Tot ea intoxica opinia publică din Ungaria relatând că a văzut când Agache a fost alungat din farmacie, fluturând un pistol în mână, pe care un tânăr i l-a lovit din mână, după care a fost trântit la pământ și călcat în picioare. E de înțeles faptul că își apără soțul, dar atunci măcar ar fi trebuit să aibă bun simț și să tacă din gură și să nu se mai laude presei că ea știe tot ce s-a întâmplat și să-l discrediteze pe ofițerul de miliție decedat, spunând că erau mai multe femei care îl loveau pentru-că le confiscase aurul și că le chinuise chiar și atunci când ele erau însărcinate.

Familia Paizs s-a remarcat şi prin nesimţirea cu care a depus o coroană de flori pe 15 martie 1999, ei fiind chipurile nişte victime care îşi depun ofranda în public la monumentul dedicat luptei pentru libertate din 1848.

Paizs Ferenc a participat pe data de 08 octombrie 2007 şi la conferinţa de presă de la Târgu Secuiesc în care udemeristul Frunda a făcut o prezentare exegetică la un nivel destul de elementar a procedurii juridice, după care a clamat "victoria dreptăţii" şi chiar a pus întrebări despre rejudecare. Am fost și eu prezent la aceea conferință de presă și priveam uluit la ziariștii maghiari, care ca niște roboței teleghidați, preluau cu ardoare pe lângă textele generice șablon despre încălcările drepturilor omului și fiecare aberație care era aruncată în aer de senatorul Frunda și de ciracul său Tamás Sándor. Logica ideilor scuipate de cei doi politicieni nu era verificată de nimeni, singurul rol al celor de acolo era de a transmite orbește enunțurile proferate către poporul secui, care astfel era anunțat că clipa dreptății e aproape, doar unele simple formalități juridice trebuind executate. Mă uitam și la fiul ucigașului, copleșit de anturajul în care se afla, și care era acolo pe post de reprezentant al ”victimelor” sistemului judiciar românesc și care chiar credea că toate acele fantasmagorii spuse de cei doi politicieni demagogi sunt lucruri care au un fundament juridic intemeiat; vorbe sforăitoare evident false și pe care chiar și un student în anul I la Drept la o facultate privată le-ar fi decelat că sunt improvizații ce nu au o bază juridică corectă.

Toate aceste lucruri arătau o ardoare care, de ce să nu recunosc, mă făcea să am o oarecare simpatie pentru cauza (de altfel total inutilă) pentru care lupta. Chiar dacă ideile sale erau îmbrăcate în mantia primitivă a demagogiei dezinformative secuieşti, ambiţia lui îmi dădea şi mie puteri sporite pentru a putea participa la această luptă inegală dintre sistemul juridic românesc şi neamul său.

Însă în septembrie 2009 bătrânul ucigaş a crăpat la o vârstă mult prea venerabilă şi nu a existat, în nici un moment, un punct de vedere coerent prin care să ne putem da seama dacă acest "fiu justiţiar" are argumente juridice viabile.

Oare să-şi fi pierdut "elanul justiţiar" atât de impetuos pe care l-a avut?

Oare să aibe ezitări şi să îndrăznească să nesocotească voinţa bătrânului ucigaş de a-şi dovedi nevinovăţia până la capăt?

Oare toate acele declaraţii pompoase şi acţiuni concrete să fi fost doar nişte chiţcăieli şi o perdea de fum pentru a evita consecinţele condamnării bestiei decedate de curând?

Prestația părților responsabile civilmente și a revizuientului Paizs Ferenc a fost șocantă pentru mine. Nu am simțit nici măcar o urmă de demnitate sau de onoare în atitudinea acestora. Toate acele declamații făcute cu scop propagandistic de urmașii ucigașului și de grupul de interes din spatele lor au rămas fără acoperire. Singurul lor scop în acest proces a fost să tragă de timp și să ceară termene pentru angajarea unui apărător, fapt ce nu avea să se întâmple în pofida faptului că instanța a fost extrem de îngăduitoare cu revizuenții și nu i-a amendat pentru lipsa lor repetată de la proces deși ar fi putut face acest lucru. A fost extrem de straniu să văd cum cei care ar fi trebuit să aibe o contribuție importantă în cadrul acestui proces au dezertat de pe câmpul de luptă al bătăliei juridice.

Și mai stranii au fost momentele în care pentru a grăbi finalizarea procedurii am preluat eu, în mod simbolic evident, rolul de revizuient și am solicitat instanței efectuarea unor proceduri pe care în mod normal ar fi trebuit să le ceară Paizs Ferenc.

Dacă în ceea ce privește familia ofițerului de miliție Agache Aurel determinarea de a duce la capăt toate procedurile juridice posibile și menite a face într-un anume fel dreptate, a rămas la fel de puternică ca în decembrie 1989, nu același lucru se poate spune despre cei de la Târgu Secuiesc, și aici mă refer pentru anul 2010 la fiul ucigașului Paizs, care s-a prezentat în instanță doar de 2 ori în decurs de 15 luni, fără a avea vreo intervenție notabilă în cadrul procesului de rejudecare, de altfel instanța de judecată în sentința a subliniat faptul că ”Pe parcursul procesului a decedat revizuentul Paizs Octavian, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, pe latura civilă, respectiv Paizs Ferenc (fiu), Paisz Majos Margit (soția supraviețuitoare) și Pap Enikő (fiica), toți fiind citați în instanță, dar nesolicitând probe și neparticipând la proces.

Din păcate am fost eu nevoit să înlocuiesc pe fiul ucigașului și pe un eventual avocat al acestuia (atâta amar de timp s-au scremut să ceară termene pentru angajarea unui apărător ce nu avea să mai apară la nivelul acestei instanțe) și să solicit instanței să facă demersuri pe latura penală a procedurii.

Aici este diferența de nivel în ceea ce privește capitolul ”onoare” între cele două părți. Dar nu poți cere fiului unui ucigaș să aibă onoare. Am discutat pe culoarele tribunalului, față în față, cu fiul ucigașului, la unul din rarele momente în care și-a făcut apariția la proces şi l-am întrebat ce are de gând, dar el s-a eschivat patetic şi a bâiguit doar ideea că așteaptă să se termine totul că oricum nu are rost. Cei drept orice procedură nu are rost când nu există pic de onoare, iar pentru memoria tatălui său, cel puțin pe plan juridic nu a făcut absolut nimic în această procedură, iar scuza faptului că ucigașul a murit nu stă în picioare, dovadă că pe cealaltă latură cel apărat este mort de 21 de ani.

Observând indiferența crasă din partea tuturor celor care ar fi putut să ia atitudine în acest caz de rejudecare și constatând faptul că fiul ucigașului nu va face absolut nimic; având și împlinirea sufletească că am făcut tot ce se putea face atât pe latura penală cât și civilă, la ultimele două termene de judecată m-am retras din prim planul procedurii juridice pentru a observa de la distanță modul în care instanța va aborda procedura juridică și va soluționa cauza.

Cert este că, personal, am regretat dezertarea laşă a revizuientului Paizs Ferenc, de pe câmpul de bătălie a tribunalului, în principiu asemănătoare ca şi consecinţe cu fuga laşă a bătrânului ucigaş în Ungaria anului 2000. Dar pe de altă parte am putut cuantantifica mai repede decât mă aşteptam, consecinţele reale ale sentinţei CEDO în cauza Reiner şi alţii contra României, privită din latura revizuenților de la Târgu Secuiesc.

În afară de faptul că şi-au luat bănuţii pentru abuzurile comise de procurori şi de instanţele de judecată, mare lucru nu ar fi de sesizat. Iar din punct de vedere juridic singurul care ar mai putea fi declarat nevinovat este chiar bătrânul ucigaş decedat, urmând ca situația să se clarifice doar după pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție undeva pe la sfârșitul anului 2012, începutul anului 2013.

Nu trebuie să ai multă şcoală ca să ştii că, juridic vorbind, desfiinţarea unei sentinţe nu înseamna în mod automat și nevinovăţia bătrânului ucigaş.

Nevinovat eşti atunci când instanţa constată că există dovezi în acest sens sau când eşti achitat din lipsă de probe.

Ce au scris ziariştii din Secuime, sau ce declară udemeriştii la televizor sau pe la conferințe de presă locale nu are nici o valoare, pentru-că justiţia se face la tribunal şi nu în ziare, la televiziune, sau prin simulacre de luări de poziţie în public (simulacre de grevă a foamei, de manifestaţii, de strângere de semnături, etc.).

Chiar dacă pe latura penală aspectele juridice erau rezolvate apriori încă din momentul începerii procedurii penale la instanța de fond, deoarece bătrânul ucigaş a murit, în schimb pe latura civilă procedurile au evoluat în continuare şi noi nu am avut de gând să lăsăm procedura nesoluţionată.

Până la acest moment există doar o singură certitudine de natură pozitivă şi anume faptul că sentinţa CEDO în cauza Reiner şi alţii c. România, cea care a dus la rejudecarea dosarului ucigașului Paizs Octavian, a reprezentat o piatră de hotar în dosarul uciderii tatălui meu şi a fost unul din pilonii prin care la 20 octombrie 2009 statul Român a fost condamnat de CEDO pentru gravele lacune în ceea ce priveşte eficacitatea anchetei penale privită din  perspectiva laturii procedurale a articolului 2 al Convenţiei Europene - dreptul la viaţă.

O altă certitudine, de astă dată negativă a fost prostia, nepăsarea, indolenţa și ignoranța cu care revizuenții au înțeles să abordeze procedura. Vechile tertipuri moștenite de la bătrânul ucigaș nu au date uitării și au fost ridicate la rang de moștenire culturală. Ignorarea instanței de judecată și neprezentarea unui punct de vedere viabil din punct de vedere juridic au lăsat posibilitatea instanței de judecată ca să dea un verdict dezastruos pentru revizuenți, o palmă meritată primită de la justiție pentru prostia, nesimțirea și indolența de care au dat dovadă.

Luni 21 februarie 2011, prin comunicarea minutei sentinței 124 din 15 februarie 2011 revizuenții au fost treziți brusc la realitate. Plata daunelor morale dictate de instanță a reaprins ”setea de dreptate” a revizuenților, care nu au stat pe gânduri multă vreme și pe 23 februarie 2011 au declarat apel. Indiferent de verdictul instanței de apel și ulterior a instanței de recurs, atitudinea rușinoasă și lașă a revizuenților la nivelul instanței de fond se înscrie în panoplia atitudinilor indolente și demagogice a grupului de interese de la Târgu Secuiesc.

Post Scriptum:

Revizuientul Paizs Ferenc a început să bocească în presa maghiară locală încercând să se victimizeze.

Doi dintre ziariștii roboței teleghidați de care pomeneam mai sus au decis că a sosit momentul ca să readucă în opinia publică locală această rejudecare despre care au tăcut ca momâile atâta amar de timp sub pretextul că ”cazul Agache nu mai este de actualitate”.

Deodată cazul Agache devine actual și dau curs bocelilor revizuientului Paizs Ferenc în paginile ziarelor Háromszék și Székely Hírmondó. 

În loc să se ocupe de informări cu privire la depuneri de coroane, pensionari și expoziții de animale, ei se bagă acolo unde logica domniilor lor nu poate fi aplicată, pentru simplu motiv că nu posedă cunoștințe minime elementare de logică juridică, punând din nou la copt un mic rahat secuiesc mediatic.

În Háromszék, după un copy-paste sumar al unor informații trunchiate apărute în articole mai vechi, ca și noutate se afirmă că s-a încetat procedura de rejudecare, că chipurile, ar fi spus unii juriști că sentința contravine deciziei CEDO din 2007 și se afirmă că pentru termenul din 15 februarie 2011 bietul revizuient nu a fost citat. De unde să știe acest ziarist care scrie după ureche articole dezinformative că pentru termenul de 15 februarie 2011 doar s-a amânat pronunțarea sentinței, și că la termenul din 08 februarie, termen în care s-a judecat în fond cauza părțile au fost citate deși ”mica reformă” a intrat în vigoare de luni bune și nici măcar nu mai era necesar să fie citate părțile, cât despre încetarea rejudecării nici nu a fost vorba.

Într-o lingușeală specifică gândirii sale, acest ziarist dă loc în articolul său inepțiilor spuse de Paizs Ferenc care spune că nu este exclus ca într-o bună zi să fie arestat deoarece a moștenit și pedeapsa cu închisoarea neexecutată de ucigașul de taică-său. Evident că fiul ucigașului nu trebuie să-și facă griji, că nu-l arestează nimeni. Pentru prostie, indolență și nesimțire nu se face închisoare! Iar fapta penală a ucigașului Paizs s-a prescris și s-a încetat acțiunea penală. 

În Székely Hírmondó, care reia subiectul Agache supus ani la rând unui embargo informațional, ziaristul are ”winchesterul” (harddiskul - a se citi creierul) cu baduri și din acest motiv ”uită” să precizeze faptul că în 2009 CEDO a condamnat România pentru încălcarea dreptului la viață, latura procedurală ce vizează eficacitatea unei anchete penale, după care reia aceeași tâmpenie cu lipsa de citare pentru termenul din 15 februarie 2011 și se subliniază în mod demagogic că revizuenții nu au fost ascultați fără să se precizeze și motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru, motive prezentate pe larg mai sus și se lasă loc unei cugetări a revizuientului Paizs Ferenc care din puțul gândirii sale flatulează următoarea frază antologică: ”Eu am spus după moartea tatălui meu, că pentru mine cazul a luat sfârșit. Dar dacă statului român îi lipsește un proces, atunci și eu îmi angajez avocați și îmi caut dreptatea”. Evrika, evrika!!! Deodată, când vede că este usturat un picuț la buzunar, își aduce aminte de spiritul de ”dreptate” și găsește soluția abordării apelulului cu mai mulți avocați, când el la instanța de fond nu a fost în stare să-și susțină interesele nici măcar personal darămite să angajeze vreun avocat, cu toate că are bani, deci putem trage concluzia că l-a durut fix în cot, ca să nu specificăm exact unde altundeva, de procedura juridică demarată la urma urmei de către el și ucigașul de taică-său.

Până la urmă a apelat la avocatul Kincses Előd, care deși este mai radical în atitudine decât senatorul Frunda, există speranța unei abordări strict juridice a cauzei. Vom trăi și vom vedea!

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel