Săptămânalul Székely Hírmondó şi cazul Agache
Grupul de interese :Târgu Secuiesc - 1989 - Mass-Media maghiară
Săptămânalul Székely Hírmondó şi cazul Agache

În anul 1999 un săptămânal ce apare în municipiul Târgu Secuiesc sub titulatura de  Székely Hírmondó, debuta în forţă în cazul Agache prin prezentarea acţiunilor UDMR după pronunţarea sentinţei la instanţa de fond şi cu relatarea acelui simulacru de grevă a foamei pe care au iniţiat-o familia criminalului Paizs, respectiv Paizs Margit şi Paizs Ferencz, împreună cu extremistul Boldizsár Béla.

Condiţia provincială modestă era reflectată cel mai bine de prezenţa şi existenţa pe reţeaua Internet. Cazul Agache a avut propria pagină de web înaintea acestui săptămânal şi cred că prin acest lucru am contribuit la apariţia mai rapidă pe web a lui Hirmondo. De altfel la prima sa apariţie pe web cei de la Székely Hírmondó au anunţat cu emfază şi bombastic că vor pune la dispoziţia lumii întregi infama carte despre cazul Agache şi în format electronic. Ca de multe alte ori şi această promisiune nu a fost respectată. Atât timp cât au beneficiat de găzduire gratuită pe serverul HHRF au putut fi citiţi în toate colţurile lumii, chiar dacă de regulă actualizarea se făcea cu 1-2 săptămâni întârziere. După ce au renunţat la găzduirea pe serverul HHRF şi şi-au cumpărat un domeniu pe .ro, au făcut o pagină de web care arăta chiar bine la prima vedere. Numai că la scurt timp de la apariţie, pagina a sucombat şi spre dispreţul celor care ar fi dorit să se informeze te întâmpina o interfaţă care te anunţa că nu eşti autorizat să accesezi pagina respectivă. De fapt cei de la Székely Hírmondó nu au fost capabili să-şi administreze pagina care a clacat în mod lamentabil. Şi aceasta în timp ce pagina dedicată cazului Agache nu şi-a întrerupt apariţia nici măcar pentru un minut. A administra o pagină cum este cea a săptămânalului Székely Hírmondó nu era mare lucru (formatul php fiind cunoscut pentru uşurinţa în exploatare şi administrare), dar  ziarul nu se poate autofinanţa şi nu poate trăi după regulile pieţii şi de aceea nu are nici administrator de sistem. În cele din urmă au reuşit, cu chiu cu vai, să-şi permanentizeze apariţia pe web cu un format în care se regăsesc doar o parte din articolele din versiunea tipărită pe hârtie. Am fost de câteva ori în redacţia ziarului şi în afara unor calculatoare sărăcăcioase şi a 2-3 tineri care îşi făceau de lucru nu prea era mare lucru de văzut. Am căutat să găsesc atmosfera unei redacţii pline de vitalitate unde etica şi codul deontologic profesional răzbat dar nu am găsit decât o atmosferă "stătută" în care reminiscenţele trecutului răzbăteau de peste tot. Şi am simţit că, în timp, pe măsură ce politicul nu va mai conduce acest ziar, el va dispărea. Pentru că într-o economie liberă un astfel de produs mediatic nu are cum să existe.

Deja semnele premonitorii ale colapsului încep să se vadă, datoriile mari sunt acoperite cu întârziere şi e nevoie de influenţa deputatului Tamas Sandor ca  situaţii financiare delicate să fie cumva depăşite. Un lucru este sigur, audienţa şi tirajul acestei fiţuici locale scade, lucru care nu ar trebui să mire pe nimeni atât timp cât va exista acest format găunos care nu pune în discuţie decât acele aspecte care convin puterii locale actuale.

Un exemplu concludent a fost şi "cazul Fortyogo" unde ziariştii locali au devenit un fel de purtători de cuvânt al fostului primar Torok şi a grupului de influenţe Tămaşist-Şandorist şi prin care se încearcă pur şi simplu acapararea acestei baze de agrement în detrimentul celui care ar fi în drept să o cumpere. I-am văzut pe aceşti ziarişti cum se agitau la judecătorie ca să prindă momentul în care fostul primar Torok îşi va prezenta preţiosul, de ce nu? chiar inestimabilul, punct de vedere, totul pentru ca clica de la Târgu Secuiesc să dea bine în ochii electoratului. Numai că surpriză! Procesele încep să fie pierdute de primărie şi nu auzi nici un cuvânt despre acest lucru de la bravii jurnalişti. Ba mai mult chiar s-a dat directivă către aceştia ca nu cumva să sufle vreo vorbă despre eşecul suferit. De altfel singurul care a scris este Iochom Istvan de la Haromszek, ceea ce a provocat o puternică iritare la primărie unde fostul primar Torok a turbat de furie şi a muştruluit zdravăn pe cei care au călcat strâmb în front.

Alt exemplu concludent este şi diversiunea privind amplasarea, chiar în apogeul campaniei electorale, a unei plăci "turistice" la fosta graniţă austro-ungară, care ar fi simbolizat începutul Ţinutului Secuiesc. Şi unde Székely Hírmondó a pus accent doar pe versiunea demagogică şi electoralistă a politicienilor locali dornici de cât mai multe voturi adunate prin provocarea unor efuziuni naţionaliste.

Toate acestea arată că legăturile între grupul de influenţă Tămaşist-Şandorist şi presa locală fie el săptămânal sau televiziune locală sunt de subordonare necondiţionată a acestora din urmă, deveniţi nişte simpli scribi sau purtători de cuvânt. Dar acest lucru lipsit de etică şi morală fie ea măcar jurnalistică nu pare a deranja pe nimeni atât timp cât banii sunt direcţionaţi aşa cum trebuie, spre capii acestei reţele, capi care prosperă, cumpără maşini şi apartamente şi îşi construiesc vile.

Dar să ne întoarcem la cazul Agache, unde acest săptămânal i-a sprijinit pe criminalii tatălui meu în mod necondiţionat şi a avut o foarte mare influenţă în crearea unei imagini distorsionate a cazului Agache în ochii opiniei publice. În loc să fie un punct de echilibru menit a reflecta realitatea, săptămânalul  Székely Hírmondó a abuzat de puterea mediatică pe care o are în zonă statuându-i pe cei cinci ucigaşi ca fiind nevinovaţi, creând, în acelaşi timp, cazului Agache statura unui proces politic bazat pe criterii etnice, proces menit a intimida maghiarimea din Târgu Secuiesc care nu are altă vină decât că s-a revoltat împotriva dictaturii comuniste. Cazul Agache a fost transformat de către media maghiară într-un "proces al presei" astfel că societatea publică maghiară şi-a format opiniile doar pe baza a ceea ce era prezentat în presa maghiară, fapt care a dus la o situaţie în care decizia Curţii Supreme de Justiţie în cazul Agache este considerată ca fiind injustă şi nu este acceptată.
Caracterizarea cazului Agache ca fiind un proces de vitrină, contrafăcut nu reprezintă o judecată de valoare şi de aceea ar fi fost necesar ca aceia care afirmă acest lucru să dovedească şi să justifice punctul de vedere, acesta constituind o defăimare. Deputatul  Tamás Sándor cel care dictează orientarea politică a acestui săptămânal, s-a folosit în mod abil de puterea acestui ziar pentru a-şi creşte cota de popularitate în rândul opiniei publice. De altfel în acest săptămânal nu există dezvăluiri senzaţionale despre posibilele afaceri oneroase ale oligarhiei conducătoare locale şi nici nu există vreun ziarist capabil să cerceteze şi să facă publice eventualele abuzuri comise. Iar cenzura exercitată de către directorul Kocsis Károly este menită a nu permite decât eventual unele mici derapaje controlate de la linia publicistică bine direcţionată. Personajele politice locale care au căzut în dizgraţia clicii "reformiste" de la Târgu Secuiesc au fost prezentate opiniei publice locale prin intermediul acestui săptămânal cu o imagine negativă, exemplele cele mai elocvente fiind cazurile foştilor primari Bokor şi Szigeti.

Directorul Kocsis Károly este "bardul" deputatului Tamás Sándor, scriind doar articole elogioase la adresa deputatului. Principala lui calitate este aceea de a cenzura articolele din ziarul său. În ceea ce priveşte cazul Agache directorul Kocsis Károly s-a remarcat prin frazele tendenţioase, ironice şi jignitoare pe care le-a adăugat la articolele scrise de subordonaţii săi (de foarte multe ori i-am întrebat pe autorii articolelor respective ce rost au acele afirmaţii tendenţioase şi ironice şi ei dădeau din umeri spunând că nu le-au scris ei şi că e mâna lui Kocsis, ei fiind prea mici ca să poată replica la aşa ceva). Aceste fraze au menirea să împovăreze imaginea cazului Agache cu o notă de ridicol sau cu o tentă ironică, batjocoritoare. Dar aceste tente sarcastice se adaugă doar în ceea ce priveşte prezentarea în ochii opiniei publice a acţiunilor menite de a face într-un fel dreptate în cazul Agache de către cei care luptă pentru relevarea şi pedepsirea atrocităţilor comise pe data de 22 decembrie 1989 în Târgu Secuiesc.

Un articol care reliefează cât se poate de bine caracterul domnul director este cel semnat sub titulatura "UDMR a salvat casa lui Reiner" din numărul apărut în perioada 24-30 octombrie 2002. În acest articol se face o prezentare pompieristică a unei conferinţe de presă a deputatului Tamás Sándor în care acesta înfierează acţiunea prin care împreună cu executorul judecătoresc am pus sub sechestru casa criminalului Reiner Anton. "Luni după amiaza, în biroul său din Târgu Secuiesc, deputatul Tamás Sándor a ţinut o conferinţă de presă extraordinară în care ne-a spus o veste care ne umple de bucurie pe toţi deopotrivă: s-a dovedit prematură satisfacţia simţită de Agache Dionisie că va pune mâna pe casa lui Reiner Anton......Doar putem să sperăm că şi de această dată maghiarimea din "Trei Scaune" va lua cu brio examenul solidarităţii".

Tipul acesta de prezentare a acţiunilor familiei Agache în care  Székely Hírmondó dădea dovadă de o părtinire vădită era de aşteptat deoarece în zona Târgu Secuiesc  ultranaţionalismul este bine implementat şi un astfel de mesaj este acceptat fără ca opinia publică să facă prea multe analize. Stafia "dictatului" de la Trianon precum şi influenţele nostalgice după ocupaţia hortistă din anii 1940-1944  sunt evidente pe acele meleaguri şi ca atare şi presa locală se mulează acestor canoane. De altfel episcopul cu vederi extremiste Tőkés László şi ideile acestuia se bucură de o popularitate foarte mare, cel puţin aşa reiese din imaginea prezentată de acest săptămânal.

Dar campania electorală începuse la aceea vreme şi "doctorul" Tamás Sándor, fostul discipol al episcopului cu vederi extremiste, împreună cu directorul Kocsis trebuiau să o lase mai moale cu Tőkés László  şi să-şi impună punctul de vedere pentru ca deputatul să fie reales pentru încă un ultim mandat. Dar cu toate că l-au trădat pe Tőkés László  ei nu vor ezita să preia multe din ideile acestuia dar binenţeles sub culorile UDMR-ului. Dacă episcopul Tőkés László  ar fi ştiut ce creşte la sân poate altfel s-ar fi scris mărunta istorie locală.

Un personaj aparte este în schimb actuala redactoare-şef, soţia directorului Kocsis, doamna Kocsis Cecilia care în unele momente s-a ridicat deasupra nivelului mediocru şi tendenţios în care a fost prezentat cazul Agache. Două dintre articolele dânsei au fost surprinzătoare şi au făcut o notă discordantă în tot acest amalgam primitiv. Chiar dacă eu am poreclit-o, fără să doresc să fiu ironic şi răutăcios "micuţa marionetă", deoarece nu prea e normal să-ţi pui mult mai tânăra consoartă ca redactor şef peste ziarul pe care îl conduci, totuşi dânsa a mai spălat din obrazul murdar al "Hirmondoului".  Sub titlul "Din nou cazul Agache. Inculpaţii au dat declaraţii unul împotriva celuilalt", dânsa face o radiografie reală a cazului Agache şi pune nişte concluzii corecte, lucru extrem de rar în abordarea cazului Agache de către ziariştii maghiari. Ea dovedeşte că abordarea cazului Agache s-ar fi putut face şi altfel decât modul primitiv în care a înţeles presa maghiară să prezinte cazul Agache. Eu am acceptat acest articol în totalitatea sa şi îl consider ca fiind în primele trei ca valoare analitică alături de un articol al lui Domokos Peter şi altul al lui Simo Erzsebet. Rar mi-a fost dat să citesc cu admiraţie analize ale unor ziarişti maghiari referitoare la dosarul uciderii tatălui meu şi chiar dacă analiza respectivă este una de suprafaţă totuşi pentru mine are o valoare simbolică luând în considerare unde a apărut această analiză şi momentul apariţiei acestui articol, totodată lipsind cu desăvârşire orice tentă ironică sau apreciere cu caracter tendenţios. Acest tip de abordare, corect şi principial, contrastează în mod vădit cu stilul primitiv şi jignitor în care soţul şi directorul dânsei înţelege să prezinte acest caz opiniei publice. Ulterior doamna Kocsis Cecilia a mai avut o iniţiativă foarte surprinzătoare prin publicarea unui text dur şi neplăcut privirii celor mai mulţi cititori ai acestui săptămânal, text care care s-a născut dintr-o corespondenţă prin e-mail în care am răspuns la câteva din întrebările dânsei. Redactoarea şef mi-a comunicat odată punctul ei de vedere care sună cam aşa: "Domnule Agache, consider că tatăl Dvs. a căzut victimă furiei oamenilor şi a propriului comportament. Ştiţi foarte bine: nu  era  o persoană agreată. Este un caz nefericit. Însă au trecut aproape 13 ani... Cred că vinovaţii sunt mulţi, de ordinul zecilor, sutelor. De aceea nu este corect ca în numele dreptăţii să sufere câţiva nenorociţi."  Şi i-am răspuns că într-adevăr tatăl meu nu era o persoană agreată dar nu pot fi de acord că „a căzut victimă furiei oamenilor şi a propriului comportament". Lucrurile sunt mult mai complicate şi consider mult prea simplistă această formulare. Corect ar fi: „tatăl meu a căzut victimă furiei unor indivizi iresponsabili majoritatea aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, indivizi ce au dominat o  mulţime de oameni care au asistat cu o pasivitate criminală la atrocităţile din centrul oraşului Târgu Secuiesc. Faptul că mulţimea nu a reacţionat în apărarea celui care a fost ucis poate fi pusă şi pe seama comportamentului extrem de dur a acestuia cu ocazia exercitării funcţiei de ofiţer de miliţie. Dar asta nu justifică în nici un caz crima şi mai ales nu justifică semnăturile de sprijin în favoarea condamnate.  Auzi, "caz nefericit" ! Un caz nefericit poate fi atunci când de exemplu după un act sexual consumat o femeie nu are orgasm, dar nici într-un caz nu putem trece uciderea bestială a unui om la acest capitol.

După apariţia acelui articol ca o reacţiune firească lucrurile au intrat în normal continuându-se cu aprecierile jignitoare şi tendenţioase. Odată cu apariţia acelui articol am decis ca în mod treptat să renunţ la informarea directă a acestui săptămânal. Mi-am călcat prea mulţi ani pe suflet pentru a încerca să informez opinia publică locală prin intermediul ziarului respectiv. Sosise timpul ca această relaţie protocolară să înceteze şi ca fiţuica respectivă să-şi continue destinul cu articolele sale insipide. N-au decât să continue să scrie ce vor despre cazul Agache şi personajele sale. Sper că oamenii inteligenţi au înţeles mesajul pe care l-am transmis de a lungul anilor prin ziarul respectiv. Cât priveşte prostimea care înghite tot fără să gândească, indiferent ce li se serveşte. Etalonul lor va rămâne sloganul "haijrá magyarok", să citească articole admirative despre Katona Ádám şi ultranaţionalistul - aripa tânără Toroczkai, şi eventual anunţurile din săptămânal cu vrăjitoarele care îi scapă de boli, de impotenţă, de nenoroc în dragoste sau în afaceri. Şi vor putea privi cât mai des cu putinţă şi cu multă admiraţie la poza cea mai reuşită a deputatului Tamás care a făcut şi a dres, care a spus că..., şi datorită ajutorului său sau la intervenţia căruia s-a făcut nu ştiu ce lucru important. Restul sunt cazuri nefericite.


Kisért a mult Székelyföldön

Saját üzemeltetésű internetes honlapján váratlan és - felsorakoztatott „érveit" szemügyre véve - indokolatlan támadást intézett lapunk ellen az 1989 decemberében népharag áldozatául esett kézdivásárhelyi milicista, Agache Aurel fia. Megítélése szerint félrevezettük a közvéleményt az Agache-ügy kapcsán, folyamatosan apja „gyilkosai" melett foglaltunk állást, s nemegyszer ironikus hangvétellel sértettük emlékét.

A targyilagosságunkot hiányoló Agache fiú folyamatosan „gyilkosoknak" nevezi azokat a szerencsétlen embereket, akiket példastatuálás gyanánt börtön- és pénzbüntetésre ítélt a hatalom fittyet hányva az igazságra, főként olyan tanúvallomásokra alapozva, amelyek valóságtartalma igencsak megkérdőjelezhető. (Mint köztudott, Várdó Gizella „koronatanú" utólag nyilvánosan elismerte, hogy december 22-én nem látta Reiner Antalt a meglincselt milicista közelében.) Az, hogy a tragédia folyamodványaként családok mentek tönkre, emberi sorsok törtek kettöbe, végső soron a lapunkat is becsmérelő Dionisie Agache számlájára írható, aki folyamatosan „piszkálta" az ügyet, s „piszkálja" most is: legutóbb az Agache-ügyet korábban vizsgáló ügyészeket perelte be.

Természetesen nem várható el indulatmentesség és elfogulatlanság egy olyan fiatalember részéről, aki végső soron az édesaptját vesztette el azon a - számára - szerencsétlen napon, tehat az ügy érintettjei közül  ő tekinthető a legnagyobb vesztesnek, de a belőle áradó düh és gyűlölet józan ésszel felfoghatatlan és értelmezhetetlen. Sajnos, nemcsak lapunkat ócsárolja és rágalmazza, hanem Kézdiszék magyarságáról is megvan a maga kendőzetlen véleménye. Víziójában Kézdivásárhely és környéke olyan vidék, ahol "gyökeret eresztett az ultranacionalizmus", s ahol "a horthysta megszállás utáni nosztalgiázás mindennnapos."

Érthető, Agache Dionisie nem szereti az itt élő embereket. Mármint a magyarokat. Az ő szemében itt mindenki ellenség, élen a "szélsőséges" Boldizsárral, ahogy ő nevezi, a gyilkos Reinerrel, Paizssal, Hejjával és tarsaikkal. A hortystákkal. Ez határozza meg gondolkodásmódját, szándékait és tetteit, még akkor is, amikor leplezetlen cinizmussal nem átallott magyarigazolványért folyamodni. Bizonyára nem véletlenül ötlik fel bennem a kérdés, hogy vajon akkor is ilyen kegyetlen hajtóvadászot folytatna-e apja "gyilkosai" után, ha nem a céhes város főterén, hanem - mondjuk - a moldvai Podu Turcului-ban lincselték volna meg azon a száraz decemberi napon?

Kocsis Károly

Fantoma prezentului pe Pământ Secuiesc

Domnul Kocsis Károly, bardul deputatului Tamas Sandor, a publicat în săptămânalul pe care îl conduce un fel de replică care poartă titulatura cărţii de tristă amintire, carte care a reprezentat corolarul tuturor malversaţiunilor pe care le-a urzit grupul de interese din spatele ucigaşilor tatălui meu - „fantoma trecutului pe Pământul Secuiesc".

Cunoscând referinţele politice ale domnului „bard" precum şi stilu-i caracteristic de a face gazetărie, nu m-am aşteptat nici o clipă ca posibila replică a dânsului să combată punctual ideile expuse în pagina de Web referitoare la contribuţia cotidianul Székely Hírmondó la cazul Agache. De altfel era cam greu ca să poată fi combătute acele evidenţe pe care orice om lucid le poate observa fără să aibă nevoie de prea multe momente de analiză.

Ca atare „replica" domnului bard Kocsis Károly este palidă şi atinge doar unele puncte marginale din ceea ce s-a dorit a fi, din partea mea, o analiză a contribuţiei săptămânalului Székely Hírmondó la cazul Agache.

Domnul bard Kocsis le plânge de milă „familiilor care au fost distruse, destinelor care au fost frânte în două" şi care pot fi puse şi pe socoteala mea, deoarece permanent am „scormonit" şi „scormonesc" şi în continuare cazul. Deocamdată familiile criminalilor sunt bine mersi, au beneficiat de suportul moral şi material al opiniei publice şi al clasei politice maghiare, singurul element care eventual poate fi pus la socoteală este frustrarea doamnei Paizs că soţul ucigaş nu beneficiază de renta viageră a celorlalţi doi „deţinuţi politici" din Târgu Secuiesc. Iar în ceea ce priveşte „scormonirea cazului" de către subsemnatul - unii ar putea spune că "cea mai bună apărare este atacul", dar totuşi această luptă dusă împotriva „sistemului", împotriva acestui blestemat sistem juridico-politic care a făcut ca ucigaşii de la Târgu Secuiesc să scape atât de ieftin şi să fie împopoţonaţi cu o aură de victime pe criterii etnice, şi care a permis unor procurori să manevreze cercetările aşa cum au vrut muşchii lor. Această luptă dusă pentru ca adevărul despre culisele soluţionării dosarului uciderii tatălui meu să iasă la iveală a fost dusă cu multe sacrificii din partea mea, sacrificii de care domnul Kocsis Károly nu ar putea fi capabil nici dacă ar trăi 9 vieţi de acum încolo. Pe dânsul îl interesează doar satisfacerea propriilor interese materiale, indiferent de natura mijloacelor de care ar trebui să se folosească. Oricum ar trebui să-i dea de gândit că fiul unui „miliţian sadic" s-a folosit de libertatea câştigată după decembrie 1989 şi a făcut aproape tot ce era posibil ca adevărul să iasă la iveală în acest dosar foarte complex, inclusiv despre modul în care acest miliţian şi-a exercitat profesia uneori cu măsuri care au excedat şi încălcat drepturile persoanelor cercetate. Şi toate acestea în timp ce grupul de interese din spatele criminalilor de la Târgu Secuiesc a lucrat mai mult în subteran, folosindu-se doar de manevre obstrucţioniste şi tergiversatorii, alături de eficientul instrument al propagandei naţionaliste ca mijloc de lichidare a consecinţelor atrocităţilor din decembrie 1989 de la Târgu Secuiesc.

Privitor la ultranaţionalismul maghiar din ţinutul „Trei Scaune de Sus". Acest fenomen are rădăcini adânci în trecut şi nu mă poate convinge nimeni că toate acele convingeri intime au dispărut brusc şi că pan-europenismul s-a relevat în mod străfulgerător în conştiinţa celor care militează pentru ca „lumea maghiară" (a magyar világ) să fie reinstaurată pe augustele plaiuri secuieşti. Raportarea mentală a tuturor evenimentelor la „magyar világ" este atât de puternică încât eventualele conotaţii simbolistice transcend spre un alt orizont de gândire care aduce aminte de spiritul anilor 40. Spiritul european presupune păstrarea şi revigorarea spiritualităţii şi culturalităţii maghiare şi nu dorinţa de a reînvia vremuri şi graniţe apuse. Toată această grijă de a-i proteja pe „patrioţii secui", de la inventarea, de exemplu, a unor ritualuri în care conducătorii politici maghiari importanţi leagă în mod ceremonios funde tricolore maghiare pe steagul organizaţiei „culturale" a extremistului Boldizsár Béla, organizaţii în care există grade militare şi unde se avansează în funcţie de excesul de zel patriotic. Am folosit acest exemplu pentru a arăta că există un mesaj subliminal de genul „şi ei sunt de-ai noştri chiar dacă sunt prea şi la o adică ne putem baza şi pe ei". Nu am generalizat aspectul extremismului ultranaţionalist ci am arătat doar că se cochetează şi se tolerează cu o uşurinţă condamnabilă gesturile unor indivizi iresponsabili care se afişează ostentativ şi degradează spiritul unor sărbători şi comemorări ce ţin de soarta naţiunii maghiare.

Trebuie să recunosc că domnul Kocsis Károly m-a „citit" bine, într-adevăr nu-i iubesc pe oamenii care locuiesc în zona respectivă, şi că îi consider pe absolut toţi ca fiind adversari (doar din perspectiva cazului Agache, fireşte!), în frunte cu ultra-naţionaliştii locali. Însă nici vorbă de considerarea lor ca fiind fascişti. Am vorbit doar de persistenţa unor mentalităţi şi a unor nostalgii şi nu am folosit termenul de fascist sau de hortyst cu privire la persoane anume.

Domnul bard Kocsis a pomenit şi de declaraţiile contradictorii ale martorei Kozma Gizella actualmente Várdó Gizella. Dar se pune întrebarea: de ce Székely Hírmondó nu a cerut clarificarea acestei situaţii şi nu a cerut explicaţii procurorilor care de a lungul anilor au instrumentat urmărirea penală?. La fel s-a întâmplat şi cu distinsul "european" senatorul UDMR Frunda György, care în timpul procesului a tunat şi fulgerat împotriva Parchetului Covasna, dar nu s-a folosit de mijloacele legale existente la îndemână pentru a clarifica situaţia şi a "restabili" adevărul. Pur şi simplu nu au făcut aproape nimic. Pentru mine acest lucru a fost surpriza anului 2003, şi anume modul cinic în care clica locală l-a lăsat de izbelişte pe ucigaşul Reiner. Şi asta în timp ce existau mijloace financiare deosebite atât din diasporă cât şi în secuime pentru a-l putea consilia juridic pe acest ucigaş. Au păcălit opinia publică că strâng bani pentru ajutorarea ucigaşului, şi Dumnezeu ştie cum sânt învârtiţi gologanii respectivi în timp ce ucigaşul Reiner se face de râs pe la diferite instanţe şi instituţii cum afirmaţiile şi acţiunile sale tembele (mai lipseşte să se urce în tren şi să plece spre Strasbourg).

Singurul lucru pe care îl desconsider în articolul domnului Kocsis este că s-a legat de legitimaţia mea de maghiar, pentru care am luptat în stilul meu caracteristic, reuşind să conving autorităţile de la Budapesta să elibereze respectivul document.

Iar la  sfârşit domnul „bard" Kocsis Károly îşi pune o întrebare: „dacă aş fi continuat o astfel de vânătoare după ucigaşii tatălui meu, dacă de exemplu acesta ar fi fost linşat la Podu Turcului şi nu la Târgu Secuiesc". Răspunsul este un categoric DA. Numai că domnul Kocsis Károly pune totuşi o întrebare greşită. Pentru-că dânsul face o paralelă incorectă şi se leagă de o posibilitatea teoretică absolut improbabilă, întrucât în zona Moldovei nu s-au înregistrat atrocităţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Mai firesc ar fi fost să facă legătura cu evenimentele de la Cugir care s-au întâmplat în realitate şi nu cu un ipotetic scenariu moldovenesc. Numai că domnul bard nu vrea să facă o astfel de legătură pentru-că nu-l ţine cureaua. Adică tot eşafodajul pe care s-a construit scenariul grupului de interese de la Târgu Secuiesc s-ar prăbuşi. Cazul de la Cugir se încadrează ca tipologie alături de atrocităţile comise în Secuime. Acele fapte duse dincolo de limita înţelegerii umane vor rămâne întotdeauna ca un avertisment pentru opinia publică din România despre unde poate duce ura şi intoleranţa şi arată cât de uşor unii oameni se pot transforma în monştrii ucigaşi. Numai că bestiile ucigaşe de la Cugir nu au avut în spatele lor un partid politic etnic aşa cum s-a întâmplat în Secuime. Aşa că la Cugir nu s-au organizat manifestaţii de solidaritate cu bestiile ucigaşe, nu s-au făcut campanii de strângere de semnături, nu au fost sprijiniţi cu bani şi avocaţi aşa cum s-a întâmplat cu ucigaşii de la Târgu Secuiesc. Maghiarii din Secuime au strigat sus şi tare că "revoluţionarii" de la Târgu Secuiesc sunt trataţi discriminatoriu, pe criterii etnice. În momentul de faţă privind comparativ cele două cazuri, putem spune că aşa este. Dacă românul care a ucis cu bestialitate a primit 12 ani de închisoare şi zace în puşcărie fără ca nici un partid sau ca opinia publică să fie alături de ei, în timp ce ungurul ucigaş a primit doar 3-4 ani şi pe deasupra a beneficiat de protecţia UDMR-ului, de protecţia Ungariei sau a fost graţiat sau eliberat condiţionat. Ce pot zice acuma ziariştii maghiari ca domnul Kocsis, politicieni ca Frunda György, Tőkés László, Kozsokár Gábor, Markó Béla şi restul clicii maghiare ? Evident că vor tăcea mâlc şi nu vor face absolut nici o paralelă. Presa română a prezentat toate cazurile privind atrocităţile împotriva cadrelor Mi şi de fiecare dată după ce justiţia s-a pronunţat, a afirmat că s-a făcut dreptate. În schimb în presa maghiară a fost linişte totală. Cât despre capacitatea analitică a domnului bard Kocsis Károly, nu pot decât să-mi aduc aminte de întrebarea pe care i-a pus-o pe un forum de discuţie ministrului Justiţiei din Ungaria şi unde a pomenit doar de cazul de la Târgu Secuiesc, întrebare care dovedeşte „obiectivitatea" dânsului.

De aceea, la rândul meu, i-am adresat domnului Kocsis Károly o provocare, retorică binenţeles : în sensul în care domnul Kocsis Károly, dacă tot vorbeşte de desconsiderarea adevărului şi de statuarea unei pilde în ceea ce priveşte cazul de la Târgu Secuiesc, este capabil să facă o analiză a cazului Cugir 1989 şi a urmărilor sale şi să facă o paralelă cu cazul de la Târgu Secuiesc.

Şi pentru a nu pierde vremea, mi-am permis să dau răspunsul în locul domnului Kocsis Károly : categoric nu este în stare de aşa ceva deoarece este închistat în aceea mentalitate specific locală şi indiferent de câte argumente şi probe îi vor fi aduse, nu va putea scăpa de „fantoma prezentului de pe Pământul Secuiesc".

Cât priveşte „amnezia selectivă" de care au dat dovadă în „analiza" din acel articol se poate înţelege că nu există contraargumente la  restul punctelor de vedere aşa cum au fost ele prezentate pe pagina de Web.

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel