Cazul Agache şi relaţionarea cu mediul politic.
Acţiuni politice interne - Politicieni în "sprijinul" cauzei "Agache"

Cazul Agache şi relaţia acestuia cu mediul politic.


De-a lungul anilor au circulat tot felul de scenarii în care s-a pus un mare accent pe faptul că în spatele evenimentelor petrecute în dosarul uciderii ofiţerului de miliţie Agache Aurel s-ar afla puternice forţe politice care manipulează şi dirijează acţiunile petrecute în cazul Agache.

Interesele de partid și de grup ale partidelor aflate la putere în România și Ungaria precum și vestita politică duplicitară a președintelui României Ion Iliescu au determinat ca procesul și cazul Agache să se afle în atenția celor care dețin puterea atât în România cât și în Ungaria.

Pentru a se putea masca abordarea politică a anihilării consecinţelor juridice care au decurs din condamnarea blândă pe care Curtea Supremă de Justiţie din România a dictat-o în cazul linșării colonelului post mortem Agache Aurel, s-a recurs la folosirea unui paravan numit „motive umanitare”. Folosirea acestor „motive umanitare” s-au făcut şi se vor face în mod unilateral având ca principali beneficiari pe cei cinci criminali ai colonelului post mortem Agache Aurel, iar în plan secundar vor avea ca beneficiar UDMR-ul care astfel repurtează un câștig calitativ la capitolul imagine, de care UDMR-ul are nevoie pentru a recupera din pierderile apărute la acest capitol ca urmare a colaborării cu clasa politică aflată la putere în România.

Pentru a se putea face o imagine exactă a modului în care politicul a influenţat cazul Agache, consider necesar să prezint opiniei publice și modul în care membrii familiei Agache au avut tangenţă cu acest tip de abordare.

În 22 decembrie 1989 familia Agache era nevoită să fugă din Târgu Secuiesc lăsându-l în urmă pe colonelul post mortem Agache Aurel care se afla fără viaţă, zdrobit și mutilat pe caldarâmul din centrul orașului Târgu Secuiesc precum și un cămin relativ modest care era distrus și jefuit.

În judeţul Bacău, Armata a sărit în sprijinul familiei Agache și a oferit un apartament de serviciu în care să poată locui și trăi o vreme. În anul 1990 contactele cu reprezentanţii politici au fost aproape nule singura întâlnire fiind cu domnul Viorel Hrebenciuc, care la un moment dat a fost primarul municipiului Bacău. Dânsul a refuzat în mod elegant orice fel de sprijinire a familiei. În anul 1991 Agache Ileana a mers și a depus mărturie în faţa unei subcomisii a Parlamentului României care avea în lucru cercetările în ceea ce avea să fie cunoscut generic sub numele de „Raportul Harghita-Covasna”. Această subcomisie era condusă de către deputatul PNL Marin Bivolaru. După audierea din cadrul acestei subcomisii Agache Ileana a profitat de ocazie și împreună cu domnul deputat Marin Bivolaru a intrat în audienţă la prefectul judeţului Brașov pentru a cere un loc de muncă. Domnul prefect a fost foarte amabil și generos și a promis tot sprijinul pentru rezolvarea acestei cereri a soţiei colonelului post mortem Agache Aurel. Şi într-adevăr dânsa a fost încadrată ca muncitoare necalificată la „Sere Codlea” unde în condiţii foarte grele de lucru sorta flori și făcea tot felul de activităţi legate de procesul de producţie a garoafelor. Perioada în care Agache Ileana a muncit la Sere Codlea este cuprinsă între iulie 1991 și luna mai 1994, după care a renunţat la slujba oferită cu generozitate de către prefect. Către sfârșitul anului 1991 Agache Aurel Dionisie a participat în calitate de invitat la dezbaterile Raportului Harghita-Covasna din cadrul Parlamentului României.

De la Bucureşti se primeşte ordinul ca certificatul prin care se atestă faptul că Agache Aurel a fost declarat Erou Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989 să fie înmânat familiei Agache de către ofiţeri din conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Covasna. În luna septembrie 1991 Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Covasna trimite familiei Agache prin domnii Măgureanu Gheorghe și Oprea Gheorghe acest certificat care este datat 16 mai 1991 și are numărul 005 și este eliberat de către Comisia pentru aplicarea legii 42/1990 fiind semnat de Constantin Andreescu. Pe baza acestui certificat familia Agache va beneficia pentru o perioadă de 9 ani de scutirea impozitului pe salarii și beneficiază în continuare de 12 bilete de tren gratuite la clasa a I-a.

Ulterior, în anul 1992 se va elibera și Diploma de Erou Martir semnată olograf de președintele României Ion Iliescu. Prefectura Covasna dominată de reprezentanţii UDMR a trimis diploma de Erou Martir înapoi la Cotroceni. Agache Aurel Dionisie a fost de mai multe ori la Palatul Cotroceni pentru a încerca să intre în posesia respectivei diplome. Până la urmă, cu chiu cu vai, după mai multe deplasări la București reușesc în fine să intru și în posesia Diplomei de Erou Martir conferită de președintele Ion Iliescu care nu a făcut altceva decât să semneze această diplomă. Meritul pentru conferirea acestei diplome aparţine în totalitate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, comisie condusă de domnul Constantin Andreescu care, pe baza documentelor depuse de Inspectoratul General al Poliţiei, de Inspectoratul de Poliţie Covasna și de către procuratura Covasna, a ajuns la concluzia că Agache Aurel poate să beneficieze de această titulatură onorifică. Momentul primirii acestei diplome din partea Președintelui României a fost cu adevărat „înălţător”: un oarecare consilier mi-a înmânat diploma, grăbit și fără nici o vorbă, peste balustrada de la intrarea în încăperea clădirii „Relaţii cu publicul”.

Conform declaraţiei mamei mele Agache Ileana, cu prilejul sărbătorii de Crăciun a anului 1991 sau 1992 (nu ţine minte cu exactitate), domnii locotenenţi colonei Măgurean Gheorghe și Oprea Gheorghe însoţiţi de domnul Adrian Vlad Cășunean au adus o sumă de bani oferită ca sprijin material de Ministerul de Interne

Următorul eveniment avea să se întâmple în anul 1994, atunci când Agache Ileana a fost contactată de către prefectul judeţului Covasna domnul Adrian Vlad Cășunean care i-a solicitat ca un membru al familiei să vină la sediul prefecturii pe data de 11 ianuarie 1994. Agache Aurel Dionisie s-a prezentat la Prefectura judeţului Covasna la data cerută și a fost primit de către domnul prefect Adrian Vlad Cășunean. În biroul dânsului se afla ziaristul Victor Ianculescu de la ziarul pe care îl conducea la aceea vreme Adrian Păunescu care a solicitat un interviu motivând că a sosit timpul ca acest caz să reintre în atenţia opiniei publice, lucru pe care domnul prefect l-a întărit prin afirmaţii aprobatoare. Am refuzat să acord interviul respectiv motivând că refuz să acord un asemenea interviu unui ziar condus de un comunist care a fost în anturajul lui Nicolae Ceaușescu. (În prezent consider că domnul Adrian Păunescu prin activitatea domniei sale, s-a reabilitat și dacă privim în ansamblu, această personalitate poate fi considerată ca fiind un adevărat patriot). În naivitatea mea de atunci eu am crezut că sunt chemat pentru a face un demers comun cu Prefectura către Consiliul Europei. Domnul prefect văzând reacţia mea a încercat să calmeze spiritele și m-a sfătuit prietenește să nu mai etichetez astfel pe domnul Adrian Păunescu care este un mare patriot român și că ar fi în interesul meu să acord acel interviu pentru că astfel ar avea și dânsul posibilitatea să impulsioneze cumva redemararea cercetărilor în cazul Agache. Am refuzat în mod categoric să acord interviul respectiv și până la urmă pentru ca să nu plec de acolo cu o altă impresie a propus o soluţie de compromis și anume să redactez un memoriu către el ca reprezentant al statului român în teritoriu pentru a acţiona în vederea reactivării dosarului uciderii tatălui meu. A doua zi pe data de 12 ianuarie 1994 am depus respectivul memoriu la secretara domnului prefect, am avut o scurtă discuţie cu domnul prefect în care acesta m-a asigurat că va face tot posibilul pentru ca acest dosar să fie finalizat.

Am mai remarcat doar faptul că persoana mea în sine nu reprezintă absolut nimic pentru domnul prefect și atât timp cât m-am aflat în biroul prefectului s-a dus o bârfă între domnul prefect și domnul ziarist cu subiectele mai delicate ale momentului, s-au făcut diverse aprecieri și calificative ale unor persoane dar care nu sunt relevante pentru cazul Agache și ca atare nu le voi da publicităţii.

Profitând de această ocazia am solicitat domnului prefect sprijin pentru a putea cerceta ce se întâmplă cu dosarul uciderii tatălui meu în cadrul procuraturii Covasna. Domnul prefect Cășunean mi-a spus că el cât este prefect nu poate practica avocatura și mi-a spus să mă duc să-l contactez pe prietenul său Sabin Calinic care este tot avocat și să-i spun că îl roagă domnul Cășunean să accepte să fie avocatul meu pentru a merge la procuratura din Sfântu Gheorghe pentru a vedea ce se întâmplă „cu dosarul Agache”. M-am dus la domnul avocat și i-am spus despre ce este vorba și, foarte amabil, a spus că mă va reprezenta. A motivat că are un pic de treabă și să revin cu altă ocazie pentru a face demersurile necesare. Am fost de cel puţin zece ori la Sfântu Gheorghe pentru a merge împreună cu domnul avocat Calinic la procuratură. De fiecare dată a găsit un motiv pentru ca acest lucru să nu se întâmple și până la urmă la insistentele mele repetate mi-a dat îndrumările necesare pentru a face formalităţile necesare pentru ca dânsul să fie avocatul meu mi-a spus unde trebuie să depun acele acte și pretextând cu un motiv oarecare a dispărut. M-am dus plin de încredere ca să depun actele necesare și în clădirea Tribunalului Covasna, în biroul către care mă îndrumase domnul Calinic , la momentul în care mi-am declinat identitatea, am fost primit cu mare ostilitate, mi s-au adus o serie de injurii și am fost dat afară. În acel moment mi-am dat seama că sunt dus de nas și păcălit și că de fapt domnul avocat Sabin Calinic nu are deloc de gând să vină cu mine la procuratură pentru a vedea ce se întâmplă cu „dosarul Agache”

Bineînţeles că nu am primit nici un răspuns nici de la domnul prefect Cășunean și mi-am dat seama că atât timp cât regimul Iliescu cu tot cu aparatul său din teritoriu va fi la putere nu va exista nici o șansă pentru ca dosarul uciderii tatălui meu să fie finalizat.

În anul 1996 Agache Ileana a fost contactă de un politician local din Covasna, se pare că acesta se cheamă Aurel Dragomir, dar nu am o certitudine absolută, pentru a merge la Cluj pentru a participa la un forum politic în care se va discuta și despre cele întâmplate în judeţul Covasna ca urmare a evenimentelor din Decembrie 1989. Mama mea a refuzat în mod categoric să participe.

În anul 1996 familia Agache a votat în corpore la alegeri cu Emil Constantinescu și Convenţia Democrată, deoarece s-a promis rezolvarea „dosarelor revoluţiei” și știam că atât timp cât va exista un nou regim Iliescu șansele ca „dosarul Agache” să fie rezolvat erau nule. Din fericire pentru noi „regimul Iliescu” a fost schimbat și de la sine înţeles ziua în care procurorul ne-a chemat pentru a ne anunţa că rechizitoriul va fi finalizat a însemnat un moment de mare bucurie pentru copiii și văduva colonelului post mortem Agache Aurel.

Pe data de 13 noiembrie 1997, în ziua în care am fost la procuratură Agache Ileana a declarat că nu se constituie parte civilă și că cere doar condamnarea la închisoare a făptașilor. Sincer să fiu, în sufletul meu nu am fost de acord cu această poziţie a mamei mele, dar din respect pentru durerea ei nu am intervenit tocmai pentru a nu crea o situaţie divergentă chiar în faţa procurorului care finaliza cazul. Domnul procuror Kiss Alexandru a observat lipsa totală de cunoștinţe juridice a membrilor familiei Agache. A remarcat și sărăcia acestei familii compusă din 6 persoane și ne-a recomandat să mergem la domnul avocat Nicolae Iorga din Brașov, ne-a spus că este președintele PRM Brașov și să-l rugăm să accepte să ne reprezinte în acest proces. Am ascultat sfatul domnului procuror Kiss și l-am contactat pe domnul Nicolae Iorga care, foarte amabil, a acceptat să ne reprezinte.

La câteva zile de la primirea citaţiilor de la Tribunalul Covasna Agache Ileana a fost contactată de domnul avocat Cășunean Adrian Vlad care i-a comunicat acesteia că dânsul dorește să ne reprezinte ca avocat în acest proces și dacă mama acceptă acest lucru el va face acest lucru fără să perceapă onorariu întrucât a fost „foarte bun prieten cu Aurel”(colonel post mortem Agache Aurel - notă AAD). Mama i-a comunicat că noi avem deja un avocat și că ea este de acord dar că trebuie să vorbească și cu domnul Iorga și cu familia. Mama mi-a comunicat despre intenţia domnului avocat Cășunean. Eu nu am fost de acord ca dânsul să ne reprezinte ca avocat în „dosarul Agache”. I-am readus aminte că regimul pe care domnul Cășunean l-a reprezentat în perioada de până la 1996 nu a finalizat acest dosar și că cele întâmplate în 1994 atunci când am avut primul contact cu domnia sa sunt edificatoare pentru a-l caracteriza pe domnia sa. Mama mea era îngrijorată de modul în care o să perceapă opinia publică faptul că o să avem un avocat care este un membru marcant al Partidului România Mare și ea a decis să accepte oferta domnului avocat Cășunean și în același timp m-a rugat ca până ce se termină procesul să nu afișez nici un fel de animozitate faţă de domnia sa.

Pe data de 09 februarie 1998 a început procesul și la primul termen a apărut și domnul Cășunean, care, foarte amabil, ne-a asigurat încă odată cât de mult „l-a preţuit pe Aurel” și cât de mult a luptat pentru ca adevărul să iasă la iveală. Eu știind realitatea am înghiţit în sec și am căutat să fiu cât se poate de amabil cu domnul avocat. Totodată am profitat de prilej pentru a-i reaminti de cele întâmplate în 1994 și domnia sa, foarte amabil, mi-a explicat că a pus în discuţie problema chiar la domnul Iliescu, care i-a spus „să o lase baltă” cu acest caz deoarece semnalele venite din străinătate nu pot face ca acest caz să fie finalizat. Nu m-am mulţumit cu acest răspuns și am încercat să aflu mai multe detalii, dar dânsul, foarte amabil, a deviat de la subiect și nu am mai putut afla nimic. Cât despre incidentul cu domnul avocat Sabin Calinic el nu știe nimic și că dacă veneam din nou la el se rezolva. Ştiam că minte și atunci mi-am dat seama că indiferent de evoluţia cazului voi fi obligat să apelez la domnia sa pentru fiecare problemă care privește din punct de vedere juridic cazul Agache deoarece dânsul „a luptat mult pentru aflarea adevărului” și dacă vreodată va fi să-i reproșez ceva, va utiliza placa cu „dacă veneai la mine și îmi cereai ajutorul se rezolva”. Tot atunci am remarcat la domnia sa o calitate foarte interesantă și anume o capacitate de concentrare extraordinară. În sensul că dacă încercai să vorbești cu domnia sa mai mult despre un subiect unde dânsul nu dorea să dea amănunte, sau pur și simplu nu-l interesa, dădea impresia că te ascultă și te aprobă dar de fapt dânsul nu asculta ceea ce îi spunea și astfel nu-și încărca memoria cu amănunte pe care el nu le consideră relevante. Cu puţinele prilejuri în care am stat de vorbă am avut impresia că parcă stau de vorbă cu pereţii. Exact aceeași impresie am avut-o și la domnul Paul Vărzaru. Pe cei care au impresia că am o părere subiectivă îi rog să meargă la un tribunal și să observe reacţia avocaţilor la cele spuse de clienţii lor și se vor edifica în acest sens. Este adevărat că un avocat nu trebuie să abordeze subiectiv un dosar, dar în România sunt foarte putini avocaţi care cercetează în mod amănunţit un dosar tocmai pentru a putea sesiza orice inadvertenţă care le-ar putea fi de folos. și multe din îndatoririle obligatorii ale unui avocat în reprezentarea lor se fac în mod formal și implicarea într-un dosar se face în două feluri și anume: abordarea cu profesionalism a unui dosar și ducerea la bun sfârșit a acestuia indiferent de durata și complicaţiile acestuia și abordarea în funcţie de mărimea onorariului. Oricum domnul Cășunean a avut un plan bine prestabilit și nu s-a abătut de a lungul anilor sub nici o formă de la el. De multe ori stau și mă gândesc oare dacă aş fi avut să zicem 300.000.000 de lei și i-aş fi plătit această sumă ca onorariu domnului avocat oare cum s-ar fi comportat?

Revenind la proces, am remarcat faptul că din start mi-a atras atenţia să nu intru sub nici o formă în relaţie cu presa maghiară și în special cu Háromszék, iar la primul termen atunci când din partea acestui cotidian a fost prezent ziaristul Domokos Péter l-a caracterizat destul de dur. Totodată în momentul în care am început să am primele ieșiri în presă mi-a spus să nu-l mai caracterizez pe tatăl meu atât de dur și să spun doar că a fost un om ferm și autoritar. Cât privește derularea procesului în sine, s-a prezentat bine. A fost combativ și a specificat că a cerut Parchetului General schimbarea încadrării juridice, lucru care pe mine m-a surprins foarte mult întrucât așa ceva nu s-a întâmplat și cum era evident nu se va întâmpla niciodată. Domnul Cășunean are un merit deosebit în ceea ce privește faptul că membrii familiei Agache au fost introduși în cauză ca părţi civile și a stabilit și suma finală la un miliard de lei. Hotărârea familiei Agache de a strămuta procesul din judeţul Covasna era luată încă înainte de începerea procesului și în același timp am observat și la instanţa de judecată o jenă vizibilă în dorinţa de soluţionare a acestui dosar. Edificator în acest sens este și prima frază rostită în acest proces de doamna judecător Luppinger Aurelia care adresându-se domnului avocat Cășunean a întrebat: "domnul avocat aţi făcut cerere de strămutare?" Domnul avocat Cășunean a considerat că este de cuviinţă a aștepta câteva termene pentru „a vedea ce se întâmplă”. La al treilea termen din proces am avut o discuţie cu domnul Cășunean și l-am rugat să facă cererea de strămutare. Mi-a răspuns că el nu are timp și fiindcă domnul Iorga este din Brașov, este mult mai convenabil să ţin legătura cu dânsul în această problemă. Am ascultat sfatul domnului avocat Cășunean și m-am adresat domnului Nicolae Iorga pentru a-l ruga să facă cererea de strămutare. Acesta, foarte amabil, mi-a spus că nu este nici o problemă. Am stabilit o dată când vom merge la București. Domnul avocat Nicolae Iorga a cerut să mergem într-o zi de vineri pentru a putea și dânsul să participe la conferinţa de presă a președintelui partidului, domnul senator Corneliu Vadim Tudor. Am acceptat și m-am prezentat la locuinţa domniei sale în ziua și la ora stabilită, ora 06.00 dimineaţa. Nu mică mi-a fost surpriza să-l găsesc pe domnul avocat Iorga îmbrăcat în pijama, foarte concentrat asupra cererii de strămutare la care începuse să scrie al doilea paragraf. În timp ce scria cererea pe o foaie de hârtie extrasă dintr-un caiet publicitar, mă întreba în permanenţă ce să scrie în ea și eu cunoscând foarte bine cazul i-am expus mai multe motive pentru care am putea cere strămutarea procesului. Domnul avocat Nicolae Iorga, foarte amabil, a scris toate acele informaţii și la sfârșit i-am atras atenţia că a uitat să treacă adresa familiei pentru a putea primi citaţia în vederea prezentării cauzei. După ce am terminat de făcut cererea de strămutare m-a anunţat că nu se simte bine și că nu poate veni cu mine la București, mi-a spus să mă duc doar eu și să depun cererea de strămutare. Am observat și eu că avea o faţă foarte obosită, urmarea faptului că dormise doar câteva ore, ceea ce denota că nu se simte bine și luându-mi rămas bun am coborât la mașină și am recitit ceea ce scrisese domnia sa. Mi-am dat seama că este o cerere de strămutare care are multe carenţe și că forma de prezentare a acesteia nu era demnă pentru a fi citită de către judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. Am decis să mă întorc în Codlea și să refac în întregime cererea de strămutare. Am redactat cererea pe o mașină de scris destul de primitivă, dar oricum arăta mult mai bine și calitativ era net superioară documentului făcut împreună cu Nicolae Iorga. M-am întrebat de mai multe ori oare cum ar fi arătat cererea de strămutare dacă nu aş fi venit mai devreme și nu i-aş fi furnizat informaţii. La câteva zile, pe data de 06 aprilie 1998, am plecat la București și am depus cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Covasna. La câteva zile m-am prezentat la domnul avocat Nicolae Iorga și i-am predat un duplicat al cererii depuse la CSJ, cu rugămintea să se uite peste ea pentru a putea să se prezinte așa cum se cuvine în faţa instanţei. Am stabilit că în dimineaţa zilei în care trebuia să prezentăm cererea de strămutare, voi veni la domiciliul dânsului pentru a pleca împreună la București. Pe data de 03 iunie 1998 m-am prezentat la domnul avocat pentru a merge la București în vederea prezentării cererii de strămutare. În momentul în care am sosit la dânsul, nu mică mi-a fost surpriza să-l găsesc din nou în pijama și din nou mi-a spus că nu se simte bine și să mergem noi la București unde ne așteaptă avocatul Viorel Dumitrescu, celebrul avocat al domnului Vadim Tudor, și care va prezenta cererea noastră de strămutare. Am plecat de la domnul Iorga cu un gust amar și am luat decizia că din acel moment domnia sa nu ne va mai reprezenta în proces deoarece a manifestat un dezinteres total faţă de acest proces. Şi din acel moment domnia sa nu a mai fost avocatul nostru. Nu l-am mai contactat și nici domnia sa nu s-a interesat de cursul procesului. M-am întâlnit o singură dată cu dânsul, în mod întâmplător, pe culoarele Palatului de Justiţie, atunci când procesul Agache era la nivelul Curţii de Apel București. Foarte amabil, domnul avocat a purtat cu mine o discuţie protocolară și după acest schimb de amabilităţi a plecat și de atunci nu l-am mai văzut și nici nu mai doresc să-l văd vreodată. Dar să revin la procesul privind cererea de strămutare. Ajunși la București în jurul orei 08.30, am așteptat pe culoarele Curţii Supreme de Justiţie venirea domnului avocat Viorel Dumitrescu până în jurul orei 13.15 când a intrat pe rolul curţii și cererea noastră. Bineînţeles domnia sa nu a venit și mama era foarte panicată neștiind ce să facă și căuta disperată un avocat pentru a-l plăti și a prezenta cererea noastră. Am aflat de la unul din ei că nu este nevoie de avocat și că putem prezenta și noi cererea de strămutare. În momentul intrării pe rol, președinta instanţei nu a vrut să-mi dea dreptul la cuvânt deoarece eu nu figuram în preambulul cererii de strămutare și a cerut mamei să prezinte cererea. Mama a spus că nu poate prezenta cererea fiind foarte emotivă, mi-am luat inima în dinţi și am amintit doamnei președinte că am semnat și eu cererea și astfel am dreptul de a-mi expune punctul de vedere. Până la urmă doamna președinte a acceptat și am început pledoaria. Deoarece eu redactasem cererea și cunoșteam perfect cazul am putut prezenta fără nici o problemă ideile de bază ale cererii noastre de strămutare. Lipsa de experienţă și emoţia a făcut ca vocea să tremure destul de mult dar esenţial este că instanţa a ascultat cu atenţie pledoaria și rezultatul a fost pozitiv, chiar peste așteptări: am obţinut anularea tuturor actelor procesuale care s-au desfășurat în fata instanţei de judecată din Covasna și strămutarea la București. În acel moment mi-am promis că voi începe să învăţ codul de procedură penală și că nu va mai exista în timpul acestui proces vreun moment în care lipsa de interes a avocaţilor să ne încurce în atingerea ţelurilor noastre.

La următorul termen din procesul de la Covasna domnul avocat Cășunean a aflat vestea strămutării procesului și a decis ca să mai așteptăm înainte de a o depune la instanţă ca să vedem ce se va mai întâmpla. În timpul acestui termen domnul avocat văzând că nu se întâmplă nimic semnificativ a anunţat instanţa că „în urma cererii de strămutare pe care am depus-o, dosarul a fost strămutat la București”. După termen l-am întrebat pe domnul avocat Cășunean dacă vrea să ne reprezinte la București și dânsul a răspuns în mod negativ, spunând că nu are timp și că cel mai bine ar fi să apelez la Corneliu Vadim Tudor. „ Du-te la Vadim că el te poate ajuta și îţi dă cu siguranţă un avocat”. Am insistat și l-am întrebat dacă nu cunoaște vreun avocat din București care ar accepta să ne reprezinte și mi-a răspuns că nu cunoaște pe nici unul și să mă duc la Vadim.

I-am mulţumit pentru ce a făcut în proces și ne-am despărţit.

După o perioadă de reflecţie am hotărât să-l întreb pe domnul profesor Petre Ţurlea, deputatul PUNR de Covasna, dacă poate să ne ajute. M-am întâlnit cu domnul deputat Ţurlea și dânsul a spus că va prezenta problema la București . După un timp mi-a spus că PUNR-ul ne va ajuta și că va sprijini financiar asistenta juridică în acest proces. Am mers cu doamna Maria Peligrad la București și ne-am întâlnit cu domnul Paul Vărzaru, care este membru PNL București, și care a luat dosarul și a spus că va da un răspuns în câteva zile. Am aflat că a acceptat și că cere suma de 5.000.000 de lei. Am fost șocaţi de suma imensă pe care a cerut-o (sumă la nivelul lunii septembrie 1998) și ne-a fost frică că PUNR-ul se va retrage. Dar PUNR-ul a plătit și astfel am avut avocat la Tribunalul București. Domnul deputat PUNR Petre Ţurlea a venit de câte ori a putut și a urmărit cu atenţie derularea procesului. Norocul nostru a fost că am dat de un profesor universitar de istorie și nu de un avocat ca sprijin. Domnia sa a fost în permanenţă interesat de derularea procesului, ba mai mult ne-a sprijinit încă o dată cu suma de 5.000.000 de lei (la nivelul lunii septembrie 1999) și la instanţa Curţii de Apel București. Vreau să subliniez relaţia de prietenie sinceră și solidaritate care a existat și există între familia Agache și domnul profesor Petre Ţurlea și doamna Maria Peligrad. Un alt om care ne-a sprijinit moral a fost domnul colonel în rezervă Bumbu, care între timp a decedat. La nivelul Curţii Supreme de Justiţie familia Agache a decis să plătească suma pentru onorariul domnului avocat Paul Vărzaru. Dar au existat în permanentă întâlniri cu domnul Ţurlea și doamna Peligrad ca urmare a relaţiei de prietenie și stimă reciprocă care s-a instaurat. Acești oameni remarcabili au dat dovadă de mult altruism și noi am putut simţi că într-adevăr există și persoane care simt durerea familiei Agache. Ei nu s-au bătut cu pumnii în piept și nu s-au lăudat cu rolul lor în aflarea adevărului în cazul Agache dar cu siguranţă ei sunt, alături de câţiva colegi ai tatălui meu și de Inspectoratul General al Poliţiei, binefăcătorii familiei noastre și de aceea noi le vom rămâne recunoscători. Din păcate PUNR-ul a dispărut de pe scena politică, tonul european al discursului din anii 1998-2000 a făcut ca alegătorii tradiţionali să emigreze spre PDSR și PRM, dar solidaritatea umană arătată faţă de familie este de apreciat mai ales că ea a fost de natură umană, implicarea politică fiind aproape minimă și s-a manifestat în special la nivelul unor conferinţă de presă ţinute la Sfântu Gheorghe și Bucureşti și a unei interpelări în parlament și a două declaraţii politice rostite în Parlamentul României de către domnul deputat Ţurlea. În rest nu a existat nici o formă de implicare politică a PUNR-ului, nu au existat comunicate oficiale, rapoarte politice, moţiuni sau alte astfel de iniţiative în care să se dezbată cazul Agache. Pur și simplu niște oameni politici au sprijinit moral și material o familie care s-a adresat lor pentru a cere ajutor.

În tot timpul derulării procesului Agache, nu au existat contacte cu alte persoane politice din nici un alt partid. Domnul avocat și lider PDSR Cășunean nu ne-a contactat sub nici o formă, și nu s-a interesat niciodată de mersul procesului. În schimb mi-am respectat propria regulă adoptată în anul 1998 și ori de câte ori era vreun moment important l-am anunţat. Atunci când am intenţionat să-l dau în judecată pe ziaristul Iochom István pentru cele scrise în cartea apărută în 4 iunie 1999, l-am contactat și pe domnul avocat pentru a vedea modalitatea în care aş putea să-l aduc în fata justiţiei pe domnul ziarist și într-o scurtă discuţie nu am putut să mă edific asupra modului în care aş putea să fac acest lucru. Doar după ce am fost la mai mulţi avocaţi am putut afla o părere competentă din care reieșea clar că nu am nici o șansă de câștig deoarece tatăl meu murise și practic se poate scrie orice despre el fără ca cineva să răspundă pentru inexactităţile sau calomniile aduse. După ce domnul avocat Cășunean a ajuns deputat de Covasna în locul domnului Ţurlea am luat legătura cu domnia sa pentru a-l anunţa că ne vom opune categoric și vom protesta împotriva graţierii de către președintele Iliescu a criminalilor colonelului post mortem Agache Aurel. Prima oară i-am comunicat acest lucru la sfârșitul lunii noiembrie 2000, când încă procesul era încă în derulare la CSJ, cu ocazia unui simpozion cultural ţinut la Prefectură și unde a participat și domnia sa în calitate de invitat. A primit cu indiferenţă spusele mele și nu a comentat nimic.

Următorul contact pe care l-am avut cu domnul deputat Cășunean a fost în luna iunie 2001 când i-am adus, la biroul din prefectură, memoriul pe care l-am depus la Cotroceni împotriva graţierii călăilor colonelului Agache. A primit fără să comenteze documentul, l-a aruncat pe masă și a continuat să citească cu mare atenţie un alt document pe care îl avea în mână. Respectivul memoriu a fost trimis tuturor partidelor politice, și singurul lider care a luat atitudine a fost domnul senator Corneliu Vadim Tudor care într-o interpelare în Senat a profitat de acest prilej pentru a se răfui cu domnul senator UDMR Frunda György. Dar familia Agache nu a fost contactată de nimeni din PRM sau alt partid în legătură cu cazul Agache.

Următorul contact pe care l-am avut cu domnul deputat Cășunean a fost pe la sfârșitul lunii septembrie 2001, când l-am rugat să ne ajute ca și punctul de vedere al familiei în ceea privește graţierea de către Iliescu a vreunuia din călăii colonelului Agache, să ajungă la cunoștinţa președintelui României Iliescu. I-am explicat la telefon că procedura privind graţierea este în faza intermediară a acesteia și că acum ar fi momentul oportun ca președintele să cunoască și punctul de vedere al familiei. Domnul deputat, foarte amabil, a refuzat să ne ajute spunând că el nu se mai poate implica nemaifiind avocat și că a pus problema în cadrul unei ședinţe de la București și i s-a spus să nu se bage. Eu personal nu cred că domnul Cășunean a pus vreodată în discuţie la București problema graţierii criminalilor de la Târgu Secuiesc. Şi în ceea ce privește faptul că primul ministru i-a spus să nu se mai amestece în cazurile sensibile pentru opinia publică, eu cred că s-a referit la faptul că domnul avocat Cășunean l-a reprezentat pe mult hulitul și controversatul om de afaceri Ede Erdely și domnul Cășunean, în ale cărui planuri nu intra sprijinirea familiei în ceea ce privește împiedicare graţierii criminalilor de la Târgu Secuiesc, a asimilat și a încadrat și cazul Agache în directiva sefului de partid, fapt pe care îl consider revoltător deoarece este vorba de două tipuri de procese total diferite atât ca structură cât și ca moralitate.

Răspunsul domnului deputat Cășunean nu ne-a mirat deloc, eu fiind conștient de ani de zile că implicare domnului Cășunean în acest caz este nesemnificativă și privind la tot ce s-a întâmplat în trecut era o continuare logică a tipului de atitudine și comportament.

Şi a venit în mod inevitabil și prima graţiere pe care a acordat-o domnul Iliescu „din motive umanitare”. L-am contactat pe domnul Cășunean, dar de această dată nu i-am mai cerut ajutorul și l-am întrebat doar cum vede dânsul modul în care ar putea să se implice în încercarea de anulare a deciziei prezidenţiale. Foarte amabil, dânsul mi-a răspuns că va lua atitudine în mod public, la conferinţa de presă a partidului de la Sfântu Gheorghe și că putem să-i trecem numele în memoriul nostru și să cerem audienţă la președintele României și să-l trecem și pe el în calitate de avocat. După o analiză a celor spuse de domnia sa am ajuns la concluzia că modul de sprijinire pe care ni-l propune domnul deputat este lipsit de realism și nu poate fi pus în practică deoarece domnul președinte al României nu primește persoane fizice în audienţă decât în mod cu totul și cu totul excepţional și că probabilitatea ca noi să fim primiţi în audienţă este extrem de mică, aproape imposibilă luând în considerare că graţierea călăului Héjja s-a făcut pentru a intra în graţiile UDMR-ului. Oricum am salutat faptul că domnul Cășunean a luat atitudine publică și că a considerat graţierea ca o mare greșeală. Am remarcat faptul că nu l-a atacat pe președintele României ci a dat vina pe consilierii săi, cu toate că responsabilitatea principală pentru această infamă graţiere revine președintelui României. Dar simplul fapt al luării unei atitudini publice împotriva graţierii nu poate fi considerată ca fiind un sprijin real pentru familie. E ca și atunci când știi că un criminal e pe cale să evadeze din pușcărie, cunoști că există planul de evadare, asiști nepăsător la evadare, după care îţi exprimi dezaprobarea în mod public pentru că a evadat.

Aceasta este întreaga poveste a „puternicului sprijin politic din spatele familiei Agache”, pe care a clamat-o atâta timp presa maghiară.

Concluziile finale ar fi: contribuţia politicienilor PRM în sprijinirea acţiunilor familiei Agache este nulă, contribuţia avocatului Nicolae Iorga, președintele organizaţiei PRM Brașov este egală cu zero, contribuţia avocatului și deputatului Cășunean la aflarea adevărului în cazul Agache și a sprijinirii familiei Agache este nesemnificativă și lipsită de fond. Domnia sa atunci când a avut interes și-a oferit de două ori serviciile dar fără să contribuie în mod real la rezolvarea cazului, iar atunci când familia Agache a avut nevoie de un sprijin real acesta a refuzat să ne ajute. Singurii care au un merit real în sprijinirea familiei Agache sunt: domnul Valeriu Tabără, președintele PUNR, domnul deputat PUNR Petre Ţurlea și doamna Maria Peligrad președinta organizaţiei locale a PUNR. Ajutorul lor a venit exact atunci când familia Agache avea nevoie mai mult de el și în opinia mea ajutorul a fost în principal de natură umană și în secundar de natură politică întrucât după cum se știe PUNR-ul nu s-a putut ajuta nici pe sine însuși din punct de vedere politic și astfel nu a mai intrat în parlament.

Toate acţiunile s-au făcut din proprie iniţiativă, marea lor majoritate de către Agache Aurel Dionisie și nu au existat partide, forţe politice sau persoane care să influenţeze vreo acţiune. Ce s-a făcut, s-a făcut pentru a ne regăsi o identitate și pentru a putea privi în ochii celor din jurul nostru fără ca să ne fie rușine sau să avem remușcări. Şi dacă privim în trecut și facem o comparaţie cu zilele lui decembrie 1989 când familia Agache era zdrobită de ura și intoleranţa unui „grup de cetăţeni”, și modul în care astăzi suntem priviţi și consideraţi de către oamenii onești și cinstiţi din jurul nostru, ne dăm seama că toată această luptă nu a fost în zadar. Iar în momentul în care vom avea și o analiză juridică serioasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului iar statul român va fi condamnat pentru încălcarea drepturilor noastre prevăzute de Convenţia Europeană, atunci înfrângerea și umilirea noastră din 22 decembrie 1989 se va transforma într-o victorie totală. O victorie amară dar necesară pentru a putea să ne continuăm cu demnitate viata.

La puţin timp după ce am dezvăluit opiniei publice contribuţia nesemnificativă în cazul Agache a domnului avocat, actualmente deputat PSD Adrian Vlad Cășunean, a mai apărut un nou argument în sprijinul acestei idei. Familia Agache a așteptat de la domnul deputat PSD de Covasna ca să adreseze o scrisoare de protest către Administraţia Prezidenţială sau măcar să ia o atitudine în plenul Parlamentului României. Aceste două gesturi ar fi fost obligatorii pentru domnul Cășunean. Dar domnia sa nu a făcut aceste gesturi. În schimb, pe data de 26 martie 2002, un alt deputat, domnul Adrian Moisoiu, deputat PRM de Mureș a luat atitudine în plenul Parlamentului României și a condamnat în mod ferm infamul gest al graţierii prezidenţiale. Cinste domnului deputat Adrian Moisoiu pentru acest gest nobil făcut din proprie iniţiativă și fără ca vreun membru al familiei Agache să fi luat legătura cu domnia sa. Pur și simplu domnul deputat Adrian Moisoiu a ţinut să-și exprime protestul sub această formă în timp ce domnul deputat Cășunean nu a făcut acest gest. De altfel domnul deputat PSD Cășunean s-a simţit jignit atunci când în urma unei discuţii avute cu domnia sa, eu nu am mai putut masca dezgustul și dispreţul pe care îl simt faţă de persoana sa și pe un ton destul de violent mi-a strigat în faţă că nu am de ce să-i adresez reproșuri, că el a făcut tot ce se putea face și că a luptat pentru cauza noastră. În timpul acestei discuţii tensionate am adus câteva argumente prin care i-am demonstrat domnului deputat că se înșeală, și atunci când domnia sa a văzut că nu are nici o șansă să demonteze acuzele mele, a avut o pornire violentă spre mine, iniţial am crezut că o să mă lovească, dar printr-un gest violent mi-a întins mâna și a spus: "discuţia a luat sfârșit aici" și a plecat spre biroul său comentând întruna. Menţionez că discuţia a avut loc la iniţiativa domnului deputat Cășunean cu care m-am întâlnit absolut întâmplător, eu scârbit fiind, nu ţineam neapărat să port o discuţie cu domnia sa. Dar așa a fost să fie, ca în faţa unor reprezentanţi ai presei române din judeţul Covasna, să fie spuse unor lucruri pe nume, și chiar dacă cu această ocazie mi-am făcut un nou dușman, măcar acesta să știe că familia Agache nu-l consideră ca făcând parte dintre binefăcătorii săi. Cerând opinia unui ziarist care a fost martor la discuţie, acesta și-a adus aminte de vorbele pe care le-am rostit după ce domnul deputat Cășunean a plecat: "Domnul deputat Cășunean poate să spună oricând și oricui că a luptat pentru aflarea adevărului în cazul Agache, numai băiatului lui Agache, nu!

Domnul deputat Căşunean, bolnav de cancer, a murit în suferinţă grea, fie-i ţărâna uşoară. Acum uitarea se aşterne peste activitatea domniei sale și retrospectiv privind îmi dau seama că am avut aşteptări prea mari de la domnia sa. A fost un tată bun, un politician oportunist și un avocat care a ştiut să-şi facă publicitate pentru a fi căutat de oameni bogaţi dornici să fie reprezentaţi de acesta. Cunoştea prea bine sistemul pentru a înţelege că în România sistemul juridic este viciat și că un astfel de proces nu poate avea o finalitate corectă. A încercat și el să fie mediatizat printr-un astfel de proces și când a văzut că mass media română nu prea este interesată de un asemenea caz, nu s-a implicat aşa cum ar fi trebuit.

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel