PROCEDURA NR.1: RECURSUL LA CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE ÎN DOSARUL 4996/2001. (recurs la încheierea Curţii de Apel din dosarul 495/P/F2001)
Proceduri juridice interne iniţiate de Agache - Plângerile penale împotriva procurorilor

Recurs la Curtea Supremă de Justiţie în prima procedură juridică

Onorată instanţă a Curţii Supreme de Justiţie,

Motivele pentru care am depus recurs împotriva încheierii pe care a dispus-o onorata instanţă a Curţii de Apel Braşov în dosarul 495/P/F/2001 sunt:

1. Încheierea pe care a pronunţat-o onorata instanţă a Curţii de Apel în dosarul 495/P/F/2001, contravine articolului 21  din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, deoarece nu mi s-a permis exercitarea unei căi de atac prin justiţie, o cale de atac împotriva ordonanţei procurorului privind plângerea care a constituit obiectul dosarelor 34041/29 noiembrie 2001 şi 3497/1999, dosare care au fost pe rolul Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie. Totodată contravine şi articolului 2  din Legea nr. 92  din 4 august 1992  pentru organizarea judecătorească republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 şi care stipulează că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii.

Onorată instanţă a Curţii Supreme de Justiţie,

Pentru a fi sigur că se va face o cercetare riguroasă şi că motivaţia unei cercetări penale este justificată am enunţat în Plângerea adresată Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie din data de 29 noiembrie 1999 următoarele:”…prin prezenta petiţie formulez o plângere penală împotriva procurorului Fábián Károly şi a superiorului său prim procuror Luppinger Attila, al Parchetului Covasna . Mă prevalez şi de prevederile art.275 alin.1  şi a art.278 din Codul de Procedură Penală”. Deci am depus o plângere penală prealabilă şi în acelaşi timp m-am folosit şi de prevederile art.275 alin.1 şi 278 Cod de procedură penală pentru a arăta că mi s-a adus o vătămare intereselor mele legitime.

Eu, la data depunerii plângerii respective, nu ştiam care este organul competent care trebuie să soluţioneze o astfel de plângere penală şi pentru a fi sigur că aceasta va fi soluţionată de către organul competent am depus-o direct la Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie.  Există în acest sens prevederile articolului 279 litera c şi articolul 285 din Codul de Procedură Penală.

Este drept că am solicitat controlul juridic al rezoluţiilor date de către Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie motivând pe lângă art.21 din Constituţie şi cu Decizia 486/1997 (Monitorul Oficial al României nr.105 din 06 martie 1998), a Curţii Constituţionale deoarece am fost ferm convins că plângerea mea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a fost soluţionată sub forma unei cercetări penale.

Vă rog să reţineţi, că  plângerea pe care am făcut-o împotriva procurorului Fábián Károly şi a superiorului său prim procurorul Luppinger Attila,  întruneşte toate calităţile juridice pentru a fi socotită ca  fiind o plângere penală fapt dovedit şi de situaţia în care pe baza amplei documentaţii pe care am depus-o şi care este copia fidelă a documentaţiei pe care am depus-o şi la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, instanţa Curţii de Apel Braşov a tras iniţial concluzia că este vorba de o plângere penală fapt dovedit şi de adresele pe care le-a făcut în mai multe rânduri către Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar timp de 2 termene  nu a fost capabilă să sesizeze, cu toată experienţa pe care o are, că răspunsurile pe care le am primit de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu sunt rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale ba mai mult şi instanţa la rândul său le-a asimilat ca fiind rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale .

ESTE CLAR CĂ INSTANŢA CURŢII DE APEL BRAŞOV A BÂJBÂIT ŞI A PENDULAT CÂND DE O PARTE CÂND DE ALTA FAPT CARE DOVEDEŞTE CĂ NU EXISTĂ O PROCEDURĂ CONSACRATĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONTROLUL JURIDIC AL ORDONANŢELOR EMISE DE UN PROCUROR ŞI ÎN CONSECINŢĂ LA SFÂRŞIT A ALES O SOLUŢIE CONVENABILĂ, CARE IN OPINIA MEA NU ARE NICI UN SUPORT JURIDIC, FAPT PE CARE ÎL VOI DEMONSTRA ÎN CELE CE URMEAZĂ.

Din motive necunoscute Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie a transformat această cercetare într-o cercetare administrativă.

Curtea  de Apel a considerat că nu suntem în prezenţa situaţiei vizate prin decizia 486/1997 a Curţii Constituţionale şi că am recurs la o cale de atac în justiţie care nu este prevăzută de lege în situaţia cazului de faţă.

Dacă în ceea ce priveşte situaţia vizavi de decizia 486/1997 a Curţii Constituţionale lucrurile sunt lămurite deoarece, prin abuzul pe care l-a făcut, Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie a deturnat sensul unei plângeri penale de la spiritul şi litera legii şi a transformat-o într-o cercetare administrativă care prin natura lucrurilor oricum este şi ea de natură penală şi rezoluţia dată poate fi şi ea asimilată cu o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Însă în ceea ce priveşte faptul că nu există cale de atac în situaţia cazului de faţă eu consider că instanţa a pronunţat o decizie greşită.  Instanţa a acceptat în mod eronat poziţia Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie în sensul că cercetarea administrativă care s-a efectuat conform dispoziţiilor art.121-131 din Legea nr. 92  din 4 august 1992  pentru organizarea judecătorească republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 nu se poate supune controlului juridic.

Instanţa Curţii de Apel a luat o decizie greşită deoarece în  Legea nr. 92  din 4 august 1992  pentru organizarea judecătorească republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 nu există nici o interdicţie în sensul controlului juridic al unei astfel de lucrări ba dimpotrivă articolul 2 stipulează că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii. Chiar şi luând în considerare faptul că a fost deturnat sensul iniţial al plângerii pe care am depus-o, cercetarea făcută de către Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie este făcută la sesizarea unui cetăţean al României, cetăţean care este nemulţumit de hotărârea care a fost pronunţată

Şi cum, prin adresa cu nr.3497/1999 a Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de analiză. Studii, Control şi perfecţionare profesională,  ordonanţa procurorului constată faptul că nu s-au săvârşit fapte de natură penală este evident faptul că doar o instanţă de judecată poate stabili cu certitudine acest lucru şi că orice persoană nemulţumită de o soluţie dată de un procuror poate apela la Justiţia Română singura autoritate prin a cărei activitate se realizează justiţia [art.125 alin(1) din Constituţie].

Prin soluţia adoptată de Curtea de Apel Braşov în dosarul 495/P/F/2001 mi-au fost îngrădite drepturile prevăzute de legile şi de Constituţia României, de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte onorata instanţă a Curţii de Apel Braşov nu a respectat prevederile art. 287 din Codul de Procedură Penală, în sensul exercitării atribuţiilor sale în mod activ, în vederea aflării adevărului. Ba mai mult de atât instanţa inventează o faptă pentru care nu există nici o probă. În încheierea din 9 noiembrie 2001 se spune că, citez: „şi în raport cu adresa anterioară rezultă că s-a înregistrat ca o sesizare şi s-a administrat o sancţiune”. În realitate în dosar nu există nici cea mai mică menţiune plângerea mea este socotită ca fiind „sesizare” şi că s-ar fi administrat vreo sancţiune împotriva celor doi procurori.

Instanţa de judecată şi-a schimbat brusc poziţia şi nu am avut posibilitatea reconsiderării poziţiei mele în acest proces deoarece ultima adresă pe care instanţa de judecată a primit-o de la Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţiei a primit-o a sosit la instanţa Curţii de Apel în ultima clipă. Această adresă este datată 07 noiembrie 2001, eu pe data de 08 noiembrie 2001 ora 14.00 am fost la registratura Curţii de Apel şi nu sosise nici o adresă de la Bucureşti. Abia în ziua procesului, pe data de 09 noiembrie 2001 am putut vedea această adresă şi nu mi-am putut reconsidera în timp util poziţia mea în acest proces.

2.  Deoarece prin modul în care Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie a deturnat sensul unei plângeri penale transformând-o într-o cercetare administrativă, stare de fapt pe care nici eu şi nici măcar onoraţii şi în acelaşi timp versaţii judecători ai Curţii  de Apel Braşov  nu au putut-o sesiza decât foarte târziu , mi-au fost încălcate drepturile prevăzute de art.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului . Recursul în dosarul 495/P/F/2001 reprezintă ultima şansă de a putea elucida cum de s-a putut întâmpla un astfel de abuz prin care s-a căutat să se acopere posibilele infracţiuni săvârşite de cei doi procurori şi de a găsi o cale prin care să-mi pot îndeplini dezideratul de a putea pune sub lupa justiţiei modul în care s-a cercetat uciderea tatălui meu,  toate acestea înainte de a depune o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Solicit onoratei instanţe a Curţii Supreme de Justiţie ca pe baza art. 287 din Codul de Procedură Penală să solicite informaţii complete de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie privind rezoluţia pe care am dorit să o supun controlului juridic al unei instanţe de judecată din România şi anume rezoluţia cu nr. 3497/1999 a Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de analiză, Studii, Control şi perfecţionare profesională şi astfel implicit a traseului şi  a modalităţii de soluţionare a plângerii penale 34041/1999 depuse la Parchetul de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Iar pe baza acestor informaţii şi pe baza motivelor de recurs susmenţionate să admiteţi recursul meu şi să mi se dea posibilitatea de a supune controlului juridic în faţa unei instanţe de judecată a rezoluţiei nr.3497/1999 a Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de analiză, Studii, Control şi Perfecţionare Profesională.

Cu deosebită consideraţiune.

Agache Aurel Dionisie

24 ianuarie 2002


 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, procesele de revizuire dintre anii 2007-2013, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 24 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Uciderii Colonelului Post Mortem Agache Aurel