Cererea nr. 34145/03 - AGACHE c/România
Proceduri juridice externe iniţiate de Agache - Plângerea nr. 34145/03 de la CEDO
Cererea nr. 34145/03 - AGACHE c/România

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Consiliul Europei
Strasbourg, France 
CERERE prezentată în conformitate cu articolul 34 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
precum şi cu articolele 45 si 47 ale Regulamentului Curţii


(Indicaţi aici numele Statului/Statelor împotriva căruia/cărora introduceti cererea): REPUBLICA ROMÂNIA

EXPUNEREA FAPTELOR

Pentru a fi sigur că se va face o cercetare riguroasă şi că motivaţia unei cercetări penale este justificată am enunţat în Plângerea din data de 29 noiembrie 1999  adresată Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, următoarele:”…prin prezenta petiţie formulez o plângere penală împotriva procurorului Fábián Károly şi a superiorului său prim procuror Luppinger Attila, al Parchetului Covasna . Mă prevalez şi de prevederile art. 275 alin.1  şi a art.278 din Codul de Procedură Penală”. Deci am depus o plângere penală  şi în acelaşi timp m-am folosit şi de prevederile art.275 alin.1 si 278 Cod de procedură penală pentru a arăta că mi s-a adus o vătămare intereselor mele legitime (ANEXA a).

Deoarece nu cunoşteam, la momentul anului 1999 care este Parchetul competent să soluţioneze plângerea mea penală, pe data de 29 noiembrie am depus la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie această plângere penală împotriva celor doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, în speranţa că această instituţie o va trimite Parchetului competent pentru soluţionarea ei în condiţiile în care  a fost formulată. Această plângere penală  a primit nr. de înregistrare 34041/29 noiembrie 1999. De plângerea care a primit nr. de înregistrare 34041/29 noiembrie 1999 s-a ocupat domnul procuror Titus Duţă .

Pe data de 12 septembrie 2000 am depus o cerere de urgentare şi comunicare a soluţiei la plângerea mea penală înregistrată sub nr. 34041  din data de 29 noiembrie 1999.

Pe data de 02 noiembrie 2000 am luat la cunoştinţă de la domnul colonel Vasile Lăpăduşi (care la aceea dată era redactor responsabil de secţie la revista Poliţia Română şi redactor şef la revista Română de Criminalistică din a cărui colectiv redacţional făcea parte şi domnul procuror Titus Duţă!) că în cadrul cercetărilor efectuate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie  în ceea ce priveşte plângerea înregistrată sub nr.34041/29 noiembrie 1999 s-au comis grave nereguli, respectiv, faptul că procurorul Titus Duţă a consumat băuturi alcoolice spirtoase împreună cu procurorul Fabian Karoly, băuturi alcoolice spirtoase care au fost aduse de procurorul Fabian Karoly. La această gravă încălcare a deontologiei profesionale a fost martor domnul colonel Vasile Lăpăduşi  care cu ocazia unei alte discuţii din data de 06 noiembrie 2000 mi-a relatat din nou acest fapt.

Pe data de 09 noiembrie 2000 am depus un memoriu-denunţ şi o declaraţie pe proprie răspundere către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în care am sesizat instituţia respectivă de faptul că incidentul cu consumul de alcool între cei doi procurori, respectiv procurorul care cercetează  şi procurorul care este cercetat, a impietat în mod decisiv ancheta aducându-i grave prejudicii şi am solicitat luarea măsurilor corespunzătoare . Nu am primit nici un număr de înregistrare ci doar am fost înştiinţat de către procurorul de serviciu (care a refuzat să-şi spună numele) că va fi ataşată la dosarul care conţine plângerea din 29 noiembrie 1999. Tot pe data de 09 noiembrie 2000 am depus acelaşi memoriu-denunţ şi aceeaşi declaraţie pe proprie răspundere şi către Ministerul Justiţiei unde a fost înregistrată sub nr. 3969/9.11.2000 (ANEXA b). Nu am primit nici un răspuns la cele două memorii-denunţ şi nici până în ziua de astăzi nu cunosc cum a fost soluţionat acest denunţ.

După 358 de zile de la depunerea plângerii penale cu nr.34041/29 noiembrie 1999 am primit un răspuns cu nr.3497/1999 din data de 22 noiembrie 2000, al Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de analiză, Studii, Control şi Perfecţionare Profesională prin care mi s-a adus la cunoştinţă că cei doi procurori nu au săvârşit fapte de natură penală (ANEXA c).

Menţionez că atât  în perioada celor 358 de zile care s-au scurs de la depunerea plângerii penale şi până la data comunicării soluţiei, cât şi după aceea, eu nu am primit nici o înştiinţare despre traseul urmat de către această plângere şi nici despre motivaţia juridică pentru care, aşa cum avea să se dovedească ulterior, această plângere a fost deturnată de la scopul ei.

Pe data de 05 decembrie 2000 am făcut o cerere de reexaminare a plângerii mele penale (ANEXA d) şi am primit pe data de 25 ianuarie 2001 din nou acelaşi răspuns că cei doi procurori nu au săvârşit fapte de natură penală (ANEXA e).

Cele două rezoluţii emise de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt extrem de laconice şi conţin doar ideea că din verificările efectuate nu există date sau indicii că procurorii Fábián Károly şi Luppinger Attila au săvârşit fapte penale în instrumentarea dosarului uciderii tatălui meu. Nimic nu sugera faptul că s-a făcut o cercetare administrativă şi nu una penală. După o tentativă nereuşită la Curtea Supremă de Justiţie de a înscrie plângerea împotriva celor două rezoluţii în cele din urmă am înscris această plângere la judecătoria Braşov (ANEXA f), dosarul având nr. 1145/2001, care pe data de 30 mai 2001 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Braşov (ANEXA g). Modul ambiguu în care au fost formulate rezoluţiile cu nr. 3497 din  22 noiembrie 2000 şi 25 ianuarie 2001 m-au păcălit nu numai pe mine ca simplu cetăţean fără o pregătire juridică ci şi pe doamna judecător Mirela Niţă care în motivarea  sentinţei penale nr.1185 din cadrul dosarului 1145/2001 a specificat următoarele: „Petentul Agache Aurel Dionisie a formulat o plângere penală împotriva procurorului Fábián Károly şi a prim procurorului Luppinger Attila pentru săvârşirea de către acestea a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal şi de favorizarea infractorului prev. de art.264” (ANEXA g). Chiar şi la Curtea de Apel Braşov timp de 2 termene , pe data de 08 august 2001(ANEXA h) şi pe data de 05 octombrie 2001 (ANEXA j) confuzia a continuat, instanţa solicitând cu fermitate aducerea dosarului de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în vederea examinării în sensul celor prevăzute de art. 21 din Constituţia României. Astfel după solicitarea de la termenul din 08 august (ANEXA h)  de a fi adus dosarul de la Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie notifică instanţa Curţii de Apel Braşov pe data de 31 august 2001 că dosarul 34041/1999 şi dosarul 3497/1999  reprezintă o singură lucrare care a avut ca obiect cercetarea administrativă a procurorului Fabian Karoly reieşind astfel că plângerea mea penală nu a fost soluţionată ca o plângere penală ci ca o cercetare administrativă pe baza dispoziţiilor art.121-131 din Legea nr. 92  din 4 august 1992  pentru organizarea judecătorească republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 (ANEXA i). Chiar şi aşa la următorul termen din data de  05 octombrie 2001 instanţa Curţii de Apel Braşov  (atât preşedintele instanţei cât şi reprezentatul Parchetului, domnul procuror Ioan Cârlan!) solicită  din nou aducerea dosarului având în vedere că „nu există posibilitatea obiectivă a instanţei de a se pronunţa fără a lua la cunoştinţă de acest dosar, se va solicita a se pune la dispoziţie această lucrare, urmând a fi restituită după soluţionarea plângerii” (ANEXA j). Abia când Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a adus la cunoştinţa instanţei Curţii de Apel Braşov că „plângerile domnului Agache Aurel Dionisie adresate Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu au fost înregistrate la penal şi, în consecinţă, nu au fost soluţionate prin adoptarea unor soluţii de neurmărire” prin adresa nr. 107/2001 din 07 noiembrie 2001 (ANEXA k), statuând astfel refuzul categoric al acestei instituţii de a pune la dispoziţia  instanţei dosarul solicitat, s-a dumirit şi Curtea de Apel despre ce este vorba şi a pus pentru prima oară în discuţie admisibilitatea plângerii formulate de către mine (ANEXA l). Deci chiar şi persoane cu o calificare juridică au avut dificultăţi evidente în a percepe modalitatea în care Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a înţeles să deturneze spiritul şi litera unei plângeri care a fost întocmită de către mine ca o plângere penală şi care a ajuns în mod abuziv şi discreţionar să fie transformată într-o simplă cercetare administrativă. Practic eu, simplul cetăţean, care în momentul în care am devenit conştient că sunt o victimă a unui abuz din partea unor procurori care au instrumentat dosarul uciderii tatălui meu; şi care am declanşat o cercetare cu scopul ca aceasta să fie de natură penală; am fost scos din această procedură, lipsit de informaţiile minime necesare timp de un an de zile, după care mi s-a aruncat un răspuns  care nu întruneşte condiţiile minimale pentru a fi interpretată conform cu realitatea celor întâmplate în această procedură juridică devenită nepenală. În  mod normal plângerea penală ar fi trebuit  trimisă Parchetului competent pe baza articolului 285 din Codul de Procedură Penală.

Mai mult chiar, aceste rezoluţii discreţionare ale parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu pot fi  controlate de instanţa de judecată la cererea mea şi chiar luându-se în considerare motivaţia parchetului oricine poate constata că  în  Legea nr. 92  din 4 august 1992  pentru organizarea judecătorească republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 nu există nici o interdicţie în  sensul  interdicţiei controlului juridic al unei astfel de lucrări ba dimpotrivă articolul 2 stipulează că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii. Chiar şi luând în considerare faptul că a fost deturnat sensul iniţial al plângerii pe care am depus-o, cercetarea făcută de către Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie este făcută la sesizarea unui cetăţean al României, cetăţean care este nemulţumit de hotărârea care a fost pronunţată. Şi cum, prin adresa cu nr.3497/1999 a Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de analiză. Studii, Control şi perfecţionare profesională,  ordonanţa procurorului constată faptul că nu s-au săvârşit fapte de natură penală este evident faptul că doar o instanţă de judecată poate stabili cu certitudine acest lucru şi că orice persoană nemulţumită de o soluţie dată de un procuror poate apela la Justiţia Română singura autoritate prin a cărei activitate se realizează justiţia [art.125 alin(1) din Constituţie].

La termenul din 09 noiembrie din cadrul dosarului 495/P/F/2001 plângerea mea este respinsă ca fiind inadmisibilă instanţa constatând că eu am recurs la o cale de atac în justiţie care nu este prevăzută de lege în situaţia cazului de faţă (ANEXA l). La rândul său prin decizia nr. 789 din 12 februarie 2002 din cadrul dosarului 4996/2001 (ANEXA n)  Curtea Supremă de Justiţie respinge recursul meu (ANEXA m).

În cadrul dezbaterii din 12 februarie 2001 am întrebat instanţa cum de este posibil ca o plângere penală să fie deturnată în mod abuziv într-o plângere administrativă. Evitând întrebarea preşedintele completului de judecată mi-a spus că nimeni nu mă poate opri să depun o nouă plângere penală de această dată direct la parchetul competent.

Cu toate  suferinţele morale pricinuite de eşecul procedurii acestei prime faze a plângerii penale; pe data de  15 februarie 2002 redepun la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov plângerea penală împotriva procurorului Fábián Károly şi a prim procurorului Luppinger Attila, ambii aparţinând de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţului Covasna,  pentru săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal şi de favorizarea infractorului prev. de art.264 (ANEXA o). Menţionez faptul că această plângere penală a fost soluţionată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu ignorarea absolută a majorităţii argumentelor pe care le-am adus. Cu toate că am specificat în mod expres unde se află dosarul 129/P/1990 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, dosar în care se aflau majoritatea dovezilor la care am făcut trimitere în plângerea penală. Dosarul respectiv s-a aflat în permanenţă ataşat la dosarul 495/P/F/2001 al Curţii de Apel Braşov şi care în momentul depunerii plângerii penale se afla ataşat la dosarul 4996/2001 al Curţii Supreme de Justiţie. Practic acest dosar nu a intrat nici un moment în circuitul şi  mecanismul de soluţionare  al Parchetului.  Acest lucru este dovedit de încheierea din 06 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov în dosarul 730/P/F/ 2002 (ANEXA z) de unde reiese cu claritate faptul că dosarul 129/P/1990 al Parchetului de pe lângă tribunalul Covasna nu a fost nici măcar un moment luat în considerare, cu consecinţele de rigoare menţionate mai sus.

Pe data de 06 martie 2002 a fost emisă o rezoluţie prin care se dispunea neînceperea urmăririi penale (ANEXA #). Menţionez că mie nu mi-a fost trimisă această rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, astfel că  nu am avut posibilitatea de a afla care este conţinutul acesteia şi  cum a motivat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov această rezoluţie, fiind astfel lipsit de posibilitatea de a aduce argumentele necesare împotriva posibilelor motivaţii eronate sau care ar fi lipsite de fundament probatoriu sau chiar juridic existente în această rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Eu am primit doar o adresă cu nr. 107/P/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, din data de 07 martie 2002 (ANEXA p) şi unde se menţiona că a fost emisă o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale cu o zi mai înainte şi unde nu se specifică nici cine a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi în care nu se specifică nici o posibilă cale de atac existentă.

Astfel am fost nevoit să încerc o primă tentativă de control juridic a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale la nivelul Curţii de Apel Braşov (ANEXA r) şi unde în cadrul dosarului 362/P/F/2002  domnul Gheorghe Radu preşedinte al completului de judecată mi-a comunicat că înainte de a mă adresa justiţiei trebuie să mă adresez Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Domnul procuror de şedinţă Ioan Cârlan nu a comentat în nici un fel spusele preşedintelui completului de judecată motiv pentru care eu mi-am retras plângerea şi, ulterior, m-am adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. În încheierea  Curţii de Apel Braşov din data de 19 aprilie 2002 în dosarul 362/P/F/2002 (ANEXA s) nu s-a menţionat nimic din ce s-a discutat la termenul respectiv ci doar s-a notat sec că mi-am retras plângerea. Pot dovedi existenţa acestei discuţii făcând trimitere la încheierea Curţii de Apel Braşov în dosarul 730/P/F/2002 unde am menţionat instanţei de judecată motivele retragerii plângerii în dosarul 362/P/F/2002 (ANEXA z). Fără să am posibilitatea de a  lua la cunoştinţă de motivaţiile existente în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, am depus pe data de 04 iunie 2002 o scurtă cerere de reexaminare la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (ANEXA t), de unde mi s-a comunicat faptul că plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a fost trimisă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov unde în raport de rezultatele cercetărilor se vor lua măsurile corespunzătoare (ANEXA u).

Pe data de 20 iunie 2002 am primit răspunsul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu nr.555/II/2/2002 din 20 iunie 2002,  în care se consideră că plângerea mea nu este întemeiată şi se expun o parte din motivele pentru care consideră această instituţie că plângerea mea este neîntemeiată (ANEXA v). Din nou Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov  nu a menţionat sub nici o formă existenţa vreunei căi de atac.

Fiind ferm convins că am îndeplinit procedura la nivelul instituţiei parchetului am depus din nou, pe data de 24 iunie 2002, o plângere la Curtea de Apel Braşov în dosarul 730/P/F/2002 (ANEXA x). Pe data de 06 septembrie 2002 instanţa Curţii de Apel Braşov instanţa decide ataşarea tuturor dosarelor penale care au fost pe rolul Curţii de Apel în această procedură juridică, inclusiv a dosarului 129/P/1990 al Tribunalului Covasna şi solicită parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov trimiterea dosarului 107/P/2002 (ANEXA z). Parchetul pune dosarul 107/P/2002 la dispoziţia instanţei de judecată  fără ca să ataşeze şi actele efectuate după adresa din 07 martie 2002.  Pe data de 04 octombrie 2002 instanţa Curţii de Apel Braşov respinge ca nefondată plângerea mea şi unde, vă rog să reţineţi, plângerea a fost judecată în fond fără ca preşedintele completului de judecată, doamna Simona Franguloiu sau procurorul de şedinţă, domnul Ioan Cârlan, să se sesizeze că nu a fost îndeplinită procedura la nivelul instituţiei Parchetului conform „practicii judiciare” (ANEXA w). Pe data de 17 ianuarie 2003 depun recursul în dosarul nr. 4658/2002 de la Curtea Supremă de Justiţie (ANEXA q). Surpriza a venit  la nivelul Curţii Supreme de Justiţie unde domnul Gheorghe Bucur preşedintele completului de judecată a Curţii Supreme de Justiţie m-a întrebat dacă am exercitat căile de atac la nivelul Parchetului şi după aceea mi-a adus la cunoştinţă că există o practică judiciară în materie. Eu am întrebat unde pot fi găsite informaţiile referitoare la această practică judiciară şi de ce judecătorul care a judecat în fond plângerea mea nu are cunoştinţă de această „practică judiciară” . Întrebarea a rămas fără răspuns. Conform motivaţiei din decizia nr. 265 a Curţii Supreme de Justiţie în dosarul 4658/2002 din care citez : „rezultă aşadar că, mai înainte de a se adresa Curţii de Apel Braşov, petiţionarul trebuia să se plângă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în mod ierarhic prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, până la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie” (ANEXA &). Vreau să subliniez faptul că eu mi-am dat toată silinţa ca să încerc să găsesc modalitatea de îndeplinire a procedurilor juridice la nivelul instituţiei parchetului, dar acest lucru a fost aproape imposibil de realizat datorită felului primitiv în care Parchetul a înţeles să redacteze răspunsul prin care mi s-a comunicat că s-a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale la plângerea penală depusă pe data de 15 februarie 2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Şi unde nu se specifică nici cine a emis rezoluţia de neîncepere penală şi nu se specifică nici calea de atac existentă.  Lucrurile sunt mult mai complexe aici şi ţin de modalitatea primitivă (faţă de practica juridică europeană) în care se redactează  şi se formulează răspunsurile de către organele abilitate, acte care pot fi interpretate în fel şi chip şi de unde un cetăţean neavizat, şi de unde nici măcar magistraţii nu pot deduce cine şi ce a instrumentat şi care sunt căile de atac conform „practicii judiciare” luându-se în considerare faptul că această procedură nu este reglementată şi de aici rezultă situaţii cum este şi cea de faţă.

Aşa cum am spus şi în faţa domnului Gheorghe Bucur preşedintele completului de judecată a Curţii Supreme de Justiţie în dosarul 4658/2002 eu nu ştiu despre ce practică judiciară se vorbeşte aici  de vreme ce oameni cu o pregătire sofisticată  şi competenţă profesională maximă cum ar fi judecătorii şi procurorii de la Curtea de Apel Braşov nu au pus în aplicare această „practică judiciară” şi au judecat în fond plângerea mea. Nu pot să uit faptul că domnul Gheorghe Bucur preşedintele completului de judecată a Curţii Supreme de Justiţie m-a întrebat dacă am făcut plângere la nivelul ierarhic superior şi atunci  când i-am explicat că eu am exercitat o cale de atac la nivelul Parchetului, domnia sa  mi-a cerut să-i dovedesc acest lucru şi astfel a trebuit să mă apropii de dânsul şi să-i prezint plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 107/P/2002 (ANEXA t),  precum şi adresa nr. 3325/7327/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie  din data de 10 iunie 2002 (ANEXA u),  şi adresa de răspuns  a procurorului general al Parchetului de pe lângă  Curtea de Apel Braşov cu nr. 555/III/2/2002 din 20 iunie 2002 (ANEXA v), cu toate că aceste acte existau  la dosar şi fuseseră puse la dispoziţia instanţelor, de către mine, încă de la nivelul Curţii de Apel Braşov.  Eram atât de uluit de faptul că aceşti judecători de la Curtea Supremă nici măcar nu se uitaseră în dosar ca să vadă mecanismul juridic ce se produsese până la momentul respectiv încât nu am putut decât să mă apăr spunând Curţii Supreme că instanţa Curţii de Apel Braşov a judecat în fond plângerea mea, iar domnia sa a spus, şi reproduc textual, : „nu dumneavoastră sunteţi de vină” şi mi-a permis să-mi prezint pledoaria din recursul intentat. Ca să am surpriza ca onorata  Curte Supremă de Justiţie să arunce toată vina şi responsabilitatea în cârca mea şi să ignore cu desăvârşire faptul că nici profesioniştii în materie nu au avut habar de „această practică judiciară”. Mai mult chiar în sentinţă este trecut în mod eronat următorul aspect:”În cauza de faţă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost adresată direct instanţei, fără respectarea criteriului ierarhic prevăzut de art. 278 din Codul de procedură Penală” deşi eu în realitate m-am adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care a trimis plângerea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, notificându-mi în scris acest lucru. În mod absolut incredibil judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au ignorat cele discutate în şedinţa de judecată; nici măcar nu s-au uitat pe documentaţia  existentă şi au aruncat toată vina şi responsabilitatea pe seama mea.

EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRII ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU A
PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR
AFIRMAŢII

Prin modul neechitabil prin care instituţia Parchetului (Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov) şi ulterior instanţele de judecată (Curtea de Apel Braşov şi Curtea Supremă de Justiţie) au înţeles să soluţioneze procedura penală declanşată de depunerea unei plângeri penale împotriva a doi procurori, consider că mi-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în speţă articolul 6 privind Dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Datorită unor grave lacune şi a modului  defectuos în care instituţia Parchetului a finalizat plângerea mea penală nu am reuşit să supun judecarea cauzei mele (aici mă refer la judecarea pe fondul cauzei) până la nivelul obţinerii unei decizii definitive şi irevocabile.

Plângerea mea penală a fost manevrată şi manipulată de către instituţia Parchetului într-un mod care este contrar principiilor juridice europene, deci în nu a urmat o cale bine definită, tocmai pentru a o putea supune ulterior controlului unei instanţe independente şi imparţiale, până la nivelul unei analize pe fondul problemei din partea Curţii Supreme de Justiţie. Astfel s-au produs următoarele iregularităţi:- În  prima fază plângerea penală depusă pe data de 29 noiembrie 1999 a fost deturnată în mod abuziv şi în loc să se desfăşoare o cercetare penală s-a desfăşurat o cercetare administrativă. În perioada celor 358 de zile care s-au scurs de la depunerea plângerii penale şi până la data comunicării soluţiei, cât şi după aceea, eu nu am primit nici o înştiinţare despre traseul urmat de către această plângere şi nici despre motivaţia juridică pentru care, aşa cum avea să se dovedească ulterior, această plângere a fost deturnată de la scopul ei. Cele două rezoluţii emise de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt extrem de laconice şi chiar şi persoane cu o calificare juridică(cum ar fi judecătorii) au avut dificultăţi evidente în a percepe modalitatea în care Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a înţeles să deturneze spiritul şi litera unei plângeri care a fost întocmită de către mine ca o plângere penală şi care a ajuns în mod abuziv şi discreţionar să fie transformată într-o simplă cercetare administrativă. Practic eu, simplul cetăţean, care în momentul în care am devenit conştient că sunt o victimă a unui abuz din partea unor procurori care au instrumentat dosarul uciderii tatălui meu; şi care am declanşat o cercetare cu scopul ca aceasta să fie de natură penală; am fost scos din această procedură, lipsit de informaţiile minime necesare timp de un an de zile, după care mi s-a aruncat un răspuns  care nu întruneşte condiţiile minimale pentru a fi interpretată conform cu realitatea celor întâmplate în această procedură juridică devenită nepenală. În  mod normal plângerea penală ar fi trebuit  trimisă Parchetului competent pe baza articolului 285 din Codul de Procedură Penală.

- În faza a doua, după redepunerea plângerii penale pe data de 15 februarie 2002 ( redepunere la doar 3 zile de la eşecul primei faze) au avut loc alte grave nereguli cum ar fi: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a ignorat majoritatea argumentelor aduse de către mine în plângerea penală, deoarece nu a făcut nici cel mai mic efort ca să cerceteze dosarul 129/P/1990 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, acesta fiind dosarul pe baza căruia am făcut acele acuze grave împotriva celor doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Nu au făcut acest lucru nici în timpul plângerii  împotriva  rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cale de atac exercitată către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de unde  fost pasată înapoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Dacă în prima fază a plângerii penale(1999-2000), procurorul anchetator a cerut dosarul pentru a analiza veridicitatea acuzelor aduse, în faza a doua (2002) la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov acest lucru nu s-a făcut şi astfel practic mare parte din acuze nu a fost analizate şi verificate. În momentul emiterii rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale (06 martie 2002) nu am fost informat de conţinutul acesteia şi care au fost motivaţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov care au stat la baza acestei rezoluţii. De altfel l-a nivelul Parchetului nu am avut acces la informaţiile din dosar. Eu am primit doar o adresă cu nr. 107/P/2002 din data de 07 martie 2002 şi unde se menţionează doar că a fost emisă o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale şi unde nu se specifică nici o posibilă cale de atac existentă. Abia după ce am recurs la calea de atac prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 107/P/2002 (ANEXA t), am primit un răspuns sub forma unei adresa de răspuns  a procurorului general al Parchetului de pe lângă  Curtea de Apel Braşov cu nr. 555/III/2/2002 din 20 iunie 2002 (ANEXA v), în care se exprimă o parte din motivaţiile pentru care această instituţie consideră că plângerea mea este neîntemeiată. Însă din nou Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov nu a menţionat sub nici o formă existenţa vreunei căi de atac. Acest lucru avea să aibă o importanţă deosebită în cursul ulterior al evenimentelor care aveau să ducă în final la eşecul privind controlul juridic al modului în care a fost soluţionată plângerea mea penală. Ulterior a intervenit şi rolul nefast al instanţei de fond, respectiv Curtea de Apel Braşov, care nu a fost capabilă să sesizeze situaţia de fapt existentă, asta şi datorită modului defectuos în care sunt concepute rezoluţiile parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, cât şi  carenţelor propriilor judecători care nu a avut cunoştinţele juridice necesare abordării şi rezolvării unei astfel de proceduri juridice cum este plângerea împotriva rezoluţiei procurorului. De altfel nici judecătorii şi nici chiar procurorul de şedinţă care este chiar de la Parchetul care a emis rezoluţiile nu cunoştea această procedură. Cum aş fi putut eu să aflu care sunt etapele pe care trebuie să le parcurg în mod corect în cauza mea dacă nici chiar procurorii  şi nici chiar magistraţii Curţii de Apel Braşov nu cunoşteau acest lucru? Pe baza documentelor elaborate de parchet în cauza mea, răspunsul este unul singur: în nici într-un fel! Dacă s-ar fi specificat existenţa posibilităţii unei căi de atac, situaţia ar fi fost total diferită şi nu s-ar fi ajuns ca instanţa de fond să judece cauza mea în fond înainte de parcurgerea căilor de atac la nivelul instituţiei Parchetului.  Cu atât mai mult era necesară precizarea căii de atac cu cât această procedură nu este reglementată prin lege în mod expres. Faptul că instanţa de fond a judecat cauza în fond fără să-şi pună  în nici un fel problema admisibilităţii cauzei reprezintă o eroare gravă care mi-a prejudiciat în mod decisiv  dreptul la o judecare echitabilă a cauzei mele la nivelul ultim, superior, al Curţii Supreme de Justiţie. Parchetul a pus  dosarul 107/P/2002 la dispoziţia instanţei de fond fără ca să ataşeze şi actele efectuate după adresa din 07 martie 2002 iar pe baza acestui fapt, ulterior, instanţa Curţii Supreme de Justiţie avea să constate, în mod eronat, că plângerea mea împotriva rezoluţiei procurorului a fost depusă direct la instanţa de fond.

Ulterior aveam să constat cu stupoare că judecătorii Curţii Supreme de Justiţie nu au analizat documentele existente la dosar. Nu pot să uit faptul că domnul Gheorghe Bucur preşedintele completului de judecată a Curţii Supreme de Justiţie m-a întrebat dacă am făcut plângere la nivelul ierarhic superior şi atunci  când i-am explicat că eu am exercitat o cale de atac la nivelul Parchetului, domnia sa  mi-a cerut să-i dovedesc acest lucru şi astfel a trebuit să mă apropii de dânsul şi să-i prezint plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 107/P/2002 (ANEXA t),  precum şi adresa nr. 3325/7327/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie  din data de 10 iunie 2002 (ANEXA u),  şi adresa de răspuns  a procurorului general al Parchetului de pe lângă  Curtea de Apel Braşov cu nr. 555/III/2/2002 din 20 iunie 2002 (ANEXA v), cu toate că aceste acte existau  la dosar şi fuseseră puse la dispoziţia instanţelor, de către mine, încă de la nivelul Curţii de Apel Braşov.  Eram atât de uluit de faptul că aceşti judecători de la Curtea Supremă nici măcar nu se uitaseră în dosar ca să vadă mecanismul juridic ce se produsese până la momentul respectiv încât nu am putut decât să mă apăr spunând Curţii Supreme că instanţa Curţii de Apel Braşov a judecat în fond plângerea mea, iar domnia sa a spus, şi reproduc textual, : „nu dumneavoastră sunteţi de vină” şi mi-a permis să-mi prezint pledoaria din recursul intentat. Ca să am surpriza ca onorata  Curte Supremă de Justiţie să arunce toată vina şi responsabilitatea în cârca mea şi să ignore cu desăvârşire faptul că nici profesioniştii în materie nu au avut habar de „această practică judiciară”. Mai mult chiar în sentinţă este trecut în mod eronat următorul aspect: ”În cauza de faţă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost adresată direct instanţei, fără respectarea criteriului ierarhic prevăzut de art. 278 din Codul de procedură Penală” deşi eu în realitate m-am adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care a trimis plângerea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, notificându-mi în scris acest lucru. În mod absolut incredibil judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au ignorat cele discutate în şedinţa de judecată; nici măcar nu s-au uitat pe documentaţia  existentă şi au aruncat toată vina şi responsabilitatea pe seama mea. Tot ce s-a întâmplat cu această plângere penală în perioada 1999-2003 arată modul neechitabil şi lipsit de etică în care ea fost soluţionată.

Dispuneţi sau ati dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Daca da, care si pentru ce motiv acesta nu a fost exercitat?

Se pare că ar fi trebuit exercitată încă o cale de recurs la nivelul instituţiei Parchetului respectiv la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Motivul pentru care nu a fost exercitat: m-am aflat în imposibilitatea de a afla de existenţa acestui recurs din cauza modului în care au fost redactate rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. De altfel Curtea de Apel Braşov  a şi judecat în fond cauza mea! Considerând astfel că au fost îndeplinite căile de atac la nivelul instituţiei Parchetului. Această problemă reprezintă una dintre capetele de plângere împotriva statului român.

EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII SI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN VEDEREA
UNEI SATISFACŢII ECHITABILE

Datorită unor grave lacune şi a modului defectuos în care instituţiile statului român au finalizat plângerea mea penală nu am reuşit să supun judecarea cauzei mele (aici mă refer la judecarea pe fondul cauzei) până la nivelul obţinerii unei decizii definitive şi irevocabile. Pentru umilinţa la care am fost supus, pentru modul lipsit de echitate şi de etică în care instituţiile statului român au fost implicate în soluţionarea cauzei mele solicit onoratei Curţi Europene a Drepturilor Omului să analizeze plângerea mea împotriva Republicii România şi să se constate că statul Român mi-a încălcat drepturile prevăzute de Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în speţă articolul 6 privind Dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale . Cât priveşte pretenţiile materiale solicit condamnarea statului Român la plata unor despăgubiri în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din cauza care face obiectul prezentei plângeri, cheltuieli pe care pe care le-am avut în perioada noiembrie 1999- ianuarie 2003 şi, în măsura în care se va considera şi acest lucru, la plata unor despăgubiri reprezentând daune morale. Cuantumul acestor despăgubiri las la aprecierea onoratei instanţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

LISTA DOCUMENTELOR ATAŞATE LA PLÂNGERE:

a) Plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă C.S.J. la nr.34041/29 noiembrie 1999

b)  Memoriu denunţ+declaraţie, înregistrate la Ministerul Justiţiei la nr. 3996/ 09 noiembrie 1999

c) Rezoluţia  P.d.p.l.C.S.J. din data de 22 noiembrie 2000 dată în dosarul nr.3497/1999 (alias 34041) .

d) Cerere de reexaminare a plângerii penale nr.34041 depusă la data de 05 decembrie 2000 la P.d.p.l.C.S.J.

e) Rezoluţia  P.d.p.l.C.S.J. din data de 25 ianuarie 2001  dată în dosarul nr.3497/1999 (alias 34041) .

f) Plângere adresată judecătoriei Braşov,  ce a făcut obiectul dosarului 1145/2001-nedatată

g) Sentinţa Penală  nr. 1185 din data de 30 mai 2001 a judecătoriei Braşov în dosarul 1145/2001

h) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 08 august 2001 în dosarul 495/P/F/2001

i) Adresa nr. 707/2001 a P.d.p.l.C.S.J către Curtea de Apel Braşov, din data de 31 august 2001.

j) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 05 octombrie 2001 în dosarul 495/P/F/2001

k) Adresa nr. 707/2001 a P.d.p.l.C.S.J către Curtea de Apel Braşov, din data de 07 noiembrie 2001.

l) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 09 noiembrie 2001 în dosarul 495/P/F/2001

m) Recurs depus pe data de 24 ianuarie 2002 în  dosarul 4996/2001 de la Curtea Supremă de Justiţie.

n) Decizia nr 789 din data de 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie în dosarul 4996/2001

o) Redepunere plângere penală la Parchetul d.p.l. Curtea de Apel Braşov în data de de15 februarie 2002

p) adresă a procurorului general al P d.p.l. Curtea de Apel Braşov cu nr. 107/P/2002 din 07 martie 2002.

r) Plângere adresată în 21 martie 2002 Curţii de Apel Braşov împotriva rezoluţiei cu nr. 107/P/2002

s) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 19 aprilie 2002 în dosarul 362/P/F/2002.

t) plângere adresată P.d.p.l.C.S.J împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 107/P/2002

u) Adresa nr. 33257/7327/2002 a Parchetului d.p.l.C.S.J din data de 10 iunie 2002

v) Adresă a procurorului general al P d.p.l. Curtea de Apel Braşov cu nr. 555/III/2/2002 din 20 iunie 2002

x) Plângere adresată în 24 iunie 2002 Curţii de Apel Braşov împotriva rezoluţiei cu nr. 107/P/2002.

z) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 06 septembrie 2002 în dosarul 730/P/F/2002.

w) Încheiere a Curţii de Apel Braşov din data de 04 octombrie 2002 în dosarul 730/P/F/2002.

q) Recurs depus pe data de 17 ianuarie 2003 în dosarul nr. 4658/2002 de la Curtea Supremă de Justiţie.

&) Decizia nr. 235 din data de 17 ianuarie  2003 a Curţii Supreme de Justiţie în dosarul 4658/2002

#) Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul 107/P/2001 a P.d.p.l.Curtea de Apel Braşov din 06 martie 2002.


Declar pe onoare că informaţiile ce figurează în prezentul formular de cerere sunt exacte.

Locul: CODLEA, Jud. BRAŞOV, ROMÂNIA

Data: 02 IULIE 2003

(Semnătura reclamantului/ei sau a reprezentantului/ei)
AGACHE AUREL DIONISIE



 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel