Cronica şi istoricul familiei Agache.

Motivaţie: prin prezentarea istoricului familiei Agache, am încercat să prezint care era "zestrea" familială pe baza căruia adolescentul Agache Aurel a luat decizia de a urma şcoala de ofiţeri de miliţie de la Băneasa.

mama ofiţerului de miliţie Agache AurelMama ofiţerului de miliţie Agache Aurel s-a numit Agache Olga (numele de fată Bichescu), născută la Bogheşti pe data de 18 mai 1912 – a murit pe data de 16 aprilie 1998. Părinţii lui Olga: Iosif şi Ileana. Părinţii ei au murit când era ea copilă, aşa că a fost crescută de plugarul Costache Homoceanu. 
A fost o fire blajină şi blândă care în decursul vieţii ei nu s-a certat cu nimeni. A încercat să supravieţuiască în această lume crudă şi rea. A fost şi o fire puternică care a reuşit să treacă peste moartea fiului ei aşa cum a reuşit să treacă peste toate greutăţile vieţii, cu seninătate şi cu resemnare.
Agache Olga a mai fost căsătorită cu un tip numit Postolache cu care a avut o fată, Maria, care s-a născut în anul 1936.
Motivul despărţirii bunicii mele de primul ei soţ a fost alcoolismul soţului.


Sora vitregă a ofiţerului de miliţie Agache Aurel, Maria, era suferindă de epilepsie şi făcea crize dese. Această soră vitregă a murit la data de 12 august 1977 la spitalul Gâşteni din comuna Răcăciuni. S-a sinucis bând oţet, agonia ei a durat câteva zile.


tatăl ofiţerului de miliţie Agache AurelTatăl ofiţerului de miliţie Agache Aurel s-a numit Agache G. Ioan, născut la Bogheşti pe data de 26 iulie 1889 – a murit pe data de 31 august 1963 la Podu Turcului. Numele părinţilor: Gheorghe şi Paraschiva. Bunicul meu a mai avut un frate care a stat la Căbeşti.
Bunicul meu era şcolit pentru acele vremuri: avea 4 clase (gimnaziul) şi avea darul unui scris de mână deosebit de frumos.
Astfel a devenit funcţionar în administraţie şi a ocupat funcţiile de notar şi pe urmă de perceptor. A strâns dările în zona Orhei (actualmente în Republica Moldova).  Astfel în momentul întoarcerii sale definitive (înainte de izbucnirea războiului) acumulase o avere considerabilă. Averea acumulată în Basarabia a adus-o cu el într-o garnitură de tren. Avea mult aur cu care şi-a cumpărat 3 case cu grădini de 7000 de metri pătraţi, 2 hectare de pădure, câteva hectare de pământ arabil, vie, şi a deschis şi o cârciumă (la Albu, în centrul târgului), a avut şi o moară. Avea şi o şaretă cu 1 cal. Două din case erau alăturate şi a treia la 3 case distanţă de cele două. Aceasta din urmă a dat-o fiului din prima căsătorie, Toader, când acesta s-a însurat.

Agache G. Ioan a mai fost căsătorit cu Marghioala (numele de fată Budei, născută în comuna Bicheşti).
Bunicul meu s-a căsătorit cu prima sa soţie datorită faptului că era o fată înstărită, el nu a ţinut cont de faptul că era foarte urâtă şi neagră şi la suflet. Perioada căsniciei lor: 1912 – 1946. Durata efectivă a convieţuirii: 1912 – 1940. Prima soţie Marghioala a murit în anul 1971.
În prima căsnicie Agache G. Ioan a avut 4 copii:
1. O fată care a murit în fragedă pruncie deoarece tatăl lui Agache G. Ioan i-a tăiat gâtul cu un cuţit, vrând să se răzbune pe soţia acestuia, Marghioala, pe motiv că nu-i dădea de mâncare în perioada în care bunicul meu era plecat la serviciu în Orhei. Străbunicul meu a fost arestat şi condamnat la puşcărie unde dealtfel a şi decedat.
2. Ioan: a murit  datorită unei infecţii întrucât „a călcat într-un os de şarpe”.
3. Aurel: a murit pe front, în timpul celui de al doilea război mondial, în Transnistria.
4. Toader: s-a născut în anul 1912 şi a murit în ianuarie 2007.


Relaţia dintre Agache G. Ioan şi Olga a început cam prin anul 1940, în momentul când populaţia din Podu Turcului s-a refugiat spre comuna Lespezi pentru câteva luni, în timpul războiului, întrucât linia frontului a trecut chiar prin comună. Olga era slujnica bunicului meu, tânără, frumuşică, cu sânii mari, o fire blajină şi blândă care în decursul vieţii ei nu s-a certat cu nimeni, comparativ cu Marghioala care era rea de gură, urâtă şi neagră.
Datorită faptului că bunicul meu a părăsit-o pe Marghioala, a avut de suportat o serie de repercusiuni serioase: în primul rând a fost bătut în repetate rânduri de către fraţii lui Marghioala (fraţii Budei) care erau cunoscuţi în toată zona pentru brutalitatea lor. A mai fost bătut şi de către Toader, fiul lui, care nu se putea împăca cu ideea că tatăl lui i-a părăsit pentru o altă femeie, i-au tăiat jumătate de ureche şi i-au dat şuturi repetate cu cizma în piept. Una din bătăi a fost atât de severă încât bunicul meu a stat în spital 3 luni la Tecuci. În urma repetatelor bătăi s-a adresat justiţiei, acolo unde avea prieteni. Astfel prietenul său, judecătorul Hamza de la judecătoria Tecuci a administrat unele pedepse celor care l-au agresat pe bunicul meu. De altfel judecătorul Hamza l-a sfătuit pe bunicul meu să vândă ce are şi să plece din acel cuib de viespi. Bunicul încăpăţânat şi orgolios a refuzat să plece şi a suportat cu stoicism toate umilinţele care au urmat.
Cât bunicul meu a stat în spital, mare parte din bunurile sale acumulate în timpul cât a fost perceptor în Basarabia (ce a mai rămas din aur, bani, şi alte valori) au fost însuşite de prima soţie, Marghioala şi familia acesteia.
Divorţul a fost crâncen, pe viaţă şi moarte, a început în 1946 când prin sentinţa nr. 1932  s-a dispus desfacerea căsătoriei, care ar fi trebuit înregistrată (conform art. 212 din vechiul cod civil) în termen de 2 luni pentru a nu cădea sub sancţiunea pierderii beneficiului câştigat (art. 246 şi 248 din vechiul cod civil). Agache Ion a cerut înregistrarea divorţului abia în 1957 când prin sentinţa nr. 476 a fost admisă înregistrarea respectivă. Partajul s-a făcut printr-un proces în 1960 când prin sentinţa 708/1960 s-a dispus partajarea averii şi această partajare a fost executată în 1962 prin partajarea averii imobile a bunicului meu (case, pământuri, păduri). Costurile mari ale repetatelor procese, partajarea averii în urma divorţului au dus la sărăcirea bunicului meu.
În această perioadă a fost un mare epistolar, scriind foarte multe scrisori către autorităţile comuniste ale momentului, unde s-a plâns de nedreptăţile la care a fost supus, de partajarea nedreaptă (în opinia sa) a averii sale, de abuzurile comise. Epistolele sale au rămas fără nici un efect concret. De altfel nu s-a putut adapta noului regim, care i-a oferit şi un post de gestionar la una din unităţile înfiinţate în comună de către comunişti şi el a refuzat. Ştia de împărţirea sferelor de influenţă între marile puteri şi a aşteptat restul vieţii sale ca regimul controlat de sovietici să se stingă de la sine şi ceilalţi câştigători ai războiului să-şi impună propriul sistem în ţărişoara pe care a slujit-o ca perceptor.
La un moment dat s-a adresat lui Gheorghe Gheorghiu Dej pentru a cere o pensie ca urmare a activităţii sale în administraţie şi a primit un răspuns negativ deoarece în opinia autorităţilor comuniste el şi-a desfăşurat activitatea într-un alt stat şi ca urmare nu are dreptul la pensie.

În cea de a doua căsnicie Agache G. Ioan a avut 6 copii:
1. Gică(Gheorghe): s-a născut în 15 martie anul 1942.
2. Mitriţa: a murit în fragedă pruncie, înecată într-o groapă din faţa casei. Se pare că verişoara sa vitregă Aurica ar fi împins-o în respectiva groapă, pe fondul urii dintre cele două familii.
3. Lina: sora geamănă a lui Mitriţa: a murit în fragedă pruncie în urma unei răceli.
4. Agache Aurel (tatăl meu), s-a născut pe data de 14 august 1946.
5. Agache Ioana: s-a născut pe data de 05 august 1949
6. Agache Ioan.


Fosta soţie, Marghioala, a câştigat la divorţ una din casele bunicului meu şi s-a mutat în această casă care era lângă proprietatea în care stătea noua familie a bunicului. Era o atmosferă de scandal şi nu de puţine ori se certau prin gard şi se scuipau reciproc aducându-şi tot felul de injurii. Marghioala nu l-a iertat niciodată pe bunicul meu că a părăsit-o şi de câte ori a avut prilejul s-a răzbunat pe fostul ei soţ şi noua familie. Pe copii i-a agresat de vreo câteva ori. Nu şi-a schimbat numele de familie, rămânând Agache şi când bunicul a murit l-a înmormântat cu forţa în locul de veci destinat ei, pentru ca după moarte cei doi să-şi ducă somnul de veci alături.

Interesant de remarcat este faptul că bunicii mei s-au căsătorit abia în 1960 atunci când bunicul avea 71 de ani şi bunica 48 de ani! Practic bunicul meu a fost forţat de organele de miliţie să se căsătorească întrucât bunica l-a reclamat. Probabil bunica vedea că bunicul începe să se ramolească şi i-a fost teamă că odată ce el va muri ura celor din prima familie va izbucni şi ea va rămâne pe drumuri cu copii ei.
Toate aceste procese precum şi nedreptatea comisă de autorităţile comuniste de a-l lăsa fără pensie, au făcut  ca la momentul morţii sale să se zbată într-o sărăcie lucie.
Caracterul bunicului era unul de esenţă dură, era religios (a preferat să mănânce o bătaie severă de la soldaţii ruşi decât să piardă icoana pe care o avea moştenire din trecut), foarte sever, chiar dacă era bătrân, iar decăderea lui socială, financiară, fizică, l-a înrăit şi mai mult şi copii au avut mult de suferit la rândul lor.
La şcoală se mergea în haine sărăcăcioase, cu pantofi primiţi din mila celor din jur, cu haine vechi şi demodate, de exemplu multă vreme Aurel a mers la şcoală cu o haină demodată, groasă din postav.
Abia se putea plăti taxa şcolară.
Orientarea politică a bunicului meu era una burgheză.
Sărăcia, suferinţele îndurate, au făcut ca bunicul meu să se îmbolnăvească de tuberculoză pulmonară. Vârsta înaintată, boala pulmonară de care suferea i-au slăbit organismul foarte mult. Astfel că o infecţie la un picior a dus la o septicemie severă, iar în momentul în care buboiul de la picior s-a spart a intrat în comă şi a murit în anul 1963. Avea 74 de ani.  Din momentul începerii infecţiei la picior a mai trăit aproximativ 1 lună. Agache Aurel era în ultimul an de şcoală (17 ani), Ioana în clasa a 8-a (14 ani), Ioan în clasa a 4-a (11 ani).
După moartea bunicului, bunica mea s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a stat în preventorii şi sanatorii, la Bârnova şi Dărmăneşti aproximativ 8 luni, timp în care cei trei copii au supravieţuit aşa cum au putut, vindeau nuci, struguri, prune, din propria livadă.  Mai mult chiar Toader, fratele vitreg al celor trei a venit şi a furat prunele din livadă. Perioada de dinainte morţii bunicului şi cea ulterioară a fost o perioadă foarte grea în care bătrâna pentru a încerca să-şi protejeze copii a încercat să-i interneze la orfelinat, dar autorităţile comuniste au respins solicitarea ei.
Ca să supravieţuiască au primit şi chiriaşi un cuplu : 1 moldoveancă de 30 de ani şi soţul ei un oltean repartizat de sistem la ITA ca magazioner.
În familia Agache de la Podu Turcului se mânca carne foarte rar.
În condiţiile date era sigur că Aurel nu v-a avea posibilitatea să facă o facultate.
În momentul în care cei care se ocupau cu recrutarea celor tineri pentru a intra în cadrul armatei, miliţiei sau a securităţii au venit la el la şcoală, nu a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat. Argumentul decisiv a fost solda de 500 de lei care se primea în timpul şcolii de ofiţeri de miliţie, soldă cu care putea supravieţui şi ajuta mama şi fraţii rămaşi acasă.
Lui Agache Aurel nu prea i-a plăcut şcoala de ofiţeri de miliţie de la Băneasa.
În vacanţe venea îmbrăcat în uniforma militară.
Când a terminat şcoala militară avea 1050 de lei.
Venea acasă cu trenul până la Berheci sau Adjud, de acolo cu autobuzul până la Podul Turcului.
După ce a devenit ofiţer de miliţie duşmănia dintre cele două familii Agache s-a estompat brusc, murise bunicul, la scurt timp  a murit şi Marghioala, fapt care a făcut ca tensiunile existente să dispară. Aceste tensiuni au reapărut după ce tatăl meu a murit, iar fratele lui vitreg, Toader şi fetele sale, s-au apucat şi au acaparat mare parte din bunurile rămase, în momentul în care s-au dat pământurile şi pădurile înapoi.
După ce l-a văzut ofiţer de miliţie, Toader a început să-l laude pe fratele său vitreg, deşi până atunci aproape că nici nu-l băga în seamă.
Primele cizme de piele primite după ce a terminat şcoala de ofiţeri, Aurel i le-a vândut fratelui său vitreg Toader.
Agache Aurel a ţinut foarte mult la mama lui pe care  a ajutat-o de câte ori a fost necesar, dar ajutorul a fost destul de modest luând în considerare că avea la rândul lui 5 copii şi o soţie de întreţinut, iar în primii 15 ani de carieră în miliţie nu a avut resurse financiare suplimentare.
După moartea ofiţerului de miliţie Agache Aurel, mama acestuia, Olga a beneficiat de o pensie de urmaş, substanţială pentru ea, şi a putut să-şi mai îndulcească traiul din ultimii ei ani de viaţă.
 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel