Dezbaterea cazului Agache în cadrul emisiunii Marius Tucă Show
Mass Media - Mass Media română - Audio-Vizual

Dezbaterea cazului Agache în cadrul emisiunii Marius Tucă Show


"Data înregistrării: 2002-10-09
Descriere :
Tema I: Dezbatere despre cazul maiorului de miliţie, Aurel Agache, care a fost omorât la Revoluţie în Târgul Secuiesc. "
Textul de mai sus apare în arhiva emisiunii Marius Tucă Show.
Dar cum a ajuns cazul Agache să fie dezbătut la Marius Tucă Show pe data de 09 octombrie 2002 ?
Povestea începe cu mult timp înainte, în toamna anului 1999, atunci când i-am scris domnului Marius Tucă cel care conduce Jurnalul Naţional. Aceeaşi scrisoare am trimis-o la cele mai importante cotidiene centrale din dorinţa de a face cunoscută situaţia din cazul Agache, mai precis la momentul respectiv avuseseră loc câteva acţiuni ale maghiarilor în încercarea de a sensibiliza unele foruri internaţionale. Totodată luasem decizia de a începe mediatizarea cazului Agache şi la nivelul presei centrale. Am primit doar un singur răspuns, de la Jurnalul Naţional, care m-a contactat în vederea publicării unui articol despre cazul uciderii colonelului post mortem Agache Aurel. După o convorbire cu ziarista Adriana Oprea m-am dus la Bucureşti la redacţia Jurnalului Naţional şi după un timp, chiar în ziua pronunţării sentinţei la Curtea de Apel Bucureşti, a apărut un amplu articol. Din discuţiile avute cu autoarea articolului am înţeles că domnul Marius Tucă înţelegea şi era solidar cu suferinţa familiei Agache. După 1 an şi jumătate domnul Marius Tucă avea să-l atace virulent pe senatorul UDMR Frunda György pentru că avocatul udemerist dorea să prezinte cazul criminalilor de la Târgu Secuiesc la CEDO Strasbourg dându-i un caracter de discriminare etnică. Editorialul este foarte frumos, având doar o singură greşeală, aceea că îl făcea pe colonelul P.M. Agache cu 10 ani mai în vârstă şi preluase şi varianta mincinoasă a propagandei maghiare privind locaţia uciderii tatălui meu (în faţa comitetului de partid - în loc de maternitate cum fusese în realitate).
În Jurnalul Naţional aveau să mai apară câteva articole referitoare la cazul Agache : *despre scandalul de la Senat dintre senatorii Corneliu Vadim Tudor şi Frunda György, *despre o declaraţie CRU, * despre manifestaţia iredentistă din faţa ambasadei României de la Budapesta.
Apogeul avea să fie atins cu ocazia mârşavei graţieri acordate de preşedintele României Ion Iliescu criminalului Hejja Dezideriu, când pe prima pagină era atacat gestul preşedintelui. Emisiunea de ştiri a Antenei 1 avea să preia ştirea cu graţierea mârşavă prezentând şi prima pagină a Jurnalului Naţional. După 3 zile se punea capăt subiectului cu ştirea din Mexic de unde Ion Iliescu anunţa că nu renunţă la graţierea respectivă. În acele zile mi-am dorit foarte mult ca să apar la emisiunea Marius Tucă Show sperând ca astfel să pot obţine anularea mârşavei graţieri. Din păcate nu mi-a fost acceptată solicitarea, cei de la Marius Tucă Show considerând că există alte subiecte mai importante de dezbătut. Oricum nu cred că apariţia la Marius Tucă show ar fi schimbat decizia mârşavă a preşedintelui României, mai ales că în perioada respectivă preşedintele se afla în vizită în Mexic, dar totuşi exista o şansă mică ca, prin mediatizarea în cadrul celui mai urmărit talkshow din România, să se poată obţine anularea imoralei graţieri. N-am avut această şansă şi cum marea majoritate a mas mediei a tratat cu indiferenţă gestul preşedintelui Iliescu, mârşava graţiere a rămas în vigoare. Nu ne-a mai rămas decât să facem un gest de onoare prin a returna preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou martir conferită tatălui meu tocmai pentru a sublinia încă odată marea nedreptate pe care o comisese preşedintele României la cererea UDMR-ului. De această dată cotidienele centrale au mediatizat gestul respectiv, dar în sufletul hain al preşedintelui Iliescu nu mai era cale de întoarcere.
În acel moment am luat decizia de a stopa mediatizarea în presa română a evenimentelor ce aveau să mai urmeze în cazul Agache luând în considerare că până la analiza Curţii Europene a Drepturilor Omului nu mai existau evenimente deosebite menite să fie luate în considerare de către opinia publică română. Astfel că toată procedura cu obţinerea legitimaţiei de maghiar nu a fost în atenţia presei române. Numai că a venit şi clipa când statul maghiar mi-a notificat faptul că acceptă solicitarea mea şi că pot să mă duc să-mi ridic legitimaţia din oraşul Bekescsaba. Ştirea a apărut în cotidianul Háromszék din data de 02 octombrie 2002. După mediatizarea din presa maghiară, vineri 04 octombrie 2003 a aflat şi presa locală de sorginte română care m-a contactat pentru a cere mai multe informaţii. Marţi, 08 octombrie 2002, ştirea a apărut şi pe teletextul agenţiilor de presă şi de aici au aflat şi ziariştii de la Jurnalul Naţional. Am fost sunat de către ziarista Sorina Matei care a cerut lămuriri suplimentare. Fidel principiului meu ca atunci când un ziarist cere informaţii exacte despre un eveniment petrecut în cazul Agache, să dau toate lămuririle necesare, am răspuns cu promptitudine trimiţând prin email toate documentele de care dispuneam. Eram liniştit deoarece mă gândeam că o să apară un articol scurt undeva la mijlocul ziarului rătăcit în vreun colţ.  Am ignorat unele aspecte sesizate cum că ziarista era un pic cam agitată şi că mi-a trimis suspect de repede o poză pe care o solicitasem din baza de date a Jurnalului Naţional şi mi-am văzut de treabă. Seara pe la 22.30 am deschis pagina de Internet a Jurnalului Naţional şi am rămas şocat când am văzut poza mea tronând pe jumătate din prima pagină cu un titlu frumos dar care mi s-a părut forţat: "maghiar în numele tatălui". M-am înfuriat foarte tare când am citit articolul care avea să apară a doua zi şi unde gestul solicitării legitimaţiei de maghiar era prezentat doar ca un gest de răzbunare. Sensul articolului nu mai putea fi schimbat aşa că nu mi-a rămas decât să ataşez un comentariu la varianta electronică de pe Internet unde am acuzat tonul tendenţios imprimat de ziarista Sorina Matei. Imediat am trimis un email şi tuturor cotidienelor maghiare pentru a atrage atenţia asupra acestui aspect nedorind să fiu acuzat că presei maghiare declar un lucru şi presei române declar contrariul. La câteva minute după apariţia pe varianta electronică a "replicii" mele, domnul Marius Tucă ia ziarul de a doua zi în mână şi începe să citească titlurile articolelor pentru telespectatorii emisiunii Marius Tucă Show. Binenţeles a citit titlul articolului de fond "Maghiar în numele tatălui" şi a dat câteva amănunte. A urmat o scurtă pauză publicitară, în timpul căreia presupun că domnul Marius Tucă i-a cerut cuiva din redacţie să mă sune ca să mi ceară acceptul pentru a participa la emisiunea de a doua zi. Eu cred că el s-a hotărât să mă cheme în momentul în care citea telespectatorilor săi titlurile din ziarul de a doua zi. Imediat a sunat telefonul şi redactoarea mi-a zis că domnul Marius Tucă întreabă dacă pot să vin a doua zi la emisiunea sa. Cu toate că eram foarte nervos din cauza articolului din Jurnalul Naţional am acceptat imediat deoarece ziarul e una şi emisiunea e cu totul şi cu totul altceva. Mă gândeam că mai pot astfel repara ce se stricase cu articolul respectiv. După primirea telefonului stăteam şi mă gândeam cât de ironică era soarta cu mine. Cât de mult îmi dorisem să apar în emisiune atunci când cazul Agache a avut momentele sale de vârf, iar acum eram chemat fiindcă solicitasem legitimaţia de maghiar. Ziua de marţi 08 octombrie fusese o zi liniştită, fără subiecte bombă, şi din multitudinea de subiecte existente, cei de la Jurnalul Naţional hotărâseră ca ştirea cu legitimaţia de maghiar să apară pe prima pagină. Dacă s-ar fi întâmplat un eveniment ceva mai deosebit, un accident sau vreun scandal ceva mai acătării atunci "maghiar în numele tatălui ar fi poposit la locul său bine meritat, undeva într-un colţ lăturalnic şi atunci domnul Marius Tucă nu s-ar fi gândit să mă cheme la emisiunea sa.
Însă acum invitaţia fusese lansată şi în ziua de 09 octombrie 2002 am fost sunat cam la fiecare două ore pentru ca cei de la Marius Tucă Show să aibă certitudinea că o să fiu prezent la ora stabilită. Eu am avut doar o singură rugăminte către cei din redacţie, ca în cazul în care apare vreun subiect mai important să fiu anunţat din timp pentru a nu mai face deplasarea la Bucureşti. Doamna cu care am vorbit m-a asigurat însă că dezbaterea va avea loc.
Am plecat din Codlea pe la orele amiezii împreună cu ziariştii de la Monitorul de Braşov care doreau şi ei să scrie despre subiectul cu legitimaţia. După ce am părăsit redacţia Monitorului am plecat spre Bucureşti. Eram liniştit şi nu aveam nici cea mai mică emoţie. Cu toate că făceam parte din plebe, şi s-ar fi presupus că ştirea cu apariţia la cel mai vizionat talk show din România ar fi trebuit trâmbiţată peste tot, ca rudele, prietenii, colegii, să se aşeze în faţa televizorului pentru a vedea cât sunt eu de mare şi de tare, eu nu am făcut acest lucru. Doar mama a aflat din simplul motiv că nu-mi place să fie îngrijorată neştiind unde plec de acasă. Nu am spus la nimeni, nici la prieteni, nici la rude nici la colegi. Am anunţat-o cu 3 ore înainte de emisiune pe doamna Peligrad, care fusese alături de noi pe tot timpul desfăşurării procesului, şi încă doi ziarişti maghiari din Târgu Secuiesc.
Pe măsură ce mă apropiam de Bucureşti mă cuprindea un sentiment de tristeţe, eram tăcut şi dornic de termina cât mai repede cu povestea aceasta. Am ajuns la ora fixată la sediul Antenei 1 şi după un timp a venit la mine domnul Marius Tucă. Eu îl mai văzusem la sediul Jurnalului Naţional în luna martie 2002 dar atunci am ezitat să merg la el pentru a-l ruga să facă o emisiune referitoare la graţierea mârşavă care tocmai avusese loc atunci. Ziarista Sorina Matei care era cu mine mi-a spus că o să-i transmită ea doleanţa mea. Acum venea dânsul la mine şi din nou am rămas surprins cât era de înalt. Mi-a spus că în cadrul dezbaterii nu mă va întrerupe şi nici nu se va contrazice cu mine pentru că nu este cazul, ci doar va puncta atunci când va fi necesar şi să nu-mi fac griji pentru timpul alocat că dacă este necesar va prelungi emisiunea. La scurt timp ne-am dus în studioul unde se producea emisiunea Marius Tucă Show şi am rămas uimit cât este de mic platoul, eu aşteptându-mă să fie mult mai mare. S-au fixat unghiurile camerelor de filmare şi am auzit remarca cuiva din regie că trebuie mutat un monitor ceva mai central pentru că am tendinţa de a mă uita la el. Eu nu făceam altceva decât, nefiind în direct, să observ cât de nefotogenic sânt şi ce faţă mare am, în timp ce în direct nu m-am mai uitat la acel monitor, mai ales că mă aştepta acasă o înregistrare. Domnul Tucă se uita peste materialele referitoare la cazul Agache subliniind unele pasaje pentru a le putea citi. Dânsul a făcut şi unele remarci ironice la subiectele care erau prezentate în cadrul jurnalului. Eu mi-am văzut de treaba mea şi nu am intrat în discuţie cu dânsul fiind ferm hotărât să mă axez doar pe cazul Agache, fără amabilităţi sau discuţii inutile.
A început şi dezbaterea în care m-am descurcat destul de bine. Mai avusesem experienţa unei dezbateri în direct la STV Sfântu Gheorghe unde fusesem luat la şuturi de telespectatorii maghiari şi unde am făcut faţă cu brio. La Marius Tucă Show m-am bâlbâit odată, în rest ideile au mers destul de coerent şi am folosit subiectul cu legitimaţia de maghiar pentru a dezbate de fapt cazul Agache. Îl priveam pe Marius Tucă cum se abţine să pună câte o întrebare, cum mă ajută indicându-mi cu mâna să reduc debitul verbal şi l-am simţit de vreo câteva ori chiar plictisit şi odată chiar dezamăgit. Dar el s-a abţinut cu stoicism şi nu mi-a pus beţe în roate şi m-a lăsat să-mi duc ideile până la capăt. Atunci l-am simţit eu pe Marius Tucă omul şi nu pe Marius Tucă - moderatorul ironic sau agasant din alte emisiuni. Am simţit cum acest om respectă cu adevărat durerea familiei mele şi că, în felul lui, este solidar cu lupta dusă de mine. Când s-a terminat am fost felicitat de producătorul emisiunii şi de Marius Tucă care mi-a spus că a ieşit bine şi să mă duc sus în regie şi să iau numărul său de telefon şi atunci când voi avea nevoie să-l sun. Înainte de a intra din nou pe platou pentru a-şi continua emisiunea cu partea a doua unde avea ca invitaţi actori de marcă ai scenei româneşti, nu a uitat să mă întrebe dacă am unde să dorm în noaptea aceea. I-am spus că am, însă am evitat să-i spun că la miez de noapte eu planificasem să ies la ocazie şi să merg direct acasă. Nu m-am dus să iau numărul de telefon şi am ieşit cât am putut de repede din platou şi din clădire. Tristeţea care mă cuprinsese încă de dimineaţă se accentuase. Ştiam că din acest moment cazul Agache luase într-un fel sfârşit. Era pentru ultima dată când milioane de oameni aveau să asculte trista poveste a familiei unui miliţian ucis într-un minuscul oraş de provincie. Regretul că această dezbatere nu avusese loc într-un moment de vârf al cazului Agache nu va dispărea prea curând, dar pentru faptul că Marius Tucă a fost solidar cu suferinţa familiei mele şi a punctat prin Jurnalul Naţional şi prin emisiunea Marius Tucă Show acest lucru nu pot decât să-l admir şi să-i mulţumesc.


Stimate Marius Tucă îţi rămân recunoscător şi îţi mulţumesc.



Editorial Jurnalul Naţional (29 martie 2001)


Avocatul Frunda
de Marius Tucă


Gyorgy Frunda, un mai vechi client de-al nostru, a ieşit iarăşi la rampă. N-o mai făcuse demult, ce-i drept, domnul respectiv, care reproşa unora, vă aduceţi aminte, că circulă-n Mercedes, ca peste două zile să aibă un accident tocmai cu o astfel de maşină. Domnul Frunda pozează în permanentă într-un democrat 100%, într-un european pentru care minorităţile ar trebui din start să beneficieze de mai multe drepturi decât majoritatea. Şi când domnul Frunda vorbeşte despre minorităţi, se gândeşte la cea maghiară, întrucât nu l-am văzut până acum să vorbească despre drepturile ţiganilor, de exemplu, o minoritate mai numeroasă decât cea pe care o reprezintă domnia sa. Nu ne face plăcere să scriem despre dl Frunda şi nici nu scriam dacă n-am fi aflat că "Frunda cere la Strasburg achitarea asasinilor din cazul «Agache»". Despre ce este vorba? Luni, 26 martie a.c., Curtea Supremă de Justiţie a condamnat cinci cetăţeni din Târgu-Secuiesc la pedepse cuprinse între trei şi şapte ani de închisoare pentru că au omorât în bătaie un maior de miliţie, în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Potrivit rechizitoriului, maiorul de miliţie Aurel Agache (53 de ani) a fost ucis în decembrie 1989, în faţa sediului Comitetului de Partid din Târgu-Secuiesc, de către un grup de persoane care ieşise în stradă pentru a manifesta împotriva regimului comunist. De precizat că avocatul celor cinci nu este altul decât György Frunda. Domnul avocat, indignat de "sentinţa nedreaptă", a declarat despre cei cinci că "au simţit că au fost condamnaţi de la bun început, că acest proces a avut un caracter profund etnic". De ce, domnu' avocat? Pentru că cei cinci condamnaţi sunt maghiari? Asasinarea maiorului Agache n-a fost etnică! A fost îngrozitoare, Agache fiind bătut cu bestialitate până a murit. Ce legătură are asta cu etnia? Ce caracter profund etnic găsiţi că are o crimă comisă cu sălbăticie? Ce legătură are etnia celor cinci condamnaţi - toţi de naţionalitate maghiară - cu săvârşirea crimei? Trei dintre cei condamnaţi, aflăm chiar de la avocatul Frunda, au părăsit România încă de acum două luni. Asta nu-l împiedică pe avocatul Frunda, senator UDMR, printre altele, să meargă la Strasburg, la Tribunalul Drepturilor Omului, pentru a solicita achitarea celor cinci maghiari din Târgu-Secuiesc. Avocatul Frunda consideră că "instanţele româneşti au încălcat Acordul european al drepturilor omului întrucât nu au asigurat acuzaţilor o procedură echitabilă éi au pronunţat o sentinţa discriminatorie". Si noi care am crezut ca proştii că cei cinci au fost condamnaţi pentru că au săvârşit cu bestialitate o crimă.



Stenograma dezbaterii televizate de la emisiunea Marius Tucă Show dintre Marius Tucă şi Agache Aurel Dionisie. (Text adaptat).


Dezbaterea a început cu o scurtă prezentare a cazului Agache de către domnul Marius Tucă şi cu citirea unor pasaje din articolul "Maghiar în numele tatălui" apărut în ziua respectivă în Jurnalul Naţional. După aceea am început cu prezentarea evenimentelor din momentul în care muncitorii de pe platforma industrială, la aflarea veştii căderii dictatorului au pornit spre centru oraşului.

AGACHE AUREL DIONISIE: ......au trecut fără nici o problemă pe lângă sediul miliţiei, au ajuns în centrul oraşului, au devastat magazinele, în mod firesc au ars lucrările dictatorului. Totul până aici este normal şi se încadrează,într-o atmosferă tipică de revoluţie, de aici încolo din păcate lucrurile au degenerat, cantităţile mari de alcool care au fost consumate de către o parte din manifestanţi au determinat urzirea unor planuri de răzbunare împotriva persoanelor care exercitau funcţii în aparatul de miliţie, S-au dus către sediul miliţiei, au spart uşa cea mare, ofiţerii de acolo şi subofiţerii fiind prinşi ca într-o capcană, fiind o clădire veche neavând o intrare şi o ieşire conform normelor europene care există astăzi, au fost prinşi ca într-o capcană, au fost bătuţi foarte grav, tatăl meu a fost foarte grav rănit, lovit cu nişte leviere, a încercat să scape de aceşti demonstranţi, a ajuns în ..., spre ghinionul lui, a ajuns în centrul oraşului unde a fost luat în primire de către un alt rând de demonstranţi.
MARIUS TUCĂ: s-a dus în centrul oraşului ca să se salveze?
AGACHE AUREL DIONISIE: să-şi salveze viaţa. Centrul oraşului Târgu Secuiesc are un specific aparte, este în formă de raze de cerc, şi toate străzile care sunt duc inevitabil spre centru dacă se merge într-o anumită direcţie, şi pe oricare din străzile respective ar fi luat-o, el ar fi ajuns în centru. A ajuns acolo, a fost luat în primire de către demonstranţi, şi bătut aşa cum aţi spus dumneavoastră. A fost foarte bine că aţi adus aminte de acest lucru deoarece UDMR-ul prin vocile sale proeminente, respectiv prin senatorul Gyorgy Frunda, au emis o altă ipoteză, în sensul că tatăl meu cu un pistol în mână, s-ar fi aflat în faţa sediului comitetului local de partid, şi acolo ar fi incitat lumea şi ar fi ameninţat şi aceştia ca o reacţie firească l-ar fi omorât. După ce s-au întâmplat aceste evenimente şi după ce tatăl meu a fost înhumat, noi...
MARIUS TUCĂ: Daţi-mi voie o secundă, să citesc câteva lucruri despre ce s-a întâmplat atunci, este o declaraţie legată de ceea ce s-a întâmplat, fostul şef al miliţiei judeţene Covasna, Gavril Ardelean, o declaraţie care a fost publicată de altfel şi într-o carte, spune acolo: într-un ochi i s-a înfipt o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, pe gură i s-a pus un şobolan mort, în final au încercat să-i ardă cadavrul. În jurul orelor 18.00, în centrul oraşului a fost organizat un marş cu lumânări aprinse. Când treceau pe lângă mort, multe persoane l-au scuipat şi l-au lovit cu picioarele. În acest timp unde se afla tatăl dumneavoastră mort? Era pe stradă ?
AGACHE AUREL DIONISIE: exact în plin centrul oraşului. Şi de aceea mie mi s-a părut absolut cutremurător ce s-a întâmplat, deoarece nici dacă era un câine, deci un animal şi tot nu ar fi trebuit să existe astfel de reacţii. Din păcate în această zonă şi încă în doar două localităţi, la Cugir şi la Sibiu, s-au întâmplat astfel de evenimente. aicea ...
MARIUS TUCĂ: dar spuneţi-mi cei care l-au omorât, cei din mulţime din care până la urmă au fost găsiţi câţiva vinovaţi, îl cunoşteau?.
AGACHE AUREL DIONISIE: sigur că da. el era cunoscut deoarece într-adevăr era un ofiţer extrem de dur, absolvent a două facultăţi, de drept şi de istorie-filologie, şi... şi-a făcut meseria într-un mod extrem de dur, dar nici într-un caz asta nu îndreptăţeşte pe cineva sau un anumit grup de persoane ca să ia viaţa unui om. Ar fi existat organe abilitate care ar fi putut să...
MARIUS TUCĂ: câţi ani avea tatăl dumneavoastră?
AGACHE AUREL DIONISIE: în momentul decesului avea 43 de ani, deci era foarte tânăr şi pentru noi a fost un şoc extrem de mare, noi provenind dintr-o familie mixtă nu ne-am fi aşteptat niciodată la o astfel de reacţie..... asta e!.
MARIUS TUCĂ: am înţeles că din momentul în care familia dumneavoastră, mama şi dumneavoastră cei cinci copii aţi plecat de acolo şi nu v-aţi mai întors.
AGACHE AUREL DIONISIE: nu, practic este imposibil ca să te întorci în acel oraş deoarece resentimentele celor de acolo sunt foarte mari şi nu am fi acceptaţi niciodată de către locuitorii acestui oraş. Mai ales luând în considerare că oraşul Târgu Secuiesc are şi doi politicieni în parlamentul României, are un deputat şi un senator care au tot interesul ca să menţină atenţia comunităţii locale spre mediatizarea cazului Agache ca fiind un caz clasic de oprimare a maghiarimii, dorind să câştige atât voturile extremiştilor care sunt în oraşul Târgu Secuiesc cât şi votul populaţiei locale care are atitudini moderate şi care binenţeles din lipsă de informaţii îi vor sprijini
MARIUS TUCĂ: O să ne întoarcem la cele care s-au întâmplat atunci. Aş vrea să vă întreb de ce v-aţi hotărât să plecaţi în Ungaria şi aţi obţinut pentru asta legitimaţia de maghiar.
AGACHE AUREL DIONISIE: Sincer să fiu, în legătură cu legitimaţia de maghiar, principalul motiv pentru care am solicitat de la statul Ungar obţinerea legitimaţiei de maghiar este faptul că eu într-adevăr nu pot să-mi reneg şi dimpotrivă îmi asum aceea parte a identităţii mele care este de sorginte maghiară. Culturalitatea mea, educaţia mea religioasă şi respectarea tradiţiilor populare mă îndreptăţesc să cer această legitimaţie. Deci în momentul depunerii acestei cereri la sediul local UDMR din oraşul Târgu Secuiesc am motivat acest lucru şi am cerut obţinerea legitimaţiei. Eu am primit un răspuns de la Budapesta în data de 22 mai 2002, în care mi s-a cerut ca în termen de 15 zile să ataşez la documentaţia respectivă depusă o adeverinţă din care să rezulte că, comunitatea din oraşul în care locuiesc eu în momentul de faţă mă consideră maghiar. În acel moment eu am trimis o scrisoare extrem de dură autorităţilor de la Budapesta. Le-am explicat aşa cum am spus şi mai înainte că din punct de vedere cultural şi din punct de vedere al tradiţiilor populare şi a tradiţiilor religioase aparţin naţiunii maghiare, din punct de vedere a educaţiei şcolare aparţin naţiunii române şi din punct de vedere cultural şi al folosirii unei limbi aparţin ambelor naţiuni. Şi naţiunii române şi naţiunii maghiare.
MARIUS TUCĂ: Cunoaşteţi la fel de bine şi limba română şi limba maghiară.?
AGACHE AUREL DIONISIE: Cunosc un pic mai bine limba română, evident datorită faptului că educaţia mea şcolară este în limba română, dar în acelaşi timp am explicat autorităţilor de la Budapesta situaţia specifică în care mă aflu şi faptul că eu niciodată nu voi fi considerat de către comunitatea locală sau de către o altă comunitate aparţinând naţiunii maghiare ca fiind maghiar şi le-am cerut lor să ia o decizie în acest sens şi să vadă dacă întrunesc condiţiile respective. Şi într-adevăr am şi explicat că UDMR-ul a dus o campanie extrem de agresivă împotriva familiei mele, că l-au etichetat pe tatăl meu ca fiind un reprezentant de bază al sistemului comunist, fapt oarecum real deoarece într-adevăr făcea parte din organele de miliţie care ştim că au fost un organ de represiune, alături precizez şi de procuratură şi de justiţie, şi în acelaşi timp l-au prezentat şi ca un vârf de lance al politicii statului român de asimilare forţată a maghiarilor din zonă, ceea ce eu am demonstrat că însăşi prin existenţa mea. Cunosc ambele limbi. Din cei cinci copii patru suntem catolici şi doar unul este ortodox. Nu au existat şi eu nu am sesizat niciodată la tatăl meu sau la alte persoane care ne frecventau familia atitudini antimaghiare. Nimeni nu m-a împiedicat niciodată să vorbesc limba maghiară şi aşa mai departe. Statul maghiar, pe baza informaţiilor pe care le-am prezentat m-a anunţat pe data de 29 august 2002 că îndeplinesc condiţiile primirii acestei legitimaţii şi că va trebui să mă prezint în momentul în care voi considera de cuviinţă în judeţul Békés, la Békéscsaba pentru a-mi lua adeverinţa respectivă. Să ştiţi că pentru mine a fost un moment de mare bucurie când am primit această veste şi în primul rând m-am gândit la străbunii mei, la bunicii mei la care eu am ţinut foarte mult şi care efectiv pe mine m-au educat.
MARIUS TUCĂ: V-aţi luat legitimaţia, v-aţi luat-o propriu zis? Aţi fost să o ridicaţi?
AGACHE AUREL DIONISIE: Nu, pentru că mi-a expirat paşaportul dar în momentul în care primesc acest paşaport nou, o să mă duc. În legătură cu întrebarea pe care mi-aţi spus-o într-adevăr am de gând să mă adresez statului Ungar pentru ca să înceapă, în primul rând să preia şi să exercite urmărirea penală împotriva ...
MARIUS TUCĂ: povestiţi-ne din punctul dumneavoastră de vedere cum stau lucrurile cu cei care l-au omorât pe tatăl dumneavoastră, cu asasinii tatălui dumneavoastră ? Cum a decurs procesul, cum au fost condamnările? Şi unde se află cei care l-au omorât pe tatăl dumneavoastră, că practic unul singur este în închisoare, unul a fost graţiat şi trei se află în Ungaria. Şi unde se află cei care l-au omorât pe tatăl dumneavoastră, că practic doar unul singur este în închisoare, unul a fost graţiat şi trei se află în Ungaria.
AGACHE AUREL DIONISIE: Din păcate pe lângă trauma uciderii tatălui meu , familia noastră a avut de suportat şi o perioadă de 7 ani de aşteptări chinuitoare pentru ca organele abilitate ale statului român să-şi îndeplinească datoria. Nu au făcut-o! Procurorul care s-a ocupat de acest caz, procurorul Fabian Károly şi superiorul său, prim procurorul Luppinger Attila şi-au bătut joc de acest dosar, l-au dosit şi efectiv doar după schimbarea regimului în 1996 au existat posibilităţi obiective pentru ca acest dosar să fie finalizat. Cu ocazia procedurii juridice în care eu am depus o plângere penală împotriva celor doi procurori de la parchetul Covasna şi pe care i-am acuzat de favorizarea infractorului şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, am reuşit să-mi fac o imagine a modului în care s-a derulat urmărirea penală. În 1991 datorită activităţii febrile a comisiei Harghita-Covasna, au intrat în priză şi organele locale, organele procuraturii. De la Bucureşti a fost trimisă o echipă operativă a Ministerului de Interne, au început să se facă audieri. În momentul în care comisia Harghita Covasna a prezentat raportul în faţa opiniei publice printr-o emisiune televizată, imediat s-au multiplicat aceste.... această procedură, deci s-au luat foarte multe declaraţii de la foarte mulţi martori, au fost arestate trei persoane, Filip Orban Daniela, Paizs Octavian şi Héjja Dezideriu. Dar în momentul în care consecinţele acestui raport, deci practic raportul s-a stins de la sine, a dispărut din atenţia opiniei publice....
MARIUS TUCĂ: Până în 96 nu fusese arestat nimeni în acest caz.
AGACHE AUREL DIONISIE: Au fost pe o perioadă de 30 de zile, au fost arestaţi.
MARIUS TUCĂ: la început în 1991
AGACHE AUREL DIONISIE: la început, la sfârşitul anului 1991. Din iunie 1992 până în 1997 nu s-a mai făcut nici un act de urmărire penală. Acesta este şi motivul pentru care eu i-am acuzat pe cei doi procurori de faptele penale. Şi cum s-au întâmplat lucrurile: în 14 decembrie 1995 Ministerul de Interne sesizează Parchetul general asupra unor disfuncţionalităţi apărute în conlucrarea între parchet şi poliţie. Trimite o listă cu cazurile care sunt rămase nesoluţionate în fiecare judeţ din ţară. este trimis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, sunt trimise cele două cazuri, respectiv cazul linşării ţiganilor de la Lunga, este vorba de un conflict interetnic care a apărut la începutul anului 1990 şi cazul uciderii tatălui meu. Imediat se formează o echipă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. este trimis un procuror inspector la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Nu se face absolut nimica până în 1997, deci încă un an de zile.
MARIUS TUCĂ: tărăgănează lucrurile.
AGACHE AUREL DIONISIE:exact. În momentul în care... ce au trimis cei la Braşov la Parchetul general ca răspuns: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu a avut cunoştinţă de cauzele ,respectiv de modalitatea specifică în care nu a fost soluţionat cazul, neraportate în statistică de parchetul Covasna şi neprezentate la controalele de fond şi tematice efectuate de procurorii inspectori, procurorul criminalist sau procurorul şef al secţiei de urmărire penală. deci efectiv a fost ascuns faţă de organele abilitate existenţa acestui fapt deci că nu a fost finalizată urmărirea penală. În 1997 un procuror inspector sesizează, venit în control la Parchetul de pe lângă tribunalul Covasna, sesizează faptul că în acest dosar nu s-au făcut acte de urmărire penală din anul 1993, de fapt din iunie 1992. Este adus de urgenţă dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Se observă că dovezile sunt extrem de solide şi că acest caz ar fi trebuit închis de ani de zile. este trimis înapoi la Sfântu Gheorghe, este finalizat pe data de 15 decembrie 1997, după care începe procesul în sine. Iniţial procesul s-a desfăşurat în oraşul Sfântu Gheorghe, dar datorită atmosferei foarte tensionate de acolo, noi am cerut strămutarea procesului, tocmai pentru a avea condiţii obiective în vederea finalizării acestui dosar. Curtea Supremă de Justiţie a aprobat strămutarea dosarului şi în septembrie 1998 a început procesul la Bucureşti. Din acest moment a intrat în scenă şi domnul senator György Frunda care i-a apărat pe cei cinci criminali. Iniţial m-am bucurat enorm de mult când am auzit că domnia sa va fi adversarul nostru în acest proces deoarece eu îl ştiam ca pe un european, ca pe un profesionist. Din păcate în timpul procesului, la primul termen am rămas extrem de şocat când am văzut că se continuă aceleaşi aberaţii, cu maiorul Agache postat în faţa consiliului local cu pistolul în mână şi aşa mai departe. Mi-am dat seama că activitatea domniei sale este una de faţadă, nu avea absolut nici o cunoştinţă despre dosarul în sine, nu s-a interesat niciodată să vadă ce conţine acest dosar în sinea sa. Noi ca familie am încercat să ne angajăm şi noi un avocat bun ca să încercăm câtuşi de cât să minimalizăm influenţa unui avocat parlamentar care este şi vice preşedinte al comisiei juridice a Adunării parlamentare a Consiliului Europei. În final ...
MARIUS TUCĂ: Cât a durat procesul? din 98 ?
AGACHE AUREL DIONISIE: Din 98 până în 2001. Timp în care autorităţile locale ale UDMR-ului au tergiversat cât au putut de mult finalizarea dosarului, în sensul în care în momentul în care când o instanţă de judecată, fie ea, Tribunal, Curte de Apel sau Curte Supremă de Justiţie, trimitea o citaţie în vederea îndeplinirii procedurii juridice, această citaţie nu mai ajungea niciodată înapoi la instanţă şi astfel dosarul s-a prelungit...
MARIUS TUCĂ: au fost nenumărate tergiversări...
AGACHE AUREL DIONISIE: exact, nenumărate tergiversări.
MARIUS TUCĂ: şi decizia, soluţia s-a dat în 2001.
AGACHE AUREL DIONISIE: da, pe data de 26 martie 2001, când cei cinci inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse între 7 ani, deci 7 ani o femeie, patru ani Paizs Octavian şi Héjja Dezideriu şi 3 ani Reiner Anton şi Konrad Ioan.
MARIUS TUCĂ: asta a fost soluţia dată
AGACHE AUREL DIONISIE: soluţia dată în acest dosar.
Urmează o scenă cu luarea unei legături telefonice unde un fost coleg al tatălui meu, fără să-şi dea numele s-a bâlbâit şi şi-a auto întrerupt legătura.
MARIUS TUCĂ: s-a întrerupt legătura, vă rog să continuaţi.
AGACHE AUREL DIONISIE: în acest moment, în 2001 unul dintre aceşti condamnaţi a fugit în Ungaria, fugiseră în Ungaria în 1992 Filip Orban Daniela, la o zi după ieşirea din închisoare,
MARIUS TUCĂ: o femeie?
AGACHE AUREL DIONISIE: o femeie, da. A obţinut azil politic în Ungaria. Şi Konrad Ioan care la rândul lui a obţinut azil politic în Ungaria. În timpul procesului, la puţină vreme înainte de pronunţarea sentinţei definitive a sentinţei, a fugit şi Paizs Octavian şi Reiner Anton, cel care se află în închisoare acuma. Amândoi au beneficiat de statutul de azil politic, dar în mod inexplicabil Reiner Anton s-a întors înapoi în ţară şi a fost arestat de organele de poliţie.
MARIUS TUCĂ: Filip Orban Daniela la câţi ani de închisoare a fost condamnată?
AGACHE AUREL DIONISIE: la şapte ani de închisoare. În momentul de faţă locuieşte în Ungaria. în oraşul Budapesta.
MARIUS TUCĂ: Konrad Ioan?
AGACHE AUREL DIONISIE: Konrad Ioan, patru ani (am greşit, trei ani-notă AAD) locuieşte în localitatea Nyireghaza.
MARIUS TUCĂ: Paizs Ovtavian?
AGACHE AUREL DIONISIE:Paizs Octavian, patru ani locuieşte în localitatea Békéscsaba.
MARIUS TUCĂ: şi Reiner care se află...
AGACHE AUREL DIONISIE: Reiner a primit 3 ani de închisoare, deci el s-a întors fără să anunţe autorităţile ungare de gestul său, se întoarce în mod inexplicabil în România şi este arestat. Cel care a rămas în România, Héjja Dezideriu, având un accident la picior şi având o tijă în picior, a fost foarte sigur că nu va fi arestat. Până la urmă a fost arestat şi....
MARIUS TUCĂ: la câţi ani a fost condamnat?
AGACHE AUREL DIONISIE: tot la patru ani
MARIUS TUCĂ: tot la patru ani
AGACHE AUREL DIONISIE: tot la patru ani de închisoare.
MARIUS TUCĂ:şi a fost graţiat de preşedintele Iliescu.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact. Noi am ştiut de la început că UDMR-ul va face presiuni foarte mari pentru graţierea acestor persoane şi din timp am trimis administraţiei prezidenţiale un set de documente prin care am demonstrat faptul că nu sunt întrunite condiţiile obiective ca aceste persoane să fie graţiate, în sensul că nu şi-au recunoscut niciodată vina, dimpotrivă, şi tot acest complex, amânarea dosarului şi faptul că am ajuns ca după 12 ani încă să suferim nu-l îndreptăţesc pe preşedintele României ca să graţieze aceste persoane. Între timp senatorul György Frunda a depus cererea oficială de graţiere a acestor persoane. Am mai trimis încă un memoriu în care am actualizat la zi, în sensul că în Ungaria, parlamentul Ungariei a luat de mai multe ori în discuţie acest caz şi o să vă citesc un foarte scurt pasaj...
MARIUS TUCĂ: vă rog
AGACHE AUREL DIONISIE: pasaj: "şi eu consider că , este vorba de declaraţia secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, domnul Németh Zsolt, care spune: "şi eu consider că acest proces, procesul Agache, este înrudit cu procesele vremurilor staliniste, proces al cărui finalitate a avut loc de curând în România. Se deosebeşte doar prin faptul că are un caracter etnic, deci într-un mod dezamăgitor avem de a face în România cu un proces modern bazat pe criterii etnice. De aici porneşte punctul de vedere maghiar. Punctul de vedere explicit al guvernului maghiar, din care face parte şi ministerul Justiţiei, asta a fost o notă de a mea. Este chiar şi în cazul în care acele persoane ar fi comis acele infracţiuni, ar fi trebui să cadă sub acel decret de amnistiere. Este vorba de un decret de amnistiere dat de FSN pe 3 ianuarie 1990, dar care nu are legătură cu omorurile deosebit de grave. Dar această idee a fost inoculată în conştiinţa opiniei publice, tocmai pentru a da o notă de legalitate acţiunilor lor . Deci avem de a face cu o discriminare etnică. În această situaţie atât prin căi juridice cât şi prin căi politice dorim să conferim legitimitate punctului de vedere maghiar, atât pe calea Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece senatorul UDMR György Frunda prin intermediul, a pasat dosarul organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH care la rândul lui a trimis-o către Strasbourg. Şi noi, familia, în paralel,am dat în judecată statul român pentru încălcarea drepturilor prevăzute de art.6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi rezonabil ca durată în timp.
MARIUS TUCĂ: la zece ani după tragedie doi dintre fii maiorului Aurel Agache au dorit să aprindă o lumânare, au dorit să pună o lumânare în centrul oraşului, chiar în locul unde a fost ucis tatăl lor. Ce s-a întâmplat atunci când aţi fost acolo?
AGACHE AUREL DIONISIE: da, am vrut şi noi să marcăm..
MARIUS TUCĂ: după zece ani.
AGACHE AUREL DIONISIE: după zece ani, această tragedie şi m-am dus împreună cu fratele meu şi cu un prieten, să depunem un trandafir roşu pe locul unde a fost ucis tatăl meu. După ce am plecat noi, un extremist dintr-o comună alăturată, îndemnat de către unele persoane s-a dus la locul respectiv şi a călcat în picioare acel trandafir şi lumânările respective. De altfel cu acest extremist am avut o altercaţie şi alaltăieri, cu ocazia executării sentinţei pe latura civilă. Este, din punctul meu de vedere, un individ iresponsabil, dar care este întotdeauna împins în faţă tocmai pentru-că îşi asumă nişte gesturi pe care un om normal, nu le-ar face aceste gesturi.
MARIUS TUCĂ: Aţi câştigat casa, sau ce s-a întâmplat pe latura civilă?
AGACHE AUREL DIONISIE: da!. Pe latura civilă noi nu am făcut nici apel şi nici recurs şi a rămas o sumă modică. Dar chiar dacă era şi un leu noi considerăm că trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să ducem la îndeplinire toată procedură, atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi în cea civilă. Este o datorie faţă de tatăl nostru.
MARIUS TUCĂ: Spuneţi-mi de ce s-au întâmplat aceste evenimente atunci. De ce a fost devastată casa, în care se aflau patru copii minori.
AGACHE AUREL DIONISIE: Copii reuşiseră să fugă împreună cu mama.
MARIUS TUCĂ: s-au aflat acolo şi au fugit împreună cu mama dumneavoastră de etnie maghiară, repet pentru cei... încă odată acest lucru. De ce? Cum vă explicaţi dumneavoastră, ca om care a trăit,... aţi trăit 18 ani acolo.
AGACHE AUREL DIONISIE: 19 ani
MARIUS TUCĂ: 19 ani, până aţi fost luat în armată, până ce aţi început satisfacerea stagiului militar.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact.
MARIUS TUCĂ:cum vă explicaţi toate acestea, aveaţi prieteni maghiari?
AGACHE AUREL DIONISIE:dar şi acuma am în Târgu Secuiesc, deci eu am o mulţime de prieteni acolo.
MARIUS TUCĂ: mama dumneavoastră era de etnie maghiară. De unde această desfăşurare de bestialitate?
AGACHE AUREL DIONISIE: v-am spus, alcoolul. Din punct de vedere sociologic şi psihologic, acest fenomen al devastării unor locuinţe în cadrul desfăşurării unor evenimente tulburente este explicată.
MARIUS TUCĂ: Întâi a fost omorât tatăl dumneavoastră şi după aceea devastată casa?
AGACHE AUREL DIONISIE: exact, s-au dus practic să jefuiască tot ce era acolo. E suficient ca în cadrul unor astfel de evenimente, o persoană să aibă o idee că mulţimea automat...
MARIUS TUCĂ:e adevărat, dar aţi găsit explicaţii mai târziu, nu explicaţii...
AGACHE AUREL DIONISIE:a! da! o parte din cei care s-au dus acolo, au fost acolo pentru a încerca să caute documente care i-ar fi încriminat,deoarece tatăl meu a avut o reţea de informatori foarte bine pusă la punct. De altfel unul din scopurile devastării sediului miliţiei a fost şi furarea documentelor de la Securitate pentru ca cei care au colaborat cu regimul să nu fie divulgaţi. Acesta a fost unul din motive. De altfel un ziarist local a scris o carte despre o parte din documentele pe care le-a avut pentru o foarte scurtă perioadă de timp în custodie.
MARIUS TUCĂ: Să spunem că atunci, lucrurile, ştim foarte bine, erau sub o tensiune, se desfăşurau sub o tensiune extraordinară, că tatăl dumneavoastră e român, că acolo majoritari erau maghiarii în Târgu Secuiesc, dar mama dumneavoastră de etnie maghiară, dumneavoastră cinci copii, patru dintre ei catolici, aşa cum spuneaţi dumneavoastră, crescut în acele locuri şi crescut cu, să spunem cu educaţia maghiară, numai şcoala am înţeles că aţi făcut-o în limba română.
AGACHE AUREL DIONISIE: da.
MARIUS TUCĂ: şi totuşi s-au întâmplat aceste lucruri, la asta aş fi vrut să ne spuneţi dacă aveţi o explicaţie.
AGACHE AUREL DIONISIE: din punctul meu de vedere crima de acolo nu a fost o crimă cu un caracter etnic, pentru că în principal s-au întors împotriva regimului. Există un anumit procentaj care poate fi pus şi pe latura etnică dar nu cred că acesta a fost elementul principal pentru care tatăl meu a fost ucis. A fost din răzbunare deoarece şi-a făcut foarte, foarte mulţi duşmani în oraş. A băgat la puşcărie fiind ofiţer pe latura economică, a băgat foarte multă lume la închisoare şi şi-a atras foarte mulţi duşmani. De altfel Filip Orban Daniela, cea care a primit cea mai mare pedeapsă şi care s-a comportat într-un mod de a dreptul bestial.
MARIUS TUCĂ: adică?
AGACHE AUREL DIONISIE: a sărit pe trupul tatălui meu, când pe piept când pe burtă. S-a descălţat de pantoful din picioare şi cu tocul metalic încerca să-i scoată ochii şi aşa mai departe. Efectiv o reacţie patologică pe care eu nu mi-o pot explica. Şi-a motivat într-una din declaraţiile date acest gest prin faptul că tatăl meu l-ar fi arestat pe tatăl ei, avocat, pentru luare de mită. I s-a făcut o....nu ştiu cum e termenul.
MARIUS TUCĂ: o înscenare.
AGACHE AUREL DIONISIE: dar nu e o înscenare , efectiv o...
MARIUS TUCĂ: i s-a făcut proba pentru luare de mită.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact.
MARIUS TUCĂ:da. Şi mie îmi scapă acuma.
AGACHE AUREL DIONISIE: Un flagrant! un flagrant de luare de mită şi avocatul respectiv a fost dovedit.
MARIUS TUCĂ: Bun. Şi familia dumneavoastră, mama şi cei patru fraţi au plecat la momentul respectiv în Codlea
AGACHE AUREL DIONISIE: nu, noi ne-am mutat cât mai aproape de judeţul Covasna pentru a putea impulsiona soluţionarea....
MARIUS TUCĂ: Şi unde locuiţi acuma? în Codlea? aveţi un apartament? aveţi o casă?
AGACHE AUREL DIONISIE: NU. O căsuţă micuţă, sărăcăcioasă cumpărată din banii cu care am vândut casa de la Târgu. De altfel una din acuzele care i-a fost aduse tatălui meu este că şi-a însuşit în mod ilegal diferite cantităţi de aur, valută şi aşa mai departe, dar dacă astăzi veţi merge în municipiul Târgu Secuiesc veţi vedea că locuinţa în care noi am crescut, cei cinci copii este efectiv o cocină de porci în comparaţie cu să zicem locuinţa deputatului Tamás Sándor, o clădire imensă, care de altfel a făcut şi obiectul presei locale de acolo.
MARIUS TUCĂ: Spuneţi-mi procesul a durat cât a durat, practic în 2001 a fost dată sentinţa. Am înţeles de la dumneavoastră că nu mai sunteţi bine veniţi acolo şi că în momentul în care aţi fost după zece ani să depuneţi o lumânare şi un trandafir aşa cum spuneaţi s-a creat iarăşi tensiune în Târgu Secuiesc.
AGACHE AUREL DIONISIE: Între timp în 1999 şi 2000 atmosfera era încă tensionată dar datorită faptului că eu am informat în mod consecvent opinia publică vizavi de acţiunile mele în acest caz, în momentul de faţă nu mai există o atitudine atât de ostilă faţă de mine. Accentuez în afară de autorităţile locale care în permanenţă au încercat să mă împiedice indiferent de ce acţiune am făcut. De exemplu la un moment dat am încercat să întind, deşi pare nefiresc, să fac un gest de reconciliere faţă de ei şi să le propun ca pe locul unde a fost ucis tatăl meu să amplasăm o plăcuţă comemorativă tocmai pentru aducere aminte a celor petrecute.
MARIUS TUCĂ: n-aţi avut de lucru.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact. şi am spus: eu îmi pun placa mea şi dacă dumneavoastră aveţi un alt punct de vedere puteţi să-l puneţi lângă el. Am obţinut aprobarea proprietarului clădirii respective şi în acest moment împotriva acestei persoane, o persoană în vârstă s-au făcut nişte presiuni inadmisibile,a fost ameninţat cu moartea şi ulterior el şi retras ...
MARIUS TUCĂ: iniţial unde a fost înmormântat tatăl dumneavoastră?
AGACHE AUREL DIONISIE: tatăl meu a fost înmormântat în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău dar în momentul în care am avut conştiinţa împăcată că am reuşit să condamnăm aceste persoane şi tocmai pentru ca să ne liniştim un pic sufletele am decis să-l aducem în municipiul Codlea. Un sprijin deosebit am avut din partea colegilor tatălui meu, în special din partea generalului de brigadă Lazăr Cârjan care ne-a acordat tot sprijinul. A fost un gest simbolic.
MARIUS TUCĂ: şi l-aţi reînhumat pe tatăl dumneavoastră.
AGACHE AUREL DIONISIE: da. cu onoruri militare pentru că în decembrie 1989 condiţiile de atunci nu au permis ...
MARIUS TUCĂ: cum v-aţi descurcat în aceşti toţi ani? practic în decembrie 1989 dumneavoastră eraţi în armată, vă satisfăceaţi stagiul militar iar mama dumneavoastră avea acasă patru copii minori.
AGACHE AUREL DIONISIE: Cu sprijinul Ministerului de Interne, care în permanenţă a fost alături de noi şi care ori de câte ori am avut o problemă am putut apela la ei şi ne-au ajutat. Fără ei nu ştiu ce am fi făcut în primii ani, cred că am fi fost muritori de foame. Dar treptat lucrurile au intrat în normal, mama mea a fost angajată ca subofiţer în cadrul poliţiei Municipiului Codlea şi astfel a fost o sursă de venit sigură pentru ca să poată să-şi crească copii.
MARIUS TUCĂ: un caz absolut cutremurător. Aş vrea să vă întreb de ce vreţi să mergeţi în Ungaria până la urmă.
AGACHE AUREL DIONISIE: În primul rând pentru a-mi lua legitimaţia de maghiar de care aş vrea să ştiţi că sunt foarte mândru. În al doilea rând să încerc pe baza acestei legitimaţii să-mi împlinesc şi această dorinţă de cunoaştere culturală, să vizitez muzee şi aşa mai departe şi în al treilea rând doresc să monitorizez modul în care autorităţile din Ungaria vor instrumenta cazul Agache, ca să-i spun aşa, pe teritoriul Ungariei. Deoarece conform convenţiei europene privind extrădarea la articolul 6 paragraful 2 statul Ungar trebuie să preia, chiar o să citesc exact ca să nu greşesc: să preia şi să exercite urmărirea penală împotriva acestora pentru faptele care determinat condamnarea lor de către instanţa română. Şi sper ca să ...
MARIUS TUCĂ: practic vă duceţi acolo să-i aduceţi ca să-şi ispăşească pedeapsa pe cei care credeţi dumneavoastră şi a hotărât instanţa.
AGACHE AUREL DIONISIE: ei ar trebui în mod normal ca să fie cercetaţi şi pe teritoriul Ungariei pentru faptele pe care le-au comis în România. Mie îmi este indiferent unde vor face ei puşcărie. Dacă fac în Ungaria cu atât mai bine. dar sunt foarte sceptic în această privinţă deoarece după cum aţi văzut statul maghiar consideră acest caz un caz de discriminare etnică, dar eu ca fiu trebuie să fac toate eforturile care-mi stau în putinţă pentru executarea sentinţei atât pe latura civilă cât şi pe latura penală. Tocmai pentru ca, să presupunem, dacă m-aş întâlni vreodată cu tatăl meu să pot să mă uit în ochii lui. Deoarece a avut parte de o moarte extrem de crudă, şi toate eforturile mele au fost făcute în sensul ca să se facă dreptate şi să se dea un minim respect morţii lui. Pentru-că dacă opinia publică română a reacţionat în mod corect întotdeauna şi a urmărit cu multă simpatie acţiunile noastre, opinia publică maghiară nu a achiesat la acest lucru şi asta am încercat întotdeauna să-i facem să înţeleagă că acolo a fost vorba de o moarte extrem de crudă şi până la urma urmei indiferent ce a fost şi ce funcţie a deţinut în regimul trecut, era vorba de un om care avea cinci copii , pe care i-a educat în spiritul toleranţei etnice, i-a încurajat să înveţe câte limbi doresc ei, nu au existat astfel de probleme.
MARIUS TUCĂ: practic, era vorba de o familie mixtă.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact. Vroiam dacă-mi permiteţi să...
MARIUS TUCĂ: vă rog
AGACHE AUREL DIONISIE: să aduc atenţia în legătură cu graţierea imorală pe care a făcut-o preşedintele României Ion Iliescu. Cu toate semnalele pe care le-am tras şi cu toate motivaţiile care au fost juste, preşedintele României a ignorat acest punct de vedere al familiei şi a cedat....
MARIUS TUCĂ: este vorba de Dezideriu, da?
AGACHE AUREL DIONISIE:da, de Héjja Dezideriu şi a cedat
MARIUS TUCĂ: la câţi ani a fost condamnat?
AGACHE AUREL DIONISIE: la patru ani de închisoare?
MARIUS TUCĂ:şi câţi ani din cei patru a făcut.
AGACHE AUREL DIONISIE: opt luni.
MARIUS TUCĂ:vă ascult.
AGACHE AUREL DIONISIE: UDMR-ul a vrut întotdeauna să-şi îndeplinească această promisiune care era o promisiune electorală şi de fiecare dată când s-a deplasat la Cotroceni a pus în discuţie cazul Hejja de la Târgu Secuiesc în sensul graţierii acestei persoane. Preşedintele României i-a anunţat încă de la prima întâlnire că este de acord numai că avea nevoie de nişte documente care să-l justifice în faţa opiniei publice române. Din acest motiv a urmat un şir întreg de proceduri medicale, de încercare de eliberare a lui Hejja Dezideriu pe motiv de boală. S-au făcut o groază de expertize medicale şi la Miercurea Ciuc şi la Tîrgu Mureş. Aceste expertize medicale au fost defavorabile inculpatului în sensul că acesta suportă fără probleme regimul de detenţie. În acest moment a intervenit din nou senatorul Frunda, prin biroul căruia au trecut nişte adeverinţe medicale eliberate de către medici specialişti din Târgu Mureş, care nici într-un caz nu pot fi considerate ca acte medico legale. A încercat să influenţeze decizia institutului de medicină legală Târgu Mureş. Aceştia au recomandat suspendarea executării pedepsei pentru o perioadă de 2 luni în vederea scoaterii tijei şi după aceea continuarea executării pedepsei. Instanţa de judecată a decis trimiterea întregului pachet la Bucureşti, la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici. Dar între timp UDMR-ul îşi atinsese ţelul, preşedintele României semnase acel infam decret de graţiere şi ca atare nici acuma nu se ştie care este rezultatul final. Practic preşedintele României, Ion Iliescu, nu a permis ca o procedură medicală normală pentru toţi deţinuţii din România să fie aplicată şi în cazul Héjja. Deci a fost vorba clar de un tratament preferenţial, deoarece există mii de oameni care suferă de boli mult mai grave.
MARIUS TUCĂ: În timp ce tatăl dumneavoastră a fost ucis bestial în ziua de 22 decembrie, dumneavoastră eraţi în armată, aveaţi 19 ani şi aţi fost perfect conştient de drama care s-a întâmplat în familia dumneavoastră.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact.
MARIUS TUCĂ: Văd că nici măcar astăzi nu v-aţi găsit liniştea, încercaţi aşa cum aţi spus dumneavoastră, să reparaţi într-un fel onoarea tatălui dumneavoastră şi atunci când o să vă întâlniţi cu el sau dacă ar fi să vă întâlniţi vreodată cu el să vă puteţi uita în ochii lui.
AGACHE AUREL DIONISIE: exact.
MARIUS TUCĂ: Spuneţi-mi familia dumneavoastră, mama dumneavoastră şi ceilalţi patru fraţi şi-au găsit liniştea ?
AGACHE AUREL DIONISIE: Noi liniştea n-o să ne-o găsim niciodată, dar oricum ei şi-au găsit mai mult... şi-au întemeiat familii fiecare, sunt un pic mai liniştiţi dar şi în sufletul lor într-adevăr există o durere la fel de mare deoarece este de-a dreptul revoltător cum au înţeles autorităţile române să...
MARIUS TUCĂ: după tot ceea ce s-a întâmplat se consideră cetăţeni maghiari sau cetăţeni români?
AGACHE AUREL DIONISIE: ei nu!
MARIUS TUCĂ:cetăţeni de etnie maghiară în continuare sau ?
AGACHE AUREL DIONISIE:nu, nu. La noi în familie întotdeauna a fost , ca să spun aşa un fel de democraţie. Fiecare a avut dreptul ca să aleagă limba în care să vorbească şi să o folosească atunci când vrea. Eu fiind mai mare....
MARIUS TUCĂ: Nici tatăl dumneavoastră nici mama dumneavoastră nu au obligat pe nimeni din familie să vorbească o limbă sau alta.
AGACHE AUREL DIONISIE: absolut exact
MARIUS TUCĂ: să aibă parte de o educaţie sau să treacă de la o religie la alta.
AGACHE AUREL DIONISIE: Eu fiind un pic mai mare şi crescând mai mult în cadrul acestei comunităţi. Erau foarte mici în momentul când s-au întâmplat aceste evenimente şi evident că?
MARIUS TUCĂ:cel mai mic cât avea?
AGACHE AUREL DIONISIE: 10 ani
MARIUS TUCĂ:şi cel mai mare?
AGACHE AUREL DIONISIE:16
MARIUS TUCĂ: în afară de dumneavoastră care aveaţi 19 .
AGACHE AUREL DIONISIE: da, dar cel mai mare era la şcoală în Bucureşti deci nu avea tangenţe atât de mari. Eu personal am considerat că este firesc să fac acest gest şi să solicit legitimaţia de maghiar tocmai datorită faptului că efectiv m-am integrat în aceea comunitate în aceea perioadă. Faptul că am fost exilat de acolo nu este vina mea, eu m-aş întoarce oricând. Este locul meu de suflet acolo unde m-am născut. Din păcate nu se mai poate acest lucru.
MARIUS TUCĂ: bun. Eu vă mulţumesc pentru participarea din această seară şi sper să vă găsiţi dreptatea până la capăt pentru că România suferă mai ales în cazul dumneavoastră, se vede foarte clar de nedreptate.
AGACHE AUREL DIONISIE: aşa este.
MARIUS TUCĂ: de foarte multă nedreptate.
AGACHE AUREL DIONISIE: Şi eu vă mulţumesc foarte mult şi încă odată aş dori să-i transmit un mesaj preşedintelui României. Încă îl aşteptăm să vină la Codlea să-şi ceară iertare în faţa mormântului tatălui meu. Vă mulţumesc.
MARIUS TUCĂ: eu vă mulţumesc pentru participare

Dezbaterea cazuli Agache la Marius Tucă Show

Dezbaterea cazului Agache la Marius Tucă Show

Dezbaterea cazului Agache la Marius Tucă Show




Reacţii după emisiune


Presa maghiară nu a reacţionat în nici un fel după derularea acestei dezbateri. Ca de obicei când o emisiune relevă adevăruri care dor şi distrug imaginea propagandistică proiectată de UDMR, atunci mass media maghiară ignoră cu desăvârşire cele relevate



Un articol din revista Timpolis a poliţiei judeţului Timişoara
Are o singură eroare şi anume că tatălui meu nu i s-au scos ochii.

"Legitimaţie" pentru căutarea dreptăţii


În seara zilei de 9 octombrie, pe postul de televiziune "Antena 1" am putut urmări prezentarea unui caz cutremurător. În faţa camerelor de luat vederi, un tânăr relata o întâmplare tristă, petrecuta în ziua în care istoria României avea sa ia un alt curs. Tânărul este fiul fostului maior de Miliţie Aurel Agache, ucis in mod bestial la data de 22 decembrie 1989, în centrul oraşului Târgu Secuiesc. În ciuda faptului că evenimentele pe care le relatează sunt dramatice, fiul celui ucis este calm, dar hotărât, de neîncovoiat. Expunerea este fluentă, cuvintele izbesc precum un bici. Contrar uzanţelor, moderatorul intervine foarte rar, şocat de monstruozitatea celor relatate. Soţia fostului maior de Miliţie este de etnie maghiara. Au avut împreună cinci copii. La data fatidică, cel mai mare dintre ei - prezent acum pe micul ecran - îşi satisfăcea stagiul militar departe de casa. Ceilalţi patru copii erau minori. Ofiţerul Agache îşi desfăşura activitatea la Miliţia din Târgu Secuiesc, pe linie economica. În data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, în oraş au fost devalizate mai multe magazine de unde s-au sustras băuturi alcoolice. Grupuri de cetăţeni violenţi, aflaţi sub influenta alcoolului, au pătruns în sediul Miliţiei, i-au agresat pe cei aflaţi în incintă şi au încercat să incendieze clădirea. Fără să riposteze, miliţienii au părăsit sediul. Maiorul Agache a avut neşansa să ajungă în centrul oraşului, unde a fost prins şi ucis de un grup de cinci persoane de etnie maghiară - patru bărbaţi şi o femeie. I-au fost scoşi ochii (nu este real-notă AAD), în locul cărora au fost introduse monede. În gură i s-a introdus un şobolan mort, apoi s-a dansat pe cadavru. "Răzbunătorii" nu s-au mulţumit cu atât. I-au devalizat casa, au furat tot ce era de valoare, apoi au incendiat-o. Soţia ofiţerului şi cei patru copii minori au fugit de acasă şi nu s-au mai reîntors niciodată acolo pentru a locui. Au luat drumul pribegiei, trăind prin ajutorul unor rude. In anul 1991, maiorului Agache i s-a acordat titlul de "Erou al Revoluţiei". Cei cinci autori ai omorului săvârşit prin cruzimi inimaginabile au fost condamnaţi abia in 1997. Nu are rost să mai comentez ce efect mai poate avea o pedeapsa aplicată după opt ani de la comiterea faptei. Oricum, doar doi dintre autori au mai ajuns in penitenciar. Între timp, ceilalţi trei se stabiliseră în Ungaria şi trăiesc liniştiţi acolo. În anul 2001, unul dintre cei doi autori aflaţi în penitenciar a fost pus in libertate, fiind graţiat din "motive umanitare". De aici a pornit revolta fiului celui ucis. Fiind crescut într-o familie mixtă, a beneficiat de o educaţie în care elementele celor doua culturi s-au întrepătruns. Nu vrea să accepte maşinaţiunile unor persoane interesate, care încearcă sa dea acestui caz o conotaţie etnică, pentru simplul fapt că maiorul Agache a fost ucis nu pentru că era roman, ci pentru că era miliţian. Femeia care i-a scos ochii cu tocul de la pantof este fiica unui avocat pe care ofiţerul îl cercetase pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În căutarea dreptăţii, având în vedere etnia mamei, a solicitat autorităţilor maghiare eliberarea "legitimaţiei de maghiar". A reuşit să o obţină. Cu ajutorul ei intenţionează să cutreiere Ungaria, în căutarea celor trei ucigaşi, ramaşi nepedepsiţi. Ştie că şansele de a-i aduce după gratii sunt foarte reduse, dar considera că a încerca este o datorie faţă de familie şi memoria tatălui său. După cum afirmă, viata i-a fost marcată definitiv de cele întâmplate cu 13 ani in urma. Nu uita să precizeze că, în toţi aceşti ani, singurul ajutor de care a beneficiat aceasta familie aflată la limita disperării, a venit din partea Ministerului de Interne. Mama sa a fost angajată ca subofiţer la Poliţia din Codlea şi astfel a reuşit să-şi crească cei cinci copii. Legea talionului cerea ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Legea zilelor noastre operează cu alte unităţi de măsură. Pentru omorârea unui om, ochi scoşi şi şobolani introduşi in gură există şi alternativa libertăţii. Libertatea de a ucide şi a rămâne nepedepsit. Din motive umanitare... Aceasta este lumea în care trăim.
* DOREL PONORAN *


 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel