Motivele pentru care presa maghiară ignoră sentinţa CEDO în cauza Agache şi alţii contra România
Mass Media - Mass Media maghiară - Presa Scrisă

Aşa cum era de aşteptat presa maghiară a tratat cu indiferenţă sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Agache şi alţii contra România.

Au existat doar 3 articole pe această temă, articole apărute în Krónika, Háromszék şi Szabadság, care s-au mărginit în a informa laconic că familia Agache a câştigat la CEDO suma de 25.000 de euro, pentru că le-a fost încălcat articolul 2, dreptul la viaţă, în procedura care a avut loc în România.

Făcând o comparaţie cu efervescenţa presei maghiare de la sfârşitul anului 2007, atunci când CEDO a statuat că ucigaşilor le-au fost încălcate drepturile prevăzute de articolul 6 alin 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, există o discrepanţă clară.

Trebuie subliniat din start că şi în 2007, reacţia presei maghiare a fost jenantă, articole despre sentinţă apărând la 5 zile după pronunţarea sentinţei, mai mult chiar, nici un ziarist maghiar nu a fost capabil să caute informaţii direct de la sursă, astfel că articolele au fost de proastă calitate, cu o substanţă juridică alterată de divagaţiile naţionaliste maghiare, cu o mistificare penibilă a unor adevăruri juridice incontestabile aşa cum erau ele trecute în sentinţa respectivă.

Dar cel mai penibil moment a fost cel de la conferinţa de presă din Târgu Secuiesc, atunci când o trupă de ziarişti maghiari aştepta cu înfrigurare, la sediul primăriei din Târgu Secuiesc, să soarbă cuvintele politicienilor UDMR-işti Tamás Sándor şi Frunda György. Toate gafele şi inexactităţile spuse de aceşti doi politicieni, care nu s-au pregătit pentru acest subiect, improvizând pe loc un punct de vedere, au fost reliefate de presa maghiară fără ca să existe vreun moment dorinţa de a verifica corectitudinea informaţiilor. Toată această trupă adunată la Primăria din Târgu Secuiesc, cu toate că era convinsă de justeţea „victoriei” de la CEDO nu a făcut mare lucru ca să reliefeze în mod corect existenţa consecinţelor juridice ale sentinţei respective, astfel că doi dintre ucigaşi, Reiner Anton şi Konrad Ioan, nu au putut beneficia de revizuirea cazului lor şi în mod implicit de o procedură de rejudecare. Acest fapt reliefează cu claritate ignoranţa şi lipsa de cultură juridică atât de necesară interpretării unei sentinţe CEDO.

Şi mai reliefa încă un aspect, că atât timp cât UDMR-ul nu făcea un cal de bătaie mediatică din procedura de revizuire nici ziariştii respectivi nu aveau nici un interes să informeze opinia publică. Pe cale de consecinţă se poate trage concluzia că reacţia ziariştilor maghiari a fost o reacţie de mediatizare politică şi nu una de reliefare a cazului Agache pentru ca opinia publică să poată lua la cunoştinţă de consecinţele acestuia. Aceşti ucigaşi care beneficiaseră de sprijinul mediatic de natură politică a UDMR-ului s-au găsit în ipostaza nefericită de a fi abandonaţi, poate chiar în momentul cel mai important al luptei, cel al revizuirii şi implicit al rejudecării cazului. Excepţie a făcut ucigaşul Paizs Octavian, care a obţinut rejudecarea cazului, dar pe cont propriu şi fără nici un fel de sprijin mediatic.

Era firesc deci ca sentinţa în cauza Agache şi alţii contra României să nu trezească nici un fel de simpatie pentru mass media maghiară.

Eu am salutat din primul moment sentinţa CEDO în cauza Reiner şi alţii c. România şi am spus că este o sentinţă corectă şi că statul român merita această lecţie. Iar rejudecarea dosarului ar fi o modalitate ca adevărul să iasă la iveală.

Nu mă aştept ca vreodată să existe vreun ziarist maghiar care să facă acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte sentinţa CEDO în cauza Agache şi alţii contra României. Nici nu pot să facă acest lucru, în primul rând pentru că sunt maghiari, deci sunt nişte naţionalişti care nu pot avea capacitatea de a privi lucrurile cu obiectivitate. Prin informarea opiniei publice maghiare despre ce conţine sentinţa CEDO ziariştii maghiari nu ar face altceva decât să arate că mentalitatea lor nu este una europeană ci mai mult secuiască şi toate acele elucubraţii naţionalist extremiste ar ieşi la iveală. Cele două sentinţe CEDO (Reiner şi Agache), însumate, nu fac altceva decât să distrugă fundamentul ideologic şi naţionalist extremist pe care s-a construit pledoaria apărării celor pe care justiţie română i-a acuzat de comiterea atrocităților din decembrie 1989. E imposibil să arăţi opiniei publice maghiare că familia Agache a procedat corect în toţi aceşti 20 de ani şi chiar dacă cel ucis în acele atrocităţi barbare era un ofiţer de miliţie comunist, eforturile pe care le-am făcut pentru pedepsirea criminalilor a avut la bază un substrat moral european, ghidat de o Convenţie Europeană a Drepturilor Omului.

Pe lângă UDMR, cel mai bun aliat al ucigaşilor a fost de fapt chiar Statul Român care prin gafele şi lipsa de acţiune şi de celeritate nu a făcut altceva decât să sprijine acele bestii umane.

Libertatea de exprimare de după 1989 a însemnat pentru ziariştii maghiari şi libertatea de a minţi, de a dezinforma, de a duce o propagandă naţionalist extremistă în care cazul Agache a fost un element de bază în politica dusă de UDMR în Secuime şi în Transilvania în general.

Întotdeauna mi-am exprimat respectul pentru acele articole prin care s-a ziariştii maghiari au informat opinia publică în mod obiectiv despre evoluţia acestui caz. Dar nu pot ignora faptul că în acelaşi timp nu au făcut absolut nimic pentru ca acest iz putred de naţionalism şi mentalitate medievală să dispară.

Şi cum ar putea, de exemplu, un ziarist maghiar să publice paragraful 25 din sentinţa CEDO: "În urma unei inspecţii condusă în 1996, în cadrul căreia constatase că dosarul stagna (depistat ca fiind în nelucrare), procurorul inspector Handrea a procedat la o nouă inspecţie pentru a controla evoluţia situaţiei. În 10 septembrie 1997, într-o notă informativă asupra stării anchetei, el arăta că a constatat în timpul acestei noi inspecţii, că în afara audierii a trei persoane de către poliţia din Târgu-Secuiesc, în 31 ianuarie şi în 26 februarie 1996 pentru a determina locul unde se găsea domnul Konrád, nici o acţiune nu a fost realizată în cadrul urmăririlor penale începând din 1993. El a precizat, în mod egal, că procurorul însărcinat cu dosarul i-a spus că dorea să fie deposedat de anchetă căci a primit, de la persoane neidentificate, ameninţări cu moartea îndreptate împotriva lui şi ale familiei lui în cazul în care continua să se ocupe de acest dosar."

Unii ziarişti care în 2007 au făcut apologia naţionalistă a „victoriei” de la CEDO prin ziarele din Transilvania, Ungaria şi Voivodina, acum tac chitic şi nu suflă nici o vorbă. În timp ce cotidianul francez "France Soir" publică un articol despre sentinţa CEDO în cauza Agache, ziariştii de la săptămânalul pro-UDMR-ist "Székely Hírmondó" din Târgu Secuiesc au ales calea blocadei informaţionale, prezentând numai chiţcăielile udemeriste. Ceilalţi doi ziarişti din secuime au publicat articole de presă referitoare la cazul Agache în aşa fel încât să nu aducă atingere ideilor naţionalist extremiste implementate tot de ei în decursul anilor.

Mai mult chiar, în articolul din Kronika se spune că CEDO i-ar fi achitat pe ucigaşi şi i-ar fi absolvit de pedepsele primite de la instanţele naţionale.

Se spun astfel de aberaţii juridice în timp ce nu se scoate nici o vorbă de faptul că CEDO a constatat următoarea realitate în paragrafele esenţiale ale sentinţei:

„23. În 6 martie 1996, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie se interesează de starea de avansare a anchetei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Printr-o scrisoare din 20 iunie 1996, acesta îi răspunde că după 1992, nici o măsură de anchetă nu apare în dosar (ulterior mai efectuându-se activităţi de investigaţie, nematerializate în dosar). El a indicat, în plus, că nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui dosar, acesta nefiind menţionat în statistici şi nefiind văzut de procurorii inspectori în timpul controalelor lor.

77. Curtea va examina caracterul efectiv al anchetei în ceea ce priveşte decesul lui Aurel Agache în lumina principiilor bine stabilite în materie.

78. În speţă procedura a durat mai bine de 11 ani din care aproximativ 7 ani după intrarea în vigoare a Convenţiei cu privire la România în 20 iunie 1994.

79. Curtea consideră ca şi guvernul că ancheta a fost extrem de complexă, ea relevă totuşi că după ratificarea Convenţiei, timp de mai bine de trei ani, începând din 20 iunie 1994 până în noiembrie 1997, autorităţile române însărcinate cu ancheta nu au luat nici o măsură pentru a o finaliza, şi nici un act de procedură nu a fost iniţiat.

Numai după ce a primit o solicitare scrisă a acestui rezultat din partea parchetului ierarhic superior, şi anume parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a trimis în judecată, la data de 15 decembrie 1997, cele cinci persoane suspectate că au agresat şi omorât pe Aurel Agache. Cu toate acestea, pentru ca o anchetă să poată fi considerată eficientă, autorităţile trebuie să dea dovadă de diligenţă şi celeritate

80. Guvernul justifică această lungă perioadă de inactivitate referindu-se la « contextul general socio-politic al perioadei care urmează după revoluţia din 1989 », care, după el, nu poate să fie imputată autorităţilor responsabile de anchetă. Ţinând cont de concluziile la care a ajuns în cazul Reiner şi ceilalţi precitat (§§ 50 şi 57-59), Curtea nu poate să considere că inactivitatea autorităţilor este justificată de elementele din dosar.

81. Deşi rezultă din scrisorile schimbate între reclamanţi şi autorităţi din 1990 până în 1992 că ancheta comporta dificultăţi datorate faptului că martorii au revenit asupra declaraţiilor lor, tribunale nu au audiat decât trei martori şi doi dintre inculpaţi şi s-au bazat pe declaraţiile făcute de alţi martori în timpul urmăririi penale ori ar fi trebuit, în absenţa altor probe, să audieze martorii oculari care depuseseră mărturie pentru a stabili faptele şi identitatea responsabililor.”

Pe de altă parte o satisfacţie la fel de mare o am şi privind la poziţia Înaltei Curţi Europene referitor la executarea mandatelor de arestare, în paragraful 83: „În sfârşit Curtea constată că trei dintre persoanele condamnate pentru lovituri cauzatoare de moarte a domnului Aurel Agache nu au executat pedepsele cu închisoarea pronunţate împotriva lor pentru că autorităţile române nu au întocmit formalităţile de extrădare necesare.”

„84. În consecinţă estimează că în speţă procedura penală nu a fost condusă cu suficientă diligenţă. Astfel în circumstanţele specifice cazului procedura litigioasă nu a oferit un remediu corespunzător pentru încălcarea valorilor consacrate în articolul 2 al Convenţiei.” (dreptul la viaţă - latura procedurală).

Pe lângă aceste paragrafe care au determinat condamnarea statului român, la punctul B. "Executarea pedepsei date terţilor condamnaţi pentru lovituri cauzatoare de moarte lui Aurel Agache", există şi o menţiune referitoare la executarea laturii civile. Acest paragraf cu numărul 61 care spune că: „În ceea ce privește despăgubirile civile suportate de cele cinci persoane condamnate, reclamanții au început o procedură de executare silită care este încă în curs până la această dată; ei încearcă din 2001 să obţină exequatorul în Ungaria a deciziei definitive pe care au obţinut-o în România.” (cu siguranţă şi dosarul creat de CEDO în 2009 va ajunge să fie analizat de onorata Curte)

Chiar şi acum, după două sentinţe CEDO, ziariştii maghiari din secuime vorbesc în articolele lor de „reabilitare morală” şi „despăgubiri” pentru ucigaşi.

Procesul de rejudecare de la Bucureşti nu are ca obiect nici „reabilitarea morală” şi nici „despăgubirea” ucigaşului Paizs Octavian, ci pur şi simplu se reia de la zero judecarea unei persoane acuzate de uciderea unui om, fie el şi ofiţer de miliţie comunist. Prin sentinţa Reiner din 2007 CEDO a obligat statul român să-l despăgubească pe ucigaşul Paizs Octavian cu suma de 4000 de euro, pentru încălcările constatate în procedura juridică desfăşurată la nivelul instanţelor naţionale române şi a creat premizele pentru ca procedura juridică să fie reluată din nou în vederea unei judecăţi corecte conforme cu dreptul şi Convenţiile europene. Din păcate toţi aceşti ziarişti care scriu acum de reabilitări morale şi despăgubiri, nu au făcut absolut nimic, dacă tot au rămas partizanii ideilor „grupului de interese de la Târgu Secuiesc”, pentru ca şi ceilalţi ucigaşi să beneficieze de o rejudecare a cauzei lor.

Până la urmă această lipsă de bun simţ şi de cultură juridică nu face altceva decât să perpetueze ignoranţa şi pasivitatea criminală de care a dat dovadă opinia publică locală din 22 decembrie 1989 încoace.

Poate în Secuime, cazul Agache nu o mai fi de "actualitate" ( a se citi: politicienii UDMR nu mai fac în presa locală un cal de bătaie mediatic din acest caz), dar acesta îşi urmează cursul natural la CEDO şi în Ungaria.

În partea civilizată a Europei, la Strasbourg şi în Ungaria eforturile mele nu sunt ignorate şi luate în derâdere, ci privite cu maximă responsabilitate.

Cea mai mare satisfacţie pe care am avut-o a fost că o Europă întreagă poate citi în limba franceză pe situl CEDO o parte din realităţile crude ale zilelor din decembrie 1989, aşa cum au fost ele în Harghita şi Covasna. Faptul că am trimis raportul Harghita - Covasna tradus în franceză a fost de bun augur şi judecătorii de la CEDO au ales un pasaj relevant din acesta. Paragraful 63 este mic dar relevant şi aşezat alături de expunerea faptelor prezintă lumii juridice europene realitatea celor întâmplate: "În 31 decembrie 1990 o comisie parlamentară formată din douăzeci şi cinci de deputaţi şi senatori a fost creată în sânul parlamentului român pentru a examina alegaţiile conform cărora ar fi avut loc violări ale drepturilor omului în judeţele Harghita şi Covasna în 22 decembrie 1989. Această comisie a stabilit un raport pe care parlamentul l-a adoptat în 14 octombrie 1991 şi al cărui capitol al doilea îndreaptă atenţia spre « [l]revoluţia din decembrie şi evenimentele legate de aceasta în judeţele Covasna şi Harghita ». Părţile relevante din acest capitol sunt după cum urmează:

« În 22 şi 23 decembrie [1989], au fost distruse 35 de posturi de miliţie din raza judeţului Harghita şi 3 în judeţul Covasna. Participanţii la aceste evenimente– (...) – au devastat tot ce le-a ieşit în cale: staţii de radio, televizoare, telefoane, vestimentaţie, arhive, fişete cu diverse obiecte. În multe cazuri, după aceea clădirilor li s-a dat foc pentru a se înlătura orice urmă. (...) Din păcate, acţiunile devastatoare nu s-au oprit aici, participanţii începând să se răfuiască cu cadrele de miliţie şi securitate (...) Astfel, în judeţele Harghita şi Covasna au fost omorâte 7 persoane, 6 fiind cadre active şi de rezervă din fostele organe de miliţie şi securitate (...) Cei omorâţi (...), maior Agache Aurel de la miliţia din Târgu Secuiesc, (...) nu au folosit în nici un moment armamentul din dotare. Astfel, maiorul Agache Aurel din Târgu Secuiesc a fost linşat efectiv de cei adunaţi, după aceea cadavrul fiind scuipat şi lovit în continuare de cei ce treceau prin zonă, în pleoape i s-au pus o monedă şi emblema de la caschetă iar în gură un şobolan. În final s-a încercat să i se dea foc arzându-se uniforma."

Un aspect mai important este că multe decenii de acum încolo va exista în baza de date a Justiţiei Europene o urmă a acelor atrocităţi, atrocităţi pe care cei din Harghita şi Covasna s-au chinuit 2 decenii să le ascundă şi să nege.

Aceea sintagmă care mă răscolea de fiecare dată când o auzeam, „népharag”, nu mai are nici o valoare pe plan european, este total desfiinţată. Când ziariştii maghiari vorbeau de „népharag” sugerau că aceea furie a mulţimii şi aceea pasivitate criminală a opiniei publice este un lucru moral şi pozitiv. Privită din lumina sentinţelor CEDO şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, această sintagmă de a dreptul barbară este aşezată acolo unde îi este locul, într-un ev mediu a sentimentelor animalice şi primitive. Ori de câte ori aceşti ziarişti vor vorbi de reabilitări morale ale unor ucigaşi nu vor face altceva decât să facă parte din acest blestemat „népharag”. Poate că acolo la ei în Secuime e de bon ton să gândeşti aşa, dar cu siguranţă în Europa civilizată, aceşti primitivi în gândire ar fi ignoraţi şi catalogaţi ca atare.

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel