Procedurile juridice interne grup Târgu Secuiesc - Revizuire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

"Pe data de 09 septembrie 2009 dosarul nr. 10664/1/2007 (cu sentinţa redactată ) a fost trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare în ceea ce îl priveşte pe criminalul Paizs.

Pe data de 22 septembrie 2009 Tribunalul Bucureşti Secţia a II penală înregistrează dosarul 37089/3/2009 privind revizuirea pe fond a dosarului uciderii ofiţerului de miliţie Agache Aurel, numai în ceea ce îl priveşte pe ucigaşul Paizs Octavian. Primul termen a fost programat pentru data de 13 octombrie 2009 la ora 08.30, complet de judecată: C9F.

Criminalul Paizs Octavian a murit pe 28 septembrie 2009, astfel că fiul acestuia va fi cel care va continua în instanţă procedura de rejudecare.

Sentința nr. 59 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a fost redactată la 7 luni de la pronunţarea acesteia. Această sentinţă este un colaj al sentinţelor din România şi cea de la CEDO la care au adăugat şi ei câteva rânduri.
Oricum ce vrea
justiţia română să facă este nerealizabil din punct de vedere practic şi aproape cu certitudine va fi un simulacru judiciar.

Prin trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie nu face altceva decât să-l trimită pe ucigaşul Paizs spre o prescripţie a răspunderii penale. Practic ei se spală pe mâini de această cauză şi o trimit spre o instanţă a cărei proceduri viitoare în acest caz nu au cum să respecte prevederile Convenţiei Europene. Audieri, confruntarea martorilor? Niciunul din  drepturile care i s-au încălcat acestui ucigaş nu se vor repara prin acest viitor dosar care va fi practic un simulacru de act aşa zis de justiţie.
Noi am fi vrut să fie un proces adevărat, o rejudecare reală, nu simulacrul ce se prefigurează.
Dezamăgirea cea mai mare este că cel mai şmecher şi mai bandit dintre toţi, adică ucigaşul Paizs beneficiază de o rejudecare, iar ucigaşul Hejja pentru-că a fost un mare idiot şi a recunoscut că l-a lovit nu beneficiază de rejudecare.
Dacă eşti şmecher şi influenţezi martorii, ai privilegii, iar dacă eşti oarecum sincer eşti respins din start. Asta aşa, ca pedeapsă,  pentru că ai fost fraier şi ai recunoscut că ai dat în victimă.
Ăsta este mesajul cel mai concludent dat de toată această procedură. Ia-l pe NU în braţe şi aşteaptă ca justiţia impotentă să-şi dea cu stângul în dreptul, combinat cu perioada enorm de mare a duratei procedurilor atât din România cât şi de la CEDO pentru ca să intervină prescripţia răspunderii penale."

Agache Aurel Dionisie


**********************************

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

D E C IZIA nr. 59

Dosar nr. 10664/1/2007

Ședinţa publică de la 26 ianuarie 2009


PREŞEDINTE:
Lidia Bărbulescu

Vicepreşedintele

înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Anton Pandrea Preşedintele Secţiei penale
Corina Michaela Jîjîie - judecător
Rodica Cosma - judecător
lonut Matei - judecător
Ioana Surdescu - judecător
Elisabeta loanitiu - judecător
Ioana lacob - judecător
Carmen Trănica Teau - judecător


Magistrat asistent şef: Ştefania Petre

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat prin: Procuror Nicoleta Eucarie

S-au luat în examinare cererile de revizuire formulate, în temeiul art.4081 din Codul de procedură penală, de condamnatul HEJJA DEZIDERIU IULIU şi de PAIZS FERENC, pentru condamnatul PAIZS OCTAVIAN, împotriva sentinţei penale nr.70 din 15 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1775/1998, deciziei penale nr.544 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1702/1999 şi deciziei penale nr.1603 din 26 martie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală în dosarul nr.939/2000, privind pe inculpaţii Filip Orban Daniela Kamilla, Hejja Dezideriu luliu, Paizs Octavian, Reiner Anton şi Konrad loan.

La apelul nominal a răspuns intimata parte civilă Agache Aurel Dionisie.

Au lipsit recurenţii condamnaţi Hejja Dezideriu şi Paizs Octavian, ambii aflaţi în stare de libertate, pentru apărarea intereselor acestora prezentându-se, pentru primul, apărător desemnat din oficiu, avocat Constantin Nicolae, iar pentru al doilea, apărător ales, avocat Szasz Ferenc. De asemenea, au lipsit: intimaţii inculpaţi Filip Orban Daniela Kamilla, Reiner Anton şi Konrad loan, toţi aflaţi în stare de libertate şi intimatele părţi civile Agache Ileana, Depner Ileana, Agache loan şi Agache Andrei Ovidiu, pentru ultimii trei, prezentându-se mandatar Agache Aurel Dionisie.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Intimata parte civilă Agache Aurel Dionisie a solicitat citarea intimaţilor inculpaţi Filip Orban Daniela Kamilla şi Konrad loan, în Ungaria, la adresele indicate de el în cererea depusă la dosar sub nr.31710 din 29 octombrie 2008, aflată la fila 102 din dosarul de recurs.

Apărătorii revizuenţilor condamnaţi au lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea cererii de amânare formulată de intimata parte civilă pentru motivul învederat.

Procurorul a apreciat că, în cauză, procedura de citare cu părţile a fost îndeplinită conform legii pentru acest termen de judecată, motiv pentru care a considerat cauza în stare de judecată şi a pus concluzii de respingere a cererii de amânare, ca neîntemeiată.

Curtea a apreciat îndeplinită, în condiţiile legii, procedura de citare a intimaţilor inculpaţi şi având în vedere şi faptul că, în cauză, s-au dat deja 4 termene, a respins cererea de amânare, ca neîntemeiată.

Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul asupra cererilor de revizuire.

Apărătorul ales al revizuentului condamnat Paizs Octavian, avocat Szasz Ferenc a solicitat să se constate că cererea este fondată şi, în consecinţă, să se dispună desfiinţarea hotărârilor atacate, fiind necesară administrarea de probe şi rejudecarea cauzei.

A arătat că prin hotărârea CEDO s-a reţinut, în ce priveşte pe condamnatul Paizs Octavian, că au fost încălcate drepturile reglementate de art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. d, condamnatul revizuent nebeneficiind de dreptul de a interoga personal, atât martorii acuzării cât şi ai apărării, iar încălcările constatate se pot înlătura numai prin desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa în faţa căreia s-au încălcat aceste drepturi.

Apărătorul a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti spre rejudecare.

Pentru revizuentul condamnat Hejja Dezideriu luliu, avocat Constantin Nicolae, apărător desemnat din oficiu a pus concluzii în acelaşi sens şi a solicitat admiterea cererii de revizuire şi, în baza art.4081 alin.11 lit. a şi b din Codul de procedură penală, să se desfiinţeze hotărârile atacate şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti. Apărătorul a solicitat achitarea onorariului ce i se cuvine, conform protocolului intervenit între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilordin România.

Intimata parte civilă Agache Aurel Dionisie, în nume propriu şi ca mandatar al intimatelor părţi civile Depner Ileana, Agache loan şi Agache Andrei Ovidiu, a solicitat admiterea cererilor de revizuire, desfiinţarea în parte a hotărârilor atacate şi, în rejudecare, să se dispună înlăturarea consecinţelor încălcării drepturilor condamnaţilor. A apreciat că nu este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Procurorul a învederat că hotărârea CEDO vizează pe ambii condamnaţi revizuenţi, însă, numai pentru Paizs Octavian s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie şi, pe cale de consecinţă, a pus concluzii de admitere, conform art.4081 alin.11 lit. b din Codul de procedură penală, numai a cererii de revizuire formulată de acest condamnat, desfiinţarea parţială a hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond numai în ce priveşte pe acesta, urmând să se procedeze la reaudierea revizuentului condamnat, efectuarea tuturor probelor astfel cum sunt arătate în hotărârea CEDO, precum şi la administrarea tuturor mijloacelor de probă pe care instanţa de fond le va considera utile, întrucât, în faţa Completului de 9 judecători nu pot fi remediate aceste încălcări.

Asupra cererii de revizuire formulată de condamnatul Hejja Dezideriu luliu, procurorul a pus concluzii, în sensul ca, în baza art.4081 alin. 10 din Codul de procedură penală, să se dispună respingerea ca nefondată, având în vedere că nu mai persistă şi în prezent consecinţele încălcărilor constatate, iar pentru cel de-al doilea drept încălcat, CEDO a condamnat deja statul român la daune morale, astfel că se apreciază că a fost acordată condamnatului o reparaţie echitabilă.

CURTEA

Asupra cererilor de revizuire de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.70 din 15 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1775/1998 s-a dispus, în baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii Reiner Anton şi Konrad loan din infracţiunea prevăzută de art.183 cu aplicarea art.13 din Codul penal, în art.183 cu aplicarea art.75 lit. a şi art.13 din Codul penal.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

- Filip Orban Daniela Kamilla (fiica lui Andrei şi Elena, născută la 28 ianuarie 1966 în Târgu Secuiesc, absolventă a Facultăţii de litere din laşi, căsătorită, fără antecedente penale), la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit. a din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

În baza art.88 din acelaşi Cod, s-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 1991 la 29 decembrie 1991.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal, s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, pe timp de 5 ani.

În baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea inculpatei.

- Hejja Dezideriu luliu (fiul lui Dezideriu şi Emilia, născut la 23 august 1946 în Târgu Secuiesc, studii 11 clase, căsătorit, fără antecedente penale), la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 cu aplicarea art.75 lit. a şi art.13 din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art.71 - 64 din Codul penal.

În baza art.85 alin.1 din Codul penal, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.138 din 10 septembrie 1991 a Judecătoriei Târgu Secuiesc şi, în baza art.36 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art.34, 35 din acelaşi Cod, s-a dispus contopirea pedepsei aplicate prin această sentinţă penală cu aceea aplicată în cauza de faţă, inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 noiembrie la 27 decembrie 1991.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, pe timp de 2 ani.

În baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea inculpatului.

- Paizs Octavian (fiul lui Francisc şi Elisabeta, născut la 2 octombrie 1934 în Târgu Secuiesc, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Târgu Secuiesc, str. Ady Endre nr.47, judeţul Covasna), la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 cu aplicarea art.75 lit. a şi art.13 din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal, în baza art.88 din acelaşi Cod, s-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 decembrie 1991 la 4 ianuarie 1992.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, pe timp de 2 ani.

În baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea inculpatului.

- Reiner Anton (fiul lui Anton şi Ana, născut la 22 decembrie 1948 în Slănic Moldova, judeţul Bacău), la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 cu aplicarea art.75 lit. a, art.74 lit. a şi alin.2 şi art.13 din Codul penal.

În baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.359 din Codul de procedură penală.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, pe timp de 2 ani.

În baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului Konrad loan (fiul lui loan şi Beta, născut la 24 iulie 1967 în Târgu Secuiesc) pentru infracţiunea prevăzută de art.183 cu aplicarea art.75 lit. a şi art.13 din Codul penal.

În baza art. 14 şi art. 346 din Codul de procedură penală, cu referire la art.998 şi următoarele din Codul civil, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii Filip Orban Daniela Kamilla, Paizs Octavian, Hejja Dezideriu luliu şi Reiner Anton la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile, după cum urmează:

- 10 milioane lei, despăgubiri materiale către partea civilă Agache Ileana, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, parastase etc;

-  câte 50 milioane lei către fiecare parte civilă: Agache Ileana, Agache Aurel Dionisie, Agache Ileana, Agache Ion şi Agache Andrei Ovidiu, reprezentând daune morale.

S-a constatat că părţile civile nu au pretenţii civile cu privire la onorariul de avocat.

Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în urma aflării veştii despre fuga soţilor Ceauşescu, unii locuitori ai oraşului Târgu Secuiesc s-au deplasat spre centrul oraşului, au spart vitrinele librăriilor, dând foc cărţilor cu şi despre Ceauşescu, au intrat în sediul Consiliului Popular orăşenesc unde au aruncat documentele de partid şi au atacat unele persoane de comportamentul cărora nu erau mulţumite, cum ar fi fostul primar şi lucrătorul de miliţie care era de serviciu la intrarea în clădire.

A urmat apoi „asediul" clădirii fostei miliţii orăşeneşti unde mulţimea, după ce a pătruns pe poartă, care a cedat presiunii, a aruncat pe fereastră documente şi mobilier. Mai mult, lucrătorii de miliţie au fost agresaţi de mulţime, după care unul câte unul au părăsit sediul instituţiei, care în cele din urmă a fost incendiat de mulţime.

Printre cei agresaţi la sediul miliţiei a fost şi maiorul Agache Aurel, acesta în cele din urmă reuşind să fugă, însă, ajuns în stradă, a fost lovit de 2 - 3 persoane rămase neidentificate.

În urma intervenţiei martorilor Csesznek Oliver şi Kozochwil Laszlo victima a reuşit să scape, după care s-a îndreptat în fugă spre centrul oraşului.

Ajungând în centru victima a fost lovită din nou, după care a încercat să scape refugiindu-se în farmacia din clădirea maternităţii, însă, a fost scos de acolo şi lovit în continuare în faţa clădirii.

Martorul Keb Mihail - medic ginecolog - văzând ce se întâmplă cu victima a cerut telefonic o salvare care în scurt timp a sosit la locul agresiunii. Martorii Csesznek Oliver şi Kozochwil Laszlo au urcat victima în salvare însă mulţimea a împiedicat plecarea maşinii, astfel că victima a fost scoasă din salvare de către inculpaţii Hejja Dezideriu, Paizs Octavian şi Reiner Anton, care i-au aplicat mai multe lovituri acesteia.

De asemenea, înainte de a fi pusă victima în salvare cât şi după scoaterea acesteia din salvare, inculpata Filip Orban Daniela Kamilla a avut o atitudine extrem de violentă faţă de victimă, lovind-o cu tocul cizmei şi chiar urcând-se peste ea, lovind-o în zona toracelui.

Văzând că agresiunea continuă, medicul Keb Mihail a mai solicitat o salvare după care a coborât împreună cu medicul Keleman Andras, încercând împreună să pună victima în salvare. Nici de această dată nu au reuşit, fiind ameninţaţi de mulţime, aşa încât, cei doi medici au renunţat şi s-au retras.

Spre finalul agresiunii a apărut şi a intervenit martora Pinti Silvia, care, după ce a luat pulsul victimei şi a constatat că încă trăieşte, a solicitat celor din jur ca ofiţerul să fie dus la spital. în acel moment a intervenit numitul Konrad loan, care a lovit victima în zona gâtului şi în piept, după care a-afirmat că „nu mai este nevoie să fie dus la spital pentru că este mort".

Victima Agache Aurel, în urma multiplelor lovituri suferite, a decedat pe loc.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţi Filip Orban Daniela Kamilla, Hejja Dezideriu, Paizs Octavian şi Reiner Anton.

În apelul parchetului, soluţia primei instanţe a fost criticată pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului Konrad loan, motivând că în cauză sunt suficiente probe care dovedesc vinovăţia acestuia şi pentru netemeinicie, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului Reiner Anton, motivând că, în mod greşit, s-au reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, scopul pedepsei neputând fi atins prin acest mod de executare.

În apelurile inculpaţilor, s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit.a din Codul de procedură penală, motivându-se că faptele acestora au reprezentat un act revoluţionar şi nu pot fi încadrate în infracţiuni.

S-a mai susţinut că victima a fost lovită de mai multe persoane, fiind astfel imposibilă stabilirea participanţilor, aşa încât, în mod greşit s-a reţinut doar vinovăţia inculpaţilor, care, o parte dintre ei, nici nu s-au aflat în preajma victimei, iar cu privire la inculpata Filip Orban Daniela Kamilla, s-a arătat că a aplicat victimei doar două lovituri.

Apărătorul inculpatului Paizs Octavian a invocat nulitatea absolută a hotărârii primei instanţe, motivând că, deşi, inculpatul a fost trimis în judecată în calitate de complice, a fost condamnat ca autor al infracţiunii fără a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, în baza art.334 din Codul de procedură penală.

În acest sens, a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. în subsidiar, apărătorul inculpatului Paizs Octavian a solicitat aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal, având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Inculpaţii au criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul soluţionării laturii civile, solicitând exonerarea lor de plata despăgubirilor materiale şi morale, având în vedere că nu pot fi obligaţi la plata acestor despăgubiri cât timp nu se fac vinovaţi de comiterea faptelor ce sunt reţinute în sarcina lor.

Prin decizia penală nr.544 din 18 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr.70 din 15 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală şi, în fond, în baza art.183 cu aplicarea art.75 lit. a şi art.13 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul Konrad loan la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b, în condiţiile art.65 din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

A fost înlăturată aplicarea art.81 - 82 din Codul penal şi a art.74 lit. a din acelaşi Cod cu privire la inculpatul Reiner Anton, dispunând ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenţie, cu aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

S-a dispus obligarea inculpatului Konrad loan, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale către părţile civile.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii Paizs Octavian, Hejja Dezideriu, Filip Orban Daniela Kamilla, Reiner Anton şi Konrad loan.

În recursul parchetului, hotărârea instanţei de apel a fost criticată sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Konrad loan şi Reiner Anton, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 din Codul penal şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 din Codul penal şi aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de aceste texte de lege.

În recursurile inculpaţilor, decizia instanţei de apel a fost criticată sub aspectul greşitei lor condamnări pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 din Codul penal, deoarece unii dintre ei, nu au fost prezenţi la locul faptei (cazul lui Paizs Octavian), alţii au fost prezenţi, fără însă a agresa victima (Reiner Anton), iar alţii nu s-au putut apăra, nefiind citaţi la domiciliile lor actuale din Ungaria, cu toate că au solicitat acest lucru în faţa Curţii de Apel Bucureşti (Filip Orban Daniela Kamilla şi Konrad loan).

Inculpaţii au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate şi să se dispună achitarea lor pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 din Codul penal, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul de procedură penală.

Prin decizia penală nr. 1603 din 26 martie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 939/2000, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii Paizs Octavian, Hejja Dezideriu luliu, Filip Orban Daniela Kamilla, Reiner Anton şi Konrad loan.3

S-a reţinut, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că instanţa de control judiciar a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în baza unei judicioase şi corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză şi au încadrat faptele comise de inculpaţi în textele de lege corespunzătoare, pentru care au fost aplicate pedepse just individualizate.

Cu privire la cererile inculpaţilor de a fi achitaţi, deoarece nu sunt autorii infracţiunii reţinute în sarcina lor, s-a constatat că nu sunt întemeiate.

Astfel, s-a reţinut că susţinerile inculpatei Filip Orban Daniela Kamilla, în sensul că aceasta nu a participat la actele de violenţă asupra ofiţerului de poliţie, sunt infirmate de depoziţiile martorului Hosu Petre (filele 43-47 dosar urmărire penală) care relatează că aceasta a sărit cu picioarele pe abdomenul şi toracele victimei şi a lovit-o cu piciorul.

Depoziţia acestui martor se coroborează cu declaraţiile martorilor Vardo Vilmas (filele 53-57 dosar urmărire penală) şi Kozma Gizella (filele 49-51 dosar urmărire penală), care au arătat că inculpata s-a descălţat iar cu tocul cizmei, confecţionat dintr-un material metalic, a aplicat maiorului Agache Aurel mai multe lovituri în regiunea capului şi abdomenului, împrejurare ce a fost confirmată şi de martorul Duka Eugen (filele 60-62 dosar urmărire penală).

În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, la 28 februarie 1991, inculpata a recunoscut că s-a aflat în centrul oraşului, în timpul desfăşurării evenimentelor din decembrie 1989 şi că a aplicat victimei două lovituri cu vârful cizmei, dar a fost oprită din această acţiune de tatăl său (filele 74-77 dosar urmărire penală).

Declaraţiile inculpatei prin care aceasta a revenit şi a arătat că într-adevăr s-a aflat împreună cu tatăl său în ziua în care s-a petrecut incidentul, dar nu l-a lovit pe ofiţerul de poliţie (filele 78-83 dosar urmărire penală), nu se coroborează cu niciuna din probele dosarului, astfel că în mod justificat au fost înlăturate de instanţe, ca fiind irelevante.

S-a mai reţinut că din declaraţiile martorilor Orban Andrei Alexandru (filele 36-38 dosar urmărire penală), Vardo Vilmas (filele 53-57 dosar urmărire penală) şi Kozma Gizella (filele 49-51 dosar urmărire penală), rezultă că inculpatul Paizs Octavian a fost persoana care nu a lăsat şoferul salvării să ducă victima la spital şi că împreună cu inculpatul Hejja Dezideriu l-au tras pe ofiţerul de poliţie din maşină şi au continuat să-i aplice lovituri.

Această împrejurare este confirmată şi de declaraţiile coinculpatului Hejja Dezideriu.

În ce priveşte vinovăţia inculpatului Hejja Dezideriu, s-a constatat că aceasta a fost dovedită cu certitudine, în baza declaraţiilor martorilor Hosu Petre (filele 43-47' dosar urmărire penală), Vardo Vilmas (filele 53-57 dosar urmărire penală) şi Kozma Gizella (filele 49-51 dosar urmărire penală), coroborate cu declaraţiile sale, prin care a recunoscut constant că a participat la comiterea faptei şi că având în mână o coadă de steag, l-a lovit pe ofiţerul de poliţie de 5-6 ori, în regiunea abdominală şi împreună cu inculpatul Paizs Octavian nu a lăsat şoferul salvării să transporte victima la spital, iar după ce a tras-o pe aceasta din maşină, au continuat să-i aplice lovituri.

Totodată, s-a constatat că participarea inculpatului Reiner Anton la agresarea ofiţerului de poliţie a fost dovedită prin depoziţiile martorilor Vardo Vilmaş (filele 53-57 dosar urmărire penală) şi Kozma Gizella (filele 49-51 dosar urmărire penală) care au relatat că acesta, împreună cu inculpaţii Hejja Dezideriu şi Paizs Octavian au dat jos victima din maşina salvării şi au continuat să-i aplice lovituri.

S-a constatat că susţinerile inculpatului Konrad loan, în sensul că acesta nu a participat la actele de agresiune exercitate asupra ofiţerului de poliţie Agache Aurel, sunt lipsite de suport probator.

Astfel, potrivit declaraţiilor martorei Pinti Hilda Silvia (fila 63 dosar urmărire penală), după ce aceasta i-a luat pulsul victimei Agache Aurel şi a constatat că trăieşte, a apelat la ajutorul cetăţenilor din jur, pentru a-l duce pe maior la spital, în aceste împrejurări, a intervenit inculpatul Konrad loan care a început să lovească victima cu piciorul în zona gâtului şi în piept, după care acesta a afirmat că nu este nevoie ca maiorul de poliţie să mai fie transportat la spital, deoarece este mort.

De asemenea, din depoziţia martorului Hosu Petre (filele 43,44,45 dosar urmărire penală) rezultă că victima a fost lovită printre alţii, de către un bărbat brunet, cu mustaţă, de circa 30-35 ani, cu înălţimea de 1,65 m, cu câţiva dinţi de metal galben care a avut o atitudine foarte agresivă faţă de victimă.

Inculpatul Konrad loan a fost identificat de către martorul Hosu Petre, cu ajutorul fotografiilor existente pe fişa de evidenţă a populaţiei, ce i-au fost prezentate de organele de poliţie.

S-a conchis, în sensul că vinovăţia inculpaţilor Paizs Octavian, Hejja Dezideriu, Filip Orban Daniela Kamilla, Reiner Anton şi Konrad loan a fost pe deplin dovedită, în cauză neexistând temeiuri pentru achitarea lor, astfel că recursurile declarate de aceştia s-au constatat a fi neîntemeiate.

În ce priveşte critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în recursul său, în sensul că instanţele au încadrat greşit faptele comise de inculpaţii Reiner Anton şi Konrad loan în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din Codul penal, în loc de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 cu referire la art. 176 din Codul penal, s-a constatat că nu este întemeiată.

Aceasta deoarece, pe plan subiectiv, infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizându-se prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă, în ce priveşte rezultatul produs, respectiv moartea victimei, deosebindu-se în acest sens de infracţiunea de omor, care se comite cu intenţie directă şi indirectă.

Or, în cauză, aşa cum reiese din materialul probator administrat, din punct de vedere subiectiv, inculpaţii au lovit victima, ofiţer de miliţie, în intelectul lor, considerând că o pedepsesc pentru unele acţiuni întreprinse în exercitarea profesiei, niciun moment ei neavând intenţia de a ucide.

Aşadar, motivul de recurs invocat de parchet, s-a constatat că nu este întemeiat şi a fost respins, ca atare.

La data de 21 noiembrie 2007, sub nr. 14291, condamnatul Hejja Dezideriu şi Paizs Ferenc, fiul condamnatului Paizs Octavian, au adresat Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cerere de revizuire formulată în temeiul art. 4081 din Codul de procedură penală, împotriva sentinţei penale nr. 70 din 15 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, deciziei penale nr. 544 din 18 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală şi deciziei penale nr. 1603 din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, cerere ce a fost înaintată, sub nr. 14291/1111/2007 din 27 noiembrie 2007, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, spre competentă soluţionare, formându-se dosarul nr. 10664/1/2007.

Prin cererea formulată, la care au anexat şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 27 septembrie 2007, revizuenţii au solicitat desfiinţarea hotărârilor mai sus menţionate, rejudecarea pe fond a cauzei faţă de toţi inculpaţii şi achitarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii ce s-a reţinut în sarcina lor şi pentru care s-a dispus condamnarea.

Totodată, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuenţii condamnaţi au solicitat suspendarea executării hotărârilor atacate şi suspendarea plăţii despăgubirilor civile către partea vătămată.

Prin precizările depuse la 15 mai 2008 (filele 70-71 dosar recurs), revizuentul Paizs Ferenc, pentru condamnatul Paizs Octavian, a prezentat temeiurile de drept şi de fapt ale cererii de revizuire, reiterând cererea de suspendare a hotărârii atacate până la judecarea cererii de revizuire, conform dispoziţiilor art. 4081 alin. 5 din Codul de procedură penală.

S-a motivat, în fapt, că prin hotărârea din 27 septembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Reiner şi alţii împotriva României, a considerat că prin procedura internă, dreptul la apărare al condamnatului-revizuent Paizs Octavian a suferit o limitare, în sensul că nu a beneficiat de un proces echitabil, existând o violare a art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d al Convenţiei, conform căruia orice acuzat are dreptul la un proces echitabil (paragraful 1 al art. 6 din Convenţie) respectiv, dreptul să interogheze sau să facă interogat martorii în sarcină (martorii acuzării) respectiv să obţină convocarea şi interogarea martorilor în descărcare (martorii apărării), în aceleaşi condiţii ca şi martorii în sarcină.

Consecinţele grave ale acestor încălcări, constatate de către CEDO şi, în momentul de faţă, îşi produc efectele negative asupra persoanei condamnatului revizuent Paizs Octavian, cel care se află sub puterea unei hotărâri definitive şi irevocabile de condamnare, rezultatul unui proces inechitabil, în care nu a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin interogarea martorilor acuzării şi să-şi dovedească nevinovăţia raportat la acuzaţiile care i-au fost aduse. Ca urmare a acestei hotărâri de condamnare, rezultat al unui proces inechitabil, condamnatul revizuent Paizs Octavian a trebuit să-şi părăsească familia, respectiv ţara şi să ceară azil politic în Republica Ungară, unde locuieşte şi în prezent.

Întrucât, remedierea consecinţelor grave ale încălcărilor constatate de către CEDO nu se poate realiza decât prin revizuirea hotărârii atacate, în cauză, impunându-se administrarea unor probe (audierea „martorilor în sarcină" -martorii acuzării), revizuentul Paizs Octavian a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului garantat de art. 6 paragraful 1 şi 3 din Convenţie, încălcare ce s-a materializat prin omisiunea Tribunalului Bucureşti de a mai cita martorii acuzării, aplicând fără un motiv prevederile art. 329 din Codul de procedură penală.

La termenul din 29 septembrie 2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători a luat în examinare cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de condamnatul Hejja Dezideriu şi de Paizs Ferenc, pentru condamnatul Paizs Octavian şi, constatând că prin hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Reiner şi alţii împotriva României, s-a constatat că dreptul la apărare al condamnatului Paizs Octavian a suferit o limitare, în sensul că nu a beneficiat de un proces echitabil, existând o violare a art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. d din Convenţie, precum şi faptul că a existat o violare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în ceea ce priveşte durata procedurii faţă de condamnaţii Hejja Dezideriu şi Paizs Octavian, prin încheierea de şedinţă din data de 29 septembrie 2008 a admis această cerere şi, în baza art. 4081 alin. 5 din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1603 din 26 martie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 939/2000, numai în ceea ce-i priveşte pe condamnaţii Hejja Dezideriu şi Paizs Octavian, până la soluţionarea cererii de revizuire.

Asupra cererilor de revizuire formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 din Codul de procedură penală, de condamnatul Hejja Dezideriu luliu şi Paizs Ferenc, fiul condamnatului Paizs Octavian, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 4081 din Codul de procedură penală, referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor CEDO au fost introduse în Codul de procedură penală prin Legea nr. 576/2004, o dată cu abrogarea dispoziţiilor privind recursul în anulare, inclusiv a celor care reglementau exercitarea acestei căi de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia europeană.

Reglementarea unei proceduri de revizuire sau, în general, a unei căi de atac în cazul hotărârilor CEDO este impusă de necesitatea de a înlătura consecinţele încălcării prevederilor Convenţiei europene în procesele penale, atunci când aceste consecinţe continuă să se producă şi după constatarea încălcării prin hotărâre CEDO, definitivă.

Revizuirea întemeiată pe prevederile art. 4081 din Codul de procedură penală, poate fi exercitată potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale române în cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia europeană.

Rezultă aşadar, că exercitarea revizuirii este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive a Curţii Europene prin care se constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia europeană, într-un proces penal desfăşurat în faţa autorităţilor judiciare române, în care instanţele penale române s-au pronunţat prin hotărâre definitivă.

Revizuirea poate fi exercitată, aşa cum se prevede în art. 4081 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori consecinţele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenţia europeană - constatată prin hotărâre CEDO definitivă - continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română.

Revizuirea în cazul hotărârilor CEDO poate fi cerută de persoana al cărei drept a fost încălcat, care a avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului român soluţionată prin hotărâre CEDO, cât şi în cauza soluţionată prin hotărârea instanţei române. În cazul în care condamnatul este persoana al cărei drept a fost încălcat, revizuirea poate fi cerută şi de soţul sau rudele apropiate ale acestuia, în sensul art. 149 din Codul penal, chiar şi după moartea sa.

Termenul de introducere a cererii de revizuire este de un an şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO. Potrivit art. 44 din Convenţia europeană, hotărârea Marii Camere este definitivă, iar hotărârea unei Camere devine definitivă atunci când părţile declară că nu vor cere retrimiterea cauzei în fata Marii Camere sau la 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută ori atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată în termenul de 3 luni de la data hotărârii Camerei.

Cererea de revizuire se formulează în scris şi se introduce la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Raportând dispoziţiile legale enunţate la speţă, Curtea constată îndeplinite condiţiile de exercitare a revizuirii, în temeiul art. 4081 din Codul de procedură penală, în sensul că prin cererea formulată de condamnatul Hejja Dezideriu luliu şi de Paizs Ferenc, fiul condamnatului Paizs Octavian, se solicită revizuirea sentinţei penale nr. 70 din 15 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, deciziei penale nr. 544 din 18 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală şi deciziei penale nr. 1603 din 26 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală - hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale române în cauza penală privind pe inculpaţii Filip Orban Daniela Kamilla, Hejja Dezideriu luliu, Paizs Octavian, Reiner Anton şi Konrad loan, în care CEDO, prin hotărârea din 27 septembrie 2007, definitivă, a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, în ceea ce îi priveşte pe cei doi condamnaţi revizuenti.

Totodată, se constată că cererea de revizuire a fost introdusă la data de 21 noiembrie 2007 - în interiorul termenului de un an prevăzut în art. 4081 alin. (4) din Codul de procedură penală, a fost formulată de persoanele care au calitatea cerută în art. 4081 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru exercitarea acestei căi de atac, respectiv de condamnatul Hejja Dezideriu luliu şi de Paizs Ferenc, fiul condamnatului Paizs Octavian, fiind îndeplinită şi cerinţa ca cererea de revizuire să fie formulată în scris şi introdusă la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând, însă, pe fond cererile de revizuire, Curtea constată întemeiată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 4081 din Codul de procedură penală, de Paizs Ferenc, pentru condamnatul Paizs Octavian, iar cererea formulată, în baza aceluiaşi temei legal, de condamnatul Hejja Dezideriu luliu este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, se reţine că la data de 10 septembrie 2001, în baza art. 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, reclamanţii Anton Reiner, Octavian Paizs, Dezideriu Hejja şi loan Konrad au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu o cerere îndreptată împotriva României, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d din Convenţie.

Prin hotărârea din 27 septembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

1. a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 paragraful 1 în ceea ce priveşte durata procedurii şi pe art. 6 alin. 3 lit, d) din Convenţie, şi inadmisibilă în rest;

2. a hotărât că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie în ceea ce priveşte durata procedurii în privinţa reclamanţilor Octavian Paizs, Dezideriu Hejja şi loan Konrad;

3. a hotărât că nu a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie în ceea ce priveşte durata procedurii în privinţa lui Anton Reiner;

4. a hotărât că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce îi priveşte pe Octavian Paizs, Anton Reiner şi loan Konrad;

5. a hotărât că nu a avut loc încălcarea art. 6 alin. 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce îl priveşte pe Dezideriu Hejja;

6. a hotărât:

a. ca statul pârât să îi plătească reclamantului Octavian Paizs, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 4050 euro, cu titlu de daune morale;

b. ca statul pârât să îi plătească reclamantului Anton Reiner, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 3000 euro, cu titlu de daune morale;

c. ca statul pârât să îi plătească reclamantului Dezideriu Hejja, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 1050 euro, cu titlu de daune morale;

d. ca statul pârât să îi plătească reclamantului loan Konrad, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 2000 euro, cu titlu de daune morale;

e. ca statul pârât să le plătească împreună reclamanţilor, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 1500 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată;

f. ca sumele respective să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii, la care trebuie adăugate orice sume ce ar putea fi datorate cu titlu de impozit;

g.ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu dobânda simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;

7. a respins cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.

Pentru a statua astfel, în esenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că reclamanţii s-au plâns de durata procedurii penale, care, conform afirmaţiilor lor, a început în anul 1990 şi s-a finalizat cu condamnarea lor penală definitivă în anul 2001. Ei au invocat art. 6 alin. 1 din Convenţie, care are următorul conţinut: Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa."

Curtea a observat că, în materie penală, termenul rezonabil" din art. 6 alin. 1 din Convenţie, începe din momentul în care o persoană este „acuzată"; putând fi vorba de o dată anterioară sesizării instanţei de judecată, în special cea a arestării, a inculpării şi a începerii urmăririi penale.

Acuzarea", în sensul art. 6 alin. 1, poate fi definită „ca notificarea oficială, emanând de la autoritatea competentă, a imputării săvârşirii unei infracţiuni", idee ce corespunde şi noţiunii de repercusiuni importante asupra situaţiei" suspectului.

Aplicând aceste principii în situaţia faptelor în cauză, Curtea a observat că perioada ce trebuie luată în considerare nu a început în anul 1990, când a început urmărirea penală in rem, ci la data de 20 iunie 1994, data intrării în vigoare a recunoaşterii dreptului de recurs individual de către România. Pe de altă parte, s-a observat că nimeni nu contestă că procedura s-a încheiat la data de 26 martie 2001, data respingerii recursului reclamanţilor prin decizia definitivă a Curţii Supreme. Prin urmare, Curtea a reţinut că pentru Paizs, Hejja şi Konrad durata procedurii ce trebuie luată în considerare este de 6 ani şi 9 luni, iar pentru Reiner, de 3 ani şi 4 luni (începând de la 13 noiembrie 1997, când Parchetul l-a audiat şi l-a informat oficial că era bănuit de săvârşirea unei infracţiuni).

Cu referire la caracterul rezonabil al procedurii, Curtea europeană a amintit că natura rezonabilă a duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, în special, complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.

De asemenea, a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa".

În ceea ce îi priveşte pe Paisz, Hejja si Konrad, Curtea a observat, ţinând seama de probele aflate la dosar, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de un termen rezonabil nu poate fi reproşată reclamanţilor. Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, absenţa reclamantului Konrad nu a contribuit la prelungirea procedurii şi, în orice caz, nu ar putea justifica durata perioadelor de inactivitate imputabile autorităţilor şi, cu atât mai puţin, durata totală a procedurii.

În acest sens, s-a observat că urmărirea penală a luat sfârşit abia în anul 1997 şi că inactivitatea autorităţilor din perioada 1992-1997 nu pare a fi justificată de elementele dosarului. În plus, în măsura în care majoritatea probelor au fost obţinute încă din anul 1992, nu mai existau alte elemente care ar fi putut să justifice o asemenea durată, în condiţiile în care miza pentru reclamanţi era foarte mare, având în vedere gravitatea infracţiunii ce le era imputată si nesiguranţa juridică aferentă unei proceduri care s-a desfăşurat, în total, pe o perioadă de aproape 10 ani.

S-a reţinut că, deşi, durata fazei judiciare posterioare încheierii urmăririi penale nu pare a fi nerezonabilă, în măsura în care ea a durat aproximativ 3 ani şi 4 luni pentru trei grade de jurisdicţie, totuşi, având în vedere durata fazei urmăririi penale, Curtea a apreciat că, în speţă, durata procedurii în litigiu per ansamblu este excesivă şi nu răspunde cerinţei de „termen rezonabil", prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul Reiner, Curtea a observat că procedura a durat 3 ani şi 4 luni pentru trei grade de jurisdicţie şi nu a considerat nerezonabilă durata procedurii, astfel că pentru acest reclamant, nu a existat o încălcare a articolului 6 alin. 1.

Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 3 lit. d) din Convenţie, s-a reţinut că reclamanţii au denunţat respingerea de către instanţe a cererilor lor repetate de audiere a unor martori ale căror declaraţii făcute în cursul urmăririi penale au contribuit în mod hotărâtor la condamnarea lor. Ei au invocat art. 6 alin. 3 lit. d) din Convenţie, care prevede următoarele:

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...),

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: (...)

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; (...)".

Curtea a constatat, în primul rând, că cerinţele paragrafului 3 lit. d) din art. 6 din Convenţie, reprezintă aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1. Prin urmare, a analizat cererea din perspectiva acestor două texte combinate.

S-a reamintit că admisibilitatea probelor ţine în primul rând de normele de drept intern şi că, în principiu, este de competenţa instanţelor naţionale să aprecieze elementele adunate de ele. Misiunea încredinţată Curţii prin Convenţie nu constă în a se pronunţa asupra chestiunii dacă declaraţiile martorilor au fost pe bună dreptate admise ca probe, ci în a cerceta dacă procedura privită în ansamblul ei, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil.

Totodată, Curtea a reamintit că paragraful 1 din art. 6, combinat cu paragraful 3, obligă statele contractante să ia măsuri pozitive ce constau în special în a-i permite acuzatului să interogheze sau să obţină interogarea martorilor acuzării. Astfel de măsuri ţin de „diligenta" de care statele contractante trebuie să dea dovadă pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art. 6.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii Paizs, Reiner şi Konrad, Curtea a constatat că, în cauză, majoritatea martorilor ale căror declaraţii au fost luate în considerare de instanţele naţionale pentru a-şi întemeia deciziile nu au fost niciodată audiaţi de un judecător, cu excepţia lui V. V. (Vardo Vilmas), audiat de Tribunalul Bucureşti.

În faţa acestei instanţe şi contrar declaraţiei date în cursul urmăririi penale, acest martor a negat că i-ar fi văzut pe reclamanţi agresând victima. Totuşi, Curtea a observat că instanţele nu au arătat motivele care le-au determinat să acorde întâietate mărturiei făcute de V.V. în cursul urmăririi penale mai degrabă decât declaraţiei pe care acesta a făcut-o în faţa instanţei. Într-adevăr, motivarea sentinţei Tribunalului Bucureşti, singura instanţă care l-a audiat pe V.V., s-a redus la o simplă trimitere la rechizitoriul parchetului, fără nicio menţiune suplimentară. Curtea de Apel şi Curtea Supremă au făcut trimitere numai la declaraţia dată de V.V. în cursul urmăririi penale, indicând chiar paginile din dosarul de urmărire penală, fără a menţiona sau comenta faptul că şi-a schimbat depoziţia în faţa instanţei.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi martori, ale căror declaraţii făcute în cursul urmăririi penale au contribuit în mod hotărâtor la condamnarea reclamanţilor, Curtea a subliniat că nu au fost niciodată audiaţi de instanţe.

Atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel au respins, fără o motivare suficientă, cererile repetate ale reclamanţilor care solicitau audierea directă a acestor martori de către judecători. Mai mult, Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale reclamanţii nu au avut ocazia să se confrunte cu martorii. Prin urmare, nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, părţile interesate nu au putut interoga sau obţine audierea acestor martori.

Deşi, declaraţiile martorilor au fost citite în faţa instanţei, reclamanţii nu au putut verifica credibilitatea lor şi nici să pună la îndoială declaraţiile acestora.

În ceea ce îl priveşte pe martorul O. A. A. (Orban Andrei Alexandru), Curtea a constatat că între acesta şi reclamantul Paizs a avut loc o confruntare în cursul cercetării prealabile. Totuşi, în măsura în care în declaraţia sa din 24 martie 1992, martorul O.A.A. declarase că nu poate spune dacă reclamantul agresase victima, subiectul însuşi al dezbaterii ar putea ridica semne de întrebare. În plus, Curtea a constatat că, confruntarea s-a desfăşurat în faţa procurorului însărcinat cu cercetarea prealabilă, care nu îndeplinea cerinţele de independenţă şi imparţialitate ale unui magistrat şi că reclamantul nu a beneficiat de asistenţa unui avocat. Or, un element important al unui proces echitabil este posibilitatea acuzatului de a se confrunta cu martorii hotărâtori în prezenţa judecătorului care trebuie, în primul rând, să ia o decizie asupra cauzei. Prin urmare, Curtea a apreciat că o astfel de confruntare nu putea scuti instanţele de obligaţia de a proceda la audierea martorilor acuzării în prezenţa acuzatului.

În lumina celor de mai sus şi ţinând cont de circumstanţele speţei, Curtea a considerat că drepturile de apărare au suferit o limitare, astfel încât, reclamanţii Paizs, Reiner şi Konrad nu au beneficiat de un proces echitabil.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce îi priveşte pe aceşti reclamanţi.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul Hejja, Curtea a observat că instanţele naţionale şi-au întemeiat soluţia de condamnare a acestuia nu numai pe declaraţiile martorilor, ci şi pe declaraţia sa dată în cursul urmăririi penale, declaraţie asupra căreia nu a revenit în cursul procedurii judiciare. S-a constatat astfel că, soluţia de condamnare a acestui reclamant nu s-a întemeiat exclusiv şi nu într-o măsură hotărâtoare, pe declaraţiile făcute de persoanele pe care nu le-a putut interoga sau a căror audiere nu a putut să o obţină nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor. Deşi, în declaraţia sa, dată în faţa instanţei, martorul V.V. a revenit asupra declaraţiei pe care o făcuse cu 10 ani înainte în cursul urmăririi penale, totuşi, în condiţiile speciale care îl privesc pe Hejja, lipsa de motivare a instanţelor în ceea ce priveşte prioritatea acordată declaraţiei date de V.V. în anul 1991, nu este suficientă pentru a constata că drepturile de apărare ale reclamantului au fost limitate într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 din Convenţie. Prin urmare, nu a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce îl priveşte pe Hejja.

Asupra celorlalte pretinse încălcări, s-a reţinut că, invocând art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţie, reclamanţii s-au plâns de faptul că au fost lipsiţi de posibilitatea de a-şi pleda cauza în ceea ce priveşte temeinicia acuzaţiei în fapt şi în drept, din cauză că nu s-au putut face ascultaţi la termenul de judecată din 18 ianuarie 1999, prin intermediul avocatului pe care îl aleseseră. Invocând art. 14 din Convenţie combinat cu art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie, ei s-au plâns că nu au avut un proces echitabil din cauza originii lor etnice maghiare.

Referitor la capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţie, Curtea a observat că, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii Paizs, Hejja şi Reiner, avocatul lor şi-a asigurat substituirea de către unul din colaboratorii săi care a putut participa la dezbateri, astfel că, a apreciat că din acest fapt nu decurge nicio încălcare a drepturilor de apărare. În ceea ce îl priveşte pe Konrad, s-a reţinut că, la termenul din 18 ianuarie 1999, el nu a fost prezent, nu-şi alesese un avocat care să-l reprezinte şi a fost reprezentat de un avocat din oficiu. Mai mult, el a fost achitat prin sentinţa Tribunalului din 15 februarie 1999 şi, în concluzie, drepturile sale la apărare nu au fost încălcate prin lipsa unui avocat liber ales.

În ceea ce priveşte capătul de cerere al reclamanţilor întemeiat pe art. 14 din Convenţie combinat cu art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d), Curtea a constatat că nu este susţinut, deoarece nimic din dosar nu dezvăluie vreo discriminare.

S-a apreciat astfel, că aceste capete de cerere sunt vădit neîntemeiate şi au fost respinse în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.

Asupra aplicării art. 41 din Convenţie, prin care se stipulează:

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă", s-a reţinut că reclamantul Hejja a solicitat suma de 45 000 euro, cu titlu de daune materiale, ce includ cheltuielile legate de procedură, de deplasarea membrilor familiei sale pentru a-l vizita la închisoare şi de trimitere de colete, despăgubirea pentru prejudiciul suferit din cauza arestării sale ilegale, tratamentul medical pe care a trebuit să îl urmeze. De asemenea, el a solicitat suma de 15000 euro, cu titlu de daune morale pe care le-a suferit din cauza atingerii aduse reputaţiei sale, cauza fiind mediatizată pe larg.

Reclamanţii Reiner şi Paizs au solicitat fiecare suma de 40000 euro, cu titlu de daune materiale pentru prejudicii similare cu cele menţionate de Hejja. Reiner a solicitat şi restituirea sumei pe care a fost condamnat să le-o plătească părţilor civile. Fiecare a solicitat suma de 10000 euro, cu titlu de daune morale.

Reclamantul Konrad a solicitat suma de 30 000 euro, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile legate de necesitatea de a părăsi ţara sub presiunea autorităţilor române, precum şi suma de 10 000 euro cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă reputaţiei sale din cauza mediatizării procesului şi pentru discriminarea suferită din cauza apartenenţei sale la minoritatea maghiară.

În legătură cu aceste solicitări ale reclamanţilor, Curtea a constatat că singurul fundament ce trebuie reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamanţii nu au beneficiat de un proces echitabil (cu excepţia reclamantului Hejja) şi într-un termen rezonabil (cu excepţia reclamantului Reiner), însă, nu a considerat că ar fi nerezonabil să se aprecieze că părţile interesate au suferit un prejudiciu moral real în procesul respectiv. Prin urmare, statuând în mod echitabil, în sensul art. 41, Curtea a acordat reclamantului Paizs suma de 4050 euro, lui Hejja 1050 euro şi lui Reiner suma de 3000 euro. În ceea ce îl priveşte pe reclamantul Konrad, Curtea a constatat că el s-a abţinut de la participarea la procedură şi a considerat necesar să ţină seama de acest element în evaluarea prejudiciului moral suferit.

Statuând în mod echitabil, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea i-a acordat acestuia suma de 2000 euro.

În plus, Curtea a reamintit că, atunci când nişte particulari, cum este cazul în speţă, au fost condamnaţi la finalul unei proceduri care încalcă cerinţele art. 6 din Convenţie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea părţilor interesate reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de remediere a încălcării constatate, sens în care, art. 4081 din Codul de procedură penală român, permite revizuirea unui proces pe plan intern atunci când Curtea a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unui reclamant.

Reclamanţii au mai solicitat şi rambursarea cheltuielilor de judecată suportate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii, însă, fără a preciza valoarea lor şi fără a prezenta documente justificative.

Sub acest aspect, CEDO a subliniat că, potrivit jurisprudenţei, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. în speţă, în măsura în care reclamanţii nu au furnizat documente justificative relevante în sprijinul cererii lor de rambursare a cheltuielilor suportate în procedurile interne referitoare la cauză, Curtea a stabilit că nu le va aloca nicio sumă cu acest titlu.

Totuşi, Curtea a admis că părţile interesate au suportat anumite cheltuieli pentru a obţine corectarea încălcării Convenţiei la nivel european.

Statuând în mod echitabil, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea a considerat rezonabil să le aloce împreună suma de 1500 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, Curtea a considerat potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestit, în raport cu decizia de admisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai sus redată şi prin care s-a constatat, între altele, încălcarea, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul revizuent Paizs Octavian, a dreptului la un proces echitabil, în sensul că drepturile acestuia la apărare au fost limitate într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 din Convenţie, întrucât, acuzatul nu a avut posibilitatea de a interoga şi de a se confrunta, în prezenţa judecătorului cu martorii ale căror declaraţii au contribuit în mod hotărâtor la condamnarea sa, fiind astfel încălcate prevederile art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie, Completul de 9 judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată îndeplinite cerinţele înscrise în art. 4081 din Codul de procedură penală, pentru a se dispune revizuirea hotărârii penale definitive de condamnare a revizuentului Paizs Octavian.

În concret, în ceea ce îl priveşte pe revizuentul Paizs Octavian, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, că în cauza penală în care acesta a avut calitatea de inculpat, majoritatea martorilor ale căror declaraţii au fost luate în considerare de instanţele naţionale pentru a-şi întemeia decizia de condamnare, nu au fost niciodată audiaţi de un judecător, cu excepţia lui V. V. (Vardo Vilmas), audiat în faţa Tribunalului Bucureşti.

Deşi, în faţa acestei instanţe, contrar declaraţiei date în cursul urmăririi penale, acest martor a negat că i-ar fi văzut pe inculpaţi agresând victima, totuşi, instanţele nu au arătat motivele care le-au determinat să acorde întâietate mărturiei făcute de V. V. în cursul urmăririi penale, faţă de declaraţia acestuia dată la instanţă. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi martori, ale căror declaraţii făcute în cursul urmăririi penale au contribuit în mod hotărâtor la condamnarea, între alţii, şi a inculpatului Paizs Octavian, s-a constatat că nu au fost niciodată audiaţi de instanţe, atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel, respingând, fără o motivare suficientă, cererile inculpaţilor care solicitau audierea nemijlocită a acestor martori de către judecători. S-a constatat că, în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza judecăţii, părţile interesate nu au putut interoga sau obţine audierea acestor martori. Deşi, declaraţiile martorilor au fost citite în faţa instanţei, inculpaţii, deci şi Paizs Octavian, nu au putut verifica credibilitatea lor şi nici să pună la îndoială declaraţiile acestora.

În ceea ce îl priveşte pe martorul O. A. A. (Orban Andrei Alexandru), CEDO a reţinut că, deşi, între acesta şi inculpatul Paizs Octavian a avut loc o confruntare în cursul cercetării prealabile, totuşi, în măsura în care în declaraţia sa din 24 martie 1992, martorul declarase că nu poate spune dacă Paizs Octavian agresase victima, subiectul însuşi al dezbaterii ar putea ridica unele semne de întrebare. În plus, s-a constatat că această confruntare s-a desfăşurat în faţa procurorului însărcinat cu cercetarea prealabilă, care nu îndeplinea cerinţele de independenţă şi imparţialitate ale unui magistrat şi fără ca Paizs Octavian să fi beneficiat de asistenta unui avocat.

Consecinţele acestor încălcări, constatate prin hotărârea CEDO, vizând drepturile de apărare şi dreptul la un proces echitabil al revizuentului Paizs Octavian, continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română, astfel cum se prevede în alin. 1 al art. 4081din Codul de procedură penală, iar pentru înlăturarea acestora, Curtea constată că se impune administrarea de probatorii.

Referitor la reţinerea în cuprinsul hotărârii CEDO a încălcării, în ceea ce îi priveşte pe Paizs Octavian şi Hejja Dezideriu, a art. 6 alin. 1 din Convenţie, întrucât procesul penal nu a fost judecat într-un termen rezonabil, Completul de 9 judecători constată că o astfel de încălcare nu poate fi remediată pe calea revizuirii, nefiind îndeplinită cerinţa înscrisă în alin. 1 al art. 4081 din Codul de procedură penală şi anume, aceea ca încălcarea dreptului să producă în continuare consecinţe care nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

De altfel, CEDO, urmare constatării că revizuenţii au fost condamnaţi la finalul unei proceduri care încalcă cerinţele art. 6 din Convenţie (Paizs Octavian nebeneficiind de un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, iar pentru Hejja Dezideriu, durata procedurii penale a fost, de asemenea, excesivă), a acordat acestora o reparaţie echitabilă, condamnând statul român să le plătească cu titlu de daune morale, suma de 4050 euro şi respectiv, suma de 1050 euro.

Întrucât, pentru înlăturarea încălcării art. 6 alin. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie, constatată prin hotărârea CEDO, în ceea ce îl priveşte pe revizuentul Paizs Octavian, este necesară administrarea de probatorii, ceea ce nu se poate realiza în faţa Completului de 9 judecători, Curtea, în baza art. 4081 alin. 11 lit. b din Codul de procedură penală, va admite cererea de revizuire formulată de Paizs Ferenc, pentru condamnatul Paizs Octavian, împotriva sentinţei penale nr. 70 din 15 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1775/1998, deciziei penale nr. 544 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1702/1999 şi deciziei penale nr. 1603 din 26 martie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 939/2000, va desfiinţa, în parte, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Paizs Octavian, hotărârile atacate şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, instanţa de fond în faţa căreia s-a produs încălcarea drepturilor, astfel cum s-a constatat prin hotărârea CEDO.

În rejudecare, se va proceda la reaudierea inculpatului Paizs Octavian şi la administrarea.tuturor probelor, astfel cum sunt arătate în hotărârea CEDO, în sensul că vor fi audiaţi nemijlocit de către instanţă atât martorii acuzării cât şi cei propuşi în apărare, dându-se posibilitatea inculpatului de a se confrunta cu martorii audiaţi în prezenţa judecătorului, instanţa de fond putând administra orice alte mijloace de probă pe care le consideră utile şi concludente.

După cum rezultă din cele ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat Hejja Dezideriu luliu împotriva aceloraşi hotărâri, nefiind fondată, va fi respinsă în conformitate cu dispoziţiile art. 4081 alin. 10 din Codul de procedură penală, având în vedere că în prezent nu mai persistă consecinţele încălcării constatate prin hotărârea CEDO, referitoare la dreptul revizuentului condamnat de a fi judecat într-un termen rezonabil, înscris de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, iar pentru încălcarea acestui drept statul român a fost deja condamnat la plata de daune morale, condamnatul beneficiind de o reparaţie echitabilă.

În baza art. 192 alin. 2 din acelaşi cod, revizuentul condamnat Hejja Dezideriu luliu va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de revizuire formulată de PAIZS FERENC, pentru condamnatul PAIZS OCTAVIAN, împotriva sentinţei penale nr.70 din 15 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1775/1998, deciziei penale nr.544 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 1702/1999 şi deciziei penale nr.1603 din 26 martie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală în dosarul nr.939/2000, privind pe inculpaţii Filip Orban Daniela Kamilla, Hejja Dezideriu luliu, Paizs Octavian, Reiner Anton şi Konrad loan.

Desfiinţează, în parte, hotărârile atacate, numai în ce priveşte pe inculpatul Paizs Octavian.

Trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare, în ceea ce priveşte pe inculpatul Paizs Octavian.

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul Hejja Dezideriu luliu împotriva aceloraşi hotărâri.

Obligă pe revizuentul condamnat Hejja Dezideriu luliu la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2009.


VICEPREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
JUDECĂTORI:

Lidia Bărbulescu

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

Anton Pandrea

Corina Michaela Jîjîie

Rodica Cosma

lonut Matei

Ioana Surdescu.

Elisabeta loanitiu

Ioana lacob

Carmen Trănica Teau

p. MAGISTRAT ASISTENT ŞEF

Ştefania Petre,

eliberată din funcţie, prin pensionare

PRIM MAGISTRAT ASISTENT

Adriana - Daniela White


 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel