PROCEDURA NR.3: RECURSUL DEPUS LA CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE ÎN DOSARUL 5145/2003 ÎMPOTRIVA SENTINŢEI CURŢII DE APEL BRAŞOV DIN DOSARUL 809/P/F/2003
Proceduri juridice interne iniţiate de Agache - Plângerile penale împotriva procurorilor

Recurs la Curtea Supremă de Justiţie în a treia procedură juridică
 

dosarul nr. 5145/2003

termen: 14 ianuarie 2004

 

Onorată instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

 

 

Subsemnatul Agache Aurel Dionisie în calitate de recurent petent în dosarul nr. 5145/2003 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin acest document prezint motivele pentru care am făcut recurs.

Astfel, în încheierea din data de 29 septembrie 2003 din dosarul 809/P/F/2003 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, instanţa de judecată condusă de domnul preşedinte Daniel Marius Cosma nu a luat în considerare probele şi argumentele prezentate de către mine atât în plângerea depusă pe data de 20 iunie 2003 cât şi în concluziile scrise depuse în zilelele de 06 august 2003, 29 august 2003, 19 septembrie 2003 şi 22 septembrie 2003.  Probele şi argumentele prezentate de către mine, Agache Aurel Dionisie au fost tratate în mod discriminatoriu faţă de probele şi argumentele prezentate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ba mai mult decât atât, onorata instanţă a Curţii de Apel Braşov plusează şi în mod absolut şocant relevă „profesionalismul” procurorului Fabian Karoly în modul cum a dus acesta la îndeplinire urmărirea penală în dosarul uciderii tatălui meu(dos. 129/P/1990- aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna). Astfel în încheierea din 29 septembrie 2003 se spune, citez : „Având în vedere cercetările amănunţite desfăşurate de procurorul Fabian Karoly, actele procedurale emise de acesta în scopul identificării autorilor, acte confirmate de prim-procurorul Luppinger Attila, concluzia care se desprinde este aceea a desfăşurării cu profesionalism a activităţii de urmărire penală…..”.

Profesionalism???. Este inimaginabil până unde au putut evolua interpretările în ceea ce priveşte modul în care cei doi procurori şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu. Cu toate că am menţionat în mod obsesiv faptul că „martora Kozma Gizella a fost audiată pe data de 04 noiembrie 1991 de către procurorul Fábián Károly. Tot pe data de 04 noiembrie 1991 a fost întocmit un proces verbal prin care martora Kozma Gizella a recunoscut pe baza fotografiilor prezentate pe Reiner Anton, unul din cele cinci persoane inculpate mai târziu. În mod inexplicabil procurorul Fábián Károly nu l-a audiat pe Reiner Anton, prin aceasta favorizându-l în mod flagrant pe acest infractor care ulterior a fost condamnat definitiv. Lui Reiner Anton i s-a luat o declaraţie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna abia pe data de 13 noiembrie 1997”. Deşi din punct de vedere al relevanţei „în ceea profesionalismul procurorului Fábián Károly” este evidentă superioritatea argumentaţiei că unul din viitorii condamnaţi în cazul Agache nici măcar nu a fost audiat de procurorul Fábián Károly, totuşi instanţa de judecată se lansează, fără a motiva în vreun fel sau a aduce argumente, într-o astfel de interpretare absurdă , ignorând argumentul petentului, argument care nici măcar nu este menţionat sub nici o formă.

Se spune în încheierea din 29 septembrie 2003 şi, citez: Faptul că în perioada 1992-1997 nu s-au efectuat audieri în cauză nu angajează răspunderea magistraţilor, procurorul Fabian Karoly, coordonând activitatea organelor de poliţie pentru descoperirea altor participanţi”. Este o afirmaţie lipsită de suport probatoriu, deoarece pentru finalizarea unei urmăriri penale este răspunzător procurorul care face urmărirea penală. Implicit şi pentru nefinalizarea unei urmăriri penale este răspunzător tot  procurorul care face urmărirea penală. Din nou instanţa de judecată se hazardează în a face afirmaţii fără acoperire, fără a fi motivate în vreun fel şi dacă tot face astfel de afirmaţii ar fi trebuit să arate măcar cine se face răspunzător de neefectuarea de audieri, implicit de nefinalizarea acelei urmăriri penale.

Tot instanţa de judecată a Curţii de Apel Braşov afirmă că: „Relevant în desfăşurarea urmăririi penale este atitudinea partinică a majorităţii martorilor care au ezitat în indicarea celor care au participat la uciderea victimei, îngreunând substanţial finalizarea cercetărilor, soldate cu trimiterea în judecată şi condamnarea celor vinovaţi tocmai datorită profesionalismului procurorului criminalist.”  Dar această atitudine partinică a majorităţii martorilor a permis totuşi mai târziu, după foarte mulţi ani, instanţelor de judecată să afirme fără echivoc că cei cinci criminali se fac vinovaţi de infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, iar cel care în realitate a îngreunat în mod substanţial finalizarea cercetărilor este chiar procurorul Fábián Károly.

De altfel nu trebuie să ai cunoştinţe juridice prea multe pentru a-ţi da seama că cei doi procurori covăsneni sunt cei care nu şi-au îndeplinit aşa cum trebuie atribuţiunile de serviciu, că  organele de poliţie şi-au făcut datoria aşa cum trebuie, în timp ce organele parchetului au tergiversat finalizarea urmării penale. De altfel, Ministerul de Interne este, prin instituţiile sale, principalul motor de impulsionare a încercării eşuate de încheiere a urmăririi penale în perioada 1993-1996, fapt ce a făcut ca instituţiile parchetului indiferent de nivel să reacţioneze prin plimbarea dosarului de la un nivel la altul fără ca urmărirea penală să fie finalizată şi culmea ironiei, această plimbare  a dosarului de la parchetul Covasna, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel şi pe urmă la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să fie considerate astăzi ca fiind dovezi ale activităţii Parchetului şi implicit a celor doi procurori: Fábián Károly şi Luppinger Attila.

S-a adoptat punctul de vedere al Parchetului în timp ce sunt  ignorate cu bună ştiinţă argumentele petentului şi anume că:Dovezile pentru trimiterea în judecată a celor cinci persoane care au fost condamnate definitiv în 2001 au fost instrumentate la sfârşitul anului 1991 şi începutul anului 1992, cât priveşte activitatea procurorului care chipurile ar fi audiat circa 100 de martori nu corespunde adevărului întrucât numărul audierilor executate de procurorul Fabian Karoly este de 23 (martori + inculpaţi) , ba mai mult chiar, procurorul nici măcar nu s-a sinchisit să-l audieze pe Reiner Anton, care ulterior a fost condamnat în acest dosar pe baza mărturiilor strânse în anul 1991 şi începutul anului 1992.  Este inadmisibil ca o instituţie de un asemenea nivel cum este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov să amestece şi să-şi asume munca poliţiştilor din cadrul IJP Covasna, să aceepte în mod tacit argumentaţia parchetului cum că nu s­-a reuşit strângerea dovezilor necesare finalizării urmăririi penale în perioada 1992 – 1996, de parcă instanţele de judecată ar fi condamnat pe ucigaşii tatălui meu cu dovezi din alt dosar. Singurul element pozitiv din punctul de vedere al Curţii de Apel Braşov este acceptarea, după aproape de patru ani de negare de către alte instituţii sau chiar complete de judecată egale în grad, a faptului că cei doi procurori acuzaţi au exercitat urmărirea penală doar în perioada 1990 – 1992.

Dar au fost ignorate trimiterile la pasaje din rapoartele unor procurori inspectori cu privire la modul în care era efectuată urmărirea penală pasaje care au fost menţionate şi în concluziile scrise depuse şi susţinute şi în mod verbal la termenul din 04 octombrie 2002, citez : Onorată instanţă, revenind la fondul problemei vă rog să observaţi la pagina 39 care au fost concluziile informării din data de 10 septembrie 1997 , informare făcută de procurorul inspector Ovidiu  Handrea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov ca urmare a controlului efectuat  la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi în care se spune referitor la dosarul 129/P/1990 , citez: „Procedând la verificarea  dosarului, s-a constatat că din anul 1993, în cauză nu s-au mai făcut acte de urmărire penală, cu excepţia audierii de către organele poliţiei din Târgu Secuiesc, la data de 31 ian. Şi 26 febr. 1996, a trei persoane în legătură cu locul în care se află un anumit Konrad Ioan, precum şi o persoană, care ar fi declarat că a participat la uciderea maiorului de poliţie. Domnul procuror criminalist Fabian Károly mi-a comunicat că nu mai doreşte să efectueze urmărirea penală în cauză, deoarece pe lângă faptul că este foarte aglomerat în activitatea sa, el şi familia sa au fost ameninţaţi de persoane neidentificate (la telefon) că vor fi omorâţi pentru faptul că efectuează urmărirea penală în cauză”. Tot domnul procuror inspector Handrea remarcă faptul că deşi prin dispoziţia internă nr.1/28.06.1996 înregistrată sub nr. 368/II/1996 urmare a ordinului fostei Secţii de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, domnii procurori Fabian Károly şi domnul procuror criminalist Popeneciu Ionel  ar fi trebuit să elaboreze un plan de efectuare  a urmăririi penale, după care, lunar să se urmărească desfăşurarea cercetărilor şi totuşi la un an după ordinul respectiv dosarul era în acelaşi stadiu, fiind nesoluţionat  şi aduce la cunoştinţa conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov situaţia din acest dosar pentru a se lua măsurile ce se impun, măsuri care în fine au şi fost luate ulterior  acestei informări. Luând în considerare  această opinie este cu atât mai  mult de neînţeles modul în care în mod contradictoriu  Parchetul de pe lângă  Curtea de Apel consideră în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale că în perioada menţionată s-au efectuat acte de urmărire penală cu toate că propriul lor expert îi contrazice în documentul mai sus menţionat. De altfel concluziile pe care le-a enunţat domnul procuror inspector  Ovidiu  Handrea sunt reliefate cu claritate şi de realitatea din dosar şi coincid cu unul din argumentele plângerii mele penale.

Un alt amănunt care arată în mod clar intenţia prim procurorului Luppinger Attila şi a procurorului Fabian Károly de a ţine „îngheţată” urmărirea penală  este un fragment din raportul cu nr. 368/II/8/1996, în care  prim procurorul Nicolae  Mihail Balea raportează  Parchetului General  Secţia Urmărire Penală  şi criminalistică unul din cauzele pentru care nu a fost finalizată urmărirea penală în dosarul uciderii tatălui meu „… complexitatea cauzelor, raportat la condiţiile concrete determinând multiple greutăţi  în stabilirea unei stări de fapt  reale şi a vinovaţilor. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov nu a avut cunoştinţă de aceste cauze, neraportate în statistică de Parchetul Covasna şi neprezentate la controalele de fond  şi tematice  efectuate de procurorii inspectori, procurorul criminalist sau procurorul şef al secţiei de urmărire penală”. Deci reiese cu claritate faptul că procurorii  Luppinger Attila şi Fabian Károly s-au sustras ori de câte ori au avut ocazia de la prezentarea realităţii din dosarul pentru care nu s-a finalizat urmărirea penală iar rezultatul s-a văzut deoarece urmărirea penală a fost finalizată la mai bine de 8 ani  de la uciderea tatălui meu, cu consecinţele de rigoare.

Recitind cu atenţie raportul din data de 20 iunie 1996 al  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de justiţie a mai ieşit în evidenţă un fragment relevant care se referă la cazul Agache şi anume: ►Şi în această cauză urmărirea penală a fost efectuată în perioada 1990-1992, ulterior mai efectuându-se activităţi de investigaţie nematerializate în dosar◄.

Şi la fel din nou nu se menţionează sub nici o formă de către instanţa de judecată aceste argumente prezentate de petent, argumente care sunt ignorate cu bună ştiinţă, ele nefiind nici măcar pomenite în vreun fel.

Cât priveşte faptul că dosarul 129/P/1990 a fost finalizat în timp ce procurorul Luppinger Attila era la conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, menţionez că acest fapt nu-l exonerează pe dânsul de responsabilitatea şi calitatea actelor de urmărire penală sau mai bine zis de neefectuarea acestora într-o perioadă rezonabilă de timp pentru a nu crea alte daune morale cât şi daune de altă natură familiei victimei Agache Aurel.

Pe mine nu mă interesează faptul că procurorii covăsneni implicaţi au avut foarte multe dosare de soluţionat, din partea mea puteau să aibă un milion de dosare, ei erau obligaţi de lege să finalizeze acest dosar. Aveau la dispoziţie foarte multe pârghii juridice şi modalităţi concrete de a impulsiona finalizarea cazului. Nu au făcut acest lucru. Au trebuit să fie luate măsuri energice de către noul regim instalat după 1996 şi bineînţeles de către noul prim procuror de la Curtea de Apel Braşov pentru ca dosarul Agache să fie finalizat, lucru care s-a şi întâmplat la finele anului 1997 când în decurs de doar 3 luni fără noi cercetări, doar câteva reaudieri pentru a avea siguranţa că uzura condamnabilă a trecerii timpului, a trecerii atâtor ani nu a adus prejudicii ireparabile actelor de urmărire penale făcute la începutul deceniului.

În subsidiar doresc să prezint onoratei instanţe a Curţii Supreme de Justiţie următoare vicii de natură juridică a soluţionării plângerii mele penale împotriva celor doi procurori.

1.      La nivelul dosarului 107/P/2002 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel cercetările s-au făcut fără ca dosarul 129/P/1990 privind uciderea colonelului Agache să fie ataşat acestui dosar. Pe data 06 septembrie 2002 am constat personal că, la arhiva penală a Curţii de Apel Braşov, dosarul 129/P/1990 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna  era ataşat dosarului 495/P/F/2001 al Curţii de Apel Braşov după acesta fusese soluţionat prin respingerea recursului petentului de către Curtea Supremă de Justiţie în dosarul 4996/2001. Cu toate că în plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 15 februarie 2002 am menţionat locul exact unde se află dosarul uciderii tatălui meu, acest dosar nu a fost solicitat pentru a se putea constata dacă acuzele mele se confirmă prin trimiterile exprese la documentele respectivului dosar. Cum a fost posibil să se facă o cercetare obiectivă fără ca dosarul incriminat să fie pe masa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov ?

2.      Deoarece Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov nu a pus la dispoziţia instanţei de judecată şi a petentului toată documentaţia la care se face referire în cadrul dosarului 107/P/2002 am solicitat la fiecare termen ca să fie ataşat şi documentul care prezintă punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna trimis parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie anexată adresei nr. 368/II/8/1996 din 20 iunie 1996 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov - fila 42 din dosarul 107/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. La primele 2 termene instanţa de judecată nu a înţeles despre ce este vorba, iar la următorul termen, cu toate că a solicitat parchetului de pe lângă tribunalul Covasna acest document, a închis ochii la minciuna crasă a conducerii acestui Parchet privind existenţa acestui document la dosarul 129/P/1990 cu toate că instanţa de judecată ştia de la termenul din 29 august 2003 că „În unul din acte, respectiv adresa nr. 368/II/1996 din 20 iunie 1996 (fila 42) din dosarul nr. 107/P/2002 se face vorbire de faptul că „sunt alăturate prezentului raport referatele prezentând opinia conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în cauzele prezentate”, însă referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nu se găseşte la dosar. Solicită întocmirea unei adrese în vederea înaintării acestui act, întrucât doreşte să demonstreze calitatea rezolvării cauzei de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna. Reprezentantul Ministerului Public susţine că actul invocat nu este la Parchetul Curţii de Apel Braşov, aşa încât să fie solicitat, eventual, Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna. Petentul precizează, referitor la cele de mai sus, că este vorba de adresa 368/II/1996 din 20 iunie 1996 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, unde în partea de jos se face referire la opinia conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna (fila 42). Reprezentantul Ministerului Public precizează că a verificat dosarele şi nu se află acest referat. (conform încheierii din 29 august 2003).

Cât priveşte lipsa laturii subiective a infracţiunii menţionată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel voi combate acest punct de vedere prin raportarea la unul din pasajele cheie ale rechizitoriului din dosarul uciderii tatălui meu : astfel deşi cei doi domni procurori consideră că nu au vrut să tergiverseze dosarul şi astfel să favorizeze pe cei cinci infractori şi să creeze familiei Agache daune morale  şi penale, între neefectuarea actelor de urmărire penale pe durata a aproximativ 5 ani aici cel mai important element fiind neanchetarea unor martori cheie în timp util şi a unui inculpat condamnat ulterior în acest dosar, ascunderea stării de fapt organelor superioare  şi rezultatul produs, adică întocmirea rechizitoriului de data de 15 decembrie 1997, există o legătură cauzală şi cei doi procurori trebuiau să prevadă şi să împiedice posibilitatea survenirii acestui rezultat. Ceea ce cei doi domni procurori nu au făcut.

În consecinţă, raportat la plângerea penală, la argumentele din plângerea împotriva ordonanţei procurorului şi la argumentele concluzie scrisă precum şi din motivarea recursului împotriva încheierii din data de 29 septembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov vă solicit să admiteţi recursul meu, să casaţi această încheiere şi să permiteţi începerea unei anchete penale împotriva celor  procurori în vederea stabilirii cu exactitate a infracţiunilor comise şi a modului în care s-a ajuns la favorizarea infractorului şi la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Onorată instanţă a Curţii Supreme de Justiţie, nu spune nimeni ca cei doi procurori să fie aspru pedepsiţi sau să fie aruncaţi în spatele gratiilor pentru modul total defectuos în care au înţeles să abordeze încheierea urmăririi penale în perioada cuprinsă de la data de 11 iunie 1992 până  în octombrie 1997, dar de aici şi până la modul total nedrept în care cei doi procurori sunt luaţi în braţe şi scoşi basma curată atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cât şi de către instanţa Curţii de Apel Braşov, este o mare cale. Dacă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov are măcar scuza că încearcă să acopere propria responsabilitate în ceea ce priveşte tergiversarea încheierii urmăririi penale, instanţa Curţii de Apel Braşov nu are nici o scuză, şi nu voi permite şi nu voi accepta niciodată această solidaritate prost înţeleasă între magistraţii de la cele două instituţii care pun în aplicare legea penală în România. Nu voi accepta niciodată ideea că cei doi procurori au fost profesionişti şi au făcut tot ce se putea face pentru ca dosarul uciderii tatălui meu să fie soluţionat într-un timp rezonabil conform prevederilor stipulate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că doar complexitatea cazului a determinat aceea întârziere condamnabilă a finalizării urmăririi penale care mi-a provocat atâta suferinţă când orişicine poate sesiza cu multă uşurinţă modul mârşav în care cei doi procurori au înţeles să se alinieze la practica multor Parchete  din ţară care au avut pe rolul lor „dosare ale revoluţiei”. Este drept că interferenţa politicului nu a avut aceeaşi claritate şi nu a avut aceeaşi însemnătate ca în cazul caselor naţionalizate ca urmare a „tezelor de la Satu Mare” ale preşedintelui Ion Iliescu de pe urma cărora statul Român este obligat să plătească daune materiale cetăţenilor cărora li s-au încălcat drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor omului, dar şi în cazul uciderii tatălui meu reies în mod evident conotaţiile şi implicaţiile politicului în ceea ce priveşte finalizarea dosarului. Singurii care au avut de suferit de a lungul anilor au fost membrii familiei victimei Agache Aurel.

Sper că dumneavoastră veţi avea curajul de a pune punctul pe i, şi nu veţi  permite ca punctul de vedere discriminatoriu al instanţei de judecată a Curţii de Apel Braşov şi al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov să devină literă de lege.

 

Cu stimă

Agache Aurel Dionisie

Bucureşti

06 ianuarie 2004


 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel